Ceasul meu intern e nițel
fucked-up. Mi se face somn devreme, apoi îmi fuge somnul, iar dimineață mă
trezesc odată cu soarele. Sau cu moscheea, depinde de cât de aiurea dorm.
Well, mă așteptam ca Ramadanul sa
înceapă în forță, cu zgomot masiv de la cele 3 moschei din zonă, dar până acum
am fost scutit. Din nu știu ce motive, nu mai schelălăie nimeni cu noaptea-n
cap. Din când în când se aud mai din depărtare sunetele, dar în nici un caz
deranjant. Poate că în perioada asta iau și ei lucrurile un pic mai în serios
și nu mai lasă copiii sa se distreze la microfoane.
În fine, idea de bază este că
sunt complet aiurea cu sistemul orar. Când mă foiesc în pat, incapabil să mai
găsesc o poziție comodă de odihnă, lumea pe care o stiu și de care îmi pasă,
doarme liniștită. Așa cum aș face și eu în locul lor dealtfel, ce naiba să faci
altceva la ora 2 dimineața? Așa că renunț, îmi înghit frustrarea și mă duc la
duș, deși e duminică și e doar 6 dimineața. Ce naiba sa faci? Ok, un avantaj
micuț este. Înainte ca soarele sa se urce bine pe cer, e încă suportabil afară.
Nu e răcoare în adevăratul sens, dar sunt doar vreo 25-26°C, adica suportabil.
Iar țânțarii dorm încă. Așa ca pot sa mă duc un pic lângă piscină și să-mi
verific e-mailul, dau o geană pe la Robotzi, citesc ce-a mai scris Manowar (sau
Cypress , sau
amândoi FTW), mă uit pe forum să văd cine și ce mai construiește la case,
apoi…constat cu durere că a trecut doar jumate de oră. Și e încă înainte de 7,
și tot nu e nimeni în jur.
Well, cu excepția momentelor când
este cineva în jur, și atunci îți
vine să-ți bagi picioarele. Apăsat de tot. Pentru că locul ăsta pare să fie
destinat extremelor. Ori sunt singur, ori e prea aglomerat. Și nici o
aglomerație nu e mai naspa decât turmele de babuini. Babuini (nu urangutani,
aveți grijă) locali sau chinezești, tot ca niște maimuțe se poartă. E
incredibilă asemănarea, pe cuvânt. Nu sunt în stare să vorbească normal unul cu altul,. Orice
întrebare/răspuns/constatare trebuie țipată și însoțită de 3 minute de râsete.
-
Aaaawwwrggghhhh hă hă hă, vreau să beau o
cafea!, hihihihihihihihih aaaaarrrrrrrhhhhgggllllhhhrrrrr!
-
Hihihihihiihh aaaarrghghhllllrrrr, vreau și eu
una!”
Păi mă cretionizilor, nu puteți
să vă vreți și voi ceva, orice, în liniște? Ce dracu’ poate fi așa de incitant
la a bea o cafea de trebuie să urli pe tema asta? Acum înmulțiți chestia asta
cu 4 adulți și 15 copii simultan, și obțineți imaginea unei “dimineți liniștite
la piscină”. Ah, și să nu uităm elementul ninja. Wet ninja, that is. Desigur că
nu se obosesc să-și scoată hainele când se bălăcesc în piscină. Cum eu nu sunt
mare amator de făcut baie în mașina de spălat a altora, rămâne că am renunțat
și la asta. Trist… Ziceam că babuinii sunt în gașcă? Desigur, ăia 4x15 sunt
doar avangarda, restul corpului expediționar se antrenează în fața camerei lor,
sau pe terenul cu iarbă din fața casei mele. Da, exact așa. La ora 6:30, se
joacă deja fotbal, cu toate răcnetele de rigoare. Fuck them.
De-astea ziceam babuini, nu
urangutani. Urangutanii sunt niște ființe deosebite. Tăcuți, fantomatici, nu
vor decât să fie lăsați în pace…Remind you of someone?
Dup-aia, vine seara. Pe la opt,
opt jumate așa, mă cuprinde un somn de abia-abia îmi țin ochii deschiși.
Invariabil trebuie să-mi găsesc ceva de făcut exact atunci, că altfel adorm. Uneori
chiar am adormit, cu laptopul pe burtă citind ceva sau încercând să urmăresc un
film. De vreo două ori era să dau compul pe jos, că am tresărit în somn. Iar
seara e și mai nasol decât în zori. Pe de-o parte, ar trebui sa fie mai bine,
pentru că lumea “normală” e în plina activitate la orele alea. Well, așa ar fi
dacă ar merge internetul din casă. Dar
nu merge mereu. Și înca nu am reușit sa stabilesc un pattern, ca să estimez
când are sanse să meargă și când nu. Așa că dacă vreau să vorbesc cu cineva,
trebuie să ies lângă piscină, ca să am vedere directă la turnul de antene de pe
deal. Iar la piscină sunt expus atacurilor…Țânțarii: bun, deci în sezonul
ploios nu sunt așa de activi pentru că plouă atât de mult, încât ploaia le tot
spală ouăle și larvele și naiba să-i ia. Dar acum e sezonul uscat, așa că
tufișurile de lângă piscină sunt adevărate puiernițe. Ovcorz că nu dă nimeni cu
ceva insecticid. Poate nici nu trebuie, naiba știe? După țânțari, vin
furnicile. Nu, nu alea relativ mici din casă. Alea roșii, mari de 10-12mm, cu
mandibule ca niște coase. Nu e fun deloc când una din ele consideră că ar putea
să încerce să ducă la mușuroi o bucată de tine, deci ce-ar fi dacă m-aș apuca
de decupat? Nu rămâne umflat din fericire (sau nu la mine), dar tot doare destul
de rău.
Presupunând că am terminat să mă
tot plesnesc de țânțari și să scutur furnicile de pe mine, e cald. Cald rău de
tot. Pentru că toată căldura acumulată de la soare în timpul zilei, acum se
ridică din pietre, pământ și gresia din jurul piscinei. Așa că transpir. Rău de
tot. Ceea ce, știe toată lumea, atrage țânțarii…Yup, here we go again! Da’ asta
nu-I chiar tot. Că după lupta cu natura, urmează dificultățile de ordin
practic. Ok, mi-am găsit un locușor mai departe de bec (țânțarilor le place lumina,
remember?) și încerc să scriu. Well, da, doar că nu. Pentru că sunt, hey, departe de bec and I cannot see
jack-shit pe taste. Așa că scriu, greșesc 3 litere din 5, Murphy își bagă și el
coada și după ce scriu (și corectez de două ori) o bucată de text greșesc
butonul și se selectează automat și se șterge, așa că frustrarea atinge cote
maxime și mă prinde un dor nebun să arunc laptopul în piscină sa văd dacă face
scântei măcar când se duce dracului, sau e doar un “plufff” inocent, lipsit de
orice haz, și desigur complet inutil…Aceeași frustrare cumplită care mă face
să-mi doresc sa rup modemul din soclu (cu soclu cu tot, dacă se poate,
mulțumim) și să-l zdrobesc sub călcâi, într-o explozie de furie și nervi. Doar
că așa cum ziceam și în textul precedent, It doesn’t work. Mda, nimic nu pare
să work p-aci, nici internetul, nici modemul nici calmarea nervilor prin
toporizarea diverselor chestii. Hei, dar în cele din urmă lucrurile par sa se
așeze pe făgaș, nu? Am killerit niște țânțari, am fugărit furnicile, am reușit
să ma conectez, ok, hai să vorbim! Mdea, da’ mi se termină bateria, că sunt
afară, remember? Fuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuck!
La servici e ceva mai simplu, deși
tot foarte departe de normal, internetul merge satisfăcător. Apoi, mai pleci în
șantier, mai discuți cu Thomas sau cu Edgar. Recunosc, mai mult Edgar, pentru
ca Thomas e și el destul de tăcut, iar când nu e…Well, deși locuiește în Australia , e
totuși chinez. Așa că fac destule eforturi să înteleg ce spune, deși e în fața
mea. Restul populației nu intră la socoteală, sunt aproape de inteligența unei
meduze și capacitatea de exprimare a acelorași babuini menționați mai devreme.
Am vazut niște poze cu urangutani, făcute de Teo în rezervația din Borneo . Incredibil ce figuri expresive pot avea. Ăștia?
Gizăs, un adevărat coșmar. Live example:
Mă duc vineri la uber-colegul
meu, care se semnează pe scrisori “Senior Substation Engineer”. Whow, cool,
bro! Mă uit pe masa lui de lucru, dicționarul Behasa-Inggris deschis lângă comp.
Pe ecran, raportul săptămânal în curs de editare. Ah, asta e bine, așa că îi
zic:
-
Mr. Armoza, don’t use capital letters for all the words! Only at the beginning of
the sentence, please!
-
Aaaa, ok, ăăăă yes <insert rânjet tâmpit
here> hă hă, no, no yes, I doing!
Rezultatul? Desigur că a pus,
peste tot. Cum naiba reușesc asemenea oameni sa fie implicați într-un proiect
international? Același lucru și cu chinezii. Doi sau trei dintre ei vorbesc o
engleză inteligibilă. Restul, cel mult câteva cuvinte, pe care oricum te chinui
să le înțelegi din cauza pronunției. Sau a protezei, dracu’ știe? Mai trist
este că aceeași nepăsare/prostie/incompetență este transmisă (și aparent acceptată)
la nivel oficial. Aparent, nu există nici un document controller în toată turma
de chinezi, unul capabil să citească și să redacteze un document în engleză
fără ajutor masiv de la Google Translate. Ok, când cineva vorbește cu tine și
face greșeli, nu-i mare spanac. Probabil un englez s-ar enerva cumplit auzind
bastardizările pe care sigur le comit și eu. Dar la ei chestia asta e clar
dincolo de limită. Proceduri de teste, rapoarte, descrieri oficiale ale
echipamentelor, toate alcătuite din cuvinte fără legătură între ele. Găsești
foarte des fraze de 4 rânduri cu un singur verb. La infinitiv, vă rog. Aceeași
chestie se întâmpla și în scrisori oficiale de la PLN catre chinezi. E drept
însă, la ei greșelile sunt ceva mai rare și în majoritatea covârșitoare a
cazurilor se înțelege destul de clar ce au vrut să spună în scrisoarea
respectivă.
Ăia din șantier însă…Coșmarul cel
mai des este când mă sună și încearcă să-mi explice la telefon ceva ce nu e în
regulă cu instalația cine stie cărei cutiuțe de legătură pentru iluminatul pe
cazan, cota +42m. Într-o amestecătură de “ăăă” și cuvinte rupte, înconjurat de
zgomotele tehnologice inerente, se chinuie să-mi transmita ceva. Săracul de el
cred că mai mult de două treimi din costurile lui la telefon sunt folosite de
fapt ca să-mi spună că “ăăăăăăăă”.
Dar se chinuie, și încearcă, și
are o privire de-aia muta de admirație când îi mai zic câte o chestie pe care
am aflat-o și eu prin alte părți, acum mult timp. E amuzantă figura lui gen
“Oooo, mărite maestre, ce deștept ești tu!” așa că nu îi stric distracția cu
explicații de genul “Meh, probabil exact aceeași mutră o aveam și eu acum 15
ani când eram de vârsta ta și am dat cu nasul de chestiile astea pentru prima
oară”. Pe cât de mult mă scârbește suficiența celor care nu sunt în stare sa
facă ceva concret, dar au înfumurare și pretenții la respect, pe atât mă
liniștesc și mă împacă mulțumirile primite de la băieții ăștia.
Așa, the next fuck-up e de la
tovărășu’ șefu’ de PLN. Sau mai degrabă plm, if you know what I mean…Înainte sa
plece Edgar în vacanță, am fost împreună la el să ne punem de acord. La o
adică, e șeful local și trebuie informat. Ok, edgar pleacă în vacanță, eu rămân
pe baricadă pâna vine el, apoi cică plec și eu. Desigur, doar că nu! WTF, cum
adică NU?
Pwwlache, am luat biletul de
avion de acum 4 luni, si abia l-am găsit și atunci! Păi nu, că tu trebuie sa
stai aici pentru back-feeding. Păi și ce să-i fac eu? Ăia de la transmisii nici
măcar nu sunt conștienți de prezența mea aici, ăia de la commissioning mă
ignoră cu succes (ca și pe tine, dealtfel, hehe!) așa că…de ce e așa de
indispensabilă prezența mea aici? Ca să pot colabora cu două entități care nu
au vrut să mă asculte la nici una dintre întâlnirile de până acum? Eh, dar îl
am în rezervă pe colegu’ mare specialist în substații, hehe! Cum adică, vreți
să spuneti că e incompetent? Doar știți că e rudă cu ministrul, asta îl face
deja mult mai competent decât prevede legea, nu?
Linia de înaltă tot nu e gata. Au
lucrat la ea sporadic, în șuturi. Hai, încă un hei-rup săptămâna asta, apoi
nimic timp de 10 zile. Săptămâna trecută aproape au încheiat cu firele de
by-pass peste izolatorii de la capătul stâlpului. Au făcut 10 linii din 12
(stâlp cu 4 circuite) și s-au oprit iar. Joi și vineri nu a mai fost nimeni
acolo. Dar hei, ia să anunțăm noi cu surle și trâmbițe că suntem gata la
sfârșitul lui Iulie, cu punere sub tensiune cu tot. Ok, asta ar însemna că
probabil cel târziu miercuri se oprește toată fabrica la zero (că trebuie scos
de sub tensiune traful mobil ca să se poată face conexiunile la linie), se
conectează linia, apoi…well, sperăm că merge. Că dacă nu, o luăm de la capăt cu
ghicitul. Oare care dintre fire este iarăși inversat? Păi hai să ne uităm pe
desene. Ah, da, desenele și circuitele sunt marcate în chinezește, că dobitcul
ăla de alb a cerut de acum un an marcaje (fie și temporare) în engleză și last
marked-up drawings, da’ am zis că fuck him dă-l dreaq, ce, noi nu știe ca el?
Noi e dăjjtepți, noi nu ne trăbă d-ăștea!
În timpul ăsta, trebuie demontate
și luate de acolo componentele de la traful mobil. Încă niște ore…Și e ramadan,
remember? Program scurt, rugăciuni, etc…
Sper ca atunci când se întoarce
Edgar să reușesc să capăt aprobarea formală și să plec liniștit acasă. Că dacă
tot o face pe nebunul și îmi distruge vacanța, apoi știu că vin acasă, dar nu
și dacă mă mai întorc…
Apoi na, că am reușit să scriu un kilometru de post despre mai nimic. Mă simt aproape politician, pe cuvânt...
