Episodul 14.2.0 rev.0_ Ză cook straic ăghen - Part 2: Ta na naaa

Deci așa. Premisele erau că mi-era foame. Da' degeaba îți e foame dacă n-ai ce băga în tine pentru că n-ai nimic gătit. Hai să gătesc deci, că doar n-oi muri de foame, nu?
Ei, toate bune și frumoase, dar cum sâmbătă am făcut inspecție în loc să fac cumpărături, prin frigiderul meu - secția leguminoase - cam fluieră alizeul. Inițial am vrut să fac o ciorbă cu carne de vită. Am scos eu plin de entuziasm carne din congelator, apoi...am băgat-o la loc. Nu era nici un fir de verdeață p-acolo, și dacă lipsa păstăilor o puteam suplini cu nițel mai mult morcov, lipsa verdeții din ciorbă nu o suplinești cu nimic. Trist nevoie mare, am mâncat niște răbdări prajite, apoi Vio a venit cu ideea: "De ce nu-ți faci niște cartofi cu sos?"
Ahaaaaaa, am răcnit eu în gând, da, asta cred că merge!

Așa încât, imediat cum am ajuns acasă m-am și apucat de scobocit prin frigider. Am scos ceva carne de pui, am arestat rapid și ultimii doi cârnati retrași să moară de bătrânețe în fundul congelatorului, și cât s-au dezghețat cărnurile am curățat ceva legume.

Un ciot de morcov, o ceapă și jumate de ardei gras, niște usturoi și desigur, oareșce cartoafe. Când totul a fost pregătit, șo pe ele la bucățit.

Am pus niște ulei (nici de-ăsta n-a mai ramas prea mult în sticlă) la încins și am aruncat înăuntru bucățile de pui și cârnații să sfârâie fericiți împreună. Amestec eu nițel p-acolo, pun niște sare și piper peste ele, și hai și cu leguminoasele la călit nițel.

Le-am lăsat să-și facă de cap vreo zece minute bune, am pus și cartofii înăuntru, apă cât sa se acopere totul, și hai la fiert cu voi. Dacă tot eram la capitolul fiert, am pus înăuntru câteva boabe de piper două frunze de dafin rupte bucăți și ceva amestecătură de ierburi, ce naiba o avea în ea.

Au fiert toate alea vreo juma de ceas cred, așa ca era timpul pentru final touches. Am ciopârțit usturoiul, adăugat și niște sos de roșii cu ierburi în el (rămășiță de la pastele alea creveto-carbonara) și fierbi mă, până mi-oi aduce aminte de tine.

Rezultatul final este cam ăsta, împreună cu ceva castraveciori murați de-ăia mici de tot.

Episodul 14. Ză cook straic ăghen

Deci pusesem gând rău la creveții ăia mai demult. În plus, aveam chef de niște paste carbonara. Așa că ce mi-am zis eu în barbă...(aia nerasă de 4 zile, that is) "Ce-ar fi dacă aș face eu niște paste carbonara cu creveți?

M-am pus binișor pe stuidiat netul, să fiu sigur că am ce-mi trebuie. Well, culmea! Aveam!

Și chiar aveam mai multe decât ar fi trebuit. De exemplu, e clar menționat peste tot, că sosul carbonara se face cu parmesan reggiano. Ete buci, că dacă e Edam ce-are? Nu că n-aveam parmezan, că aveam și de-ăla, da' am Edamul ăla de secole (a se citi "de la primul drum la Sukabumi, acum vreo două luni"), și tot îl ocoleam pentru că nu mă inspira deloc. Am zis eu în sinea mea "bă lache, pân-aici ți-o fo', că în sos n-o să te mai întrebe nimeni cum te cheamă!". Dup-aia am stat io pe gânduri (împreună cu gloata) și mi-am zis că un singur gălbenuș e cam puțin, mai bine pun două, să fie să se găsească, fără număr fără număăăăăr. Desigur că rețeta originală nu prevedea smântână, dar dacă tot aveam, și era sos de brânză (adicătălea tot lactate, care este) why not? Bagă și smântână, mai bine să-i duc dorul decât să-i iau urma.

Am curățat repede și câțiva căței de usturoi, și hai la treabă. Pun eu voinicește pastele la fiert (penne, că m-am săturat de adunat spaghete din chiuvetă) pe focul mare, și ma apuc de prăjit șunculița. Costița. Puii lu' Fram, ce-o fi fost aia, că s-o gătat și ea. Am prăjit un picuț drăcia aia, am adăugat iute și usturoiul,  și numa bine ce s-au sfârâit ele împreună acolo în tigaie, hop și cu creveții peste ele!

 

Amestecat bine, băgat nește piper din rășniță (fără milă, că îmi place picant) și am mai așteptat să mai scadă zeama ce-o lăsaseră creveții. Mă, da' lispea ceva din peisaj și nu-mi dădeam seama ce...

În timpul ăsta, pe ochiul mare era război. După cum v-am zis, ochiul ăla merge bine, da' într-un singur fel. Adică la maxim. Nu poți să-l dai mai mic decât cu toporu', și de-ăla n-am. Așa că mă uitam  cu groază cum bolborosește apa ca nebuna acolo, peste tot pe lângă ochiul ăla era numai spumă și apă, un dezastru. Și pastele mai trebuiau sa fiarbă încă 4 minute întregi, fută-le dumnecații lor!

Mno bun, privind eu la dezastrul ăla la care nu puteam interveni nicicum, m-am apucat de-am amestecat repede cașcavalul ras (care deja își pierduse identitatea natională) cu gălbenușurile și smântâna, și în timp ce admiram opera de artă, am avut brusc o revelație. Mă, știam ce lipsea de la compoziție! Ceva culoare măăăăă! Deci trăbă nește suc de roșii ceva.

Da' exact ca la Star Wars, odată-mi apare imaginea holografică a lu' Tata Nick, privind amenințător și zicând cu glas de Darth Vader : "Do this and you'll be annihilated! Nu știi că italienii consideră sacrilegiu să pui sos de roșii în Carbonara?"

Mă, m-am simțit nițel umilit, că nu vroiam să-i supăr nici pe italieni, d-apoi pe Tata Nick! Așa că m-am dus în dormitor și m-am uitat, dup-aia și în baie, am ieșit nițel și pe terasă...Mă, să moară mortu' dac-am văzut vreun italian! Mi-am zis că Tata Nick mă iubește și o sa mă ierte, italienii n-or să afle, așa că...Go for it!

Deci am aruncat peste compoziția aia și două linguri de sos de roșii cu mirodenii (de la borcan, cică e sos pentru paste, nu poate fi greșit, doar făceam paste, nu?) și le-am lăsat sa scadă pe foc mic.

Imediat cum s-a făcut timpul pentru scos pastele, I've swing into action. Pwoaaaaa, răsturnat apa, mutat pastele în ultima oală rămasă disponibilă, turnat compoziția cărnoaso-crevetoasă peste ele, le-am amestecat până au amețit complet și bleonc și mega-ultra-hyper sosul de cașcaval-ou-smântână. Încă o tură două trei patru...zeci de amestecat, și gata! Tan taran taratataratataaaaaaaaa!

Pus o porție generoasă în farfurie, un pic de pătrunjel uscat pe deasupra, încă nițel piper (never enough) și voila de vezi.   Știind eu că tot nu e nici un italian prin preajmă, am fost destul de relaxat cu al doilea sacrilegiu: am desfăcut și-o bere, că de unde pwwla mea vin alb sec în țara asta. Ăăăă, da mă știu, de la Jakarta, da' să dea ei 40€ pe o sticlă de vin argentinian (de care luam de la Barracuda cu 35dhs), că io n-am băut gaz!

Episodul 13. Trist.

A început ca o zi absolut normală. Ok, un dereglat de-ăla sinistru era sa se facă muci de noi, da' a scăpat teafăr, în fine. Ajungem la servici, și-mi zice Deni "știți, aș vrea să mă duc până la  sora mea, să văd ce face că e în spital." "Ok" zic eu,"așteaptă să apară Dl. Neumann ca să am o mașină în caz de nevoie și apoi mergi".

A plecat omul și na, n-am mai dat atenție pâna când n-a intrat pe ușă. El care de obicei nu intră în birouri, așteaptă afară. Clar schimbat complet la față, îmi zice că mă roagă să-i dau voie să plece, ar vrea să se ducă acasă că sora lui a murit. Dar se întoarce după-amiază să mă ducă acasă!

Sigur că i-am zis să plece, mi-a spus că are cu ce să ajungă înapoi la Cisolok, i-am dat câțiva bani ce mai aveam eu în portofel (200k) și i-am zis să-și vadă de ale lui, o să conduc singur spre casă.

Acum două luni, primul șofer pe care l-am avut tot așa a apărut într-o după-amiază "my family is dead". Bun, n-am înțeles eu ce înseamnă la ei "family", dar a doua zi râdea și glumea ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Am presupus ca se referea la cineva din familie, dar poate nu foarte apropiat.

Sunt curios ce fel o să evolueze amicul Deni. Pe moment nu prea am cu ce să-l ajut decât cu oarece bani, că nevoie o sa aibă sigur.

Eu am fost norocos din punctul ăsta de vedere. De fiecare dată când am pierdut pe cineva drag, eram fie prea mic ca să mă gândesc la implicații, fie s-a întâmplat când eram departe și nu am avut contact direct cu situația. Combinat cu firea mea rece (probabil din afară se vede ca un defect și par nepăsător), am trecut relativ ușor peste evenimente.  Nu pot să ma gândesc la cum aș reacționa într-o situație absolut similară. Și nici nu vreau să ma gândesc. Vom trece podul când ajungem la el.

Later Edit: Am reușit să ajung acasă într-o singură bucată și fără incidente, așa că i-am trimis lui Deni un SMS, dacă are nevoie de ceva bani, să vină să-i dau. A venit băiatul, nici nu mă așteptam sa nu vină, și am aflat oarece detalii ale poveștii. Deci soră-sa este cea mare, el este al 7-lea copil. A avut ceva complicație la unul dintre ochi, ceva ce s-a extins la creier. Aseară la 10 au internat-o în spital, azi dimineață la 7 a murit. Asta e.
A zis că-mi dă SMS dacă mâine mă duc tot singur la birou sau vine el dimineață normal la job.

Episodul 12. Nume și copii

Vineri a apărut la birou un tovarăș de la PLN-JASER. Asta e divizia lor care se ocupă de commissioning. Bun, tipul era tinerel, vorbea engleză bine, și parea să știe cu ce se mănâncă treaba. O să-mi placă să lucrez cu el. Da’ probabil spera să aibă de-a face cu Leading Consultant, că se apucase să întrebe „da’ procedura aia cum e, dar aia  este prevăzut, sau ailaltă, sau ce, sau cum”, până când i-am tăiat nițel avântul proletar și i-am zis: „da, și mie mi-ar place să știu cum sunt procedurile alea de care spui, da’ să-ți zic o chestie: nu le-am văzut încă pentru ca nu mi le-a dat nimeni.” „păi cum așa?” „păi uite chiar așa, că drăgălașii de colegii tăi nu mi le-au trimis, iar contractorul nu este obligat s-o facă. Pam pam! Și în plus de asta, habar n-am dacă procedurile respective sunt DEJA aprobate de VOI sau nu. Că dacă sunt deja aprobate, putem sa comentăm noi doi până la iarnă, că tot aia e. Chinezii n-or să faca nimic și noi rămânem cu gura uscată”. Zău ca nu i-a plăcut. Da’ ca să se răzbune, a scos repede un memory stick și mi-a dat un ghid american pentru probe și teste, foarte utilă chestie. Acuma, mai e o mica problemă : să mor dacă mai știu cum îl cheamă. Au omuleții ăștia niște nume ciudate de nu-ți vine a crede. Bine, și eu sunt mutant, nu reușesc decât cu greu să rețin nume, abia acum am reușit cât de cât să rețin cum îi cheamă pe colegii de birou. Bun, unele sunt ușor de reținut, cum ar fi Bambang. Nu numai că sună funny, dar pare a fi echivalentul indonezian al indianului Kumar. Bine, javanezii sunt ceva mai optimiști pare-se, de-și botează copii „cavaler”, indienii sunt mai direcți, ca în bancul cu Ștefan cel Mare: „Mă nevastă, ce e copilul, băiat sau fată?” „Băiat (Kumar)!” „Bine, așa să-i rămână numele!”

Pe un’ te uiți, aici ai șanse să dai de un Bambang. Avem unul în birou, vreo 3 pe la constructor (zic de ăia care mai vin pe la ședință), și tot vreo 3 pe la client. Dacă se face naibii o ședință mai mare, zici un „Hello Mr. Bambang” și tine loc de „good morning everybody”, ba le-ai mai și zis pe nume.

Dar încă nu știu (după aproape două luni) cum o cheamă pe femeia care îmi face curat în casă. Desigur că mi-a zis, da’ pana mea, cine a reținut din prima? La fel și cu tipa de la recepție, vorbesc destul de des cu ea, dar dacă ar fi s-o strig pe nume...pas! Deci știu ca nu e ok, dar nu reușesc să le țin minte nici de poveste.

Cred cred că se termină ceva an școlar, că peste tot pe drum am văzut copii în uniformă. Well, nu e nimic în neregulă să vezi copii, dar ce m-a șocat a fost NUMĂRUL lor. Puzderie, sute, naiba știe. Ca la o școală mare de tot dintr-un oraș mare. Doar că acolo nu era deloc un oraș mare. E un prăpădit de sat, în care sunt totuși 3 școli. Foarte ocupate, aș putea zice. PelabuhanRatu este un sat mărișor să zicem și de-aia are două școli, plus ca or mai veni și de prin alte două trei sate de mai încolo (Cikakak, Citepus și Citarik). Dar într-un sat de dimensiunile Cisolok-ului, chiar dacă vin și de prin Citiis sau Cemaja, satele alea sunt minuscule, au câteva case, DE UNDE FRATE ATÂȚIA COPII? Dacă se întâmplă să ai treabă în zonă la terminarea orelor, e de groază cu traficul. Sunt mulți, mulți, mulți. Prea mulți. Și stau și mă întreb: din ce or să trăiască ei peste 10-15 ani când or să fie adulți? Joburi nu sunt, nu se dezvoltă mai nimic în zonă pentru că nu sunt bani, joburile alea care sunt sunt plătite cu te miri ce și mai nimic, pământul e tot ăla ca suprafață.
Și mă uitam eu la cârdul ăla de copilărime și mă gândeam: conform obișnuinței, oare câți al’de Bambang or fi între ei?

Episodul 11. „First Choice” pussy

Știți ce e aia, nu? „First Choice”, „Clever”, „Number One” marcă dedicată a unui supermarket. Aceeași calitate nemaivăzută, la un preț minim! Bun, acuma toată lumea știe că produsele alea sunt de fapt așa...average. Marele lor avantaj este că sunt ieftine pentru cât de average sunt la calitate. Așa încât, dacă e ceva consumabil merită din plin sa iei produsele alea. La o adică, ce mama naibii mare spanac e diferit la folia de plastic pentru ambalat alimente sau aia de aluminiu pentru copt?

Well, uite cam așa stă treaba cu pixdele de p-aici. Frate, io sa mor dacă am văzut p-aci vreo gagică după care sa îmi ramână capul întors. În Dubai mi s-a întâmplat chestia asta, și nu o singură dată. Toate gagicile pe care le-am văzut p-aici sunt exact așa: average. Și desigur, ieftine pentru cum arată și probabil prestează, așa ca pare chiar avantajos, nu? Capeți suficient de multă gagică pentru atât de puțini bani! LOL! Poate ar trebui sa iau două, să mai am și mai încolo, ca e la ofertă!

Da’ totuși, nu e vorba de ambalaje, pui congelați, caiete sau mai știu eu ce trăznaie.

Că discutăm de exotism, nu? Moaaaaa, să ți-o tragi cu o asiatică, whoaaaa, the fuck of the century! Da’ ce are mă frate în plus? Și dacă ar avea două pixde, tu tot numai un obiect ai, așa că wtf!?

Mie generalizarea în sine mi se pare oribil de nedreaptă. Practic, nu te mai gândești la O ANUME femeie, e ceva așa, o figură ștearsă aleasă întâmplător din mulțime. Nimic din ceea ce reprezintă EA ca persoană nu este luat în considerare, nu? Nu contează cum este EA, contează ca are ochii mai oblici, tenul mai închis, mănâncă mult orez și nici mă-sa nu știe precis câți ani are de fapt... Chestia asta cu sexul parcă trebuia să fie nițeluș mai specială nu? Dar nu vă gândiți ca merge într-o singură direcție și e nedrept numai față de ea. La rândul tău, niciodată nu vei fi sigur că ai depăsit și tu la rândul tău condiția de walking ATM sau nu. Chiar îi pasă de TINE sau de fapt se teme de concurență? Râde la glume tale pentru că-s hazlii, sau ca sa-i facă plăcere lui big white bwana? Se culcă cu tine pentru că vrea, îi place și te dorește, pe TINE ca om și bărbat, sau ca să fie sigură că se capătă cu rochia pe care altfel nu și-ar putea-o permite ever? Ca să revin la partea cu glumele, nici măcar nu poți fi sigur că a înțeles gluma, că de vorbit engleză așa mai încet...AVERAGE.

Și ca sa dăm Cesarului ce este al Cesarului, ideea asta cu de-personalizarea în cadrul relațiilor intime inter-rasiale am citit-o într-o carte a răposatului Ed McBain (Evan Hunter). Deci nu e complet ideea mea, dar m-a lovit similitudinea situației. Sigur, el acolo se ocupa numai de aspectul rasial al problemei, pentru că american fiind, nu își punea problema cu diferențele astea cvasi-astronomice între venituri.