Episodul 93: Unde mai scrie Manowar?

Mă, nu știu! Aș vrea să știu! Dar chiar dacă aș ști, tot n-aș mai zice la nimeni!

Zilele trecute mă trezesc cu un comentariu pe prăfuiala mea de pagină:

Acum multă vreme, probabil cam pe când s-a decis Manowar să închidă Opencube, alt comentariu similar:

Nu e mare spanac că întrebați, da’ v-ați gândit nițeluș așa la imaginea de ansamblu înainte să aruncați porumbelu’?

De ce dracu’ mă întrebați PE MINE? Dacă eu aș fi cine știe ce vedetă poate aș înțelege, dar nu sunt. Sunt doar un (fost) cititor de Opencube care a apreciat ce i se oferea, nimic altceva. Dacă credeți că am acces la ceva informații mai confidențiale de la Manowar, de ce dracu’ aveți impresia că le-aș împărtăși cu cineva? De-aia sunt confidențiale mă, pentru că probabil cândva Manowar a decis că eu merit nițel mai mult decât tot restul poporului. Prin acel nițel mai mult, unii au impresia că îi sunt ceva confident de taină, best buddy or something. Nu sunt! Și dacă aș fi, aș fi pentru că îmi țin gura în domeniile care nu mă privesc, nu pentru că-mi spăl botu’ oricui și oriunde.

Opencube s-a închis în primul rând pentru că Manowar se săturase de oamenii care treceau p-acolo și v-a zis clar asta. Nu mi se pare normal să întrebați în alte părți (adică p-aici) dacă știu unde mai scrie Manowar. Băi, dacă vă interesa, erați VOI în poziția mea și dădeați VOI explicații altora cum că de ce nu știți unde mai scrie Manowar. Dacă vă interesa, vă interesa de ATUNCI. Când ar fi contat nițel. Și poate la momentul ăsta îl întrebați direct pe el ce mai scrie și pe unde.

Acum e doar praf în ochi, și deși nu se poate compara cu ce au avut de muncă la șters comentarii Cypress și Manowar pe Opencube, vă anunț și eu că o să șterg orice întrebare / chestiune referitoare la subiectul ăsta.

La sicriu adunarea!

Derp’s Hobby, part 3.2. Oul sau găina.

Plin de un optimism straniu (și complet nejustificat, după cum se va vedea) m-am bucurat al dracului de tare când am pus ultima baghetă pe coastele vaporașului. La o adică o grămadă de chestii erau rezolvate și vorba lui Clarkson, "how hard can it be?"

As it happens, very!

Deci a(vea)m la dispoziție o carcasă aproape goală, în care trebuie înfipte diverse chestiuni care să facă vaporașul să meargă. Cel mai bun loc în care să găsești chestiuni pentru RC e magazinul lu’ tante Cathy din Dragon Mart. Desigur, și ea plătește tribut obiceiului local (drones, planes, more drones and planes and pretty much that’s it) dar mai are și câteva chestiuni foarte utile ratăcite p-acolo. Am dat cu ochiu prin interneți, și am găsit ceva stație în 2 sau 3 canale, taman bună pentru ce-mi trebuie mie, pe la vreo 180 – 200 RON. Desigur, erau și mai ieftine. Listate, că stoc zero ne scuzaț. Prin urmare, când mi-a picat pupila pe o stație absolut similară în vitrina lu’ tante Cathy, am întrebat cât costă modelul reșpektive. Cică 250 dhs. Meh, tante, nu facem afaceri, că aceeași stație cu alte decaluri pe ea o iau din țară cu 175 (am blufat, da’ na, de un’ să știe ea că e pe stoc sau nu?) și mă duc în conțed mintenaș și o iau de acolo. Cathy nu e fată proastă, și imediat a făcut contra-oferta: dacă ți-o dau la același preț, o iei? Hue hue, but of cooooourse I’ll take it! Așa că am luat stație FlySky cu 3 canale, pe 2.4GHz (la revedere antena vieții de 80 cm lungime), cu baterie LiPo la emițător (la revedere și cu cele 8 baterii AA din mâner), cu cablu USB pentru încărcat bateria și binding port. Deci mega-mulțumit.

Cu motorul a fost mai nașpa. Ziceam data trecută că o să încerc să demontez mașinuța cea veche și să-i folosesc mațele. Well, am reușit s-o demontez, ca să constat că nu am cum sa folosesc componentele pentru că nu sunt potrivite în nici un fel pentru adaptări. Din fericire, am reușit să pun la loc totul fără să-mi ramână piese, ceea ce a fost un câștig. Din nefericire, asta m-a adus înapoi la pasul inițial, și a pus o talpă masivă în calea progresului ulterior. Fără componente, nu ai cum să planifici spațiul interior. Am încercat să comand în US. Hobby  King livrează peste tot în lume, au prețuri bune (deși unii se plâng de calitate uneori) dar na, erau aproape la jumătate de preț față de piesele echivalente din magazinele online românești. Am facut lista, și pentru 73$ aveam tot ce-mi trebuia. Well, să purcedem deci! He he, doar nu credeați că merge asa ușor, nu? Pentru marfa respectivă, costul transportului era de vreo 200$.

Back to square one. Am comandat deci la magazinele din țară. Prețurile ceva mai sus, desigur, dar transportul a fost ceva insignifiant și asta e. Am căpătat componentele, lipit cu ajutorul lui tata firele la motor și conectorii de la ESC, pus în bagaj și hai înapoi în Dubai la treabă.

Doar ce-am ajuns, când Bărbosu’ Șef a decis că e destulă vreme de când n-a mai făcut o glumă proastă și a decis să-l cheme pe tata la echipă. Neavând chiar încotro, săracul tata s-a dus...Sunt aproape sigur că prima întrebare pe care i-a pus-o la poartă lui Sf. Petre a fost: "Radioclub aveți? Că dacă n-aveți, iau autobuzul celălalt..."

Înapoi în Dubai, șantierul meu bate pasul pe loc. După multe tentative nereușite de a găsi un suport pentru motor pe plan local, am zis că o să-l cumpăr de pe net din UK și na, cât o costa atâta să coste, ce naiba să-i fac. Taman atunci păcălicii de contractori de la proiectul cu panouri solare au făcut o mostră pe acoperiș. Și voilá de vezi, unul dintre profilele folosite era un L de aluminiu, 40x50mm. Adicătălea, TAMAN ce-mi trebuia mie. Am făcut un desen, l-am dat unui omuleț de-aici și...peste vreo două saptămâni a venit cu un suport. Pentru că atâta durează să tai o tablă, să dai 7 găuri și s-o îndoi la 90°.

Nu e rău deloc, tablă de inox de 1.5mm, și s-a potrivit cu minime intervenții. E drept că estimez că mi-ar fi luat cam o oră jumate treaba respectivă dacă aveam materialul și bancul de scule al tatei, dar calul de dar nu se caută la dinti și...yaaay, am suport! ...
Da’ n-am șuruburi, că dacă tata a plecat în echipa cu aripi și nimburi, mai greu de rezolvat chestii de-astea. Nu că ar fi ascuns cineva cutiile, da’ e încă greu să cauți prin lucrurile lui. 

Dar pentru că văicăritul și smiorcăiala nu ajută ever la nimic, am mers frumușel la ACE și...am venit cum m-am dus, că nu dau 15 dhs pe o cutie cu 10 șuruburi M4. Da’ la market am găsit cu 5dhs, cutie cu 20 de șuruburi plus piulițe, șaibe plate și grovere. So, problem solved. 

Or is it?

Nu de alta, dar motorul trebuie plasat în cală într-o poiție EXTREM de precisă. Cuplajul este el elastic și preia niște dezaxări, dar mici de tot. Asta dacă nu vrei să vibreze totul în ultimul hal, și eu sigur nu vreau. M-am chinuit cam vreo două ore în continuu să aranjez alea două blocuri de lemn ca să aduc motorul la nivelul necesar, dar fară succes. În consecință, înapoi în mașină și hai iarăși la ACE să iau niște șuruburi lungi, care să poată fi folosite pe post de picioare reglabile. Zis și făcut și...kkt, nu aveau M4 la lungimea aia. Încă niște kilometri mai târziu, am ajuns la Dragon și pentru imensa sumă de 2dhs am luat 6 șuruburi M4x50, cu piulițe, șaibe plate și grovere cât au încăput pe câte un șurub. Adică destule. 10 minute mai târziu, motorul e așezat pe poziție. 

...Și demontat, că desigur dacă ai ceva de facut, ALTCEVA trebuie făcut înainte de asta.

Așa încât, am scos motorul din cală și am făcut o tăviță în care să intre bateria. Ideea de bază este că bateria să fie cât mai jos plasată (nu e chiar ușoară) și deci trebuie pusă în zona care va fi acoperită de punte. Nefiind foarte accesibilă, trebuie să intre și sa iasă foarte ușor, ca să poată fi pusă la încărcat. Well, ca să pun bateria înăuntru, și deci ca să fac un sistem de prindere pentru baterie, ALTCEVA trebuie facut înainte, și anume trebuie să știu CE baterie pun. Adică, am luat baterie de 3600A special pentru asta, dar e de 9.6V și n-am încărcător la ea. Am încărcător pentru bateria de 7.2V de la mașinuță, dar era prea aproape de limita inferioară a motorului (care vrea între 6 și 18V la alimentare). Înapoi la Cathy, negociat, luat încarcător universal pentru baterii. Partea bună e că se poate folosi și la baterii pe NiMH (cum e asta) și la LiPO, cum pare să fie noul trend.

Am făcut tăvița de la baterie,

am stabilit și locul motorului,

făcut și un suporțel pentru servo, e cazul să trecem mai departe și să punem puntea la locul ei.

Hue hue, s-o credeți voi! Înainte să pun puntea la locul ei, trebuie sa mă asigur că e etanșă carena. Am dat o mână de lac pe interior și pe fața inferioară a punții ca să sigilez lemnul, apoi cu carena ținută spre geam/bec, m-am apucat de însemnat locurile pe unde se cam vedea pe partea ailaltă din cauza baghetelor care nu s-au așezat chiar fest una lânga alta. Odată locurile însemnate, am aplicat clei epoxy cu generozitate și  se cheamă că am o carenă etanșă. Încă o mână de lac, și ză situeișăn iz gud. Adică pot să pun puntea, nu?

Nu.

Că trebuie întâi să șlefuiesc, că dacă pun puntea nu mai am cum să șlefuiesc partea vizibilă a balustradei. Ca să șlefuiesc, trebuie sa chituiesc. Ca să chituiesc, trebuie să tai locașele pentru ancore și găurile pentru scurgere a apei. Ca să le tai pe astea, trebuie să am puntea pe poziție ca să le pot marca...Și ne întoarcem de unde am plecat.

Așa că am pus puntea, am marcat gaurile, taiat, curățat, construit nările ancorelor, montat la locul lor...

Și le-am demontat la loc, că daca le las acolo nu mai pot pune puntea la locul ei. Dacă pun puntea întâi, nu mai am acces înăuntru ca să pun balastul...

Cum adică „ce balast”? Pai na, e ditamai vaporoiul, doar n-o să intre 2 cm în apă. Din ce am studiat, modelul final ar trebui să cântărească în jur de 4kg ca să intre în apă la linia de plutire. Cum carena mea cântărește cam 1.7kg cu toate electronicele în mațe (motor, baterie, ESC, receptor, servo) și mai mult de jumate de kil nu se mai adaugă cu suprastructura și restul pieselor, rezultă că sunt lipsă la apel vreo 2 kile de lest. Care lest, trebuie distribuit uniform ca să se mențină poziția normală de navigare. Ca să verific asta, ar trebui să-l pun pe apă. Ca să-l pun pe apă, ar trebui să-l etanșez și pe afară. Ca să fac asta, ar trebui să montez puntea...Și ne întoarcem de unde am plecat.

Moment la care am mai făcut o excursie la Dragon, și am luat niște plumbi de pescuit. Câte 6 bucăți, de niște grame. În urma probei de cântar de acasă, am aflat ca am 1.7kg în bucăți de plumb. Pe care ar trebui să le distribui cât mai uniform în carenă ca să nu încurce și să țină nava unde trebuie. Dar dacă le pun pe astea, o sa am de șlefuit la carenă cu două kile de plumb în ea...

Și cam așa...Aparent, construcția mea e la stadiul de oul sau găina și fraza definitorie ar fi că indiferent ce vrei să faci, altceva trebuie facut înainte. Chestiile pe care le pot face sunt mici, și nu ajută mai deloc la progresul lucrării. Sigur, am făcut structura de bază a cabinei. Dar ca să continui, trebuie să am puntea pe poziție, pentru că am nevoie de repere finale de acolo. Ca să pun puntea pe poziție, am zis deja câte alte chestii ar trebui să fie finalizate.
Pe moment, se pare ca singurul mod în care pot progresa e cam ca ieșitul din zăpadă cu mașina, prin mișcările înainte-înapoi. Durează, e plicticos, demoralizant, și nu ai nici măcar o clipă senzația că avansezi. După multe ore de efort, constați că te-ai mișcat...doi metri? Și mai e o chestie: sigur, la Dragon găsești o grămadă de chestii ieftine și satisfăcător de bune, da' ajungi să conduci 70 sau 75 de km ca să iei ce? Trei șaibe și patru piulițe? Dai 20dhs pe benzină ca să cumperi chestii de 2 dhs. Tocmai mi-am dat seama că am fost aseară la Dragon și am luat plumbii, dar ar fi trebuit să iau și 4 piulițe fluture M4,  ca să le folosesc la ajustarea poziției motorului pe sub suport. Cel mai probabil nenea ăla mi le dă degeaba sau o să-mi ceară 1dhs așa simbolic. Pentru asta, consum 5 litri de benzină și petrec o oră pe drum...Deprimant.
Dar cum ziceam, văicăritul nu ajută la nimic, și dacă stai o mie de ani să iei o decizie nu reușești sa termini prea multe. Așa că am lăsat de-o parte teoriile și m-am apucat de chituit:

Sigur, mai e destul până departe (între timp am constatat că șmirghelul pe care îl am eu se înfundă al naibii de repede și trebuie să-mi iau o unealtă de-aia dedicată pentru ținut șmirghelul la locul lui) dar o sa iasă.
Și ca idee, cam așa sunt mațele înăuntru:

Sigur, nimic nu e finalizat, dar motorul, bateria și servo-ul au deja locațiile stabilite, iar modulele electronice o sa le montez după ce pun puntea pe poziție.
Have fun până data viitoare!

Episodul 92. It's all about timing

Cuvânt înainte: 
Mă, locuiesc în clădirea asta de 7-8 luni. Probabil clădirea e dată în folosință cam de un an, poate un an jumate. Desigur că în anul ăsta, e prima oară când se spală geamurile. În caz că vă întrebați, sticlăria e făcută cu perete cortină, geamurile se deschid doar 30cm (maxim) în foarfecă inversă (baza se depărtează spre exterior) așa că nu se pot spăla geamurile din casă. Trebuiesc spălate de afară, din gondolă suspendată de acoperiș. Ceea ce înseamnă să activitatea se întâmplă când dă Domnu' sau își aduce aminte cineva. Minunea cea minunată s-a întâmplat acum vreo 5 zile, când au pus afiș în lift că e programat spălatul geamurilor pe exterior, începând cu data de. Data respectivă e de vreo 4 zile, și la ora 7 când plecam de obicei spre servici, nimeni nu mișca nimic. La întoarcere se observau schimbări, se vedeau geamuri curate și alături de ele unele cu ditamai stratul de praf, deci e clar că ceva se întâmpla între ora 7 și ora 3 când veneam eu acasă. Ceea ce e foarte mișto, că vezi numai rezultatele, nu te împiedici și de procesul în sine. Just like magic.

Deci, cică a început Ramadanul. Asta înseamnă că la servici nu mai mănânc/beau nimic, din politețe față de colegii care țin postul.
Înainte (2006-2011 adică) nu era aceeași treabă, dar înainte aveam biroul (as in office) meu, nu doar un birou (desk) într-o cameră pe care o împart cu 10 alți colegi. (Meh, drăgălașa limbă română în care nu ai cuvinte separate pentru noțiuni înrudite). Prin urmare, nu era nici o problemă să închid ușa biroului când îmi beam cafeaua și îmi mâncam sandvișurile, și toată lumea știa de ce e ușa închisă (în restul timpului stătea larg deschisa, ca să arate ce tip primitor și prietenos sunt.
Acuma, din ăștia 10 colegi, 8 sunt musulmani. Ieri am discutat nițel cu (unii din) ei, și mi-am exprimat îngrijorarea. Meh, nu-i bai să nu beau apă, nu-i bai să renunț la sandviș. La o adică, programul de lucru se termină și el la 12 (că la 14:30 era deja PREA MULT :lol: ), din ce slăbi am, așa că nu-i chiar mare bai. 
Da' băi fraților, ce mă fac de CAFEA!? Lichidul dătător de viață, OZN-ul salvator!
Mohamed a zis că oricum am termosul meu cel mic, pot să beau în mașină. Am zis că mi se pare destul de aiurea să mă duc la mașină ca sa beau cafea, ca liceenii care fumau în budă, așa că o să încerc să beau acasă. Prin urmare, am purces la planificat.
Deci, începem programul cu jumate de oră mai devreme, așa că mutăm alarma cu jumate de oră mai devreme și totul e rezolvat. Pline de speranțe, m-am băgat io aseară în pat, șiiiii.....
Undeva în zori mă trezește un huruit și lovituri în geam. Băi, sunt la etajul 6 într-o clădire cu ditamai parterul (cred că are 6 metri)!  WTF!?!? Mă uit pe geam, aburit tot. Crăcănez geamul, se vedea ceva ceață, dar până acum nu se aburiseră așa complet geamurile. Gânditul merge greu de tot când mă trezesc brusc și după insuficient somn, așa că am ridicat din umeri, meh, whatever. Intru la duș și aud iar bubuit, de data asta ca și cum cineva mi-ar fi închis geamul. What?
Well, azi băieții s-au decis să pornească treaba dis de morning. Evident, geamul meu deschis îi încurca. Nu putem decât specula asupra motivelor pentru care la ora 5:30 azi dimineață, băjeții erau deja în gondolă și dădeau cu Kärcherul pe geamuri. Probabil, din cauza Ramadanului. Sau...Because fuck sleep. Because why not? We're not sleeping anyway, so why would you?

Prin urmare, era să pun cafeaua în cana de fiert în loc de presă, și oricum n-am reușit să beau prea mult din ea, că eram jumate mort de somn. Încă sunt buimac și resimt lipsa cofeinei. Și e doar prima zi...

Episodul 91. Car derping

Pentru că urmează ceva vacanță, am zis să încerc să rezolv cu portiera aia zgâriată cât sunt plecat. Ideea de bază era să repare mașina cât sunt în concediu, s-o trimită apoi în showroom în parcarea de acolo, și apoi eu s-o iau de acolo la întoarcere.

În sprijinul logistic al acestei intreprinderi, am tras o tură pe la service-ul de caroserii, tot acolo unde am dus-o și pe Syyara Bedah când s-a oprit motociclistul ăla în ea. Șiiii, m-am desumflat la fel de iute cum m-am dus. Respectiv, cică o să mă coste vreo 3000dhs povestea (WTF!!??), pentru că nu pot vopsi numai fața de ușă ca să poată să "piardă" culoarea și să nu se observe diferența dintre panoul proaspăt vopsit și restul caroseriei.

Acuma, știu că tovarășul respectiv vrea să-și facă de lucru. La o adică, pentru asta există The Walking ATM, nu? Totuși, a fost suficient de cinstit (sau o fi simțit că la banii ăia nici vorbă să fac treaba) și mi-a zis să mă duc la poliție și să iau autorizație de reparație, ca să se rezolve pe asigurare.

Am trecut și pe la Abdullah, și nu am căpătat răspunsuri foarte plăcute urechii mele. Respectiv, nu aduce nimeni mașina pe roțile ei de la service-ul de caroserii (care e undeva la mama naibii pe lângă aeroport - DXB) până la showroom pe SZR. Transportul se asigură doar între unitățile service, în cazul în care după reparațiile la caroserie urmează reparații mecanice. Apoi, trebuie adusă pe platformă, și aia costă destui bani. Nu își asumă nimeni riscul sa trebuiască să-ți spună "Știi masina pe care ai lăsat-o la noi la reparat pentru două zgârieturi? Ei, e daună totală! Ghinion!"

Deja cu asta mi-a cam luat vântul din pânze, și situația nu e pe cale de îmbunătățire. Am încercat ieri să trec pe la stația de poliție ca să încerc să iau adeverința pentru reparație, dar n-am reușit să găsesc intrarea :( Știam de una dintre intrări, dar era doar pentru mașinile lor. Oricum, ideea e că nu m-am mai dus și...

Aparent, am avut noroc. Pentru că cică dacă m-aș fi dus singur, mi-ar fi luat permisul pentru niște timp ca să verifice că nu am lovit eu pe nimeni. Nu că ar fi problemă, că îți dă la schimb o dovadă, dar apoi trebuie să te duci să-ți recuperezi permisul, că nu ți-l aduce nimeni acasă. Cel puțin, așa îmi zic colegii. E posibil ca experiențele lor să fie totuși diferite și chiar aia să fie procedura în caz de zgârieturi pe bare sau pe uși, care ar putea fi inclusiv rezultatul propriilor prostii. La mine e evident că "rănile" sunt ca urmare a unei agresiuni unilaterale, și nu reciprocitate. Da' în fine, cel mai probabil o să mă gândesc din nou la situația asta și ce fel vreau s-o rezolv. Un aspect e că nu-mi convine să CHEM poliția pentru treaba asta, chiar dacă 90% șansele sunt să fiu instruit să mă prezint la una dintre stațiile de poliție din apropiere (Al Barsha sau Jebel Ali). Al doilea aspect e că nu sunt foarte liniștit să las masina o lună de zile în service. A treia ar fi că nu-mi convine prea tare metoda de recuperare a mașinii de la service. Probabil aș reuși să iau un taxi dimineață până la servici (la poartă adică, și să mă ia Mohamed de acolo până la birou) și apoi să mă ducă la sfârșitul programului la service. Dar la momentul respectiv, masina mea ar fi stat deja o lună în soare la ei, fără să fie mișcată sau adăpostită. Ceea ce nu mai e deloc convenabil.

Pe de altă parte, dacă fac mișcarea când sunt aici, o să am niște zile cu mașină de închiriat, ceea ce presupune costuri și hârtii, că iar trebuie să mă duc la poartă să înregistrez mașina, ca să pot intra în centrală cu ea.

Una peste alta, la poliție tot trebuie să apelez, că altfel mașina așa rămâne pe vecie (sau până la vânzare, moment la care valoarea reparației o sa fie un procent foarte important din valoarea reziduală a mașinii, deci no-no) dar mai trebuie să analizez metodele de recuperare după ce o termină de lucrat.

Din nefericire, îmi cam stă pe retină sărăcuța ușa aia bulită în trei feluri diferite. Așa încât, ceva trebuie făcut. Rămâne doar de stabilit ce, cum și când.

Whow, încă un post în care am plecat de la trei întrebări și după o pagină de dezbătut problema, am ajuns înapoi de unde am plecat...

Derp’s Hobby, part 3.1

Asta pentru că partea 3 era cazul să fie vaporașul (RB25) pe care l-am început și l-am abandonat în Indonezia.

Ca o notă, textul a fost scris în xșpe mii de etape, deci iarăși referirile la "azi", "zilele astea" etc sunt complet aleatoare și nu mai au nimic de-a face cu data la care citiți (hehe, îmi place optimismul ăsta) chestiile astea.

Cum ziceam data trecută (acum vreo 5 luni adică), am cumpărat un kit mișto de la Billings Boats. Mai ziceam că o să mă apuc efectiv de lucru după ce vin fetele să-mi aducă sculele și alte minunății, da’ cred că m-am pripit. E drept, nu pot face mare lucru, dar sigur mă apuc de câte ceva activități conexe. Cu alte cuvinte, ia să încep să-mi utilez „atelierul”. După o vizită la ikea, am revenit cu două rafturi din lemn de pin. Unul din ele va deveni placa de construcție, celălalt va deveni suportul pentru îndoit baghete.

De la Dragon Mart am revenit cu scula de polizat/așchiat. Asta a fost o achiziție grozavă, deși nu e cine știe ce grozăvie ca și sculă.

Am văzut și niște menghine, dar erau prea mari pentru ce mi-ar trebui mie. În schimb ACE avea ceva exact pe măsură, și cu prindere cu clemă, nu cu șuruburi. Aveau la un moment dat, ca dup-aia au dispărut, că doar nu era sa stea să mă aștepte pe mine.

* între timp au adus din nou, s-au terminat din nou, au adus iar, etc., doar ca am renunțat la idee, cel puțin pe moment.

Multe vizite mai târziu, și după nenumărate răzgândiri, mi-am mai cumpărat câte unele, am mai improvizat altele, și târâș-grăbiș, m-am apucat de lucru. Din nefericire, sufăr de o boală groaznică pentru modelism: n-am răbdare.

Acuma, kitul e frumos, și știu că poate ieși un model grozav din el. L-am văzut construit de multe ori deja, și poate de-asta l-am și ales. Well, nu chiar, l-am ales pentru că mi-a plăcut cum arată.

Oricum, kitul e declarat ca fiind pentru modeliști experimentați, și chestia devine oarecum de înțeles abia după ce te apuci de treabă. Instrucțiunile de montaj seamănă cu alea de la IKEA pentru un raft. Sincer, instrucțiunile de la birou au fost mult mai detaliate decât astea care au venit cu kitul de la Billings. Aparent însă ăsta e stilul lor. Kitul meu a fost nițeluș mai prăpădit, respectiv am avut două coli tăiate prost. Bine, tăietura în sine a fost ok, dar placajul era strâmb și torsionat, iar laserul nu știe s-o cotească nițel că e aici șui. Împreună cu instrucțiunile precare, și-au dat mână-n mână să-mi crească mie colesterolu’ și ficații.

Plin de avânt pionieresc, m-am apucat să construiesc scheletul. Coastele gata tăiate (nice), etrava și etamboul gata taiate (niiice), baghete între ele, nu părea foarte complicat. Ca de obicei, dacă pare simplu înseamnă c-ai uitat ceva.

Undeva p-acolo scria să folosești echer și dreptare și toate cele ca să asiguri perpendicularitea între coaste și chilă, sa nu iasă strâmb. Mdea, doar că dimensiunile indicate p-acolo erau doar orientative, așa că deși mi-am holbat ochii ca un caras auriu și mi-am strâmbat degetele ținând pe poziție echer și riglă și draci-copaci, după ce am lipit scheletul am constatat că puntea nu se potrivește neam. A urmat o repriză intensă de înjurat de morți, dumnezei, rude și zoo. Well, nu chiar repriză, mai degrabă un meci întreg. Am fost la un pas să dau cu ele de pământ, și numai zgârcenia proverbială (fuck, am dat o grămadă de bani pe el) m-au ținut în loc suficient timp cât să mă opresc din fiert.

Desigur, dacă judecam nițeluș îmi dădeam seama să potrivesc întâi puntea și apoi să lipesc, da’ na...În fine, după multe stremeri, am reușit să potrivesc cu aproximație piesele (a se citi: screw the fucker down - literally), apoi iar m-am oprit.

În mod normal, toate mațele electronice din burta unui model RC sunt oarecum stabilite de la bun început. De exemplu, elicea are o anumită formă și dimensiune, conform clasei și tipului de navă, cârma trebuie să fie și ea după modelul real, servomecanismul e dictat în mare măsură de dimensiunile navei, motorul și ESC-ul tot așa, bateria de motor și ESC, ce mai, v-ați prins deja. În mod normal, toate chestiile astea le ai la îndemână când te apuci de treabă, ca să le poți poziționa în burta navei. Well, eu nu le am. Ce am, este o mașinuță pe care am luat-o de la chinezi cu 200dhs. Asta ar trebui să-mi ofere un motoraș nu foarte puternic dar suficient, un reductor (important), stația, receptorul, servo și ESC, baterie și încărcătorul pentru ea. Desigur, piesele în sine sunt de o calitate relativă, bateria e clar subdimensionată pentru ce-mi trebuie mie, cuplul motor-ESC sunt cu semnul întrebării, și încă nu sunt sigur că o să izbutesc să ciopârțesc masinuța aia în așa fel încât să pot folosi subansamblele după cum am plănuit. Dar având în vedere că numai stația m-ar costa 200RON, motorul 100, ESC-ul 150 și așa mai departe, am zis că merită chinuiala. Am mai constatat că prietenii cu ochii oblici au și subansamble de schimb la vânzare, deci în caz de ceva ar fi posibil să înlocuiesc o eventuală mortăciune.

Dar am divagat. Ideea e că de obicei ai chestiile astea la îndemână, și te apuci de instalat suporți și componente dintr-un stadiu incipient al construcției, când nu ai multe chestii care să-ți stea în cale și poți să aliniezi cum trebuie toate axele și roțile și tot restul. Mno, la mine o să fie mama omida și Improvizatu’ SRL, în cel mai neaoș stil românesc. Țara lu’ „merge băh și-așa”. Well, mai degrabă un fel de „din kkt bici, să și pocnească, dar să nu stropească și să și miroasă a trandafiri”. Desigur, cu un buget pe măsură te poți aștepta și la rezultatele respective.

Mă uitam cu jind pe forumuri de-astea de prin afară. USA, mai precis. Bine, cum sunt și eu p-acolo înseamnă că nu e restricționat, dar cea mai mare parte a modeliștilor sunt din US. Ei, tot citind eu p-acolo, am constatat că oamenii lucrează în stil mare. La propriu. Toate modelele pe care le fac tipii ăia sunt imense, în jur de 1 metru și uneori și mai mult. Drept urmare, multe din piesele componente au dimensiuni pe măsură. Una e să ai de făcut o barcă de salvare de 2cm, alta e să o faci de 8cm. Sigur că la 8 cm poți să pui mai multe detalii, vopsite pe bucăți, etc. Sunt și la noi tipi care lucrează la asemenea nivel de detaliu și la scări mici. Dar pe ăia îi numeri pe degetele de la o mână oricum.

Un alt aspect pe care l-am remarcat la colegii americani este faptul că le place să lucreze în rășină și fibră de sticlă. Cumpără corpul navei gata făcut, apoi se distrează cu detaliile de pe punte și din cabine. Uneori mă gândesc că e un fel de trișare, dar pe de altă parte e și un mod de a progresa. La o adică, nu mai pierd timpul cu niște treburi de rutină, mari consumatoare de timp, dar care sunt cam la fel la fiecare model pe care îl faci (de exemplu, majoritatea remorcherelor au același tip de corp, dictat în principal de funcționalitate și de condițiile de utilizare) și te concentrezi pe detaliile de realism ale navei respective. Cârligul de remorcare este de multe ori complet funcțional, macarale care se mișcă, radare mobile, camera de comandă mobilată, etc. Când văd ce detalii pot realiza tipii ăia, mă cuprinde disperarea. Mi-e pur si simplu clar că n-o să ajung la un asemenea nivel de performanță în viața asta. Sigur, pot mereu să caut scuze. Uneori chiar sunt (sau par) îndreptățite. Citesc de multe ori chestii gen „am cumpărat de la X-models un set de sjghklhg, pe care le-am modificat la mașina CNC, mi-am printat pe vinil audoadeziv etichetele x și y și uite ce mișto a ieșit chestia!”

Sigur, a ieșit super mișto, e adevărat, da’ aia înseamnă imprimantă capabilă să printeze pe folie specială, folie specială, softuri dedicate, mașină CNC la dispoziție, micro strung de precizie, magazine cu accesorii la o azvârlitură de băț, etc. O grămadă de utilaje și spațiu, dedicate exclusiv chestiei ăsteia.

Eh, m-am plâns destul și nici măcar nu ajută la ceva. La o adică, mi-a zis cineva odată că sunt maestrul improvizațiilor, așa că ar trebui să îmi apăr titlul...

Pe moment, drăgălașul de vaporaș e în așteptare. Mai am de pus cam jumătate din baghete, dar e destul de complicat. Formele sunt foarte frumoase, dar absolut ucigașe de acoperit cu baghete. La ultimele 2 perechi de baghete (de până acum, adică – asta de muuuult de tot) am stat mai mult decât la toate celelalte 10 de până acum, numai făcând probe și încercări ca să găsesc liniile care trebuie. Și nu sunt nici la jumătatea drumului. Chiar remarcase unul dintre americani la ei pe forum că e surprinzător ca nu a făcut nimeni matriță pentru corpul navei ăsteia, la ce forme frumoase dar păcătoase are.

Încă o lună de lucru s-a dus, și eu tot n-am terminat cu baghetitul la corpul navei. Încă nu am desfăcut mașinuța ca să-i folosesc mațele, încă nu m-am interesat cum se cuvinte de fibră de sticlă. Mai e o grămadă de muncă, da’ îi dau eu de cap până la urmă.

****

Deci nu mai știu când am scris chestiile astea. Probabil undeva la începutul lui aprilie, ceea ce înseamnă că am estimat foarte optimist atât ritmul de lucru cât și cheful și timpul alocat. Asta pentru că e 5 iunie și abia azi am lipit ultimele baghete.

Nu sunt foarte nemulțumit de cum a ieșit. Sigur, mereu e loc de mai bine. Având însă în vedere că e prima oară, îmi dau notă de trecere. La următorul (hehe, iarăși optimismul ăsta...) o să mă pricep mai bine.

Acuma, din episoadele trecute: 
Au fost destule probleme de rezolvat. Curburile sunt foarte păcătos de urmărit cu baghete drepte, iar în unele locuri nici nu am îndrăznit să mă apropii. Așa că am folosit blocuri de balsa, pe care le-am șlefuit la dimensiune. Nu vă zic cât amar de praf am înghitit cu ocazia respectivă și câta mizeria s-a făcut în jurul mesei de lucru.

Cu destul chin am reușit să dau găurile pentru tuburile axelor de la elice și de la cârmă. Având în vedere că nu a existat alt ghidaj decât ochiometrul, sunt foarte mulțumit de rezultat:

Am mai lărgit găurile, încă niște chiu și vai, dar până la urmă am reușit să fixez tuburile pe poziție cu clei epoxy.

Ăsta de la cârmă e nițel cam lung, o să-l scurtez la față după ce termin cu finisarea corpului. Care corp, într-un stadiu intermediar, arată nu chiar rău:

Sigur, partea dificilă a urmat dup-aia, dar până la urmă și la coada cozii, cică i-am dat de capăt:

Și uite-așa, la aproape 4 luni de la începutul lucrului, am ajuns la stadiul de la care de obicei colegii americani...pornesc.

Urmează prima etapă de șlefuire a corpului, apoi etanșare pe interior și sigilarea lemnului cu lac, apoi chituire, etc. Mult, foarte mult. Dar e fun, mai ales când iese.

Keep close...