Așa. Deci am șofer nou. Îl cheamă Deni și e de aici din Cisolok, satul unde locuiesc. Asta rezolvă problema cu făcutul nazurilor vis-a-vis de orele de program. Și pentru ca mașina mea e nou nouță (are 1500km la bord) a trebuit să se ducă cu ea pentru ceva inspecție gratuită. Desigur, Sukabumi este cel mai apropiat centru unde se poate face ceva, așa că...hai la Sukabumi. Am plecat la 7 de aici, așa că pe la nouă jumate eram deja la service, am rezolvat rapid chestia și hai la MataHari, un fel de mall local unde cică este și un supermarket. Este, și nu e rău deloc. Așa că am mai spart ceva bani și mi-am mai luat unele altele, inclusiv ceva carne de vită și de pui pentru diverse mâncăruri mai puțin prăjite. Victorie decisivă: am găsit lămâi, așa că am luat ca nesătulu’, să fie.Apelez iar la rețetarul lui tata Nicu, să mă învețe cum să fac spaghete bolognese, pentru că am luat niște carne tocată de vita o frumusețe. Am mai luat și un ton roșu din care am scos două fileuri frumușele, dar data viitoare nu mai fac greșeala și o să iau pește local, ceva care seamănă cu o corcitură dintre un crap cocoșat și un pește de acvariu din specia Tricogaster Leeri. Acest pește de acvariu este originar din...Sumatra și Java, și este cunoscut printre acvariștii români drept Gurami (cu variante). Well, în limba indoneziană, gurami înseamnă pește...
Din nefericire, nu am cuptor. Ceea ce la momentul de față se prezintă ca un neajuns destul de serios, pentru că îmi limitează opțiunile de găteală.
Partea bună este că îmi mai trece disperarea. Gătitul zilnic îmi ocupă din timpul pe care altfel l-aș fi petrecut cu gândurile aiurea, drumul destul de lung înseamna că orele mele libere încep pe undeva pe la 18:30, când deja se lasă întunericul.
În continuare am nervi de nu se poate din pricina internetului. Lent, instabil și scump. Toate calitățile, ce mai...Nu se poate pune problema de o conexiune cu voce, YM este mai instabil ca oricând, iar orice poză primită durează minute întregi pentru descărcare. BTW, ultimul episod din Robotzi s-a descărcat in 40 de minute.
Deci mă duc nițel la piscină, apoi mă apuc de supa de pui. Sper să iasă comestibilă...
Buuuun, deci de gustoasă se anunță gustoasă. Îmi pare extrem de rău că am fost cvasi-idiot și nu am luat de acasă ceva plicuri de borș magic (da, da, știu, e chimic, bla bla, da’ dă gust de ciorbă) că la cum a ieșit supa asta, zău că îmi pare rău că trebuie s-o acresc cu lămâie...
Mă mai gândesc ce fac azi pentru felul doi, dar probabil o sa încerc burgherii pe care i-am luat ieri. Cică numai nițel fripți în tigaie e de ajuns, sau cel puțin așa se lauda stimații ăia care au făcut ambalajul.
Incredibil câtă lume a venit în weekend. Cred că a fost full locul. Acum încep să se care, că dacă mai întârzie mult p-aici or să ajungă la Jakarta la miezul nopții. O grămadă de chinezi, și au frate o gură de parcă mereu se ceartă cu careva. Plus liota de copii după ei. Oricum, a avut și aglomerația asta avantajul ei, nu m-a mai bătut nimeni la cap dacă vreau să mănânc la restaurant sau nu. Oricum nu vroiam, dar ca idee. Urăsc să fiu bătut la cap.
După cum se constată, lucrurile încep să se așeze pe un făgaș relativ normal. Șantierul este un mare spanac, nu reușesc să-mi dau seama precis ce ar trebui să fac pe acolo. Pe de-o parte ni se cer tot soiul de situații și comentarii, pe de altă parte nu ține nimeni cont de ele și toată lumea face ce vrea. Of course, until the shit hits the fan, and then everybody runs for cover. Nici măcar nu putem face cine știe ce scrisori, pentru că nu discutăm cu contractorul ci cu clientul. În fine, la cum se mișcă treburile, o să dureze ceva mai mult de doi ani...Și nu-mi dau seama dacă e de bine sau nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu