Derp’s Hobby, part 3.1

Asta pentru că partea 3 era cazul să fie vaporașul (RB25) pe care l-am început și l-am abandonat în Indonezia.

Ca o notă, textul a fost scris în xșpe mii de etape, deci iarăși referirile la "azi", "zilele astea" etc sunt complet aleatoare și nu mai au nimic de-a face cu data la care citiți (hehe, îmi place optimismul ăsta) chestiile astea.

Cum ziceam data trecută (acum vreo 5 luni adică), am cumpărat un kit mișto de la Billings Boats. Mai ziceam că o să mă apuc efectiv de lucru după ce vin fetele să-mi aducă sculele și alte minunății, da’ cred că m-am pripit. E drept, nu pot face mare lucru, dar sigur mă apuc de câte ceva activități conexe. Cu alte cuvinte, ia să încep să-mi utilez „atelierul”. După o vizită la ikea, am revenit cu două rafturi din lemn de pin. Unul din ele va deveni placa de construcție, celălalt va deveni suportul pentru îndoit baghete.

De la Dragon Mart am revenit cu scula de polizat/așchiat. Asta a fost o achiziție grozavă, deși nu e cine știe ce grozăvie ca și sculă.

Am văzut și niște menghine, dar erau prea mari pentru ce mi-ar trebui mie. În schimb ACE avea ceva exact pe măsură, și cu prindere cu clemă, nu cu șuruburi. Aveau la un moment dat, ca dup-aia au dispărut, că doar nu era sa stea să mă aștepte pe mine.

* între timp au adus din nou, s-au terminat din nou, au adus iar, etc., doar ca am renunțat la idee, cel puțin pe moment.

Multe vizite mai târziu, și după nenumărate răzgândiri, mi-am mai cumpărat câte unele, am mai improvizat altele, și târâș-grăbiș, m-am apucat de lucru. Din nefericire, sufăr de o boală groaznică pentru modelism: n-am răbdare.

Acuma, kitul e frumos, și știu că poate ieși un model grozav din el. L-am văzut construit de multe ori deja, și poate de-asta l-am și ales. Well, nu chiar, l-am ales pentru că mi-a plăcut cum arată.

Oricum, kitul e declarat ca fiind pentru modeliști experimentați, și chestia devine oarecum de înțeles abia după ce te apuci de treabă. Instrucțiunile de montaj seamănă cu alea de la IKEA pentru un raft. Sincer, instrucțiunile de la birou au fost mult mai detaliate decât astea care au venit cu kitul de la Billings. Aparent însă ăsta e stilul lor. Kitul meu a fost nițeluș mai prăpădit, respectiv am avut două coli tăiate prost. Bine, tăietura în sine a fost ok, dar placajul era strâmb și torsionat, iar laserul nu știe s-o cotească nițel că e aici șui. Împreună cu instrucțiunile precare, și-au dat mână-n mână să-mi crească mie colesterolu’ și ficații.

Plin de avânt pionieresc, m-am apucat să construiesc scheletul. Coastele gata tăiate (nice), etrava și etamboul gata taiate (niiice), baghete între ele, nu părea foarte complicat. Ca de obicei, dacă pare simplu înseamnă c-ai uitat ceva.

Undeva p-acolo scria să folosești echer și dreptare și toate cele ca să asiguri perpendicularitea între coaste și chilă, sa nu iasă strâmb. Mdea, doar că dimensiunile indicate p-acolo erau doar orientative, așa că deși mi-am holbat ochii ca un caras auriu și mi-am strâmbat degetele ținând pe poziție echer și riglă și draci-copaci, după ce am lipit scheletul am constatat că puntea nu se potrivește neam. A urmat o repriză intensă de înjurat de morți, dumnezei, rude și zoo. Well, nu chiar repriză, mai degrabă un meci întreg. Am fost la un pas să dau cu ele de pământ, și numai zgârcenia proverbială (fuck, am dat o grămadă de bani pe el) m-au ținut în loc suficient timp cât să mă opresc din fiert.

Desigur, dacă judecam nițeluș îmi dădeam seama să potrivesc întâi puntea și apoi să lipesc, da’ na...În fine, după multe stremeri, am reușit să potrivesc cu aproximație piesele (a se citi: screw the fucker down - literally), apoi iar m-am oprit.

În mod normal, toate mațele electronice din burta unui model RC sunt oarecum stabilite de la bun început. De exemplu, elicea are o anumită formă și dimensiune, conform clasei și tipului de navă, cârma trebuie să fie și ea după modelul real, servomecanismul e dictat în mare măsură de dimensiunile navei, motorul și ESC-ul tot așa, bateria de motor și ESC, ce mai, v-ați prins deja. În mod normal, toate chestiile astea le ai la îndemână când te apuci de treabă, ca să le poți poziționa în burta navei. Well, eu nu le am. Ce am, este o mașinuță pe care am luat-o de la chinezi cu 200dhs. Asta ar trebui să-mi ofere un motoraș nu foarte puternic dar suficient, un reductor (important), stația, receptorul, servo și ESC, baterie și încărcătorul pentru ea. Desigur, piesele în sine sunt de o calitate relativă, bateria e clar subdimensionată pentru ce-mi trebuie mie, cuplul motor-ESC sunt cu semnul întrebării, și încă nu sunt sigur că o să izbutesc să ciopârțesc masinuța aia în așa fel încât să pot folosi subansamblele după cum am plănuit. Dar având în vedere că numai stația m-ar costa 200RON, motorul 100, ESC-ul 150 și așa mai departe, am zis că merită chinuiala. Am mai constatat că prietenii cu ochii oblici au și subansamble de schimb la vânzare, deci în caz de ceva ar fi posibil să înlocuiesc o eventuală mortăciune.

Dar am divagat. Ideea e că de obicei ai chestiile astea la îndemână, și te apuci de instalat suporți și componente dintr-un stadiu incipient al construcției, când nu ai multe chestii care să-ți stea în cale și poți să aliniezi cum trebuie toate axele și roțile și tot restul. Mno, la mine o să fie mama omida și Improvizatu’ SRL, în cel mai neaoș stil românesc. Țara lu’ „merge băh și-așa”. Well, mai degrabă un fel de „din kkt bici, să și pocnească, dar să nu stropească și să și miroasă a trandafiri”. Desigur, cu un buget pe măsură te poți aștepta și la rezultatele respective.

Mă uitam cu jind pe forumuri de-astea de prin afară. USA, mai precis. Bine, cum sunt și eu p-acolo înseamnă că nu e restricționat, dar cea mai mare parte a modeliștilor sunt din US. Ei, tot citind eu p-acolo, am constatat că oamenii lucrează în stil mare. La propriu. Toate modelele pe care le fac tipii ăia sunt imense, în jur de 1 metru și uneori și mai mult. Drept urmare, multe din piesele componente au dimensiuni pe măsură. Una e să ai de făcut o barcă de salvare de 2cm, alta e să o faci de 8cm. Sigur că la 8 cm poți să pui mai multe detalii, vopsite pe bucăți, etc. Sunt și la noi tipi care lucrează la asemenea nivel de detaliu și la scări mici. Dar pe ăia îi numeri pe degetele de la o mână oricum.

Un alt aspect pe care l-am remarcat la colegii americani este faptul că le place să lucreze în rășină și fibră de sticlă. Cumpără corpul navei gata făcut, apoi se distrează cu detaliile de pe punte și din cabine. Uneori mă gândesc că e un fel de trișare, dar pe de altă parte e și un mod de a progresa. La o adică, nu mai pierd timpul cu niște treburi de rutină, mari consumatoare de timp, dar care sunt cam la fel la fiecare model pe care îl faci (de exemplu, majoritatea remorcherelor au același tip de corp, dictat în principal de funcționalitate și de condițiile de utilizare) și te concentrezi pe detaliile de realism ale navei respective. Cârligul de remorcare este de multe ori complet funcțional, macarale care se mișcă, radare mobile, camera de comandă mobilată, etc. Când văd ce detalii pot realiza tipii ăia, mă cuprinde disperarea. Mi-e pur si simplu clar că n-o să ajung la un asemenea nivel de performanță în viața asta. Sigur, pot mereu să caut scuze. Uneori chiar sunt (sau par) îndreptățite. Citesc de multe ori chestii gen „am cumpărat de la X-models un set de sjghklhg, pe care le-am modificat la mașina CNC, mi-am printat pe vinil audoadeziv etichetele x și y și uite ce mișto a ieșit chestia!”

Sigur, a ieșit super mișto, e adevărat, da’ aia înseamnă imprimantă capabilă să printeze pe folie specială, folie specială, softuri dedicate, mașină CNC la dispoziție, micro strung de precizie, magazine cu accesorii la o azvârlitură de băț, etc. O grămadă de utilaje și spațiu, dedicate exclusiv chestiei ăsteia.

Eh, m-am plâns destul și nici măcar nu ajută la ceva. La o adică, mi-a zis cineva odată că sunt maestrul improvizațiilor, așa că ar trebui să îmi apăr titlul...

Pe moment, drăgălașul de vaporaș e în așteptare. Mai am de pus cam jumătate din baghete, dar e destul de complicat. Formele sunt foarte frumoase, dar absolut ucigașe de acoperit cu baghete. La ultimele 2 perechi de baghete (de până acum, adică – asta de muuuult de tot) am stat mai mult decât la toate celelalte 10 de până acum, numai făcând probe și încercări ca să găsesc liniile care trebuie. Și nu sunt nici la jumătatea drumului. Chiar remarcase unul dintre americani la ei pe forum că e surprinzător ca nu a făcut nimeni matriță pentru corpul navei ăsteia, la ce forme frumoase dar păcătoase are.

Încă o lună de lucru s-a dus, și eu tot n-am terminat cu baghetitul la corpul navei. Încă nu am desfăcut mașinuța ca să-i folosesc mațele, încă nu m-am interesat cum se cuvinte de fibră de sticlă. Mai e o grămadă de muncă, da’ îi dau eu de cap până la urmă.

****

Deci nu mai știu când am scris chestiile astea. Probabil undeva la începutul lui aprilie, ceea ce înseamnă că am estimat foarte optimist atât ritmul de lucru cât și cheful și timpul alocat. Asta pentru că e 5 iunie și abia azi am lipit ultimele baghete.

Nu sunt foarte nemulțumit de cum a ieșit. Sigur, mereu e loc de mai bine. Având însă în vedere că e prima oară, îmi dau notă de trecere. La următorul (hehe, iarăși optimismul ăsta...) o să mă pricep mai bine.

Acuma, din episoadele trecute: 
Au fost destule probleme de rezolvat. Curburile sunt foarte păcătos de urmărit cu baghete drepte, iar în unele locuri nici nu am îndrăznit să mă apropii. Așa că am folosit blocuri de balsa, pe care le-am șlefuit la dimensiune. Nu vă zic cât amar de praf am înghitit cu ocazia respectivă și câta mizeria s-a făcut în jurul mesei de lucru.

Cu destul chin am reușit să dau găurile pentru tuburile axelor de la elice și de la cârmă. Având în vedere că nu a existat alt ghidaj decât ochiometrul, sunt foarte mulțumit de rezultat:

Am mai lărgit găurile, încă niște chiu și vai, dar până la urmă am reușit să fixez tuburile pe poziție cu clei epoxy.

Ăsta de la cârmă e nițel cam lung, o să-l scurtez la față după ce termin cu finisarea corpului. Care corp, într-un stadiu intermediar, arată nu chiar rău:

Sigur, partea dificilă a urmat dup-aia, dar până la urmă și la coada cozii, cică i-am dat de capăt:

Și uite-așa, la aproape 4 luni de la începutul lucrului, am ajuns la stadiul de la care de obicei colegii americani...pornesc.

Urmează prima etapă de șlefuire a corpului, apoi etanșare pe interior și sigilarea lemnului cu lac, apoi chituire, etc. Mult, foarte mult. Dar e fun, mai ales când iese.

Keep close...

Episodul 90. Două fețe

Ar trebui să mai șterg praful. Și pe-aici, și pe-acasă.

Desigur, expresia „ar trebui” nu-și are locul în relația cu scrisul p-aici. Aici nu trebuie să scriu. Aici pot să stau bine mersi jumate de an fără să scriu o literă sau să nu mai scriu deloc ever, și nimeni nu o să clipească. Cel mai probabil nici n-o să bage de seamă.

Da’ pentru că am început, mă ridic de propriile bretele și încerc să continui. Dădusem pe feisbuci like la o poză pe tema asta. De foarte multe ori am început să scriu ceva, apoi când a venit momentul să dau save/publish, pur și simplu mi s-a părut inutil. Nici de data asta nu e foarte diferit, pentru că mi se pare inutil. Probabil discuția lungă pe care am avut-o cu Manowar după ce a închis Opencube a avut mai mult efect decât aș fi vrut, poate și unele discuții de pe forum m-au împins și mai în mine.

Trec printr-o perioadă în care mă întreb din ce în ce mai des ce rost au toate chestiile din  jur (în special interacțiunile cu restul lumii), și nu prea reușesc să mai găsesc bucurie în nimic. Nu am stare, nu am răbdare să fac nimic. Acasă abia aștept să plec la servici numai ca să ajung în altă parte, la servici abia aștept să se facă timpul să plec acasă. Iar acasă din nou, aștept să se facă seară, să dorm, în speranța că noua zi va aduce ceva nou. Ceva care să-mi ridice moralul sau să mă scoată din apatie. Desigur, nu se întâmplă nimic de felul ăsta, așa că ciclul se reia și fiecare zi pare o copie mai mult sau mai puțin fidelă a celei de dinaintea ei. Bine, e nițel tâmpit să nu faci nimic diferit și să speri la rezultate diferite, da' încă nu vreau să dezbat chestiunea.

Am fost la Tony Roma’s să mănânc o friptură, în ideea că e oarecum plăcut când îți pregătește altcineva masa și nu trebuie nici să speli vasele dup-aia. Din nefericire am cerut-o „medium” și mi-a adus-o „rare”. N-a fost rea, dar nu a fost ce vroiam să fie. Așa că am decis să nu mai calc pe-acolo prea curând. Am mai mâncat o pizza la „Express’, fostă „Marzano”. Romana con salmone afumicato era (used to be) pizza albă. Acum pun sos de roșii pe ea, și nici asta nu mai e ce speram să fie. Așa că pas și la asta.

De fapt, am constatat că par cumva prins în ceea ce eu numesc „capcana copilăriei”. Ții minte cutare sau cutare situație din copilărie, de care îți amintești clar că îți făcea enorm de multă plăcere, fie ea o prăjitură care avea un gust special, sau un film pe care l-ai văzut și era să crăpi de plăcere de mișto ce era, și ia să-l văd din nou, pak torrentul șiiiiii...

Epic fail. La ASTA mă uitam eu cu ochii holbați și salivam? Porcăria asta o înghițeam cu trei guri dacă se putea? Privite cu ochi și experiență de adult și peste mulți, mulți ani de la primul contact, multe din plăcerile copilăriei par complet tâmpite. Ne schimbăm, și cel mai probabil refuzăm să acceptam asta. Undeva în mintea noastră, dorim lucrurile sa rămână la fel. Probabil e fuga de răspundere, refugiul către un timp în care singurele griji erau notele la școală (dacă îți păsa și de alea) și să nu întârzii prea mult afară dupa ora la care trebuia să fii în casă. Restul erau „acolo” by magic. Desigur, 99.9% din magic era de fapt munca părinților, da’ de ce i-ar păsa de așa ceva unui copil? Cel mai probabil nu lumea se schimbă în sine, ci mai mult percepția noastră asupra ei (~ © Manowar).

Whatever, back to present days.

Imaginea mea despre Dubai probabil a rămas nițel „arsă” în circuite de acum 5 ani. Iar în orașul ăsta, 5 ani e mult. Foarte mult. Nu e vorba de modificările de infrastructură, deși și alea contează. Locuiam în altă zonă a orașului, ajungeam mult mai des în alte părți ale orașului. Forța care mă ducea într-o parte sau alta era totuși cam aceeași: evitarea traficului. Stăteam în partea de nord a orașului, așa că pe după-amiază era destul de simplu de mers spre sud. Erai contra valului de navetiști spre Sharjah. Acum...sunt pe direcție, așa că nu mă mai atrage așa ușor ideea să pornesc în direcția aia. Obișnuiam să mă duc foarte des în Festival City. Uneori era destul de complicat de găsit parcare. Acum, parcarea e aproape goală, pentru că cel puțin jumătate din mall este închisă pentru reamenajări și extindere, promenada e închisă complet, nu mai e nimic de facut acolo. Nu mai poți să te plimbi, nu mai poți să mănânci la o terasă, nici la market nu prea are sens să te duci, că nu găsești nici pe departe diversitatea din MoE.

În Festival City deja au deschis atriul cel mare, care o să fie zona restaurantelor. De jur împrejur, pe 3 niveluri, restaurante și terase. Deci o să fie ok. Când o să fie. Pe moment e doar o sală imensă și goală și inutilă. Well, când o să fie?

Același lucru și la MoE. Adaugă o cupolă nouă, 2000 de locuri de parcare, terase, restaurante. Când o să fie gata, o să fie mișto. Când?

Dubai Mall are și el o aripă în extindere, lângă intrarea spre Burj Khalifa. Construiesc un atrium nou, și ăla plin de restaurante și terase cu vedere spre fântâni. Având în vedere că la TGI și Madeleine Café e mereu aglomerat, pare o investiție solidă. Restaurantele alea n-or să duca lipsă de clienți, când or să deschidă. Când?

Aștept cu nerăbdare să fie gata și Opera District, tot în Downtown. Nu sunt mare fan de operă, dar probabil la ceva concert de muzică clasică tot m-aș duce. Măcar ca să văd sala. Primul pas e făcut, am pantaloni buni pentru asta. Mai trebuie cămașa, cravata, sacou și pantofi. Almost there...Până e gata opera, am timp și eu să fac rost de astea. O să fie deosebit, când o să fie gata. Când?

În câțiva ani, probabil. Doi, poate? Ideea e să ai răbdare dar n-am, și între timp traficul e din ce în ce mai greoi. Îmi amintește de perioada din 2007, începutul lui 2008, când aveai sanse să faci și 2 ore pe drum dacă plecai de la servici la ora nepotrivită. Mașini multe, șoferi noi și nepricepuți. Cumva, mi se pare că am parte de toate părțile nașpa, fără părțile mișto. S-au înmultit nesimțiții de pe șosele ceva de speriat. Sau poate din cauză că e traficul greu, îi bagi de seamă mult mai ușor. Când înaintezi cu 10 - 15 km/h ai timp sa te uiți în toate părțile și să vezi ce fac. Cu toții vrem să ajungem acasă mai repede, dar în mintea mea asta nu înseamnă să ne batem joc de unii de ceilalți. Ceea ce mă aduce înapoi la nesimțiți. Ăia care îți taie fața ca să nu stea la coadă la un exit de pe autostradă, ăia care merg cu aceeași viteză pe 4 benzi și cu 10km/h sub viteza maximă, ăia care se înfig în portbagajul tău și mai au nițel de se urcă pe tine ca după ce le-ai facut loc să meargă mai încet decât mergeai tu, ăia care parchează ca niște vite încălțate, toate tipurile de nesimțiți sunt pe drumuri. Din nefericire, nu numai acolo. Am două lovituri noi în ușa stânga spate (în plus față de zgârietură), cel mai probabil făcute printr-o parcare de mall, cu colțul caruciorului de cumpărături. Una din ele e nașpa rău, vopsea sărită și tablă înfundată, probabil făcută cu partea de metal neprotejată a căruciorului. Cealaltă e doar tabla înfundată, deci presupun că a fost colțul mânerului de plastic. Urăsc nesimțiții din tot sufletul, i-aș trage pe roată fără nici o remușcare. Dar sunt mulți și anonimi și nu ai nici o șansă să te lupți cu ei și să câștigi. Chiar dacă ești mai bun ca ei, te copleșesc numeric.

E cald. Cald rău, adică. Desigur, nu e nici o surpriză că vara în Dubai e cald. Captain Obvious much? Partea nașpa e că mă pleoștește de numa’. Transpir instant de la ușa biroului până la mașină. 15 – 20 de metri? Dar când la 7 dimineața sunt deja 33.5°C, nu te poți astepta la răcoare la ora 3 după-amiaza. Din păcate, asta înseamnă că și ziua de plajă se mai scurtează. Marea se încălzește și nu mă mai răcorește destul, apa de băut se încălzește imeditat în geantă și o beau clocită cel puțin jumate din ea, plus foamea... O să încerc să iau sticle de apă de jumate de litru, de la frigider, în gentuță de-aia termoizolantă. Poate așa reușesc să stau mai mult pe plajă, deși nici asta nu-mi mai place. Revenind la ideea cu trăitul în trecut, probabil atunci era mișto de mers la plajă pentru că era trupa. Aveam cu cine schimba o vorbă, sau măcar pe cine asculta, dacă nu participam activ la discuție. Acum...Cel mult Mișa și din când în când Marian. Dar diferențele sunt mari, și conversația trenează sau se duce către subiecte care nu mă interesează deloc (de exemplu, politică și politicieni. Din România). Aș fi ceva mai interesat (dar nu cu mult totuși) să discut chestii legate de politicile locale, dar și ăsta e un subiect delicat. Și dată fiind poziția expaților aici, e desigur inutil. Inutilitatea oricărei atitudini diferite de trendul normal pare să fie ideea generală.

Citesc aproape zilnic ziarele locale (versiunea online). Bine, „citesc” e mult spus. Le frunzăresc, pentru că de cele mai multe ori nu e nimic de citit. Din când în când, mă enervez. A fost un articol legat de vremea rea și cum ar trebui să conduci. În poza exemplificatoare, era o motocicletă, o mașină oarecare și un taxi. Desigur, taxiul era fără lumini. Am comentat aspectul respectiv, ca să constat apoi că nu a apărut. Nimeni nu vrea să audă că nu se pricep și le lipsește bunul simț elementar în cele mai multe situații.

Și chestiile astea te seacă. E clar că o oarece doză de ipocrizie o să existe oriunde, dar aici problema capătă dimensiuni noi. Indiferent de subiect, există realitatea în sine și versiunea oficială a ei. Uneori, diferențele sunt doar de nuanță. Alteori, te întrebi în ce lume trăiesc ăia care scriu tâmpeniile alea oficiale, și aici e buba. Nu de alta, dar e suficient să te uiți în jur ca să-ți dai seama cât de unilateral și părtinitor e prezentată problema. Și desigur, nimeni nu vrea să facă public altceva decât versiunea oficială, chiar și atunci când contravine bunului simț și normalității. În plus, e periculos pentru sănătate să exprimi păreri neconforme, pentru că deși nu ne convine situația, ne convin salariile și alte chestii. La o adică, nu e ca și cum am avea drept de vot p-aici. Iar dacă ei se complac să fie mințiți, e nițel treaba lor. Deranjant e când ești luat de fraier, dar de la un moment dat începi să te imunizezi și la asta.

DEWA e o companie foarte plină de ea. Sunt cei mai cei din toate cele, excelență și prestigiu și dracu mai știe ce alte găselnițe de publicitate. De exemplu, când deschizi computerul te întâmpină un mesaj înălțător „Because of people like YOU we deliver!”. Ok, sunt sigur ca așa e. Da’ rămâne un mister pentru ce e nevoie de un departament de personal care ocupă o jumate de etaj în sediul central, dacă pentru orice rahat tot trebuie să te ocupi singur și orice corespondență cu ei trebuie să facă cel puțin 3 drumuri dus întors pentru că nu sunt în stare nici macar să ofere un set clar de instrucțiuni. După toate astea, vine faza cu o grămadă de drepturi și alocații care există (cel puțin în teorie), dar de care nu știe nimeni pentru că nu le fac publice. Dacă îi întrebi direct despre o chestie, o să răspundă în doi peri, insuficient sau evaziv. Și desigur nu ți se dă nimic în scris, așa că oricum nu poți să-i contrazici (nu există așa ceva, nu am zis noi asta) sau să fii sigur că nu te mint din pură mizerie umană. Trebuie să știi de chestia respectivă ca să știi ce trebuie să întrebi, altfel e la nivel de „dacă n-ai întrebat, de-aia nu ți-a zis nimeni”. Ceea ce e de rahat, deși probabil așa fac toți. Chestia devine circulară. Dacă știi atât de multe amănunte încât sa știi ce sa întrebi, probabil faci parte dintre ei și atunci nu ai nevoie să întrebi. Iar apoi vine chestionarul cu „Employee satisfaction – because your oppinion matters!”, care pune frumos cireașa pe tort. Se laudă cu tot soiul de „smart initiatives” „leading inovation” „aproach to future” dar computerele noastre sunt entry levels din 2003, softurile dedicate nu suportă ultimele versiuni de browsere și până și pagina principală e făcută să fie afișată corect pe rezoluții mai mari decât ce suportă toate monitoarele din dotarea noastră. Dar hey, suntem cei mai tari și părerea ta contează! Mmmmyeah, right!

Fiecare instituție are rețele de baze de date, dar toți suferă cronic de boala arăbească a șefiei, și prin urmare se poartă ca si cum niciunii din ei n-ar fi auzit de ăilalții. Și toți te pun pe drumuri în diverse colțuri ale orașului și desigur trebuie să plătești comisioane de orice, și tot restul. Cea mai mare parte a vieții orașului e dedicată activitătilor de recuperare în proporție cât mai mare a banilor pe care ți i-au dat. Foamea de bani domină totul, și e cumva de înțeles. Ce este mai greu de înteles, este refuzul de a accepta pe față chestiunea în sine. Colegul meu trebuie să refacă vizele de rezidență pentru familia lui, pentru că au depășit cele 6 luni în afara țării. Nu e vorba numai de cei 1500$ pe care îi are de cheltuit, cât e vorba de alergătura complet inutilă pentru depunerea a încă unui set de hârtii peste tot, când e clar că totul e doar o chestiune birocratică. Asta era și părerea lui. "Sunt de acord să plătesc, am depășit termenul, asta e, regula e regulă. Dar nu mă pune să alerg de nebun în cinci colturi ale orașului și să pierd și 3 zile cu toate hârtiile! Ia-mi banii și gata!"

Și pentru că am menționat partea cu foamea...

Am făcut greșeala să-mi iau cântar de baie, și ca să-l parafrazez pe MO, „FOCĂ, adă cântaru’ să-l deprim pe fraier!”. De parcă nu eram destul de pleoștit și fără.

Deci 96 de kile de prea mult. Sunt cel puțin vreo 10 kile acolo care n-au ce cauta. Probabil după unele calculații ar fi char 20 de kile în plus. Ceea ce e enorm. Bine, nu cred că am șanse să ajung sub 80 de kile în restul vieții, da’ nici nu sunt sigur că-mi doresc. Da’ 85 ar fi un punct bun, sau cel puțin așa cred. Ce mă întristează și mai tare este faptul ca am plecat de acasă (acum 7 luni) cu 90. Și oricât aș vrea sa mă ascund după erorile de măsurare între cele două cântare, nasturii de la cămăși nu i-a mutat nimeni.

Din nefericire, intervine iarăși lenea și plictisul. Am fost de câteva ori la sala de gimnastică de la etajul 15. Am mers pe bandă vreo 9 km de fiecare dată, la pas destul de vioi. Din păcate, amețesc. Nu cred ca de efort, cât din cauza mersului pe loc. Nu am simțit probleme majore la musculatură, am transpirat de-am rupt, dar amețeala e mereu acolo. O să încerc și bicicleta, poate la aia nu amețesc. În plus, e fucking boring!!! Singur în camera aia, mergi în gol ca o mașinărie inutilă, privind la nimic. Orice chestiune făcută de unul singur, sucks big time.

Ar trebui să încerc și mașina Nautilus cu greutăți, dar nu știu precis cum se folosește. Sunt niște desene, dar nu foarte concludente. Și era bun un instructor, cineva care să-ți spună ce să faci, ce să NU faci, cât să faci, în ce ordine și de câte ori. Nu aș vrea să mă apuc de nebun și să-mi bulesc ceva la partea lombară numai pentru că nu a fost cineva care să-mi spună chestii. Sau să mă obișnuiesc să fac ceva prost/greșit pentru că nu mi-a arătat nimeni cum se face corect, așa cum mi s-a întâmplat cu înotatul.

Până acum, am reușit să reduc pâinea la o felie pe zi. Desigur, mi-e tot timpul foame și tentația de a da iama în frigider e imensă. Până acum mi-a ieșit. Din păcate, e clar ca fără un program serios de efort fizic n-o să reușesc altceva decât să-mi fac praf stomacul, ceea ce nu mi se pare cine stie ce câștig.

Pe de altă parte, măcar nu mă mint singur că sunt frumos și ne-gras și nu am nevoie de nimic, și poate în timp o să reușesc și să dau jos kilele în plus.

Episodul 89. Cui îi pasă?

Ăsta e un post de-ăla fără cap și fără coadă, scris la plictiseală și frustrare.

În mod normal, comunitățile on-line sunt ok. Faci câțiva prieteni, discuți cu unii și alții, găsești ceva oameni cu pasiuni comune, dacă ai o problemă de multe ori poți căpăta un sfat bunicel.

Desigur, nu tot timpul lucrurile sunt roz-bombon. Și nu mereu cei care vin cu sfaturi știu ce vorbesc, ci doar vor sa se bage în seamă. Uneori, cineva care părea destul de ok bagă o petardă și-ți fute tot wa-ul. Era un topic despre Dubai, și cea mai mare parte a discuțiilor era canalizată spre nenorocirile de vouchere. Care vouchere invariabil duc discuția spre „îți permiți sau nu să mergi în Dubai”, „câți bani îți trebuie pentru o vacanță reușită”, etc. Discuția se mai încinge uneori, și na, de data aia s-a încins nițel mai tare. Ei, un tip de acolo a făcut niște afirmații foarte generalizate, bazate pe insuficiente cunoștințe, dar...

Probabil dacă se mărginea numai la asta, treceam cu vederea ceva mai ușor. Da’ l-a mâncat în fund să scrie ceva de genul „știu perfect care e situația”, în condițiile în care a fost o singură dată în Dubai, cel puțin 2 dintre afirmațiile din spatele declarației respective erau false, iar a treia cam ipocrită. A urmat un moment de-ăla de „go Rambo on his ass” și am dat o replică pe măsură. La vreo 5 minute dup-aia, m-am calmat și mi-am dat seama că e probabil inutil. Omul și-a cerut scuze dup-aia dar tot am rămas cu un gust amar. „Nu am vrut să te jignesc”, da’ nici n-a retras nimic din afirmații. Mie scuzele de genul ăsta mi s-au părut similare cu „persoanele de față se exclud”. Adică de rahat. Dacă eram la budă și deci nu mai eram de față, intram în categoria jignită? Cum se leagă acel „nu am vrut să te jignesc” de menținerea unor afirmații vădit părtinitoare /false ? În mintea mea e o scuză de fațadă. Ori îți menții părerea (cu tot ce implică asta), ori accepți că ai dat-o-n bară (iarăși cu tot ce implica asta).

Așa că am editat postul, am șters poza atașată (care era acolo ca să dovedească gaura dintr-una dintre afirmații), am lăsat doar un rând și am anunțat că ies. La urma urmei, probabil nu ajuta la nimic (în afara orgoliului personal) faptul că aveam dreptate sau nu în subiectul respectiv.

Dilema mea e că mi-e totuși greu să renunț să mă mai duc pe-acolo. Sunt informații pe care le pot da, oameni care n-au nici o vină și ar putea folosi ajutorul pe care l-aș putea da, etc. Pe de-o parte aș vrea să-i ajut, dar pe de altă parte nu vreau să-mi iau cuvântul înapoi. Collateral damages. Am luat o decizie și ar trebui să suport consecințele. Nu că ar fi cine știe ce consecințe, dar totuși. Am constatat că îmi pasă, deși n-ar fi trebuit. Și uite așa, ajungem la întrebarea filozofică:

Oare până unde merge implicarea într-un subiect oarecare? Cât de tare ar trebui să-mi pese de părerea unor oarecare cetățeni aflați în spatele unor ecrane? Probabil e în natura umană ca ființe sociale, să căutăm acceptarea de către semeni, integrarea în comunitate. Dar până unde e normal să mergem în căutarea acestei acceptări? Și ce faci când constați (destul de brusc și cu oarece dezamăgire) că respectiva comunitate nu e (sau nu mai e) așa cum o credeai? Azi lași de la tine ceva, mâine altceva, și uite-așa ajungi un papagal politically correct, care nu mai are coaie să-și susțină o părere de teama că „cineva” o să se supere. Și pentru ce ai ajuns un preș / papagal / eunuc? Pentru o adunătură de biți? Desigur, momentul în care pui piciorul în prag este unul foarte important. Pentru că invariabil, o să aibă consecințe. Când decizi să-ți expui părerea știind clar că mulți n-or s-o accepte, e clar că urmează un gen de confruntare. Și mi se pare înțelept să analizezi (cât de cât) atent situația respectivă. La o adică, dacă se lasă cu împușcături e de preferat să fii de partea cea bună a țevii, nu?

Reacția mea instinctivă este să mă distanțez și să încerc să privesc dintr-o altă perspectivă. Poate nu e chiar cazul să arunci chiar tot pentru o chestiune ce poate fi doar de moment sau doar o neînțelegere. Desigur, nu iese mereu, că nu poți să dai reset și gata, nu mai ai nici o amintire, nici o prejudecată, nici o experiență anterioară. Alea rămân indiferent ce-ai face. Da, toată comunitatea online e doar o adunătură de 0 și 1 pe sârme, dar e tare nasol când constați că unele dintre bube lovesc foarte aproape „de casă”. Așa că te dai 3 pași în spate și încerci sa vezi tot ansamblul, poate ți-a scăpat ceva. Partea nașpa e atunci când indiferent de partea pe care sucești problema, constați că ai avut dreptate. E destul de nasol când vezi că cineva nu e chiar așa cum credeai, dar la o adică ce știi de fapt despre persoana din spatele unui nickname pe internet? Nu mare lucru. Doar frânturi pe care le lasă la vedere din când în când. Unii sunt mai impulsivi și lasă mai mult afară, alții reușesc să controleze mai mult și nu vezi decât versiunea lor oficială.

Acum ceva vreme, Manowar a publicat un articol legat de pozele de pe internet ale unei actrițe. Mi-am pus și eu o părere acolo. Desigur, fiind părerea mea, mie mi se pare că era chiar validă și interesantă și merita dezbătută, dar a trecut ignorată (complet) de restul lumii. Chestia m-a cam dezumflat la momentul respectiv. Pe de altă parte, poate ideea respectivă nu e chiar așa de grozavă pe cât o cred eu, da’ deh, era a mea...

Oare cât din noi lăsăm la vedere pentru ceilalți? Oare cât la sută din ceea ce vede restul lumii din noi, suntem NOI cu adevărat și nu doar imaginea pe care o vrem să o vadă? Desigur, merge în ambele direcții. E de presupus că majoritatea fac la fel, deci, oare cât la sută din ce vedem online din ceilalți reprezintă ceea ce sunt sau ceea ce cred ei de fapt și nu doar persoana „publică”, cea care face compromisuri pentru a rămâne integrată în societate?

Desigur n-o să știm niciodată, dar chiar dacă am ști, nu cred că ne-ar ajuta la prea multe. Cui naiba îi pasă de opiniile de pe internet? La naiba, parcă de la asta plecasem, nu-i așa? 

Episodul 88. Credeam că nu se poate,

Dar uite că aparent m-am înșelat.

Acum niște zile (două?) mi-a scris Radu pe WA că se duce săptămâna viitoare cu Lucy la Ocean Queen pentru JavaLava, și or să stea în fosta mea locuință. Am comentat nițel pe tema, i-am amintit să facă poze și să-mi trimită și mie, asta e.

Zece minute mai apoi m-am trezit că eram pe net și mă uitam cât costă biletul de avion dus-întors spre Jakarta și care ar fi combinația cea mai bună de zboruri, în așa fel încât să nu îmi iau mai mult de două zile libere și să se potrivească si cu programul weekendului, și oare Mohammed m-ar ajuta să-mi iau pașaportul pentru o săptamână...WTF!?

Da, nici mie nu mi-a venit să cred. Mă săturasem de Ocean Queen, Cisolok și Pelbuhan Ratu ca de mere pădurețe, am dat acatiste ca am scăpat de acolo, ce dracu' m-a apucat?

Pe de altă parte, să fim sinceri. Nici Ocean Queen și nici PLR nu sunt deloc nașpa dacă te duci acolo doar câteva zile ca turist. De fiecare dată când au trecut pe-acolo, toți oaspeții mei au fost încântați. Singura diferență era că ei se întorceau în capitală, iar eu rămâneam cu șopârlele.

Ceea ce îmi amintește că tare mi-ar fi plăcut să-l iau pe MO cu mine (chiar m-am gândit foarte serios la asta), da' ce să-i dau să mânce aici? Nici o gâză, nici un viermuș, aerul e uscat, l-aș fi omorât cu zile (și mai ales, cu bună știință) pe sărman. Lasă-l să stea acolo, cu gagica lui cu tot.

Apoi, cred că de fapt nu de locul respectiv mi-e dor, ci de restul. Nu mi-a venit în cap "whoaa, abia aștept să fac 5 ore de la aeroport și să zac în traficul ăla de rahat", m-am gândit ce moacă ar face Deni dacă l-aș suna să-i zic direct și fără introducere:

- Deni, I need you to go to the fish market and buy for me 2 kilo of the largest udang you can find!

numai ca să-l aud:

- Ăăăăăă, Boss? Is that you?

Apoi, mutra lu' Entim când m-ar vedea pe terasă când vine să facă curat sau să pregatească grătarul. Sigur, dacă m-aș fi dus să-l văd pe Edgar, cred că omul ar fi zis ceva de genul "Pe toți dracii, nu se poate, credeam c-am scăpat definitiv de tine, ești mai rău ca o boală!" apoi am fi ras vreo dooj' de beri, așa, printre altele. Alte beri, adică.

Desigur, n-o să mă duc nicăieri. E prea din scurt, e totuși costisitor și...nu știu. Cred că de fapt cea mai mare teamă este că Deni nu mi-ar răspunde la telefon, Entim nu ar zice nimic, iar Edgar ar zice exact aia, doar că nu în glumă, așa că...

O fi probabil un semn de alienare. Știu că în general sunt o persoană antisocială, și îmi place să fac lucrurile în felul meu, în timpul meu. Încă nu am ajuns la stadiul în care să nu-mi mai doresc contacte umane (pentru că interferează cu ritmul și rutina vieții mele), și probabil ar trebui să lucrez la asta. Problema e că de multe ori sunt în dilemă cu privire la direcția în care ar trebui să lucrez...Știți, când faci o constatare de genul "Am omorât 3 negri puturoși. Nu e bine, <>", urmarea poate fi "n-ar fi trebuit să-i omor" sau" ar trebui să mai omor vreo 50, poate se învață minte..."

Da, nu am zis nimic de Radu și Lucy. Well, îmi place să cred că pentru ei sunt ceva foarte similar cu "acasă - locul în care indiferent ce-ai face, or să te primească". Suntem suficient de apropiați (cred/sper) încât consider relația ca fiind familială deja. Nu îmi imaginez că ar putea să nu ne bucure revederea, e by default.

Cred că o să intru într-un pet-shop și o să-mi iau o țestoasă...

Episodul 87. Ce fac io cu veatza mea?

E o perioadă de-aia în care știu că ar trebui să fac ceva, da’ abia am chef să respir, d-apoi să fac ceva în mod voluntar.

Am mai gătit câte ceva, dar fără prea mult entuziasm, și nici cine știe ce spor n-am avut. Clătitele nu mi-au ieșit prea grozave, manakeeshul nu prea s-a rumenit, musacaua nu mi-a ieșit prea faimos, etc. E drept că am reușit să-mi iau revanșa cu o ruladă de pui uber-super-mega mișto, dar am copt-o în două etape. Până la urmă se pare că merge și cuptorul ăsta, dar e mult mai leneș decât ăla electric ce l-am avut la PLR. E și normal probabil, doar că m-am dezobișnuit eu.

Uneori mai ies și mănânc prin food court, dar nici de aia nu am chef tot timpul. Când plec de la servici nu prea mi-e foame, iar ca să ies dup-aia din casă, mi-e prea lene.

Am cochetat cu ideea de a-mi cumpăra TV. Am renunțat, când mi-am dat seama că m-aș transforma și mai tare în legumă, de parcă n-aș fi destul de dovleac. Mi-am luat în schimb o sculă de cântat, să mai facă cineva ceva gălăgie p-acolo.

Orașul e tot timpul aglomerat. Seara în jur de șase, șase jumate, toate șoselele care merg spre nord sunt full. Joi seara nu găsești parcare în Dubai Mall nici să dai cu tunul. Vineri trebuie să vii de la 12 ca să găsești loc, la 3 deja se învârt în parcare, la șase stai la coadă ca să ieși.

Mă enervează că nu am unde merge pe jos aici în cartier. Nu mă deranjează atât faptul că nu e nimic aici, cât faptul ca și să vreau să merg în MotorCity să mă plimb până acolo, nu e prea indicat. Nu sunt trotuare. Am de mers 3km pe marginea drumului, cu mașini trecând cu 100 pe lângă mine. Nu, nici chiar așa de „viteaz” nu sunt. Am mai mers în Batutta cu ideea asta. Parchez la locul normal, pe etaj la Geant, și merg până în China court prin mall, iar de întors mă întorc pe afară. Seara e foarte frumos, și răcoare și miroase frumos de la gazon, dar...jumătate din drum trebuie s-o ocolești prin șosea, că nu există trotuar de la un cap la celălalt.

În plus, pe la jumate se lucrează la parcare.

Asta pare să fie generalizat însă, parcă a dat boala în toți, se lucrează într-una și oriunde. În MoE se lucrează (extind și mallul și adaugă un etaj la parcări), nu mai ai cum să intri decât prin capete. Cam un sfert din locurile de parcare au fost anulate de accesul constructorilor și toate baricadele pentru siguranță și modificările de ocolire. Dacă lași mașina în mijloc și ai făcut cumpărături de la Carrefour, împingi de nenorocitul ăla de căruț printre mașini de îți vine să urli de nervi.

Festival City e jumate șantier și ăla, că extind Main Atrium. Ca urmare, săptămâna trecută nu mai erau deschise decât 3 locații în food court, din cauza lucrărilor. Tony Roma’s ăla de la etajul doi unde îmi plăcea mie să merg s-a dus pe suflet. Magazinele și restaurantele de pe esplanadă s-au rărit și alea, nu prea mai ai de ce merge acolo. În Burjuman lucrează să extindă Carrefourul (proaspăt inaugurat și ăla) și acolo iar dai de părți închise și în curs de amenajare. Dubai Mall e singurul care funcționează full power, dar probabil exact din cauza asta nu mai ai loc să arunci un ac acolo. 15000 de locuri de parcare, și tot nu sunt destule.

M-am enervat zilele trecute din cauză de trafic. Desigur, foarte mulți nu știu sa stea la rând. Sau sunt imbecili. Sau nesimțiti. Sau nesimțiți imbecili. Iese omul din benzinărie în mijlocul cozii? Îl lași, că doar nu a ales el nici unde să fie ieșirea și nici lungimea cozii. Te bagi ca vita încălțată pe banda care selectează spre altă direcție pentru că tu ești dăjjtept, nu ca fraierii de la coadă? Ia hai poftim niște bocanci în gură și la sicriu cu tine și cu mă-ta! Pe ăștia îmi vine să-i rup în bucăți. Își bagă colțul mașinii în față și speră că îi lași să se bage ca să nu-ți atingi mașina. Eu prefer să iau de volan și să merg paralel dacă am unde. Orice manevră ca să nu îi las, sau să-i împing peste linia galbenă care îmi asigură mie foaia verde (și lui o tonă de belele) în caz că mă atinge. Politia nu discută niciodată cu tovarășul care are roțile dincolo de linia continuă. Îmi doresc un fel de tanc ceva, o chestie gen Batman să iasă tot soiul de tăișuri și chestii contondente din mașină și să-i fac praf pe nesimțiții ăștia. Fută-le dumnecații de slinoși!

Ieșirea din SZR (exit 34) către Hessa Est e îngustă și strangulată. Mereu se găsesc acolo câțiva care se cred mai deștepți și țin morțiș să se bage în față, să fenteze ei... două mașini? Nu sunt ipocrit să spun că „dom’le, eu nu fac așa ceva niciodată!”. Dar de fiecare dată când m-am băgat peste rând, am respectat condiția de bază: nu forțezi pe nimeni să te lase. Dacă nu am loc profitând de spațiul foarte mare lăsat între două mașini (dacă ți-e frică să conduci cu 30km/h la 5 metri de mașina din față, bad luck for you), pur și simplu am mers mai departe și am făcut ocolul necesar (exit 36 Hessa West / Jumeirah, apoi U-turn și ținut Hessa Est până acasă), și gata. După ce era să mă atingă vreo doi nesimțiți de-ăștia, am preferat să fac eu ocolul numai ca să nu mă mai enervez și să vreau să-i omor.

Am citit un post de-al lui Vali Brabete pe FB și deja a început să se enerveze până și el din cauza nesimțiților din trafic. Sigur, el e în București, dar mă, dacă până și el...

Un retardat mi-a tras o zgârietură pe mașină, în parcarea de la servici probabil. Poate cu ceva cheie din buzunar, poate cu servietă, nu știu. Poziția și dimensiunea zgârieturii (la înălțimea șoldului, vreo 10 cm lungime) așa ceva ar sugera. Mă gândeam că dacă era cu intenție, nu se mulțumea numai cu 10 cm pe o singură portieră. Cum naiba să reușești să tragi asemenea dungă pe o mașină și să nu simți, e altă poveste. Cert este că animalului care mi-a făcut asta i-am urat să moară în chinuri și l-am înjurat de numa’. Dacă era printre ăia care așteptau la autobuz în ziua aia, sigur s-a prins de câtă dragoste îi port. Două luni jumate a reușit mașina mea să fie virgină. Acum trebuie să mă duc pe la Al Nabooda să caut kit de retuș. Sa văd când îmi fac drum pe acolo. Până una alta, mașinuța e super mișto, a trecut fluierând de 8000km în bord și mă aștept să fac tot în jur de 35000 pe an cu ea.

Am tras o tură la Al Ain. Nu că nu aș fi știut ce găsesc la magazinul de hobby (hint: aceleași lucruri ca și în Dubai) dar vroiam să mai ies din oraș. Am ieșit din casă pe la 12, și zic io „ce-ar fi sa merg nițel prin Marina, ca n-am fost deloc acolo de când am revenit, și e devreme, n-o fi așa aglomerat”. Zis și făcut, easy task de la mine de acasă, direct din Hessa pe SZR și imediat în Marina. Băi frate, nu mai e de mers acolo cu mașina proprie. Cred că au făcut special chestia asta, ca să te bagi la tramvai, metrou sau taxi. Era ditamai parcarea free, cât două terenuri de fotbal, chiar lângă plajă. Ciuciu, ori nu mai e deloc, ori costă 20dhs/oră. Păi frate, dacă stai două ore să mănânci ceva sau să te mai plimbi, tot atâta costă și taxiul. În altă parte am văzut 50dhs/oră, dar scria ceva de cheltuit 75 dhs. Scria cam mic și eram în mers (plus că am chiorât), așa că nu am putut citi. Dacă poți parca la ei și cheltui 75dhs cam oriunde în zonă ca să ai parcare gratuită, nu mai e așa nașpa. Două pizza și suc te-a scos bine mersi acolo, și nu cred că alea sunt locații de pizza ieftină.

Dar ca să revin, am fost foarte bosumflat că n-am găsit loc de parcare, așa că am plecat. La ieșirea spre Jebel Ali e un loc pe nisip în care erau multe mașini parcate, așa că în caz de ceva se poate totuși...Nu e mult de mers pe jos, iar acum iarna e mișto. La vară, n-aș zice, da’ până la vară mai e.

Mno, și am plecat spre Al Ain. Am folosit nițel telefonul pe navigație (prilej cu care am constatat că dacă rămâne cu ecranul pornit și mai bate și nițel soarele în el, suge din bateria aia de numa-numa, așa că am ajuns în AL Ain cu 25% baterie. Din fericire, omul de la electronice din supermarket a fost foarte amabil, așa că telefonul meu a stat la încărcat la standul de Samsunge cât m-am învârtit eu prin zonă. Rezultat: 48%. Așa da.

M-am învârtit nițel prin mall, am pierdut niște vreme la magazinul de peți (cei mai mișto au fost iepuracii (de-ăia de încăpeau lejer în buzunarul de la camașă) și un rac într-un acvariu care părea nitel frustrat că peștii cam făceau misto de el.

La magazinul de hobby m-am uitat, ma-m învârtit, dar servourile erau scumpe (estimez cam dublu față de românia), stațiile RC nu aveau preturi afișate și oricum nu păreau să aibă ceva sub 4 canale. La restul nu m-am putut orienta că nu știu pe dinafară modelele. Motoare numai brushless, și la prețuri de-ți cad plombele. Or fi mișto, da’ 1500+ pe un set motor și ESC (și încă de 30A, nu cine știe ce monstru) mi se pare mult de tot.

Ăăăă, cum adică „ce te-a apucat cu motoare, servo-uri, ESC-uri și alte kkturi de-astea”? Nu v-am zis? Aaaaa, nu v-am zis. Așa e.

-       Deci...

-       Fără deci!

-       Mno biiine MO, uite...

Cum stam eu așa și muream de lucruri complet contradictorii (adicătălea: crăp de plictiseală, da’ mi-e prea lene să-mi mișc curu’ de-aici) mi-a venit ideea măreață: ia să mă apuc de un alt vaporaș! Dacă nu l-aș fi lăsat în PLR, poate aș fi continuat lucrul la vaporașul început acolo. Dacă aș fi avut sculele cu mine, poate aș fi început din nou (că oricum ăla era nașpa de tot). Dacă...

Fuck it. Nu servește la nimic să tot stau și să rumeg „ce-ar fi fost dacă”. Asta e o prostie care duce la depresie, și fix asta îmi lipsește acum. Am luat niște decizii și gata, acum fac ce e de făcut ca urmare a acelor decizii.

Well, prima chestie a fost să-mi aleg vaporașul pe care să-l fac. Am scobit interneții de m-au găsit toate alea, da’ am reușit să găsesc niște chestii mișto. Bine, printre alte chestii mișto, da’ alea sunt bonus. Ideea de bază e că știu cam ce vaporaș aș vrea să fac.

Desigur, o să fie un remorcher sau un pescador. Am eu ceva special cu remorcherele și pescadoarele (revin la asta nițel mai încolo), îmi plac navele astea care fac treabă.

Bun, am ales un model micuț (adică o navă reală micuță) pentru că micuț fiind, n-o să aibă foarte multe detalii. Dacă aleg o navă mare, pe aia ai loc de o gramadă de chestii, și dacă nu le faci rămâi cu senzația că a ieșit nașpa. Așa, pe astea mici nu sunt prea multe detalii de la bun început, deci mă simt mai puțin vinovat.

A doua chestiune a fost să aranjez de niște planuri. Mi-am tocit neuronu’ cu chestia asta preț de vreo câteva zile, da’ cred ca i-am dat de cap. Sigur, mă simt stresat de faptul că iar trebuie să tipăresc multe foi până să mă declar multumit, apoi sa mă ocup de tăiat și lipit bucățile de planuri la un loc, dar sper să-mi iau inima în dinți și să le fac ăstora pagubă în toner și A3-uri. Din păcate, cu laptopul nu mă pot conecta la imprimantă, iar mizeria de computer de la birou e un kkt inutil. Softurile de pe el sunt din era glaciară, așa că Acrobat Reader-ul pe care îl are instalat nu știe să tipărească tip poster, adică o imagine mare s-o tipărească la dimensiunea originală, dar împărțită pe foi normale, cu margini suprapuse și indicații pentru locurile de tăiere.

Problema cea mai mare însă e faptul că IAR nu am materiale și scule. Bine, sculele există, da’ acasă. Așa că am de așteptat până la următoarea vizită a fetelor ca să mi le aducă. Cu materialele, am zis „pana mea, e Dubai, trebuie să se găsească!”

Well, așa o fi, doar că nu. Despre partea asta cu materialele sunt extrem, extrem de dezamăgit. ACE Hardware e doar o umbră a ceea ce era acum 4 ani. Sigur, găsești încă 3-4 foi de lemn și două baghete, dacă le cauți bine. Dar când le duci la scanner, ai senzația că sunt fabricate din nanotuburi de carbon, nu din balsa sau plop. O baghetă de 5x5mm (sau p-acolo, că sigur dimensiunea oficială e ceva fracțiuni de inch, fută-i dumnecați pe retardații de americani tâmpiți) lungă de vreo juma’ de metru (alți inchi) costa vreo 10 dhs. Nu chiar 10, 9.75 sau așa ceva. Da’ pixda mă-sii, aceeași baghetă la magazinele online din .ro este 1 leu, poate 1.1. Sigur, nu e importată din hamerika, da’ sigur balsa nu crește pe malu’ Trotușului, asa că de ce ar fi chiar relevant de unde e importat?

O să ziceți (pe bună dreptate, dealtfel) că la magazinul online e mai ieftin oricum, și de ce nu iau tot așa de la magazin online din Dubai. Well, nu iau pentru că NU am de unde.

Să fie clară treaba, am căutat. Am găsit 3 sau 4 magazine cu oarece profil modelistic. Toate se limitează la comercializarea de modele RC RTR sau pe aproape. Unul singur a zis că plănuiește să aducă kituri, dar numai aero. Asta se cere, asta aduce. Două dintre magazinele vizitate aveau pereți întregi de piese și subansamble. Pentru avioane și elicoptere desigur. Desigur trebuie sa recunosc, am găsit și elice pentru navo. Trei bucăți, în două magazine. Nu, nu câte trei. Trei! O bucată într-un magazin (mai scumpă cu doar 50% decât la magazinul din România) și două în celălalt, dar inutile ca erau de-astea pentru modele de viteză. Măcar aia scumpa era chiar ce trebuia, o elice de alamă cu 3 pale, frumoasă. Nu se știe pe ce anume se puteau prinde elicile respective, că axe port-elice sau tuburi etambou nici pomeneală. Ce să mai vorbim de cârme și accesorii de punte specifice (ancore, colaci de salvare, grătare), alea sunt vise umede.

Și chestia se aplică la o gramadă de chestii. Multe lucruri de care îmi aminteam clar că le-am vazut în ACE în Jakarta, aici nu sunt. Nu mai discutăm de RTC Centre lângă Senayan Plaza, unde erau xșpe magazine numai cu modele de toate felurile. Ok, la momentul respectiv nu m-am uitat după materiale, și e posibil sa nu fi găsit nici acolo. La o adică, nu am găsit balsa acolo la momentul respectiv, pe când aici comentez mai mult la capitolul preț.

Oricum, un lucru pare evident. Aici lumea nu construiește. Sunt probabil prea mulți bani ca să-și bată capul cu așa ceva, sunt prea proști ca s-o facă (pur și simplu le lipsește îndemânarea) iar cei care ar fi interesați cel mai probabil nu-și permit. Țin minte că am văzut niște modele de nave tradiționale (dhow) expuse pe la diverse evenimente. Modele imense, peste un metru lungime. Trei scânduri și o scândură, cuie vizibil în locuri nepotrivite, etc. Ce machete reușesc să scoată ai noștri compatrioți la dimensiuni mult mai mici, ăștia nici nu visează. La dimensiuni similare, ai noștri ar fi fost în stare să facă nava aia complet funcțională și navigantă.

Dar să revin la modelașul meu. Tot bântuind eu interneții în căutare de ceva inspirații, am dat peste diverse site-uri care comercializează kituri și forumuri.

Și văzând și o grămadă de build-log-uri pe-acolo, mi-am jurat în barbă că o să fac și eu un kit de-ăsta cândva. Dar mai întâi, să încep cu un model scratch, ca să nu-l „stric” pe ăla de kit. Apoi mi-am dat trei palme și m-am trezit. E mult mai simplu și mai logic să începi cu un kit, unde ai toate materialele la îndemână, piese componente cam gata făcute și ceva instrucțiuni, decât să pornești de la nimic, dezvoltat planuri, strâns materiale, etc. Prin urmare, am renunțat pe moment la adunat materiale și făcut planuri, și mi-am intensificat eforturile în găsirea unui kit potrivit.

Desigur, e mai greu să comanzi ceva prin poștă când nu ai poștă, dar am insistat. Meh, și într-o ziuă, pe când internețeam io de zor, vine Fabian în birou cu ceva trebușoară. Fabian este consultantul pentru un proiect de-al nostru, și e neamț. Hahaha, hihihi, ce mai faci cum o mai duci, ce beri ai mai băut, taclale. Și îi zic eu de problema pe care o am. Adicătălea că mi-ar trebui ceva din West Europe da’ nu prea are cum ajunge la mine.

Așa că omul fiind foarte OM, s-a oferit să mă ajute. A zis că trebuie să ajungă acasă undeva prin februarie pe motive de taxe, și n-o să aibă bagaj deloc, așa că dacă ce am eu de adus nu e foarte greu...

Am rezolvat și problema alegerii kitului, așa că mai rămâne de rezolvat problema sculelor și a componentelor electronice din mațele navei. Sigur, indicații și idei sunt destule pe interneți. Mai greu e cu discrepanțele astea enorme între ce se găsește la magazinele online din țară și ce se găsește la magazinele de aici. Diferențe mari de modele, și mai ales de preț. Piața de aici (atâta câtă e) e orientată pe avioane, elicoptere, drone și mașini. Totul de viteză. Totul cât mai mare. Așa că multe din elementele care îmi trebuiesc mie (de exemplu motoare electrice de putere mare și turații joase, cu regulatoarele lor) nu se găsesc deloc aici.

Oricum, primii pași deja i-am făcut. Mai întâi cu o vizită intensivă în Dragon Mart, unde am găsit un „Dremel” la un preț satisfăcător, și am identificat două magazine cu specific RC din care aș putea să-mi mai iau componente, baterii, chestiuni. Oricum o să-mi trebuiască încă destule lucruri de prin țară, dar asta mai încolo. Al doilea pas, la IKEA, de unde mi-am luat un birou care o să fie masa de lucru. Două ore de lucru și câteva înjurături mai târziu (am pus blatul invers și a trebuit să demontez, dar a fost ușor de făcut) am biroul montat și amplasat.

Probabil o să mai montez un șurub ceva să agăț telefonul pe lateral, pentru că și așa suprafața de lucru nu e foarte mare.

Și pentru că lucrurile mergeau prea bine (adică nu eram deprimat destul), azi am aflat că s-a dat bonus pentru anul trecut. Desigur, io sunt piticu' prost, așa că am căpătat o sticlă goală, dar colegii discutatu chiar entuziast despre evenimentul respectiv, semn că nu a fost o sumă chiar neglijabilă. Wa-ul meu s-a dus pe apa sâmbetei, și venirea lui Fabian nu a fost suficientă ca să-mi revin. Sigur, i-am mulțumit omului în sus și în jos, dar cred că se simțea în vocea mea ca nu mi-s boii acasă.

Am mutat pachetul din portbagajul lui într-al meu, și prima impresie a fost "WTF, this is one  huge mofo!" Sigur, cutia era încă într-o cutie, dar chiar și așa...Behold:

Un lucru e sigur: următorul model ar face bine să fie mai mic!