Episodul 90. Două fețe

Ar trebui să mai șterg praful. Și pe-aici, și pe-acasă.

Desigur, expresia „ar trebui” nu-și are locul în relația cu scrisul p-aici. Aici nu trebuie să scriu. Aici pot să stau bine mersi jumate de an fără să scriu o literă sau să nu mai scriu deloc ever, și nimeni nu o să clipească. Cel mai probabil nici n-o să bage de seamă.

Da’ pentru că am început, mă ridic de propriile bretele și încerc să continui. Dădusem pe feisbuci like la o poză pe tema asta. De foarte multe ori am început să scriu ceva, apoi când a venit momentul să dau save/publish, pur și simplu mi s-a părut inutil. Nici de data asta nu e foarte diferit, pentru că mi se pare inutil. Probabil discuția lungă pe care am avut-o cu Manowar după ce a închis Opencube a avut mai mult efect decât aș fi vrut, poate și unele discuții de pe forum m-au împins și mai în mine.

Trec printr-o perioadă în care mă întreb din ce în ce mai des ce rost au toate chestiile din  jur (în special interacțiunile cu restul lumii), și nu prea reușesc să mai găsesc bucurie în nimic. Nu am stare, nu am răbdare să fac nimic. Acasă abia aștept să plec la servici numai ca să ajung în altă parte, la servici abia aștept să se facă timpul să plec acasă. Iar acasă din nou, aștept să se facă seară, să dorm, în speranța că noua zi va aduce ceva nou. Ceva care să-mi ridice moralul sau să mă scoată din apatie. Desigur, nu se întâmplă nimic de felul ăsta, așa că ciclul se reia și fiecare zi pare o copie mai mult sau mai puțin fidelă a celei de dinaintea ei. Bine, e nițel tâmpit să nu faci nimic diferit și să speri la rezultate diferite, da' încă nu vreau să dezbat chestiunea.

Am fost la Tony Roma’s să mănânc o friptură, în ideea că e oarecum plăcut când îți pregătește altcineva masa și nu trebuie nici să speli vasele dup-aia. Din nefericire am cerut-o „medium” și mi-a adus-o „rare”. N-a fost rea, dar nu a fost ce vroiam să fie. Așa că am decis să nu mai calc pe-acolo prea curând. Am mai mâncat o pizza la „Express’, fostă „Marzano”. Romana con salmone afumicato era (used to be) pizza albă. Acum pun sos de roșii pe ea, și nici asta nu mai e ce speram să fie. Așa că pas și la asta.

De fapt, am constatat că par cumva prins în ceea ce eu numesc „capcana copilăriei”. Ții minte cutare sau cutare situație din copilărie, de care îți amintești clar că îți făcea enorm de multă plăcere, fie ea o prăjitură care avea un gust special, sau un film pe care l-ai văzut și era să crăpi de plăcere de mișto ce era, și ia să-l văd din nou, pak torrentul șiiiiii...

Epic fail. La ASTA mă uitam eu cu ochii holbați și salivam? Porcăria asta o înghițeam cu trei guri dacă se putea? Privite cu ochi și experiență de adult și peste mulți, mulți ani de la primul contact, multe din plăcerile copilăriei par complet tâmpite. Ne schimbăm, și cel mai probabil refuzăm să acceptam asta. Undeva în mintea noastră, dorim lucrurile sa rămână la fel. Probabil e fuga de răspundere, refugiul către un timp în care singurele griji erau notele la școală (dacă îți păsa și de alea) și să nu întârzii prea mult afară dupa ora la care trebuia să fii în casă. Restul erau „acolo” by magic. Desigur, 99.9% din magic era de fapt munca părinților, da’ de ce i-ar păsa de așa ceva unui copil? Cel mai probabil nu lumea se schimbă în sine, ci mai mult percepția noastră asupra ei (~ © Manowar).

Whatever, back to present days.

Imaginea mea despre Dubai probabil a rămas nițel „arsă” în circuite de acum 5 ani. Iar în orașul ăsta, 5 ani e mult. Foarte mult. Nu e vorba de modificările de infrastructură, deși și alea contează. Locuiam în altă zonă a orașului, ajungeam mult mai des în alte părți ale orașului. Forța care mă ducea într-o parte sau alta era totuși cam aceeași: evitarea traficului. Stăteam în partea de nord a orașului, așa că pe după-amiază era destul de simplu de mers spre sud. Erai contra valului de navetiști spre Sharjah. Acum...sunt pe direcție, așa că nu mă mai atrage așa ușor ideea să pornesc în direcția aia. Obișnuiam să mă duc foarte des în Festival City. Uneori era destul de complicat de găsit parcare. Acum, parcarea e aproape goală, pentru că cel puțin jumătate din mall este închisă pentru reamenajări și extindere, promenada e închisă complet, nu mai e nimic de facut acolo. Nu mai poți să te plimbi, nu mai poți să mănânci la o terasă, nici la market nu prea are sens să te duci, că nu găsești nici pe departe diversitatea din MoE.

În Festival City deja au deschis atriul cel mare, care o să fie zona restaurantelor. De jur împrejur, pe 3 niveluri, restaurante și terase. Deci o să fie ok. Când o să fie. Pe moment e doar o sală imensă și goală și inutilă. Well, când o să fie?

Același lucru și la MoE. Adaugă o cupolă nouă, 2000 de locuri de parcare, terase, restaurante. Când o să fie gata, o să fie mișto. Când?

Dubai Mall are și el o aripă în extindere, lângă intrarea spre Burj Khalifa. Construiesc un atrium nou, și ăla plin de restaurante și terase cu vedere spre fântâni. Având în vedere că la TGI și Madeleine Café e mereu aglomerat, pare o investiție solidă. Restaurantele alea n-or să duca lipsă de clienți, când or să deschidă. Când?

Aștept cu nerăbdare să fie gata și Opera District, tot în Downtown. Nu sunt mare fan de operă, dar probabil la ceva concert de muzică clasică tot m-aș duce. Măcar ca să văd sala. Primul pas e făcut, am pantaloni buni pentru asta. Mai trebuie cămașa, cravata, sacou și pantofi. Almost there...Până e gata opera, am timp și eu să fac rost de astea. O să fie deosebit, când o să fie gata. Când?

În câțiva ani, probabil. Doi, poate? Ideea e să ai răbdare dar n-am, și între timp traficul e din ce în ce mai greoi. Îmi amintește de perioada din 2007, începutul lui 2008, când aveai sanse să faci și 2 ore pe drum dacă plecai de la servici la ora nepotrivită. Mașini multe, șoferi noi și nepricepuți. Cumva, mi se pare că am parte de toate părțile nașpa, fără părțile mișto. S-au înmultit nesimțiții de pe șosele ceva de speriat. Sau poate din cauză că e traficul greu, îi bagi de seamă mult mai ușor. Când înaintezi cu 10 - 15 km/h ai timp sa te uiți în toate părțile și să vezi ce fac. Cu toții vrem să ajungem acasă mai repede, dar în mintea mea asta nu înseamnă să ne batem joc de unii de ceilalți. Ceea ce mă aduce înapoi la nesimțiți. Ăia care îți taie fața ca să nu stea la coadă la un exit de pe autostradă, ăia care merg cu aceeași viteză pe 4 benzi și cu 10km/h sub viteza maximă, ăia care se înfig în portbagajul tău și mai au nițel de se urcă pe tine ca după ce le-ai facut loc să meargă mai încet decât mergeai tu, ăia care parchează ca niște vite încălțate, toate tipurile de nesimțiți sunt pe drumuri. Din nefericire, nu numai acolo. Am două lovituri noi în ușa stânga spate (în plus față de zgârietură), cel mai probabil făcute printr-o parcare de mall, cu colțul caruciorului de cumpărături. Una din ele e nașpa rău, vopsea sărită și tablă înfundată, probabil făcută cu partea de metal neprotejată a căruciorului. Cealaltă e doar tabla înfundată, deci presupun că a fost colțul mânerului de plastic. Urăsc nesimțiții din tot sufletul, i-aș trage pe roată fără nici o remușcare. Dar sunt mulți și anonimi și nu ai nici o șansă să te lupți cu ei și să câștigi. Chiar dacă ești mai bun ca ei, te copleșesc numeric.

E cald. Cald rău, adică. Desigur, nu e nici o surpriză că vara în Dubai e cald. Captain Obvious much? Partea nașpa e că mă pleoștește de numa’. Transpir instant de la ușa biroului până la mașină. 15 – 20 de metri? Dar când la 7 dimineața sunt deja 33.5°C, nu te poți astepta la răcoare la ora 3 după-amiaza. Din păcate, asta înseamnă că și ziua de plajă se mai scurtează. Marea se încălzește și nu mă mai răcorește destul, apa de băut se încălzește imeditat în geantă și o beau clocită cel puțin jumate din ea, plus foamea... O să încerc să iau sticle de apă de jumate de litru, de la frigider, în gentuță de-aia termoizolantă. Poate așa reușesc să stau mai mult pe plajă, deși nici asta nu-mi mai place. Revenind la ideea cu trăitul în trecut, probabil atunci era mișto de mers la plajă pentru că era trupa. Aveam cu cine schimba o vorbă, sau măcar pe cine asculta, dacă nu participam activ la discuție. Acum...Cel mult Mișa și din când în când Marian. Dar diferențele sunt mari, și conversația trenează sau se duce către subiecte care nu mă interesează deloc (de exemplu, politică și politicieni. Din România). Aș fi ceva mai interesat (dar nu cu mult totuși) să discut chestii legate de politicile locale, dar și ăsta e un subiect delicat. Și dată fiind poziția expaților aici, e desigur inutil. Inutilitatea oricărei atitudini diferite de trendul normal pare să fie ideea generală.

Citesc aproape zilnic ziarele locale (versiunea online). Bine, „citesc” e mult spus. Le frunzăresc, pentru că de cele mai multe ori nu e nimic de citit. Din când în când, mă enervez. A fost un articol legat de vremea rea și cum ar trebui să conduci. În poza exemplificatoare, era o motocicletă, o mașină oarecare și un taxi. Desigur, taxiul era fără lumini. Am comentat aspectul respectiv, ca să constat apoi că nu a apărut. Nimeni nu vrea să audă că nu se pricep și le lipsește bunul simț elementar în cele mai multe situații.

Și chestiile astea te seacă. E clar că o oarece doză de ipocrizie o să existe oriunde, dar aici problema capătă dimensiuni noi. Indiferent de subiect, există realitatea în sine și versiunea oficială a ei. Uneori, diferențele sunt doar de nuanță. Alteori, te întrebi în ce lume trăiesc ăia care scriu tâmpeniile alea oficiale, și aici e buba. Nu de alta, dar e suficient să te uiți în jur ca să-ți dai seama cât de unilateral și părtinitor e prezentată problema. Și desigur, nimeni nu vrea să facă public altceva decât versiunea oficială, chiar și atunci când contravine bunului simț și normalității. În plus, e periculos pentru sănătate să exprimi păreri neconforme, pentru că deși nu ne convine situația, ne convin salariile și alte chestii. La o adică, nu e ca și cum am avea drept de vot p-aici. Iar dacă ei se complac să fie mințiți, e nițel treaba lor. Deranjant e când ești luat de fraier, dar de la un moment dat începi să te imunizezi și la asta.

DEWA e o companie foarte plină de ea. Sunt cei mai cei din toate cele, excelență și prestigiu și dracu mai știe ce alte găselnițe de publicitate. De exemplu, când deschizi computerul te întâmpină un mesaj înălțător „Because of people like YOU we deliver!”. Ok, sunt sigur ca așa e. Da’ rămâne un mister pentru ce e nevoie de un departament de personal care ocupă o jumate de etaj în sediul central, dacă pentru orice rahat tot trebuie să te ocupi singur și orice corespondență cu ei trebuie să facă cel puțin 3 drumuri dus întors pentru că nu sunt în stare nici macar să ofere un set clar de instrucțiuni. După toate astea, vine faza cu o grămadă de drepturi și alocații care există (cel puțin în teorie), dar de care nu știe nimeni pentru că nu le fac publice. Dacă îi întrebi direct despre o chestie, o să răspundă în doi peri, insuficient sau evaziv. Și desigur nu ți se dă nimic în scris, așa că oricum nu poți să-i contrazici (nu există așa ceva, nu am zis noi asta) sau să fii sigur că nu te mint din pură mizerie umană. Trebuie să știi de chestia respectivă ca să știi ce trebuie să întrebi, altfel e la nivel de „dacă n-ai întrebat, de-aia nu ți-a zis nimeni”. Ceea ce e de rahat, deși probabil așa fac toți. Chestia devine circulară. Dacă știi atât de multe amănunte încât sa știi ce sa întrebi, probabil faci parte dintre ei și atunci nu ai nevoie să întrebi. Iar apoi vine chestionarul cu „Employee satisfaction – because your oppinion matters!”, care pune frumos cireașa pe tort. Se laudă cu tot soiul de „smart initiatives” „leading inovation” „aproach to future” dar computerele noastre sunt entry levels din 2003, softurile dedicate nu suportă ultimele versiuni de browsere și până și pagina principală e făcută să fie afișată corect pe rezoluții mai mari decât ce suportă toate monitoarele din dotarea noastră. Dar hey, suntem cei mai tari și părerea ta contează! Mmmmyeah, right!

Fiecare instituție are rețele de baze de date, dar toți suferă cronic de boala arăbească a șefiei, și prin urmare se poartă ca si cum niciunii din ei n-ar fi auzit de ăilalții. Și toți te pun pe drumuri în diverse colțuri ale orașului și desigur trebuie să plătești comisioane de orice, și tot restul. Cea mai mare parte a vieții orașului e dedicată activitătilor de recuperare în proporție cât mai mare a banilor pe care ți i-au dat. Foamea de bani domină totul, și e cumva de înțeles. Ce este mai greu de înteles, este refuzul de a accepta pe față chestiunea în sine. Colegul meu trebuie să refacă vizele de rezidență pentru familia lui, pentru că au depășit cele 6 luni în afara țării. Nu e vorba numai de cei 1500$ pe care îi are de cheltuit, cât e vorba de alergătura complet inutilă pentru depunerea a încă unui set de hârtii peste tot, când e clar că totul e doar o chestiune birocratică. Asta era și părerea lui. "Sunt de acord să plătesc, am depășit termenul, asta e, regula e regulă. Dar nu mă pune să alerg de nebun în cinci colturi ale orașului și să pierd și 3 zile cu toate hârtiile! Ia-mi banii și gata!"

Și pentru că am menționat partea cu foamea...

Am făcut greșeala să-mi iau cântar de baie, și ca să-l parafrazez pe MO, „FOCĂ, adă cântaru’ să-l deprim pe fraier!”. De parcă nu eram destul de pleoștit și fără.

Deci 96 de kile de prea mult. Sunt cel puțin vreo 10 kile acolo care n-au ce cauta. Probabil după unele calculații ar fi char 20 de kile în plus. Ceea ce e enorm. Bine, nu cred că am șanse să ajung sub 80 de kile în restul vieții, da’ nici nu sunt sigur că-mi doresc. Da’ 85 ar fi un punct bun, sau cel puțin așa cred. Ce mă întristează și mai tare este faptul ca am plecat de acasă (acum 7 luni) cu 90. Și oricât aș vrea sa mă ascund după erorile de măsurare între cele două cântare, nasturii de la cămăși nu i-a mutat nimeni.

Din nefericire, intervine iarăși lenea și plictisul. Am fost de câteva ori la sala de gimnastică de la etajul 15. Am mers pe bandă vreo 9 km de fiecare dată, la pas destul de vioi. Din păcate, amețesc. Nu cred ca de efort, cât din cauza mersului pe loc. Nu am simțit probleme majore la musculatură, am transpirat de-am rupt, dar amețeala e mereu acolo. O să încerc și bicicleta, poate la aia nu amețesc. În plus, e fucking boring!!! Singur în camera aia, mergi în gol ca o mașinărie inutilă, privind la nimic. Orice chestiune făcută de unul singur, sucks big time.

Ar trebui să încerc și mașina Nautilus cu greutăți, dar nu știu precis cum se folosește. Sunt niște desene, dar nu foarte concludente. Și era bun un instructor, cineva care să-ți spună ce să faci, ce să NU faci, cât să faci, în ce ordine și de câte ori. Nu aș vrea să mă apuc de nebun și să-mi bulesc ceva la partea lombară numai pentru că nu a fost cineva care să-mi spună chestii. Sau să mă obișnuiesc să fac ceva prost/greșit pentru că nu mi-a arătat nimeni cum se face corect, așa cum mi s-a întâmplat cu înotatul.

Până acum, am reușit să reduc pâinea la o felie pe zi. Desigur, mi-e tot timpul foame și tentația de a da iama în frigider e imensă. Până acum mi-a ieșit. Din păcate, e clar ca fără un program serios de efort fizic n-o să reușesc altceva decât să-mi fac praf stomacul, ceea ce nu mi se pare cine stie ce câștig.

Pe de altă parte, măcar nu mă mint singur că sunt frumos și ne-gras și nu am nevoie de nimic, și poate în timp o să reușesc și să dau jos kilele în plus.

Episodul 89. Cui îi pasă?

Ăsta e un post de-ăla fără cap și fără coadă, scris la plictiseală și frustrare.

În mod normal, comunitățile on-line sunt ok. Faci câțiva prieteni, discuți cu unii și alții, găsești ceva oameni cu pasiuni comune, dacă ai o problemă de multe ori poți căpăta un sfat bunicel.

Desigur, nu tot timpul lucrurile sunt roz-bombon. Și nu mereu cei care vin cu sfaturi știu ce vorbesc, ci doar vor sa se bage în seamă. Uneori, cineva care părea destul de ok bagă o petardă și-ți fute tot wa-ul. Era un topic despre Dubai, și cea mai mare parte a discuțiilor era canalizată spre nenorocirile de vouchere. Care vouchere invariabil duc discuția spre „îți permiți sau nu să mergi în Dubai”, „câți bani îți trebuie pentru o vacanță reușită”, etc. Discuția se mai încinge uneori, și na, de data aia s-a încins nițel mai tare. Ei, un tip de acolo a făcut niște afirmații foarte generalizate, bazate pe insuficiente cunoștințe, dar...

Probabil dacă se mărginea numai la asta, treceam cu vederea ceva mai ușor. Da’ l-a mâncat în fund să scrie ceva de genul „știu perfect care e situația”, în condițiile în care a fost o singură dată în Dubai, cel puțin 2 dintre afirmațiile din spatele declarației respective erau false, iar a treia cam ipocrită. A urmat un moment de-ăla de „go Rambo on his ass” și am dat o replică pe măsură. La vreo 5 minute dup-aia, m-am calmat și mi-am dat seama că e probabil inutil. Omul și-a cerut scuze dup-aia dar tot am rămas cu un gust amar. „Nu am vrut să te jignesc”, da’ nici n-a retras nimic din afirmații. Mie scuzele de genul ăsta mi s-au părut similare cu „persoanele de față se exclud”. Adică de rahat. Dacă eram la budă și deci nu mai eram de față, intram în categoria jignită? Cum se leagă acel „nu am vrut să te jignesc” de menținerea unor afirmații vădit părtinitoare /false ? În mintea mea e o scuză de fațadă. Ori îți menții părerea (cu tot ce implică asta), ori accepți că ai dat-o-n bară (iarăși cu tot ce implica asta).

Așa că am editat postul, am șters poza atașată (care era acolo ca să dovedească gaura dintr-una dintre afirmații), am lăsat doar un rând și am anunțat că ies. La urma urmei, probabil nu ajuta la nimic (în afara orgoliului personal) faptul că aveam dreptate sau nu în subiectul respectiv.

Dilema mea e că mi-e totuși greu să renunț să mă mai duc pe-acolo. Sunt informații pe care le pot da, oameni care n-au nici o vină și ar putea folosi ajutorul pe care l-aș putea da, etc. Pe de-o parte aș vrea să-i ajut, dar pe de altă parte nu vreau să-mi iau cuvântul înapoi. Collateral damages. Am luat o decizie și ar trebui să suport consecințele. Nu că ar fi cine știe ce consecințe, dar totuși. Am constatat că îmi pasă, deși n-ar fi trebuit. Și uite așa, ajungem la întrebarea filozofică:

Oare până unde merge implicarea într-un subiect oarecare? Cât de tare ar trebui să-mi pese de părerea unor oarecare cetățeni aflați în spatele unor ecrane? Probabil e în natura umană ca ființe sociale, să căutăm acceptarea de către semeni, integrarea în comunitate. Dar până unde e normal să mergem în căutarea acestei acceptări? Și ce faci când constați (destul de brusc și cu oarece dezamăgire) că respectiva comunitate nu e (sau nu mai e) așa cum o credeai? Azi lași de la tine ceva, mâine altceva, și uite-așa ajungi un papagal politically correct, care nu mai are coaie să-și susțină o părere de teama că „cineva” o să se supere. Și pentru ce ai ajuns un preș / papagal / eunuc? Pentru o adunătură de biți? Desigur, momentul în care pui piciorul în prag este unul foarte important. Pentru că invariabil, o să aibă consecințe. Când decizi să-ți expui părerea știind clar că mulți n-or s-o accepte, e clar că urmează un gen de confruntare. Și mi se pare înțelept să analizezi (cât de cât) atent situația respectivă. La o adică, dacă se lasă cu împușcături e de preferat să fii de partea cea bună a țevii, nu?

Reacția mea instinctivă este să mă distanțez și să încerc să privesc dintr-o altă perspectivă. Poate nu e chiar cazul să arunci chiar tot pentru o chestiune ce poate fi doar de moment sau doar o neînțelegere. Desigur, nu iese mereu, că nu poți să dai reset și gata, nu mai ai nici o amintire, nici o prejudecată, nici o experiență anterioară. Alea rămân indiferent ce-ai face. Da, toată comunitatea online e doar o adunătură de 0 și 1 pe sârme, dar e tare nasol când constați că unele dintre bube lovesc foarte aproape „de casă”. Așa că te dai 3 pași în spate și încerci sa vezi tot ansamblul, poate ți-a scăpat ceva. Partea nașpa e atunci când indiferent de partea pe care sucești problema, constați că ai avut dreptate. E destul de nasol când vezi că cineva nu e chiar așa cum credeai, dar la o adică ce știi de fapt despre persoana din spatele unui nickname pe internet? Nu mare lucru. Doar frânturi pe care le lasă la vedere din când în când. Unii sunt mai impulsivi și lasă mai mult afară, alții reușesc să controleze mai mult și nu vezi decât versiunea lor oficială.

Acum ceva vreme, Manowar a publicat un articol legat de pozele de pe internet ale unei actrițe. Mi-am pus și eu o părere acolo. Desigur, fiind părerea mea, mie mi se pare că era chiar validă și interesantă și merita dezbătută, dar a trecut ignorată (complet) de restul lumii. Chestia m-a cam dezumflat la momentul respectiv. Pe de altă parte, poate ideea respectivă nu e chiar așa de grozavă pe cât o cred eu, da’ deh, era a mea...

Oare cât din noi lăsăm la vedere pentru ceilalți? Oare cât la sută din ceea ce vede restul lumii din noi, suntem NOI cu adevărat și nu doar imaginea pe care o vrem să o vadă? Desigur, merge în ambele direcții. E de presupus că majoritatea fac la fel, deci, oare cât la sută din ce vedem online din ceilalți reprezintă ceea ce sunt sau ceea ce cred ei de fapt și nu doar persoana „publică”, cea care face compromisuri pentru a rămâne integrată în societate?

Desigur n-o să știm niciodată, dar chiar dacă am ști, nu cred că ne-ar ajuta la prea multe. Cui naiba îi pasă de opiniile de pe internet? La naiba, parcă de la asta plecasem, nu-i așa? 

Episodul 88. Credeam că nu se poate,

Dar uite că aparent m-am înșelat.

Acum niște zile (două?) mi-a scris Radu pe WA că se duce săptămâna viitoare cu Lucy la Ocean Queen pentru JavaLava, și or să stea în fosta mea locuință. Am comentat nițel pe tema, i-am amintit să facă poze și să-mi trimită și mie, asta e.

Zece minute mai apoi m-am trezit că eram pe net și mă uitam cât costă biletul de avion dus-întors spre Jakarta și care ar fi combinația cea mai bună de zboruri, în așa fel încât să nu îmi iau mai mult de două zile libere și să se potrivească si cu programul weekendului, și oare Mohammed m-ar ajuta să-mi iau pașaportul pentru o săptamână...WTF!?

Da, nici mie nu mi-a venit să cred. Mă săturasem de Ocean Queen, Cisolok și Pelbuhan Ratu ca de mere pădurețe, am dat acatiste ca am scăpat de acolo, ce dracu' m-a apucat?

Pe de altă parte, să fim sinceri. Nici Ocean Queen și nici PLR nu sunt deloc nașpa dacă te duci acolo doar câteva zile ca turist. De fiecare dată când au trecut pe-acolo, toți oaspeții mei au fost încântați. Singura diferență era că ei se întorceau în capitală, iar eu rămâneam cu șopârlele.

Ceea ce îmi amintește că tare mi-ar fi plăcut să-l iau pe MO cu mine (chiar m-am gândit foarte serios la asta), da' ce să-i dau să mânce aici? Nici o gâză, nici un viermuș, aerul e uscat, l-aș fi omorât cu zile (și mai ales, cu bună știință) pe sărman. Lasă-l să stea acolo, cu gagica lui cu tot.

Apoi, cred că de fapt nu de locul respectiv mi-e dor, ci de restul. Nu mi-a venit în cap "whoaa, abia aștept să fac 5 ore de la aeroport și să zac în traficul ăla de rahat", m-am gândit ce moacă ar face Deni dacă l-aș suna să-i zic direct și fără introducere:

- Deni, I need you to go to the fish market and buy for me 2 kilo of the largest udang you can find!

numai ca să-l aud:

- Ăăăăăă, Boss? Is that you?

Apoi, mutra lu' Entim când m-ar vedea pe terasă când vine să facă curat sau să pregatească grătarul. Sigur, dacă m-aș fi dus să-l văd pe Edgar, cred că omul ar fi zis ceva de genul "Pe toți dracii, nu se poate, credeam c-am scăpat definitiv de tine, ești mai rău ca o boală!" apoi am fi ras vreo dooj' de beri, așa, printre altele. Alte beri, adică.

Desigur, n-o să mă duc nicăieri. E prea din scurt, e totuși costisitor și...nu știu. Cred că de fapt cea mai mare teamă este că Deni nu mi-ar răspunde la telefon, Entim nu ar zice nimic, iar Edgar ar zice exact aia, doar că nu în glumă, așa că...

O fi probabil un semn de alienare. Știu că în general sunt o persoană antisocială, și îmi place să fac lucrurile în felul meu, în timpul meu. Încă nu am ajuns la stadiul în care să nu-mi mai doresc contacte umane (pentru că interferează cu ritmul și rutina vieții mele), și probabil ar trebui să lucrez la asta. Problema e că de multe ori sunt în dilemă cu privire la direcția în care ar trebui să lucrez...Știți, când faci o constatare de genul "Am omorât 3 negri puturoși. Nu e bine, <>", urmarea poate fi "n-ar fi trebuit să-i omor" sau" ar trebui să mai omor vreo 50, poate se învață minte..."

Da, nu am zis nimic de Radu și Lucy. Well, îmi place să cred că pentru ei sunt ceva foarte similar cu "acasă - locul în care indiferent ce-ai face, or să te primească". Suntem suficient de apropiați (cred/sper) încât consider relația ca fiind familială deja. Nu îmi imaginez că ar putea să nu ne bucure revederea, e by default.

Cred că o să intru într-un pet-shop și o să-mi iau o țestoasă...

Episodul 87. Ce fac io cu veatza mea?

E o perioadă de-aia în care știu că ar trebui să fac ceva, da’ abia am chef să respir, d-apoi să fac ceva în mod voluntar.

Am mai gătit câte ceva, dar fără prea mult entuziasm, și nici cine știe ce spor n-am avut. Clătitele nu mi-au ieșit prea grozave, manakeeshul nu prea s-a rumenit, musacaua nu mi-a ieșit prea faimos, etc. E drept că am reușit să-mi iau revanșa cu o ruladă de pui uber-super-mega mișto, dar am copt-o în două etape. Până la urmă se pare că merge și cuptorul ăsta, dar e mult mai leneș decât ăla electric ce l-am avut la PLR. E și normal probabil, doar că m-am dezobișnuit eu.

Uneori mai ies și mănânc prin food court, dar nici de aia nu am chef tot timpul. Când plec de la servici nu prea mi-e foame, iar ca să ies dup-aia din casă, mi-e prea lene.

Am cochetat cu ideea de a-mi cumpăra TV. Am renunțat, când mi-am dat seama că m-aș transforma și mai tare în legumă, de parcă n-aș fi destul de dovleac. Mi-am luat în schimb o sculă de cântat, să mai facă cineva ceva gălăgie p-acolo.

Orașul e tot timpul aglomerat. Seara în jur de șase, șase jumate, toate șoselele care merg spre nord sunt full. Joi seara nu găsești parcare în Dubai Mall nici să dai cu tunul. Vineri trebuie să vii de la 12 ca să găsești loc, la 3 deja se învârt în parcare, la șase stai la coadă ca să ieși.

Mă enervează că nu am unde merge pe jos aici în cartier. Nu mă deranjează atât faptul că nu e nimic aici, cât faptul ca și să vreau să merg în MotorCity să mă plimb până acolo, nu e prea indicat. Nu sunt trotuare. Am de mers 3km pe marginea drumului, cu mașini trecând cu 100 pe lângă mine. Nu, nici chiar așa de „viteaz” nu sunt. Am mai mers în Batutta cu ideea asta. Parchez la locul normal, pe etaj la Geant, și merg până în China court prin mall, iar de întors mă întorc pe afară. Seara e foarte frumos, și răcoare și miroase frumos de la gazon, dar...jumătate din drum trebuie s-o ocolești prin șosea, că nu există trotuar de la un cap la celălalt.

În plus, pe la jumate se lucrează la parcare.

Asta pare să fie generalizat însă, parcă a dat boala în toți, se lucrează într-una și oriunde. În MoE se lucrează (extind și mallul și adaugă un etaj la parcări), nu mai ai cum să intri decât prin capete. Cam un sfert din locurile de parcare au fost anulate de accesul constructorilor și toate baricadele pentru siguranță și modificările de ocolire. Dacă lași mașina în mijloc și ai făcut cumpărături de la Carrefour, împingi de nenorocitul ăla de căruț printre mașini de îți vine să urli de nervi.

Festival City e jumate șantier și ăla, că extind Main Atrium. Ca urmare, săptămâna trecută nu mai erau deschise decât 3 locații în food court, din cauza lucrărilor. Tony Roma’s ăla de la etajul doi unde îmi plăcea mie să merg s-a dus pe suflet. Magazinele și restaurantele de pe esplanadă s-au rărit și alea, nu prea mai ai de ce merge acolo. În Burjuman lucrează să extindă Carrefourul (proaspăt inaugurat și ăla) și acolo iar dai de părți închise și în curs de amenajare. Dubai Mall e singurul care funcționează full power, dar probabil exact din cauza asta nu mai ai loc să arunci un ac acolo. 15000 de locuri de parcare, și tot nu sunt destule.

M-am enervat zilele trecute din cauză de trafic. Desigur, foarte mulți nu știu sa stea la rând. Sau sunt imbecili. Sau nesimțiti. Sau nesimțiți imbecili. Iese omul din benzinărie în mijlocul cozii? Îl lași, că doar nu a ales el nici unde să fie ieșirea și nici lungimea cozii. Te bagi ca vita încălțată pe banda care selectează spre altă direcție pentru că tu ești dăjjtept, nu ca fraierii de la coadă? Ia hai poftim niște bocanci în gură și la sicriu cu tine și cu mă-ta! Pe ăștia îmi vine să-i rup în bucăți. Își bagă colțul mașinii în față și speră că îi lași să se bage ca să nu-ți atingi mașina. Eu prefer să iau de volan și să merg paralel dacă am unde. Orice manevră ca să nu îi las, sau să-i împing peste linia galbenă care îmi asigură mie foaia verde (și lui o tonă de belele) în caz că mă atinge. Politia nu discută niciodată cu tovarășul care are roțile dincolo de linia continuă. Îmi doresc un fel de tanc ceva, o chestie gen Batman să iasă tot soiul de tăișuri și chestii contondente din mașină și să-i fac praf pe nesimțiții ăștia. Fută-le dumnecații de slinoși!

Ieșirea din SZR (exit 34) către Hessa Est e îngustă și strangulată. Mereu se găsesc acolo câțiva care se cred mai deștepți și țin morțiș să se bage în față, să fenteze ei... două mașini? Nu sunt ipocrit să spun că „dom’le, eu nu fac așa ceva niciodată!”. Dar de fiecare dată când m-am băgat peste rând, am respectat condiția de bază: nu forțezi pe nimeni să te lase. Dacă nu am loc profitând de spațiul foarte mare lăsat între două mașini (dacă ți-e frică să conduci cu 30km/h la 5 metri de mașina din față, bad luck for you), pur și simplu am mers mai departe și am făcut ocolul necesar (exit 36 Hessa West / Jumeirah, apoi U-turn și ținut Hessa Est până acasă), și gata. După ce era să mă atingă vreo doi nesimțiți de-ăștia, am preferat să fac eu ocolul numai ca să nu mă mai enervez și să vreau să-i omor.

Am citit un post de-al lui Vali Brabete pe FB și deja a început să se enerveze până și el din cauza nesimțiților din trafic. Sigur, el e în București, dar mă, dacă până și el...

Un retardat mi-a tras o zgârietură pe mașină, în parcarea de la servici probabil. Poate cu ceva cheie din buzunar, poate cu servietă, nu știu. Poziția și dimensiunea zgârieturii (la înălțimea șoldului, vreo 10 cm lungime) așa ceva ar sugera. Mă gândeam că dacă era cu intenție, nu se mulțumea numai cu 10 cm pe o singură portieră. Cum naiba să reușești să tragi asemenea dungă pe o mașină și să nu simți, e altă poveste. Cert este că animalului care mi-a făcut asta i-am urat să moară în chinuri și l-am înjurat de numa’. Dacă era printre ăia care așteptau la autobuz în ziua aia, sigur s-a prins de câtă dragoste îi port. Două luni jumate a reușit mașina mea să fie virgină. Acum trebuie să mă duc pe la Al Nabooda să caut kit de retuș. Sa văd când îmi fac drum pe acolo. Până una alta, mașinuța e super mișto, a trecut fluierând de 8000km în bord și mă aștept să fac tot în jur de 35000 pe an cu ea.

Am tras o tură la Al Ain. Nu că nu aș fi știut ce găsesc la magazinul de hobby (hint: aceleași lucruri ca și în Dubai) dar vroiam să mai ies din oraș. Am ieșit din casă pe la 12, și zic io „ce-ar fi sa merg nițel prin Marina, ca n-am fost deloc acolo de când am revenit, și e devreme, n-o fi așa aglomerat”. Zis și făcut, easy task de la mine de acasă, direct din Hessa pe SZR și imediat în Marina. Băi frate, nu mai e de mers acolo cu mașina proprie. Cred că au făcut special chestia asta, ca să te bagi la tramvai, metrou sau taxi. Era ditamai parcarea free, cât două terenuri de fotbal, chiar lângă plajă. Ciuciu, ori nu mai e deloc, ori costă 20dhs/oră. Păi frate, dacă stai două ore să mănânci ceva sau să te mai plimbi, tot atâta costă și taxiul. În altă parte am văzut 50dhs/oră, dar scria ceva de cheltuit 75 dhs. Scria cam mic și eram în mers (plus că am chiorât), așa că nu am putut citi. Dacă poți parca la ei și cheltui 75dhs cam oriunde în zonă ca să ai parcare gratuită, nu mai e așa nașpa. Două pizza și suc te-a scos bine mersi acolo, și nu cred că alea sunt locații de pizza ieftină.

Dar ca să revin, am fost foarte bosumflat că n-am găsit loc de parcare, așa că am plecat. La ieșirea spre Jebel Ali e un loc pe nisip în care erau multe mașini parcate, așa că în caz de ceva se poate totuși...Nu e mult de mers pe jos, iar acum iarna e mișto. La vară, n-aș zice, da’ până la vară mai e.

Mno, și am plecat spre Al Ain. Am folosit nițel telefonul pe navigație (prilej cu care am constatat că dacă rămâne cu ecranul pornit și mai bate și nițel soarele în el, suge din bateria aia de numa-numa, așa că am ajuns în AL Ain cu 25% baterie. Din fericire, omul de la electronice din supermarket a fost foarte amabil, așa că telefonul meu a stat la încărcat la standul de Samsunge cât m-am învârtit eu prin zonă. Rezultat: 48%. Așa da.

M-am învârtit nițel prin mall, am pierdut niște vreme la magazinul de peți (cei mai mișto au fost iepuracii (de-ăia de încăpeau lejer în buzunarul de la camașă) și un rac într-un acvariu care părea nitel frustrat că peștii cam făceau misto de el.

La magazinul de hobby m-am uitat, ma-m învârtit, dar servourile erau scumpe (estimez cam dublu față de românia), stațiile RC nu aveau preturi afișate și oricum nu păreau să aibă ceva sub 4 canale. La restul nu m-am putut orienta că nu știu pe dinafară modelele. Motoare numai brushless, și la prețuri de-ți cad plombele. Or fi mișto, da’ 1500+ pe un set motor și ESC (și încă de 30A, nu cine știe ce monstru) mi se pare mult de tot.

Ăăăă, cum adică „ce te-a apucat cu motoare, servo-uri, ESC-uri și alte kkturi de-astea”? Nu v-am zis? Aaaaa, nu v-am zis. Așa e.

-       Deci...

-       Fără deci!

-       Mno biiine MO, uite...

Cum stam eu așa și muream de lucruri complet contradictorii (adicătălea: crăp de plictiseală, da’ mi-e prea lene să-mi mișc curu’ de-aici) mi-a venit ideea măreață: ia să mă apuc de un alt vaporaș! Dacă nu l-aș fi lăsat în PLR, poate aș fi continuat lucrul la vaporașul început acolo. Dacă aș fi avut sculele cu mine, poate aș fi început din nou (că oricum ăla era nașpa de tot). Dacă...

Fuck it. Nu servește la nimic să tot stau și să rumeg „ce-ar fi fost dacă”. Asta e o prostie care duce la depresie, și fix asta îmi lipsește acum. Am luat niște decizii și gata, acum fac ce e de făcut ca urmare a acelor decizii.

Well, prima chestie a fost să-mi aleg vaporașul pe care să-l fac. Am scobit interneții de m-au găsit toate alea, da’ am reușit să găsesc niște chestii mișto. Bine, printre alte chestii mișto, da’ alea sunt bonus. Ideea de bază e că știu cam ce vaporaș aș vrea să fac.

Desigur, o să fie un remorcher sau un pescador. Am eu ceva special cu remorcherele și pescadoarele (revin la asta nițel mai încolo), îmi plac navele astea care fac treabă.

Bun, am ales un model micuț (adică o navă reală micuță) pentru că micuț fiind, n-o să aibă foarte multe detalii. Dacă aleg o navă mare, pe aia ai loc de o gramadă de chestii, și dacă nu le faci rămâi cu senzația că a ieșit nașpa. Așa, pe astea mici nu sunt prea multe detalii de la bun început, deci mă simt mai puțin vinovat.

A doua chestiune a fost să aranjez de niște planuri. Mi-am tocit neuronu’ cu chestia asta preț de vreo câteva zile, da’ cred ca i-am dat de cap. Sigur, mă simt stresat de faptul că iar trebuie să tipăresc multe foi până să mă declar multumit, apoi sa mă ocup de tăiat și lipit bucățile de planuri la un loc, dar sper să-mi iau inima în dinți și să le fac ăstora pagubă în toner și A3-uri. Din păcate, cu laptopul nu mă pot conecta la imprimantă, iar mizeria de computer de la birou e un kkt inutil. Softurile de pe el sunt din era glaciară, așa că Acrobat Reader-ul pe care îl are instalat nu știe să tipărească tip poster, adică o imagine mare s-o tipărească la dimensiunea originală, dar împărțită pe foi normale, cu margini suprapuse și indicații pentru locurile de tăiere.

Problema cea mai mare însă e faptul că IAR nu am materiale și scule. Bine, sculele există, da’ acasă. Așa că am de așteptat până la următoarea vizită a fetelor ca să mi le aducă. Cu materialele, am zis „pana mea, e Dubai, trebuie să se găsească!”

Well, așa o fi, doar că nu. Despre partea asta cu materialele sunt extrem, extrem de dezamăgit. ACE Hardware e doar o umbră a ceea ce era acum 4 ani. Sigur, găsești încă 3-4 foi de lemn și două baghete, dacă le cauți bine. Dar când le duci la scanner, ai senzația că sunt fabricate din nanotuburi de carbon, nu din balsa sau plop. O baghetă de 5x5mm (sau p-acolo, că sigur dimensiunea oficială e ceva fracțiuni de inch, fută-i dumnecați pe retardații de americani tâmpiți) lungă de vreo juma’ de metru (alți inchi) costa vreo 10 dhs. Nu chiar 10, 9.75 sau așa ceva. Da’ pixda mă-sii, aceeași baghetă la magazinele online din .ro este 1 leu, poate 1.1. Sigur, nu e importată din hamerika, da’ sigur balsa nu crește pe malu’ Trotușului, asa că de ce ar fi chiar relevant de unde e importat?

O să ziceți (pe bună dreptate, dealtfel) că la magazinul online e mai ieftin oricum, și de ce nu iau tot așa de la magazin online din Dubai. Well, nu iau pentru că NU am de unde.

Să fie clară treaba, am căutat. Am găsit 3 sau 4 magazine cu oarece profil modelistic. Toate se limitează la comercializarea de modele RC RTR sau pe aproape. Unul singur a zis că plănuiește să aducă kituri, dar numai aero. Asta se cere, asta aduce. Două dintre magazinele vizitate aveau pereți întregi de piese și subansamble. Pentru avioane și elicoptere desigur. Desigur trebuie sa recunosc, am găsit și elice pentru navo. Trei bucăți, în două magazine. Nu, nu câte trei. Trei! O bucată într-un magazin (mai scumpă cu doar 50% decât la magazinul din România) și două în celălalt, dar inutile ca erau de-astea pentru modele de viteză. Măcar aia scumpa era chiar ce trebuia, o elice de alamă cu 3 pale, frumoasă. Nu se știe pe ce anume se puteau prinde elicile respective, că axe port-elice sau tuburi etambou nici pomeneală. Ce să mai vorbim de cârme și accesorii de punte specifice (ancore, colaci de salvare, grătare), alea sunt vise umede.

Și chestia se aplică la o gramadă de chestii. Multe lucruri de care îmi aminteam clar că le-am vazut în ACE în Jakarta, aici nu sunt. Nu mai discutăm de RTC Centre lângă Senayan Plaza, unde erau xșpe magazine numai cu modele de toate felurile. Ok, la momentul respectiv nu m-am uitat după materiale, și e posibil sa nu fi găsit nici acolo. La o adică, nu am găsit balsa acolo la momentul respectiv, pe când aici comentez mai mult la capitolul preț.

Oricum, un lucru pare evident. Aici lumea nu construiește. Sunt probabil prea mulți bani ca să-și bată capul cu așa ceva, sunt prea proști ca s-o facă (pur și simplu le lipsește îndemânarea) iar cei care ar fi interesați cel mai probabil nu-și permit. Țin minte că am văzut niște modele de nave tradiționale (dhow) expuse pe la diverse evenimente. Modele imense, peste un metru lungime. Trei scânduri și o scândură, cuie vizibil în locuri nepotrivite, etc. Ce machete reușesc să scoată ai noștri compatrioți la dimensiuni mult mai mici, ăștia nici nu visează. La dimensiuni similare, ai noștri ar fi fost în stare să facă nava aia complet funcțională și navigantă.

Dar să revin la modelașul meu. Tot bântuind eu interneții în căutare de ceva inspirații, am dat peste diverse site-uri care comercializează kituri și forumuri.

Și văzând și o grămadă de build-log-uri pe-acolo, mi-am jurat în barbă că o să fac și eu un kit de-ăsta cândva. Dar mai întâi, să încep cu un model scratch, ca să nu-l „stric” pe ăla de kit. Apoi mi-am dat trei palme și m-am trezit. E mult mai simplu și mai logic să începi cu un kit, unde ai toate materialele la îndemână, piese componente cam gata făcute și ceva instrucțiuni, decât să pornești de la nimic, dezvoltat planuri, strâns materiale, etc. Prin urmare, am renunțat pe moment la adunat materiale și făcut planuri, și mi-am intensificat eforturile în găsirea unui kit potrivit.

Desigur, e mai greu să comanzi ceva prin poștă când nu ai poștă, dar am insistat. Meh, și într-o ziuă, pe când internețeam io de zor, vine Fabian în birou cu ceva trebușoară. Fabian este consultantul pentru un proiect de-al nostru, și e neamț. Hahaha, hihihi, ce mai faci cum o mai duci, ce beri ai mai băut, taclale. Și îi zic eu de problema pe care o am. Adicătălea că mi-ar trebui ceva din West Europe da’ nu prea are cum ajunge la mine.

Așa că omul fiind foarte OM, s-a oferit să mă ajute. A zis că trebuie să ajungă acasă undeva prin februarie pe motive de taxe, și n-o să aibă bagaj deloc, așa că dacă ce am eu de adus nu e foarte greu...

Am rezolvat și problema alegerii kitului, așa că mai rămâne de rezolvat problema sculelor și a componentelor electronice din mațele navei. Sigur, indicații și idei sunt destule pe interneți. Mai greu e cu discrepanțele astea enorme între ce se găsește la magazinele online din țară și ce se găsește la magazinele de aici. Diferențe mari de modele, și mai ales de preț. Piața de aici (atâta câtă e) e orientată pe avioane, elicoptere, drone și mașini. Totul de viteză. Totul cât mai mare. Așa că multe din elementele care îmi trebuiesc mie (de exemplu motoare electrice de putere mare și turații joase, cu regulatoarele lor) nu se găsesc deloc aici.

Oricum, primii pași deja i-am făcut. Mai întâi cu o vizită intensivă în Dragon Mart, unde am găsit un „Dremel” la un preț satisfăcător, și am identificat două magazine cu specific RC din care aș putea să-mi mai iau componente, baterii, chestiuni. Oricum o să-mi trebuiască încă destule lucruri de prin țară, dar asta mai încolo. Al doilea pas, la IKEA, de unde mi-am luat un birou care o să fie masa de lucru. Două ore de lucru și câteva înjurături mai târziu (am pus blatul invers și a trebuit să demontez, dar a fost ușor de făcut) am biroul montat și amplasat.

Probabil o să mai montez un șurub ceva să agăț telefonul pe lateral, pentru că și așa suprafața de lucru nu e foarte mare.

Și pentru că lucrurile mergeau prea bine (adică nu eram deprimat destul), azi am aflat că s-a dat bonus pentru anul trecut. Desigur, io sunt piticu' prost, așa că am căpătat o sticlă goală, dar colegii discutatu chiar entuziast despre evenimentul respectiv, semn că nu a fost o sumă chiar neglijabilă. Wa-ul meu s-a dus pe apa sâmbetei, și venirea lui Fabian nu a fost suficientă ca să-mi revin. Sigur, i-am mulțumit omului în sus și în jos, dar cred că se simțea în vocea mea ca nu mi-s boii acasă.

Am mutat pachetul din portbagajul lui într-al meu, și prima impresie a fost "WTF, this is one  huge mofo!" Sigur, cutia era încă într-o cutie, dar chiar și așa...Behold:

Un lucru e sigur: următorul model ar face bine să fie mai mic!

Episodul 86. Zăhaus(2.0) iend Zăcar

Mnboooon.

Again, același disclaimer: scriu câteva rânduri, îmi piere inspirația, mai scriu peste x zile, iar las, etc, etc.

Având în vedere că ziua de miercuri 26 (parcă) a început foarte bine, cu un sms prin care eram anunțat că doar ce a intrat salariul în cont, am purces pe la IKEA să scap repede de bani. Asa încât, am comandat canapeaua, un pantofar și o măsuță mai prăpădită (ieftină adică) pentru sufragerie. Împreună cu draperiile pentru sufragerie și două covorașe pentru dormitor, au făcut un pachețel interesant. Am mers fain frumos la sectiunea de livrări, da’ regrete eternale, covoarele și draperiile ți le iei mătăluță singurel în mașină, că noi nu livrăm de-astea. Buci cu smoală, probabil n-au vrut să se agite, că dacă era un covoroi de-ăla de 3x4m sigur îl aduceau fără să clipească. Da’ la momentul respectiv oricum nu mă interesa prea tare, că nu stăteam în ele. Așa că le-am azvârlit în mașină iar mobila o să vină...pe 8 decembrie. E(ra) - la vremea respectivă - tare departe, da’ sincer nu-i nici o grabă. Au vrut să vină sâmbătă pe 6, da’ m-am gândit că poate plec naibii pe undeva și o să uit. Așa încât, pe 8 or să vină să rezolve cu alea și sper de data asta să ia cu ei și ambalajele, ca să scap de ele dintr-un foc.

LE: Acuma, retrospectiv privind, dacă știam că tipii vin nu numai la timp, dar și termină în jumate de oră, cred că-i lăsam sa vină sâmbătă și pace bună. BTW, au luat și ambalajele. Astea fiind zise, behold ză mobilă und ză draperii:

Am mai vorbit cu Mișa Pavlovič la plajă și mi-a zis că e un magazin cu produse românești pe undeva pe lânga Lamcy. Știam de existența lui, da’ sincer habar n-aveam pe unde e și/sau dacă mai funcționează. Aparent funcționează, și mi s-a părut foarte mișto să-l aud pe Mișa spunând „and they have borș, for ciorba”. O să organizez o expediție de recunoaștere, să văd ce altceva mai au pe acolo. Dacă e ceva ce merită efortul, mă lipesc. Probabil vor fi mai scumpe decât luate din țară, dar e pentru măsuri de urgență, nu pentru făcut aprovizionare permanentă.

LE: No problem, l-am căutat pe net, marcat pe GPS, am fost la magazinul respectiv, au mălai, borș și varză murată. Mai au pufuleți, murături, castraveți acri, pateu vegetal, zacuscă, biscuiți, apă minerală Borsec și telemea de vreo 3 feluri. Prețurile sunt (foarte) mari și magazinul e bun eventual ca hub de întâlnire și ultimă soluție în caz că-ți trebuie ACUM-ACUM niște ceva dintr-alea care sunt produse specifice. Altfel, nu știu de ce aș merge până acolo ca să iau Borsec la preț de San Peregrino sau Perrier. Pentru cei care se întreabă cum ajunge Borsecul de la 1.5 ron/l la 25dhs/litru, să nu uităm că numai costul transportului e de 1.5€/kg. Nu că ar fi mai bune alea sau că am ceva împotriva Borsecului sau a lui Leonard, da’ alea franțuzo-italiene sunt în orice hypermarket, așa că de ce aș face ocolul până la mama zmeului numai pentru ceva echivalent? Pe de altă parte, există cetățeni care vin tocmai de la Abu Dhabi ca să cumpere varză murată și pateu vegetal, așa că na...oameni și obiceiuri.

Deja am căpătat o culoare întunecată. Nu că aș fi fost io prea alb de la mama natură, da’ oricât. Eh, se cunoaște că merg la plajă de două ori pe săptămână. La culoare, și la pantaloni. Nu prea mai stau pe mine nădragii luați pe vremea când eram în culmea pufoșeniei și aerodinamicității. Nu cred că e un lucru rău, da’ asta înseamnă că trebuie IAR să umblu după nădragi. Că pe acasă nu mai știu dacă mai e ceva care să merite folosit. Plus că (ca de obcei), ăia sunt ACASĂ, nu aici.

Meh, și ajungem la evenimentul principal. Pentru mine, adică. Pentru alții e probabil semn de nebunie sau de "tichie de mărgăritare" sau dracu’ mai știe ce fel se poate interpreta.

Cine știe, poate de fapt ei au dreptate, și chiar sunt nițel deranjat la scufiță. Desigur, e vorba de mașină. 

O chestie e însă clară pentru mine. Nu sunt cu adevărat și complet aici, dacă nu am mașina mea. Și prin mașina mea, înțeleg desigur un Audi. Sigur, interneții e plini de păreri pro sau contra. Dacă data trecută mi-am bătut nițel capul sa fac un mic studiu de piață, acum nu mi-am mai pus problema. M-am dus direct la prietenul Abdullah și gata. Da, sunt bani mulți și de-odată, dar pe de altă parte...Am plătit 1450dhs pe chiria lunară la Lancerul ăla, și am mai băgat probabil 300dhs în benzină. Suge benzină porcăria aia cu găleata. Am mai răntuit eu pe seama lui, așa că n-are sens să mai zic din nou. Apoi, prețul a fost ăsta pentru că am închiriat de la o firmă micuță, iar mașina era dogită bine de tot. La orice altă firmă de închirieri, Lancerul se învârte în jur de 2000dhs/lună. Desigur, mașinile sunt mai noi, firmele se ocupă mai în detaliu de ele, dacă ai probleme suni și îți aduc imediat mașină la schimb, etc. După părerea mea, prețul a fost făcut pentru mașina AIA. Cred că dacă nu aveau răpciuga asta la îndemână nici nu-mi închiriau fără card de credit. La sfârșitul zilei, e o mașină strict de buget, care te duce de la A la B și atât, când ai tu nevoie, fără să depinzi de altcineva. Asta dacă porneste, desigur, nu cum a făcut a mea în parcare la DEWA...Orice alt lucru legat de mașini (gen comfort, plăcere la volan, ținută de drum, de-astea) sunt nule sau negative la mașinuța aia. Pentru unii, chestiile astea sunt irelevante. Pentru mine nu. Pentru mine mașina contează. 

Sigur, sunt încă constrâns de buget, așa că tot nu am putut lua ce aș fi vrut eu, respectiv A5 coupé. Inițial m-am gândit că nu e foarte bună, că nu e destul loc în spate. Well, e. Adică am facut testul standard: am reglat scaunul șoferului pentru poziția mea de condus, apoi am intrat în spate. Da, e nițel mai înghesuit pentru mine, da’ eu nu stau acolo, iar Alex cred că ar fi stat foarte ok acolo. Din păcate, 10k € în plus au făcut diferența așa că am zis pas. M-am urcat și în A3, da' nu mi-a plăcut de niciun fel.

Acuma, nițel despre mașina mea. Inițial, am fost chitit să fac tot posibilul să îmi reiau viața de aici cam de unde am lăsat-o. Probabil undeva înăuntru vroiam să consider Indonezia ca un fel de vacanță mai lungă pentru Dubai, un fel de „am plecat, dar doar așa nițel”. Am vrut să capăt același număr de telefon, dar nu s-a putut. Am vrut să locuiesc cam în aceleași zone, nu a fost fezabil. Am vrut să iau mașina tot albă și eventual să-i pun același număr, nu s-a putut. Așa încât, mi-am reconsiderat poziția.  Niciuna dintre chestii nu s-a lipit, așa că am decis că nu are sens să îmi bat capul. New job, new house, new life, new all.

Așa încât noua mașină nu e albă, e un gri-auriu-cafeniu, e mai puternică, mai dotată, mai elegantă, mai economică.

Predarea mașinii a fost iarăși ceva destul de deosebit. Sigur, am avut timp să beau ceai și să mănânc prajiturele până au pus numerele pe mașină, dar când am mers în garaj...

Așa arată locul, așa e pregătită de vânzare mașina:

Împreună am dat jos husa de protecție iar Abdallah s-a apucat să verifice seria de șasiu cu aia de pe certificatul de înmatriculare. În toată splendoarea ei, cu 29km la bord și jumate de rezervor de benzină:

Niște minute mai târziu, am ajuns acasă în parcarea de la subsolul blocului:

Acuma, despre mașină:

Are destule opționale pe ea ca să satisfacă cam pe oricine. E comodă, foarte liniștită, relativ economică. Adică, până acum e mai economică decât cea veche. Rezervorul de benzină e la fel, pun tot de 100dhs plinul, dar în loc de 550- 570 km cu un plin, am făcut 650-690. 

Ăsta e responsabilul cu mișcatul și are niște chestii interesante pe el:

Orice mașină are posibilitatea să fie pornită cu o baterie externă, dacă aia proprie dă semne de deces. Desigur că și asta are, doar că nu ai acces direct la baterie. E un acces la o bornă de plus (capac marcat, ascuns sub alt capac, etc) și are montată o bornă specială de minus pe suportul amortizorului din stânga. Interesantă soluție, care sigur elimină aproape 100% posibilitatea încurcării polilor între ei.

Încă o chestie dibace la motor/managementul lui, e trăznaia de Auto-start/stop. Ce face asta? Păi face bine. Te apropii de semafor și se face roșu sub nasul tău. Well, e clar că mai ai nițel de așteptat până se face la loc verde, așa că de ce să ții motorul în mers degeaba? O apăsare mai puternică pe frână și...liniște:

Motorul repornește automat când iei piciorul de pe frână, sau când AC-ul are nevoie de putere de răcire suplimentară. Viteza ventilatorului scade pe durata cât motorul e oprit. Sistemul poate fi dezactivat de la buton dacă așa vrea utilizatorul.

Alte câteva gadgeturi noi care îmi fac viața mai ușoară la volan și în parcări. Prima chestie e afișajul pe ecran pentru senzorii de parcare față-spate. La cea veche aveam senzori pe spate, dar numai cu avertizare acustică. Sigur, e mult mai bine decât nimic, mai ales la obstacole ascunse (gen hidranți, pietre de pavaj lăsate aiurea sau plasate special ca să restricționeze accesul auto spre zone pietonale) și cu timpul înveți unde sunt marginile mașinii. Ca dovadă, am reusit să nu hârjâi mașina în tot timpul ăla. Ăsta e și mai mișto. OK, când te apropii de un obstacol, începe să piuie, ca și cealaltă. Dar uneori problema nu e în spate, unde ești atent, ci în față, unde nu ești foarte concentrat. Ei, asta e foarte comodă pentru că îți arată pe ecran ce distanță are până la obstacol fiecare dintre cei 8 senzori. 

Peste chestia asta, volumul de la muzică/radio se reduce automat cât timp ești în mod parcare, și revine la valoarea anterioară când pleci sau te oprești de tot.

Ziceam că reduce volumul muzicii, iar asta mă aduce la următorul upgrade super mișto și folositor, respectiv noul HU și locașul de SD-Card. Mașina are și interfață pentru iShit și mufă de AUX-IN, da’ nu mă mai interesează. Probabil știe și să citească CD-uri cu MP3, da’ iarăși, la ce bun? Ai la dispoziție un SD-Card și credeți-mă, pui O GRĂMADĂ de muzică în 8Gb. Plus radio. Așa încât, am găsit un SD card de 16Gb (hehe) la 29dhs, am pus pe el cam tot ce îmi place să ascult și... mai am înca vreo 6Gb liberi.

Încă o chestie care îmi place la Head Unit-ul ăsta. Când îi zici sa facă mix, apoi mix face! Mix pe HU de la Toyota din Indo însemna shuffle în același folder. Ăsta face mix peste tot. Foldere, artiști, albume, orice. Șansele să asculți consecutiv două piese de același artist sunt aproape nule, ceea ce reduce spre zero posibilitatea să te plictisești repede de muzica de pe card.

Convenience key. Asta e altă șmecherie pe care eu nu am apreciat-o foarte tare inițial, dar care se dovedește foarte utilă. Ideea e că nu ai nevoie sa umbli la cheie dacă ești mai aproape de doi metri de mașină. Asta pare nițel inutil, că na, ce mare spanac este? dar devine ceva mai atractivă când ai în mâini sacoșa de plajă, umbrela, scaunul și sandalele, și e tare bine că poți să deschizi portbagajul fără să te scobocești după cheie și să nimerești butonul respectiv. Desigur, butonul de Start/Stop e mai puțin folositor per se, da' arată posh.

Reglajul electric al scaunelor: În principiu, nu e ceva de care să ai neapărată nevoie. Dar e foarte utilă funcția de memorie care îți aduce scaunul în poziția setată, mai ales după ce speli mașina și flăcăii ăia mută scaunul ca să aspire mai bine pe sub el.

O aștept pe Alex să-mi zică dacă și cât de bine merge climatizarea separată pentru zona din spate. Din ce mi s-a părut până acum, se face răcoare în mașină mult mai repede după ce a stat în soare la plajă.

O altă chestie relativ utilă în parcări, mai ales la malluri sau la bloc, e aia cu oglinzile care se pliază singure când închizi mașina. Aici e la servici, cu "urechile" strânse.

Se desfac singure când pornești motorul.

Roata de rezervă e de-aia mică și subțire. Sigur, asta pare un regres, dar dacă ținem cont că la cea veche nu am desfăcut niciodată șurubul de fixare din portbagaj, d-apoi să și am nevoie de ea, parcă nu mai e așa de relevant. În plus, dacă asta aduce câțiva litri în plus la portbagaj, de ce nu?

Mai am o priză de 12V în cotieră, și am impresia ca e una și în scrumiera din spate. Foarte utile la un drum mai lung, pentru încărcat telefoane/tablete.

În rest, am cam tot aceleași dotări pe care le-am avut și pe cea veche, adică (de iegzenplu) trapa cu acționare electrică:

sau jaluzelele(lelelilor) de la ușile din spate și lunetă, cea de la lunetă acționată electric.

Când selectezi marșarierul, jaluzeaua din spate coboară și ea, și se ridică singură când treci înapoi în Drive. Posh. Nu am reușit să găsesc prin setări dacă merge să orientezi și oglinzile spre în jos pe durata cât ai selectat marșarierul. E posibil să se poată dar să trebuiască activat din computer mai întâi.

Mai sunt și altele (xenon, leduri, piele, etc), da' nu prea mai are sens să le înșir pe toate sau să le descriu.

Una peste alta, mașina e frumoasă, elegantă, foarte bine construită, și sper să nu am probleme cu ea cel puțin în aceeași măsură ca la cea veche.

La momentul de față am deja aproape 2000 km cu ea și încă n-are 3 săptămâni...