Episodul 83. Pregătirea.

Disclaimer: postul ăsta trebuia să-l public alaltăieri, da' m-am luat cu altele. Scuze. Episodul 84 vine și el cât de curând...

Timpul trece și lucrurile nu se întâmplă cu viteza cu care speram eu să se întâmple. A trebuit să-mi amân plecarea în Dubai de două ori, cu câte o săptămână. Prima oară, din cauza adeverinței de la rectorat. A doua oară din cauza Ministerului Educației.

Povestea asta cu autentificarea sau supralegalizarea diplomei mi-a cam scos peri albi. A început destul de bine, cu depusul cererii pentru foaia matricolă. A început bine pentru că nu au avut pretenții de genul “vino tu în persoană aici la secretariat”. Nu, au acceptat cererea pe mail, și s-au apucat de treabă. Pe site-ul universității anunțau că vor 15 zile lucrătoare ca să elibereze drăcovenia, dar s-au mișcat ceva mai repede de atât. Odată ce am avut foaia matricolă, am cerut acea adeverință de la rectorat. Aici nu s-au mai mișcat la fel de repede, dar tot au reușit s-o emită și pe aia cu 2 zile mai devreme decât termenul anunțat pe site. So far, so good. Mai ales dacă ținem cont că tot schimbul de corespondență se desfășura cam în aceeași perioadă în care secretariatele universitare se ocupă de diverse alte mizilicuri, gen făcut orare, cazări în cămine, emis diplomele în urma sesiunii, de-astea. În consecință, nu mă plâng deloc de modul în care s-au ocupat și de problema mea.

Probabil doar ghinionul a făcut ca adeverința mea să ajungă la poștă după ce a plecat curierul sau ce o fi ăla, și în loc să o primesc miercuri am primit-o joi. De la universitate mi-au zis luni ca deja au trimis-o. Nu de alta, dar tot două zile a făcut, cu data poștei în Brașov marți și la oficiul poștal din Brăila joi dimineață. Dacă ar fi ajuns miercuri, probabil pe 20 eram deja în Dubai. Așa însă…joi dimineață pe la zece am luat hârtia de la poștă, la 11:45 deja ieșeam din oraș spre Slobozia și A2. M-am întâlnit cu omul de la firma de intermedieri pe la două și ceva joi, adică la 3 ore după ce comisia de acreditări diplome din cadrul MEN terminase programul cu publicul pentru săptămâna în curs. Nu, vinerea nu lucră cu publicul. De-aia ziceam, că dacă aș fi primit hârtia miercuri, se ducea omul joi și probabil marți aș fi avut deja diploma atestată. Anyway, vineri dimineață pe când mă pregăteam să plec din București, mă sună omul și-mi dă vestea cea tristă, comisia de acreditare nu lucrează cu publicul general în săptămâna 13-17 Octombrie, ci doar cu universitățile de stat. Well, fuck. O săptămână dusă pe apa sâmbetei, ăia de la DEWA au început să fie nițel nervoși, și nu știu cât de tare au crezut sau le-a păsat de explicațiile pe care le-am dat eu prin e-mail.

După toate sughițurile astea, lucrurile s-au mișcat bine, marți la 12 ieșeam din nou din oraș spre București, și am reușit să revin la țanc s-o iau pe Alex de la școală. De data asta, cu hârtiile în brațe.

Între timp, tensiunea devine cam prea mare, nu-mi găsesc locul și iar nu mai am răbdare să fac nimic, așa că mai pierd vremea cu cititul anunțurilor imobiliare pe net. Prima opțiune a fost Discovery Gardens. Am locuit acolo, e aproape de birou, e aproape de Ibn Batutta. Din nefericire, majoritatea clădirilor nu au piscină, iar eu nu închiriez numai pentru mine. Trebuie să iau în calcul și modul în care or să-și petreacă timpul fetele când or sa vină în vizită. Oricum, ceva opțiuni erau, prețurile sunt bune în zonă dar…am renunțat la idee. În urma articolelor citite prin ziare, am constatat că DG nu mai e deloc ce a fost acum 4 ani, așa că m-am reorientat către Barsha, Greens și TECOM. Partea pozitivă ar fi că în zonele alea cam fiecare clădire are piscina ei sau acces la o piscină mare. Asta ar rezolva o parte a problemei. În plus, cu un pic de noroc, se poate nimeri o clădire cu acces facil la metrou, și asta asigură și mobilitatea necesară ca să le treacă vremea mai ușor. Am văzut ceva anunțuri cu apartamente destul de convenabile ca preț (în jur de 75k /an) prin Barsha. În Greens/ TECOM apartamentele sunt ceva mai scumpe, dar din poze se văd mai bine făcute și mai bine întreținute. În plus, cunosc zona de pe vremea când stătea Nicușor pe acolo, și mi s-a părut mișto de tot. Oricum, până ajung eu să am tot ce-mi trebuie pentru închiriat apartament o să mai dureze, da’ totuși, sunt speranțe.

S-au scumpit și mașinile  de închiriat. Acum ceva vreme, găsisem la Thrifty, Lancer cu 1300 dhs/lună. Acum nu mai găsesc sub 2100. Cred totuși că la vremea aia dădusem rezervare pe mai mult de 6 luni, dar totuși, diferența mi se pare mare rău de tot. Sigur, nu mă aștept să am nevoie de mașină de închiriat pentru prea multă vreme, că abia aștept să-l vizitez pe prietenul Abdallah, dar totuși. Oricum or să fie o grămaaaaaadă de bani de plătit dintr-un foc, și asta se simte destul de rău.

Oricum, astea o sa le descurc una câte una, când o să le vină rândul. Până una alta, am plecat la 2:40 dimineață din Brăila, pe o vreme mizerabilă (1.5°C și burniță), am așteptat 45 de minute să se deschidă check-in pentru zborul meu, și cam atât.

***

Episodul 82. Farewell and goodbye!

Well, și cu asta, nițel cam gata cu Indonezia. Nu, Indonezia e tot acolo, n-a explodat sau ceva, doar că eu nu mai sunt acolo. Gata cu destule, dar se deschid posibilități pentru alte lucruri.

Una peste alta, n-a fost un proiect rău. Un proiect rău e unul din care nu înveți nimic. Pentru mine, au fost o gramadă de noutăți. Primul contact cu o centrală pe cărbune, primul contact cu constructor chinez. Dacă de centrale pe cărbune nu pot spune că m-am săturat, de contractor chinez sigur da. Din păcate, ăstia și gândacii sunt peste tot, așa că nu cred să scap de soiul lor prea curând. Gura lumii (adică Edgar) spune că există și constructori chinezi buni. El a avut experiențe foarte OK cu cei de la Harbin Power în Sudan, deci na, probabil că se poate. Eu nu am reușit să dau decât de coate-goale târâie-sabie. Adunătură. Singurii care păreau că știu ceva meserie, făceau tot posibilul să dispară din peisaj cât de repede cu putință.

Echipamentele probabil nu sunt rele, dar ei sunt pur și simplu tâmpiți. Nu sunt în stare să vadă mai mult de două degete în fața nasului. Sau poate pot și totul e doar regie?

Dar hei, nu vă îngrijorați, prietenii indonezieni sunt la fel de dibaci. Cică există declarație de neconformitate că nu sunt izolate țevile de combustibil care urcă pe cazan. Că la centrala din China pe care au văzut-o ei, erau izolate. Că ei de ce nu le au izolate? Well, păi un motiv ar fi că centrala aia din China pe care ați văzut-o voi era la mama dracului la granița cu Mongolia, unde e un frig de ți se usucă puța sau îți congelează motorina în țevi și filtre, în timp ce la voi nu scade niciodată sub 25°C. Cum sună motivul ăsta? Nu, că noi vrem!

Marea majoritate a problemelor apărute în centrala asta nefericită au la bază pe maimuțoii imbecili de la PLN-E. Marea firmă de enjinirin consultasi. Dacă și-ar fi făcut treaba măcar pe jumătate, era deja un proiect reușit. Așa...o să meargă târâș-grăbiș, până or să ajungă să folosească unul dintre blocuri drept sursă de piese de schimb pentru alelalte două. Deja mă întreb dacă limitarea de sarcină e chiar din cauza sistemului sau există alte motive. Oare sunt în stare să producă suficientă apă ca să facă mai mult abur? Oare sistemul de alimentare cu cărbune poate trimite suficient material către mori și arzătoare cu trei blocuri funcționând la maxim? Nu de alta, dar total plant performance nu a fost cerut în contract. Tulai duoamnie, cum să le luăm banii? Dacă dup-aia, Duoamnie fere, nu mai rămâne de șpagă?

După jaful făcut de PLN-E în contract, desene și aprobări, vin adunătura de maimuțe de la Indonesia Power. Un fel de compania lu’ Pufi de operare și mentenanță. Heh, mentenanță. Probabil își recrutează oamenii cu arcanul, îi bat bine și apoi îi pun operatori, că altfel nu înteleg cum pot să fie atât de neglijenți, indolenți și lipsiți de discernământ. Ah, și incompetenți, să nu uităm! Desigur, 90% din ei sunt foarte tineri (as in 20-25 de ani maxim), și par să nu mai fi văzut o termocentrală până acum.

Proba 1: Vin băjetzii cu plângere că „motorul/pompa x sau y au vibrații în lagăre!”. „Ce vibrații?” întreabă Edgar. „Păi vibrații mari! 4.5mm în loc de 4.2!” Dooh. Ok. Hai să mergem să vedem. Mergem la fața locului, așa era, erau vibrații. Nu numai în lagăre, ci în tot șasiul. „Trusă de scule aveți?” „N-avem. Noi suntem numai cu constatatul, echipa de mentenanță e cu reparatul” Îi cheamă pe ăia, pune cheia (Edgar, să fim înțeleși. Imbecilii ăia se uitau la el cu mâinile în buzunare) pe șuruburile care fixau tot ansamblul de fundație și ce sa vezi, erau strânse cu mâna stângă. În ghips, după fractură. Strânge Edgar bine șuruburile alea, vibrații 1.02. Muie și la sicriu, retarzii dracului!

Proba 2: Se duce Edgar să facă inspecție la cazan, la suflătoarele de cenușă. Astea au niște ghidaje luuungi prin care avansează ca o lance. Imaginați-vă un ruj de buze lung de 6 metri, sort of. Se suflă abur prin lancea aia și se curăță țevăria cazanului de depuneri de cenușă. Ceva de genul. Așa. Bagă Edgar de seamă că nu pe toate țevile de ghidaj se văd urmele de la rolele pe care trebuia sa meargă lancea. „Ia vedeți care și cum se mișcă”. Mai mult de jumătate din ele blocate. Nimeni n-a raportat nici o problemă la ele, niciodată. Că astea sunt tocmai sus pe cazan, și e greu de urcat până acolo. Da’ hei, avem grijă de vibrații!

Proba 3: Se duce Edgar pe cazan, cu ăștia în inspecție. Panouri de tablă de la învelișul clădirii desprinse din șuruburi, crăcănate foile unele de altele sau smulse de tot și căzute pe pasarele, totul plin de praf și rugină. Iarăși, nimeni nu a raportat nimic în neregulă.

După toate astea, tovarășii raportează: filtrele de aer de la compresoare sunt îmbâcsite și trebuie curățate! Păi bine mă maimuțe tâmpite, nu e asta exact treaba voastră? As in aia pentru care veniți dracului la servici și luați salariu?

Bun, deci e clar, șantierul e pe mâini bune. Dobitocul șef de la PLN din șantier nu mai prididește să se laude că PLR e cea mai tare centrală din parcare. Desigur, eu și Edgar ne facem cruci (retorice) și ne întrebăm cât de jalnice trebuie să fie RESTUL, dacă asta e cea mai cea dintre cele mai cele?

Apoi, maimuțel nu scapă nici o ocazie să-i laude pe prietenii lui chinezi și să le mulțumească pentru eforturile făcute (e vorba de eforturile alea cu "N-avem o-ringuri, n-avem etanșări de schimb, n-avem garnituri, n-avem unsoare de contacte, n-avem vopsea, nu trebuie să desfacem tot, alea mergeau bine așa că nu trebuiesc verificate", în caz că vă întrebați - ca și noi dealtfel - ce eforturi sunt alea) și de fiecare dată când îi atragem atenția că tot programul se duce pwlii de suflet în ritmul ăsta, îi dojenește așa împăciuitor, să nu cumva să-i supere. Nu de alta, dar dacă ăia se hotărăsc să plece și el o să rămână șef peste nimic?
Desigur, omul ține să-și pună amprenta pe orice. Facem scrisorile, nu ar avea altceva de făcut decât să ia cu copy/paste (textul e deja conceput ca fiind adresat contractorului) și să semneze dedesubt în locul nostru. Nu, el trebuie să modifice, să-și lase amprenta personală, ca să mă apuce pe mine întâi râsul (când citesc scrisoarea trimisă oficial către chinezi de prostanac) și apoi plânsul, când văd în ce hal a fost masacrat textul compus cu grijă de mine sau de Edgar.

În fine, astea sunt deja lucruri care mă interesează ceva mai puțin la momentul ăsta, pentru că plec de-aici și n-au decât să se spele pe cap cu ele. Am luat o doză semnificativă din cel mai nou medicament împotriva stresului: FUKITOL - FORTE.

A fost destul de cu suspans plecarea. Oferta scrisă de la DEWA pentru noul job mi-a venit pe 4 septembrie, am anunțat la Frankfurt pe 5. Mail, scrisoare semnată și scanată.

Replica? Păi nu poți să pleci decât la sfârșitul lui octombrie, că așa scrie în contract!

Sincer, privit de la distanță ceva logică părea să fie în ce zicea el, dar am zis că suntem oameni. Oricum, formularea din contract mie mi s-a părut aiurea de la bun început, dar am pus reacția pe seama englezei de baltă pe care o vorbesc eu, combinat cu jargonul managero-avocățesc pe care îl folosesc toți în documentele oficiale. Mă, n-or folosi ei cuvinte simple și clare nici să-i fuți. Mbon, răspund eu la mailul lu’ Șhăfu' pe ton înțelegător, ok, poate așa e, dar e o situație specială, două zile nu fac oricum nici o diferență din punct de vedere practic așa că hai să ne înțelegem. El că nu, că nu avem cum să aducem om așa de repede să te înlocuiască. Așaaa, dar dacă trimiteam mailul acum două zile găseați?

Deci asta e ceva nou. Păi măi nenea, când am cerut job permanent la voi, n-ați avut loc de mine că "suntem full". Acuma aveți probleme să găsiți un amărât să vină aici în paradisu’ pe pământ, pentru câteva luni? Mno bine, dacă așa stau lucrurile, ia să mă apuc eu de săpat mai adânc în textul ăla din contract, că parcă era ceva rău mirositor în formularea asta:

"This contract may be cancelled by either party WITHIN a period of four weeks to the end of the calendar month"

Acuma, problema mea era cu acel WITHIN pus acolo, că nu prea dădea bine. Adică, nu se potrivește cu ideea intuitivă de preaviz. Prin urmare, am cautat prin toate dicționarele posibile (webster, oxford, și încă vreo două mai anonime ceva online) și la naiba, toate mi-au dat aceeași versiune. PE DURATA A, ÎN TIMP DE, FĂRĂ A DEPĂȘI, etc. Ați prins deja ideea. Practic, propoziția aia din contract zice că oricare parte poate să-și bage trotineta lu' Tarzan când vrea mușchiu’ lor, care este, între 2 și 30, 3 și 31, 31 ianuarie și 28 februarie. Ăsta a fost primul pas.

Al doilea pas (decisiv aș zice) a fost făcut absolut din întâmplare, în timpul ultimei ședințe de la Surabaya. Ședință cu ceva analiză de costuri suplimentare cerute de chinezi. Meh, și era Contract Agreement afișat de retroproiector acolo, și scrie la un moment dat:
"The Contractor shall submit the necessary supporting documents within 14 days from..." blablabla.

Îl întreb pe Michael Girvan

-       Poți să-mi explici te rog în cuvinte simple ce înseamnă asta? Când anume trebuie să trimită documentele? După două săptămâni? de ce naiba ar vrea cineva să NU primească hârtiile a doua zi, dacă se poate?

-       Păi, nu, pot să le trimită oricând în alea două săptămâni.

-      Aha. Vrei te rog să te uiți pe fraza asta si să-mi spui cam același lucru, ce scrie mai exact acolo?

Și i-am arătat fraza de mai sus. A chicotit, pur și simplu. Zice:

-       Păi depinde de care parte ești. Dacă vor să te dea afară, pot să-ți zică "mâine nu mai vii" și nu ai ce face. Dar și invers e valabil. De fapt, fraza asta zice că nu poți să le spui că pleci mai devreme de 4 săptămâni.

-       Adică dacă le zici cu 30 de zile înainte e împotriva contractului, dar cu o oră e ok?

-      Exact! Ce naiba e greșit cu „Not less than 4 weeks before the end of the calendar month”? No, they had to be fancy.

Dacă Michael Girvan ar fi ceva păcălici fără idee, ar fi fost ceva. Dar funcția lui în proiectul ăsta este...Contract Engineer. Adică el e exact ăla pe care LI l-a angajat special ca să ne spună cum trebuie interpretat contractul. E cetățean canadian născut în UK. Și na, dacă el zice că e așa, apoi tind să cred că știe mai bine cum se zice ceva în engleză decât un neamț. Așa că dragilor din departamentul legal / economic din LI, dedicație pentru voi:

Acuma, există și posibilitatea să fi știut EXACT ce au scris acolo. Poate au vrut să aibă exact acea portiță de scăpare, să îmi poată da trei cizme (două să le încalț și una de propulsie) la orice moment convenabil lor. Poate nu s-au gândit că treaba merge la fel de bine și invers. Sau poate s-au gândit, dar au considerat că merită riscul. Poate de-asta au încercat să mă intimideze în prima fază, și apoi nu au mai răspuns la nici un tip de corespondență. Well, asta e.

Interesantă și reacția în șantier la anunțul plecării. Desigur, radio-șanțul a răspândit imediat știrea, și au apărut mokangiii:

-   Hehe, și petrecerea când e?

-   Ce petrecere?

-   Păi a ta, de final.

-   Scopul unei petreceri e să sărbătorești ceva. Vă bucurați că plec?

-   Nuuuu, nici pe departe, vrem să rămâi!

-   Ei, vedeți? Deci nu aveți nici un motiv să sărbătoriți.

N-am mai văzut de mult atâtea rânjete șterse subit de pe mutre, pe bune. Fuck them.

Sunt totuși câteva chestii de care o să-mi pară rău.

Mi-am făcut câțiva prieteni, și nu sunt foarte sigur că o să-i mai văd vreodată. Imposibil nu e, dar e totuși destul de puțin probabil. Totuși, cine știe ce fel se mișcă treburile și poate o să mai vin în zonă. Chiar vorbeam cu Radu, că am putea să ne întâlnim în Singapore sau KL, nu musai în Jakarta. Iar dacă Radu ar putea să facă o pauză în Dubai în drum spre UK sau România, Lucy chiar nu știu ce sanse are.
Ca o chestie suplimentară, influențată oarecum de Lucy și ce am văzut eu din relatia ei cu Radu. Privit retrospectiv, postul ăla de demult pare cam nedrept acum. Probabil ar fi fost diferit dacă locuiam într-un oraș mare. Poate aș fi încercat să înțeleg mai multe din obiceiurile locale și poate le-aș fi privit altfel. Poate ar fi trebuit să îi înteleg mai mult așa cum sunt, în loc să mă plâng că nu sunt ca mine. Poate situația ar fi fost complet diferită. Sau poate nu.
Or să-mi lipsească valurile spărgându-se de țărm în fața casei. Am petrecut weekendul ăsta destulă vreme admirându-le. Spectacolul oferit la vreme de flux mare și cu un pic de vânt dinspre ocean, e deosebit. Vuietul valului lung de câteva sute de metri care se sparge de-odată, explozia tonelor de apă prăvălindu-se pe plajă sau izbindu-se de stânci, sprayul răcoros...
O să-mi lipsească MO și trupa de aiuriți. Sunt tare amuzanți să-i privești, deși uneori e de-a dreptul scary. În weekend, tocmai îl zărisem pe noul pico-MO. Nu cred că avea mai mult de 3 cm cu coadă cu tot. Era al naibii de aproape de un gekko matur și destul de mare. Ăla mare a facut trei pași spre pico-MO și...gata. Toți trei (eu, Radu și Lucy) am rămas cu gura căscată, crezând că tocmai l-am văzut pe pico-MO halit de unul mai mare. Din fericire, dibaciul ăla mic își dăduse drumul de pe tavan și a scăpat cu viață...de data asta.
Și or să-mi lipsească discuțiile cu Michael Girvan. De fiecare dată când am stat de vorbă, a fost deosebit, amuzant, informativ, folositor. Chiar or să-mi lipsească.

Apoi, vine marea încercare. Oare Dubaiul o să-mi placă la fel de mult, ținând cont că veniturile or să fie destul de restrânse comparativ cu ce eram obișnuit să am? Oare o să fie la fel de ușor de suportat situația în condițiile în care lucrez pentru DEWA, cu toată caracatița birocratică implicată? Oare amintirile mele sunt influențate semnificativ de diferențele între viața mea de dinainte să merg prima oară în Dubai și traiul pe care l-am avut atunci, acolo, și deci nu sunt în stare să evaluez situația în lumina ei reală? Oare o să văd numai părți negative peste tot din cauză că am avut așteptări prea mari?
Încerc să-mi imaginez cum o sa mă simt dacă n-o să-mi mai placă. Dacă o să mă simt ca un adult care-și împlinește un vis din copilărie, numai ca să constate că ar fi fost mai înțelept să-l lase în continuare să fie exact asta, doar un vis?

Episodul 81. Rant despre textuială

Deci am decis să pornesc cruciadă împotriva ălora care scriu de parcă n-ar avea toate tastele la computere, iar aici mă refer strict la emailuri și mesaje pe diverse aplicații de IM, gen Yahoo Messenger, G-talk, Skype. Practic locuri în care mesajul este scris la o tastatură standard qwerty și trimis cvasi-instantaneu. Nu mă leg de SMS-uri, că și eu urăsc de moarte să apăs de 5 ori pe o tastă ca să se facă j, ca să constat ca am apăsat de 6 ori și s-a facut altceva și deci trebuie s-o iau de la capăt. Nu frate, e vorba numai de mesajele scrise pe tastaturi standard. Așa, ca să nu vă căutați scuze.

Deci, prima situație: eu scriu ceva, și drept răspuns primesc ceva gen "vb. mai incl, am trb"
WTF!? Bine, deoarece nu sunt complet retard, presupun că mesajul ar fi trebuit să fie "vorbim mai încolo, am treabă". Da' pwwla mea, CÂT timp ai economisit prin faptul că nu ai scris 5 litere? O secundă? Două? Ce mama dracului ai AȘA de important de făcut de nu poți cheltui câteva nenorocite de secunde ca să te prezinți drept o creatură educată și inteligentă? Eu știu că sunteți și educate și inteligente (că altfel nu va băgam în seamă, dooh) da' totuși, e CHIAR așa de greu să scrieți cu TOATE literele și semnele de punctuație necesare? Hai să nu aduc în discuție și diacriticele, că deja pare că cer prea mult...
Repet, nu discut de situații de urgență. Nu m-am simțit niciodată deranjat de mesaje de genul brb. Și eu fac asta, mai ales când mi se întâmplă să-mi vină cineva în birou sau sunt chemat și trebuie să plec de urgență. Dar sincer, prefer de o mie de ori să scrieți brb și apoi să-mi spuneti (eventual) motivul, decât să vă faceți de baftă cu texte trunchiate și stupide care par scrise de un adolescent întârziat. Întârziat, as in retarded, for fuck sake!
Pe bune, ar trebui să existe niște prescurtări general valabile exact pentru situații de-astea. BRB este un exemplu foarte bun. Sigur, știți cu toții (sau așa presupun) că vine de la Be Right Back - mă întorc mintenaș. Ar trebui să existe ceva similar pentru telefon. Știți, pentru situația când ești într-o conversație cu text și îți sună telefonul. Evident, politicos este să îl anunți pe celălalt că ai altceva de făcut și nu are sens să aștepte lipit de ecran un răspuns la întrebarea lui, în timp ce tu trebuie să-i explici în telefon cine știe cărui imbecil cine știe ce drăcovenie. TLF? Habar n-am. Nu e prea bună pentru că mie mi se pare că ai nevoie de două mâini sa tastezi repede tlf, având în vedere poziționarea relativă dintre t și l, iar asta e nițel de rahat, având în vedere că situația presupune că DEJA ai o mână ocupată cu telefonul și atenția îndreptată spre conversația telefonică. Ar trebui ceva care să poată fi tastat cu o singură mână, repede. Dacă știți ceva de genul ăsta, nu vă sfiiți să împărtășiți.

A doua situație de rahat e când nu vă citiți textele pe care le scrieți. Mă trezesc uneori cu mesaje off-line care nu au nici cap nici coadă. Prepoziții lipsă, virgule lipsă, puncte lipsă. Majusculă la începutul propoziției e deja prea mult. Dacă e prea mult să pui punct între propoziții, cum naiba sa am pretenții la așa detalii? O virgulă mutată poate schimba complet înțelesul unei fraze, asta e dovedit. Lipsa totală a semnelor de punctuație e și mai și. Iarăși, e vorba de texte scrise de pe tastaturi normale. De către oameni care folosesc computerele zilnic. Oameni care ar trebui să stie deja unde sunt tastele chiar fără să le vadă.

Am primit un mesaj de genul "pleaca X la Z pt ofertele alea 2 unu in acre sunt si eu si alta pt T zilele astea". În textul respectiv, X, Z și T sunt nume oarecum proprii, neimportante pentru o discuție de principiu. Am presupus că "acre" e de fapt "care", dar tot nu ajută foarte mult.
Pe bune, cât ar fi durat ÎN PLUS să scrii cu cap și coadă două propoziții?
Sigur, unii pot argumenta că "Hei, era pe grabă și de-aia. Și la urma urmei, ai înțeles ce vroia să zică, nu?" Ăăă, nu știu. Oare chiar am înțeles? Oare ce cred eu că am înțeles dintr-un mesaj trunchiat, e același lucru cu ideea pe care autorul mesajului a vrut s-o transmită?
Dar principala mea obiecțiune ține de respect. Desigur, se poate comenta că sunt eu paranoic sau sufăr de ceva OCD, dar din punctul meu de vedere situația se prezintă cam așa: "Nu meriți 5 secunde în plus din timpul meu ca să-ți acord suficientă atenție. La câți bani dau pe tine, trebuie să te mulțumești cu un text de rahat, fără cap și coadă, fără înțeles și cu litere lipsă, pentru că atât valorezi pentru mine. 5 secunde sunt prea multe ca să le cheltui pe pielea ta".
Well, dacă ăsta e cazul, poate e mai bine să nu mai scrieți deloc...Poate aveți treabă și eu vă rețin acele 5 secunde în plus, atât de valoroase.
Contraziceți-mă. Cu argumente, vă rog!

Episodul 80. Să ne facem că muncim.

Am mai scris un post între timp, dar nu m-am îndurat să-l public. E despre vaporaș, așa că stă și postul la fel cum stă și vaporașul, plin de praf într-un colț.

S-a pus și aici praful, că n-am mai avut inspirație. Nici acum n-am, dar nu v-am mai zis de mult ce mai fac ăștia p-aici.

Deci nu fac nimic! Ceea ce e destul de surprinzător, ținând cont de faptul că teoretic au început marea inspecție de un an pentru blocul 1 și BOP. Organizarea e tipic chinezească. E un amărăștean pe care a picat măgăreața (dracu’ l-a pus să rupă 5 cuvinte în engleză? Dacă rămânea prost făcut grămadă ca ăilalții, scăpa!) să se ocupe de tot. Ăla e omul orchestră. El face scrisori, el vine la sedințe, el pregătește documente, tot. Că nu e altcineva cine.

Sincer însă, nu mi-e prea milă de el. Au trimis primele tentative de proceduri pe la sfârșitul lui mai. N-o sa vă mai plictisex cu detaliile privind procedurile în sine. Desigur, gunoi. Cum zicea Dl. Vag, „it only takes a look to see that it’s complete rubbish”. Nici mie nu mi-a luat mai mult, așa că scrisoarea de răspuns la prima ediție a fost cam acidă. Irelevantă însă, pentru că nu s-a sinchisit nimeni de ce scrie acolo. Am trimis comentariile la începutul lui iunie. Well, până la jumatea lui iulie nu s-a întâmplat absolut nimic. Da’ nimic-nimic, de-ăla de calitatea-ntâia! Retardul de la PLN nu a trimis mai departe comentariile noastre, că doar nu era să-i supere pe prietenii lui chinezi, care chinezi nici nu s-au obosit să încerce să remedieze ceva, n-au primit comentarii înseamnă deci că ză treaba iz gud!

Or fi crezut că sunt și eu la fel ca Edgar, că omu’ s-a apucat să le facă exemple să le arate cum ar fi trebuit să fie procedurile de la început. Le-a făcut la modul ăsta vreo 20 de proceduri (din 150). Hehe, și-a găsit cu cine. Ia hai la sicriu mă! Ăștia au înțeles ajutorul lui la modul „aaaa, deci merge așa: noi scriem un kkt, indiferent ce, ăsta face procedura în locul nostru, gataaaaaa, ne-am scos!”. În consecință, următoarele proceduri pe care le-am primit au fost la fel de de kkt ca și primele. Edgar a scos fum pe nas și urechi, și-a băgat picioarele și n-a mai făcut nimic. 


Bine, aici e posibil să fie și vina mea, că i-am băgat șopârle gen „aha, deci nu a fost destul ca le-ai făcut TU 20 de proceduri, acuma vor să le faci tot TU pe toate, ca e mai simplu sa ți le dea ție decât să le facă ei după modelul tău”. Ăsta s-a prins ca a picat nițel de fraier, și le-a dat ciorapii la supt.

Deznădejde și dezamăgire totală în tabăra chinezo-indoneziană. Cum adică, ăștia doi nu muncesc în locul nostru? Hue hue, nu mă, nu! Și nu numai că n-am muncit, da’ le-am și zis că nici comentarii nu fac de două ori atâta timp cât primele nu sunt luate în considerare. Păi ori ții cont de ce spun, și atunci nu are sens să comentez iar pentru că deja e traba bună, ori nu asculți ce spun, și dacă n-ai ascultat prima oară, de ce aș crede că o sa asculți a doua oară?

Mno bun. Deci surle și tam tam, pe măsură ce trecea timpul apăreau noi idei, care mai de care mai năstrușnică. Prima șmecherie a fost confirmarea oficială a perioadei pentru First Year Inspection. Adică începe la 1 septembrie. Yeeeiiii, ce tari suntem. Apoi s-au răzgândit, începem la 11 august. Ok, dacă ziceți voi...Singura diferență a fost că au urmat vreo 3 sau 4 ședințe pe subiectul ăsta, că să vedem pregătirile. Pierdere de vreme, desigur, da’ hei, am avut activitate! Au mai pierdut 3 ore la o ședință, în loc să lucreze dracului la mizeriile alea de proceduri...

Trimit băjetzii lista cu piesele de schimb pentru revizia asta. Mă uit și eu ca georgel pe lista cu piesele pentru electrice și văd acolo 6 rulmenți și 4 siguranțe. De trei tipuri. Pentru toate motoarele din centrală. Nici un releu. Nici un cap terminal pentru cabluri. Nici o clemă de conexiuni. Nici un display pentru releele electronice, deși aveam deja cereri de reparații pe garanție. Well, whatever! Am comentat, evident degeaba, care i-a kkt.

Programul de lucru a fost iarăși mișto. Desigur, la 11 august pornim cu avânt muncitoresc, așa cum îi stă bine muncitorului chinez ghidat de înțeleptele sfaturi ale partidului și primului secretar, tovarășul Nicolaie....ăăă, stai pe al lor îl cheamă altfel. Da’ tot aia e, ca atitudinea e aceeași.

Ideea de bază era ca la 11 august să se apuce de toate sistemele simultan și moaaaa ce rapid o să fie totul, o sa vedeți voi! Azi e 22 august, încă nu au început lucrările pe parte electrică și nici nu au anunțat asa ceva pentru săptămâna viitoare. Ce face situația și mai ridicolă de atât, e că tovarășii chinezi  s-au ofuscat cumplit, foc și pară erau la începuturi când au aflat că abia la 1 septembrie or sa aibă voie să înceapă FYI. Ei ar fi vrut la jumatea lui iulie. Că e prea târziu, că de ce așa? La vremea respectivă, le-am spus de proceduri. Neimportant dom’le, lasă-le dreaq de proceduri, noi e dăjjtepț, nu ne trăbă proceduri. OK, zice je, da’ oameni aveți ca să începeți așa în forță, toate sistemele de-odată? Pfoaaaa, avem o grămadă de oameni, îs toți pe un raft numa’ așteaptă să-i culegem. Abia îi mai ținem, legați cu lanțuri, ca să nu fugă la muncă de capul lor!

Bine moșule, dacă zici tu, așa e, da’ io unu’ nu prea te cred. Nu m-a ascultat nimeni, evident, da’ s-a facut 26 iulie, au oprit blocul. Să facă ei măsurătorile de care le-am amintit cu 2 săptămâni înainte? Nuuu, de ce să ne batem capul? Poate uită...

Well, n-am uitat. Și le-am făcut și scrisoare pe tema respectivă, în caz că se întreabă cineva ulterior de ce n-am zis nimic. Așa, ziceam de ridicolul situației că s-au plâns că de ce asa târziu. Well, ridicol e că puteau să se apuce de treabă imediat ce au oprit blocul. Nu mult, nu lucruri foarte mari, dar erau destule. Pompițe mici, ventilatoarele de la transformatoare, panouri locale de control, nenorocitele de etichete. N-au făcut nimic. Au irosit 16 zile cu o lejeritate care sugerează mai mult decât incompetență crasă, mai degrabă cretinism. Dar nu-i problemă, ăia care trebuiau să recunoască lucrurile astea și sa fie cei mai îngrijorați, adică PLN, sunt la fel de incompetenți și cretini ca și prietenii lor chinezi. Poate de-aia se și înțeleg atât de bine unii cu alții.

Mno bun, și vine ziua cea mare, 11 august. Ziua în care trebuiau să fie în șantier 50 de specialiști de la chinezi și 150 de oameni pentru ajutor de la contractorul local. Parcarea pustie, în șantier pustiu. Dar hei, mai facem o sedință!!! Yeeeiii! Și ce zice ăsta de la PLN? În mod normal, ar fi trebuit să zică ceva gen „băăăă muri-v-ar p#$ele de nenorociți, unde-s oamenii?” Sau „De ce nu-s procedurile gata?”, sau „Unde-s protocoalele pe care trebuie să le completăm în timpul inspecțiilor?”, „Unde sunt lagărele de schimb pentru alea pe care le-ați reparat pe genunchi anul trecut?”. Hue hue, unde vă credeți? Nici vorbă de așa ceva, nu. 

Ce au decis ei că este ză best thing to do a fost „Să ținem o ceremonie oficială de începere a lucrărilor!”

Sooo, întins covor, adus trei popi, dat de mâncare la flămânzi, femei și copii, toate astea în sala mașinii, pe cota de operare.

Ce cautau acolo străini fără instructaj de protecția muncii și echipament de protecție e altă discuție, da’ mă, am făcut ceremonie deci what can possibly go wrong after that? Desigur, ceremonia în sine a fost super hazlie, mai ales când era clar că jumate din ăia care erau acolo habar n-aveau despre ce e vorba. Plus amestecul de behasa indonesia și engleză. Povestea câte ceva popa ăla acolo, la mod „palambang disetanakarang milivasi Unit one and BOP”. Că na, nu s-au inventat cuvintele „bloc”, „unu” și „și” în behasa. Și sunt sigur că știa ce e ăla BOP, dar dacă asa i-a zis să spună, așa a spus.

Așa încât, lucrările au început cu chestiuni mecanice. Cum ziceam, la mine nu se întâmplă nimic. 

Zilele trecute însă, altă șmecherie. Vine ăla de la PLN că cică „la proiectul de la dracu’cucărțiunde-a-nțărcatmutu’iapa, ăia au făcut FYI în numai 65 de zile, voi de ce nu puteți decât în 75?” Sooo, de unde estimaseră tovarășii că le ia 75 de zile, au primit instrucțiuni să reducă la 65. Nu era destul că nu aveau de gând să facă tot ce trebuie, acum au capătat și alibi. Păi nu mai putem sa facem x și y, că uite, ne-ați cerut să reducem durata!

În consecință, FYI se anunță a fi un mare fâs, la fel de mare ca și gluma pe care au botezat-o pompos „load rejection test”, de care v-am povestit acum multă multă vreme. Moț pe băț, insula Java se confruntă cu o lipsă acută de energie electrică. Au vreo 3 centrale care trebuiau sa meargă „la blană” și care nu merg DELOC. De centrala de la Tanjung Awar-Awar v-am zis (cred) că au futut complet un bloc, boilerul și turbina sunt complet compromise. Așa că băieții urlă la propriu după fiecare megawatt posibil. Acum 5 luni, când au început discuțiile despre FYI, le-am spus celor de la PLN să negocieze cu chinezii compensații comerciale și să nu mai deschidă turbina și generatorul după nici 6000 de ore de funcționare, mai ales că merg bine. În plus, nici chinezii nu vroiau să o desfacă. Sigur, chinezii ar fi vrut sa n-o mai desfacă da’ pe gratis, fără compensatii. Oricum, au fost sfătuiți. Să asculte ei? Noooo, ce știe ăsta? Ăsta fiind Edgar, nu eu, să fim  înțeleși, n-are decât 35 de ani de experiență în domeniu. N-au vrut să asculte, desfac turbina, o să dureze o mulțime s-o pună la loc, fără să fie siguri că o să o așeze la loc cum trebuie. Poate o să aibă vibrații la repornire, poate or să uite iarăși o cârpă sau o mănușă în sistemul de ungere și mai fut o pereche de lagăre, da’ hei, am fost mândri, n-am făcut cum a zis albu’ ăla!

Ca o paranteză, cică se duc iarăși ăstia de la PLN care-s acuma responsabili cu trăznăile astea în China în vizită. Presupun că or să se întoarcă cu o atitudine foarte prietenoasă vis-a-vis de ce rapoarte și documente și lucrări trebuie făcute pentru inspecțiile astea. Rămăseseră unii neșpăguiți  buey, păi se poate? Adică toți și-au luat șpaga iar noi nu? Asa ceva nu se poate....

Astea fiind zise, așteptăm să treacă vremea...

Episodul 79. Aniversare degeaba

Of, ce de praf s-a pus p-aici.

N-am avut chef de scris, n-am avut inspirație, n-am prea avut nimic. Nu că acum ar fi altă situație. Nici măcar ce povesti nu prea am.

M-am apucat din nou de lucrat la vaporașul pe care l-am început anul trecut, dar nu pot spune că am foarte mult spor. Nici la bucătărie nu prea am chemare, nu-mi mai vine să fac nimic. Singura chestie oarecum pozitivă ar fi că mă duc mai des la piscină și drept urmare am început din nou să prind culoare. Ajunsesem cam brânzos...

Șantierul e liniștit, chiar prea liniștit. Tovarășii orezari nu prea se înghesuie la treabă. Se înghesuie în schimb la ședințe. Am avut două zile ședințe despre deviațiile de la contract. Inutil, desigur. Aceleași discuții le-am mai avut acum două luni, și cu aceleași rezultate. De fiecare dată se bate apa-n piuă, iar sintagma care ar fi trebuit să fie elementul cheie al discuțiilor, anume “commercial compensations” este evitată cu religiozitate de ambele părți.

Mi-a fost greu să mă abțin de la răbufniri de nervi în fața aroganței stupide (tipică deja pentru chinezi) dublată de o completă rupere de realitate. E greu să stai calm pe scaun când ăla din fața ta spune tâmpeniile una după alta, gogomănii fără nici o bază tehnică, afirmații care contravin celui mai elementar bun simț ingineresc, și toate cu aerul că îți face o mare favoare. Până și Michael Girvan și-a pierdut nițel cumpătul, în  momentul în care unul dintre imbecilii ăștia îi povestea într-o pseudo-engleză bolovănoasă și stricată cum trebuie interpretat textul contractului. Adică vezi doamne, căcat cu ochi chinezul îi explica poticnit unui vorbitor nativ de engleză ce scrie și ce înseamnă de fapt textul scris în contract.

Una peste alta, n-a ieșit nimic din ședința respectivă. Două zile pierdute de pomană, cu o grămadă de oameni pierzând timpul și cheltuind aiurea bani pe deplasări inutile.

Șeful de la PLN (nenea Budi, ăla care se autoinvita la petreceri) s-a cărat din proiect. Era vorba că pleacă la sfârșitul lui iunie, dar uite că deja s-a tirat. Drum bun, cale bătută!

L-au detașat în altă parte, să facă și acolo treabă mare. Ar fi interesant de aflat dacă a mai aprobat ceva înainte de plecare, sau i-a lăsat pe chinezi cu fundul în baltă. Până acum, se duceau la el și se căpătau cu tot soiul de concesii. Acum dacă pleacă ăsta, mă întreb cât o să dureze până facem din nou o ședință pentru deviațiile de la contract. Nu de alta, dar ăsta care îl înlocuiește nu pare să fie capabil nici să se lege la șireturi fără ajutor. Oricum, Budi e tovarăș important, așa că se organizează ceremonie mare (why the fuck for!!??) la Surabaya, în cinstea lui. Mare adunare mare, plus o tură de golf. Așa încât, Edgar are de călătorit. Cu Garuda, hue hue hue. Mă, cât s-a ferit și s-a ferit, și uite că tot l-a nimerit! Vineri seară pleacă la Jakarta, zboară la Surabaya, sâmbătă la 6 dimineața cică încep partida de golf. WTF!? Aia e oră? Dar cică se practică șmecheria, ca să evite căldura prea mare. Whatever. Eu oricum nu sunt invitat, așa că mi se rupe-n doișpe.

Săptămâna viitoare sunt două zile libere, marți și joi. Complet de kkt, că presupun că or să plece pe capete ăștia, sau dă iarăși boala-n ei mai ceva ca ciuma bubonică în Europa secolului 14. Oricum, eu o să îmi fac de lucru pe la piscină, mai lipesc două trei chestii la vaporaș, îmi ocup eu vremea cu ceva.

Îmi expiră și viza de rezidență. Pașaportul e la Alan de când am revenit în Indonezia după vacanță, da' nu se mișcă mare lucru. Teoretic, azi ar trebui să mă sune să-mi spună când trebuie să ajung la Imigrasi pentru poză și semnătură. Cu zilele libere de săptămâna care vine, totul se anunță o mare durere de cap și junghi în coaste. După cum îi cunoaștem pe tovarășii de la Imigrasi, computerele alea ale lor au prostul obicei să se strice iremediabil la prânz cu o zi înainte de sărbători, și a naibii minune, își revin singurele după ce trec zilele libere. Așa că mă aștept ca toată săptămâna viitoare să nu se întâmple nimic.

La ultima călătorie la Jakarta, Deni a reușit să pocnească nițeluș mașina. Nu mortal, nu fatal, doar capota nițel îndoită și ornamentul spart. A îndreptat tabla cu un prieten, da' bulitura a fost adâncă și s-a dezvelit tabla. Rugină. Bad bad. Așa că s-a dus la firma de închirieri, ăia au luat mașina și au dus-o în service la Sukabumi ca să-i revopsească bucata, draci să-i ducă. O fac ei. Până una alta, mi-au dat "mașină" la schimb.

Mă, pe afară n-arată rău, pe bune. Toyota Avanza, cam entry level-ul unui model deja entry-level. Sad, sad thing. Japonezii sunt ei foarte iscusiți la făcut lucruri durabile, da' nu reușesc să găsească echilibrul între durabil și frumos. Drept urmare, motorașul nu e chiar rău, dar plasticele din mașină sunt oribil de tari și lucioase și ieftine iar toate piesele din mașină vibrează și zornăie de le ia naiba. Nu vă închipuiți că e veche sau așa ceva. La doar 18000km la bord nimic nu arată uzat (nici n-ar avea cum, la cât de lucioase sunt toate direct din fabrică) și desigur nu a dat jos nimeni plasticele de pe parasolarele interioare. Scaunele sunt făcute ca pentru copii (marginea spătarului îmi vine undeva sub omoplați) și sunt înfiorător de incomode. Sunt probabil cele mai incomode scaune de care am avut parte, ajung cu dureri de spate la servici, după numai 40 de minute de stat pe scaun.  Aceleași huse de vinilin pe scaune, de simți cum transpiri după o secundă de stat pe ele. Cum naiba o fi să stai 7 ore pe ele? Nici nu vreau să mă gândesc...

Până la tavan mai am cam un centimetru și dau cu capul. Unitatea audio e la fel de deșteaptă ca aia de pe Terios (adică nu cine stie ce), dar arată pusă acolo ca și cum și-ar fi adus aminte de ea după ce au terminat tot restul.

- Băi, parcă mai era ceva...Ah da, am uitat de ăla. Băi Dorele, pune mă și o ceva de cântat, să nu zică ăștia că n-au!
Cu chiu și vai, am capătat mașina înapoi miercuri seara. Ocazie cu care mi-am amintit câtamai autobuzul poate sa fie. E enormă, și desigur suge benzină corespunzător. Presupun că ia undeva la 15% porcăria, da' bine că are de unde.

M-am apucat să pun niște semințe de roșii, ardei gras și ardei iute în niște păhărele. Rezultatele nu sunt încurajatoare. Nu a ieșit nici o plăntuță de roșii, alea de ardei gras sunt mici și firave. Cele de ardei iute în schimb, au încolțit imediat și par vioaie. O fi din cauza pământului (ceva mai nisipos, într-un colț de grădină), o fi din cauza adaptabilității semințelor (practic am scos interiorul unui ardei iute pe care mi l-a dat Deni și l-am pus acolo sub jumate de centimetru de pământ), cert este că plăntuțele au scos capul imediat, față de alea de ardei gras care au ieșit după vreo 2 saptămâni abia. În ritmul ăsta, am impresia că n-o să apuc să mănânc ardei din producția proprie, deși exact ăsta era țelul inițial.

Trebuie să mai am o discuție cu tovarășii de la Frankfurt, să văd ce au de gând cu pielea mea. Nu mi-ar conveni deloc să pierd proiectul din Botswana (adică vreo doi ani de job asigurat) pentru două luni în plus aici. Din nefericire, fără pașaport nu pot plănui nimic la modul concret, iar tovarășii de la Frankfurt sunt mereu ba plecați, ba ocupați, ba diverse.
Eh, o să văd ce iese din afacerea asta când o să ajung acolo.

Și uite-așa, cu sau fără filozofie, trece vremea. Încet-încet (adică mâine), se fac 3 ani de când sunt în Indonezia. Pe de-o parte, a trecut foarte repede timpul. Pe de altă parte, mă simt de parcă aș fi aici din preistorie. Lipsa aproape completă a anotimpurilor face ca viața să pară și mai monotonă decât este. 
Până atunci, viața merge înainte, așa cum reușește. Poticnit, fără chef, fără sclipire, fără nimic. O mare de gri. Iar aniversarea asta nu înseamnă nimic de fapt. La fel de bine puteau să fie 3 ani și 16 zile, că nu era nici cea mai mica diferență.
Cred că ar trebui să merg nițel în Dubai...