luni, 7 noiembrie 2016

Episodu' 99: Moving on


Și pentru că am împlinit doi ani de când bântui din nou prin DXB, cică să mă mut. Nu, nu e obligatoriu să te muți la doi ani, da’ e cam durata minimă ca să nu plângi după comisioane și alte marafeturi. Cum onor apropitaru’ meu n-a binevoit să-și rezolve problemele și daravelele cu Dubai Land Department, am zis “hai cu pa!” și am început să-mi caut alt loc de arat si semănat.
Am găsit un apartament drăguț și m-am mutat. Am folosit o firmă pentru tot procesul, pentru că am reușit iarăși să-mi fufu spatele. 1600dhs, împachetăm, mutăm, despachetăm, pace bună. Echipa o să vină între 8:30 și 9, și se apucă de treabă.
Well, la 8:35 au apărut, vreo 5 tovarăși, cu cărucioare, cutii de carton, un teanc de vreo 5cm grosime de foi de hârtie gen 1m2, vreo 12 role de scoci, o rolă întreagă de folie cu bule, folie de plastic, un fel de pături, scule și alte marafeturi. La 16:30 eram terminat cu curățenia în casa cea nouă, inclusiv spălat pe balcon și hai să merg la masă.
Eram la masă când sună telefonul, iese apă din apartament. Megafuck! Baltă peste tot, 1 cm de apă strat aproape uniform, covoarele mustind, de la kktul de duș de spălat la cur, al cărui furtun a decis brusc că-și dă demisia. Injurat de toți dumnezeii disponibili și înca vreo câțiva ce urmează a fi inventați ulterior, și trei zile mai târziu am iarăși casa ok...ish. Nu mi se mai închid ușile (de la baia cu buba și de la dormitor), că s-au umflat tocurile de la apă în partea de jos, iar în unele părți s-a umflat varul și se cere reparat. Mniezooo!

Oricum, cu ocazia căutărilor unui apartament nou și a mutării, am văzut câteva apartamente, unele noi, altele nu, dar oricum, am băgat de seamă că dezvoltatorii și constructorii de-aici nu prea au ceea ce popular se numește simț practic. Sunt frumușele, nimic de zis, dar făcute în cea mai mare parte fără cap.
Dacă citiți p-aci, sigur știți că bucătăria este foarte importantă. Desigur, pentru alții poate nu e. Dar să ne gândim nițel logic, și anume:
Se dă un apartament destul de mare, în care teoretic trebuie să locuiască vreo 3 sau poate 4 persoane. În cazul cu pricina, era vorba de un 2BR, deci în limbaj mioritic “cu 3 camere”. Bucatăria era un fel de intrând în living, totalizând poate 5 sau 6 m2. Trei dulapuri amărâte, un corp suspendat, un singur blat de lucru de vreo 60cm. Și țeavă de gaz! Deci într-o casă în care cică locuiesc 4 persoane și au nevoie de conexiune permanentă la gaze cu tot ce presupune asta (400 dhs deschiderea, 2000dhs security deposit, factură lunară) au zis ei că e destul un blat de 60cm pe care să pregătești haleala...Nu mai zic că nu ai loc unde să pui un cuptor cu microunde sau un toaster sau un filtru de cafea.

Chiar și în cazurile când bucătăria avea dimensiuni normale, tot cu curul sunt gândite. Orice om normal și „bucătăros” știe că blatul de lucru trebuie să fie între cuva chiuvetei și aragaz, iar zona de scurgere a chiuvetei să fie dincolo de blatul normal de lucru. În colțuri trebuie să fie locuri pentru aparatură și prizele de rigoare ca să ai de unde le alimenta. Înțeleg că ăia care construiesc poate nu se pricep, da’ informația e disponibilă și super ușor accesibilă, trebuie doar să faci treaba ca lumea. Cu simț de răspundere dracului! Cât de greu ar fi să întrebe dracului un bucătar: "băi gigele, cam cum ar trebui să fie organizată o bucătărie practică?" 

Și dup-aia, vezi ce poți să adaptezi la prețul la care vrei să duci construcția respectivă.
După care, vine rahatul cu „fully equiped kitchen”. Din nefericire, asta înseamnă „trântim acolo cele mai ieftine căcaturi pe care le gasim la solduri și ne dăm mari”. Într-o singură clădire (Wimbledon tower) am văzut bucătărie echipată de te făcea să vrei să-ți arunci propriile chestii. Tot echipamentul integrat în mobilier, plită, microunde, cuptor, frigider, congelator. Modern dracului, ceva să merite. În rest, jale maximă.
Bomboana de pe colivă e mașina de spălat pusă în bucătărie. Bun, înțeleg că e ușor pentru că ai deja o grămadă de alimentări cu energie și apă și canalizare, da’ la fel de ușor e să pui un spațiu alături de una dintre băi și ai rezolvat toate alea. Cea mai elegantă soluție posibilă.
Obsesia cu balcoane și terase e altă șmecherie. Wooow, mamă-doamne, apartament cu terasă! În plin soare, desigur. Într-un loc unde 8 luni pe an léșini de cald. WTF people!? Nu zic nu, e bun un balcon în care să ai loc să usuci ceva, da’ de multe ori e inutil. Ori e făcut să dea la număr, respectiv jumate de metru adâncime de n-ai loc să treci două persoane una pe lângă alta, ori e ditamai terenul de fotbal de muncești juma’ de zi să-l cureți. Ca să fiu ipocritul complet, la apartamentul cel nou am un balcon de pui masă de ping-pong în el și ai și loc să joci bine merci. Și recunosc, e foarte mișto ACUM (la vară nu se mai știe...) să lași rufele la uscat sau măcar prosopul de plajă, etc, da' sigur la fel de bine funcționa și dacă avea numai 1.5m lărgime, în loc de 2.20. Iar spațiul ăla îl puneau în casă. Bine, măcar am scuza că NU din cauza balconului l-am luat, ci din cauza piscinei. Adică asta:


Revenind la nașpeturi, toată țevăria și robinetăria utilitară din apartamente este de tot kktul, de la concepție până la echipare. Utilitară, adică nu bateriile de la chiuvete și duș, ci robineții ăia de dinainte de rezervorul de la budă (hehe, nu punem așa ceva, la ce trebuie?) de dinainte de chiuvetă (hehe, nu punem așa ceva, la ce trebuie?) sau de la alimentarea mașinii de spălat. Toate niște jeguri colosale, și desigur de-alea cu obertainer și garnitură de cauciuc, că de robineți cu bilă (eventual pe scaun ceramic) ca la noi parcă nu s-ar fi auzit. Nici vorbă să pună robineți de izolare peste tot. Dacă e ceva, oprești apa cu totul de la firidă și speri.
Execuția e făcută la maxim de futu-i mă-sa, de babuini. În cea mai mare parte din cazuri, flisele sunt puse prost, ciobite, taiate la "marea artă" și eventual măzgălite de silicon sau chit de rosturi. Care chit de rosturi e tras cu grebla sau cu săpăliga, că e oricum numai uniform nu. Nici de distanțiere pentru faianță nu pare să se fi auzit, că uneori îs puse cu furca de n-au două spații de-alea la fel pe tot peretele.
Poate e blestemul chiriașului, poate dacă cumperi apartamentul poți să faci ceva mai ca lumea, cine știe. La momentul ăsta mi-e greu să mă gândesc cum să pui un boiler care să nu se ducă dracului în doi ani, deși sigur nu e imposibil. La Bishara s-a putut. Am stat în apartamentul ăla 4 ani jumate și cred că am schimbat UN bec. În rest nimic. Deci se poate. 

De ce nu se poate să fie asta regula generală? De ce cauți de tâmpești un apartament în toate mințile lui și chiar și atunci ajungi să constați că sunt bube și chestii care puteau fi făcute bine dar n-au fost? De ce dracului aleg mereu să facă treaba pe jumătate și în dorul lelii, în loc să-și dea interesul? Cred că asta e chestia care mă enervează cel mai mult, că fac lucrurile prost, deși puteau să le facă bine la același preț dacă gândeau mai bine situația de la bun început. 
Dar dacă făceau așa, io la ce mai răntuiam p-aci degeaba?

În altă ordine de idei, am fost ieri să mă uit nițel mai de aproape la un Camaro. La momentul ăsta, caut o soluție suficient de fezabilă ca să am și V8-ul în fiecare zi, da' și loc de lăcusto-păstaie când e vremea de vizită. Mă gândesc că 3000dhs pe an cu ocazia vizitelor nu m-or ruina...
Pe de altă parte, cred că e a doua oară pe anul ăsta când mă apucă chestia cu mașina. O fi faza aia cu criza vârstei?

duminică, 31 iulie 2016

Episode 98: Hadji Tudose ver. 2.0 improved.


So, dacă știți ceva doctor de creiere sau dealer de piese de schimb pentru oameni, nu vă sfiiți cu o recomandare! Pentru că pe bune, o iau razna. Care mai vreți raznă, hue hue, too late for that, deja am luat-o eu pe toată!
Pe drum spre casă venind dinspre showroom-ul Lexus, m-am uitat eu la kilometraj și am băgat de seamă că am făcut vreo 550km cu benzina asta. Adicătălea, mai am vreo 100km autonomie înainte să se aprindă becul. Mboon, asta nu-I mare problemă, dar după ce am ajuns acasă, m-am uitat pe net și am văzut că habib guvernul a constatat că prețul petrolului s-a dus iarăși la vale, și-n consequență pentru luna august benzina e mai ieftină cu 8.8%. Whooow!
Ei, ăla a fost momentul în care creierul meu a decis să ia o pauză, sau s-a stricat, sau nu știu ce dreaq a făcut.

"I've forgot how to brain..."


Pentru că pwwla mea, primul gând a fost: “whoaaa, deci alimentez pe 1, cu benzină ieftină!!! Da’ azi e abia 29, deci mai am două zile și numai 100km autonomie, deci clar, NU MAI IES DIN CASĂ decât ca să merg la servici”.



Și pe bune dacă pot să înțeleg ce dracu’ mi se întâmplă. De ce? Păi, pentru că da, se ieftinește benzina și e foarte bine, da’ economia este de vreo 6 – 7 dhs la un plin. Adică…o șaormă? O pâine cu semințe? Nici măcar un manakeesh, că ăla e 8dhs. Pe bune, dacă aș fi fost un amărăștean de-ăsta care mătură pe stradă sau cară cărămizi cu spatele, aș fi zis. De banii ăia, iei o ditamai pungă de orez și un kil de ceapă, mănânci o săptamână. Dar la mine chiar nu e cazul. Și atunci de ce dracu’ am reacționat așa? Și nu-i numai că a venit ideea respectivă și a trecut, așa cum mi se întâmplă de obicei (periodic, mă apucă brusc dorul să schimb telefonul sau mașina) când evaluez dacă un anume lucru chiar îmi trebuie sau e de fapt doar o toană.
Noooo, au fost ore întregi în care chiar am fost încântat de idee, ca și cum ar fi fost cine știe ce sclipire de geniu! 
Moaaa, o să economisesc 7 dirhami întregi, vă dați seama!?

Are you fuckin' kiddin' me?


No really, WTF is wrong with me?

Acuma, ce ziceam despre coada motanului?

joi, 28 iulie 2016

Episodul 97: Verde



Ăsta e un post cvasi-politic. Desigur, e părerea mea, și dacă nu vă place n-aveți decât să nu citiți sau să nu fiți de acord. Nu-i nevoie nici măcar să-mi spuneți că greșesc.
Deci vara e cald. Asta o știm cu toții, deși profeția emisă cita doar fenomenul revers: “iarna nu-I ca vara”. Corolarul  însă ar trebui să fie la fel de valabil, și deci vara nu-i ca iarna. Deci cum ziceam, e cald. Bine, aici e cald și iarna, da’ totuși, vara nu-i ca iarna. Ziua începe frumos și pașnic, cu un 33°C subtil, da’ n-apucă să se facă 10 și deja se schimbă prima cifră din 3 în 4. Când bate vântul dinspre deșert, se simte ca atunci când deschizi cuptorul. Când bate dinspre mare, e ca în saună.
Oricum, ieri sau alaltăieri scria în ziar un titlu de-ăla dibaci, gen “Cea mai mare temperatură din toate timpurile, înregistrată ieri în Kuweit”. Ceva gen 54°C. Deci surpriză mare, în Kuweit, vara, e cald! Ok, au dreptate. Mult mai interesantă însă mi s-a părut formularea folosită în text nițel mai încolo, și anume “highest reliably recorded”.
Eu sunt un sceptic convins și declarat în ceea ce privește prostia cu încălzirea globală provocată în principal de oameni. Nu cred în poveștile alarmiste, nu cred în “97% din oamenii de știință sunt de acord”. Înainte să vă înnodați chiloții de furie și oripilare, da, sunt de acord că se încălzește, da’ nu musai din cauza oamenilor. Așa încât, mi s-a părut foarte hazlie schimbarea de direcție a suporterilor apocalipsei climatice. Până acum, se dădeau de ceasul morții că în 10 ani o să ne prăjim, apoi o să ne înecăm în timp ce o să fierbem, mor urșii polari (deși la faza asta ar fi trebuit să întrebe și focile ce părere au), mno, doom and dispair all over the place. Din nefericire pentru ei, deja au trecut cei 10 ani de când au profețit chestia și nu numai că nu ne-am prăjit și nu ne-am înecat, da’ nici măcar n-am transpirat mult mai tare ca alte dăți. Până acum, era la modă să spună că “uite temperaturile înregistrate din 1850 încoace (dar vă rugăm să nu vă uitați la 1936, n-aveți nimic de vazut acolo), cresc într-una! Și asta numai din cauza ta cu mașina ta cu tot, că dacă mergeai pe jos nu se întâmpla așa o nenorocire!” Acum au sucit-o spre “păi stai, că valorile alea nu sunt de încredere”. Până mai ieri erau, că slujeau scopului... Așa că na, trebuie schimbat ceva, și doar n-o să recunoaștem public “păi, a fost doar un tun să punem mâna pe fonduri, n-am crezut cu adevărat ce-am declarat”
Un fel de Brexit campaign așa…
Poate vă întrebați de ce îmi bat capul cu asta. Well, adevărul e că nu prea mi l-aș bate, da’ de când în ziare un titlu din 3 conține cuvântul “atentat”, mă gândesc ceva mai des la asta. Și sunt de părere că energia ieftină, abundentă și accesibilă tuturor e un pas foarte bun, important și mai ales obligatoriu pentru dezvoltarea umană. Iar energiile “verzi” care costă de 5 ori mai mult, ocupă o grămadă de teren, sunt complet imprevizibile și ineficiente cred eu că sunt exact opusul a ceea ce e nevoie în direcția asta. Energia abundentă și ieftină este motorul progresului. Iar progres înseamnă și educație, educație înseamnă și rezistență sporită la bullshitul propagandiștilor, și probabil unii retarzi or să aibă probleme crescânde în racolarea de adepți pentru scopuri ticăloase și deci na, poate o să putem călători în siguranță în mai multe locuri din lume. Energie ieftină înseamnă și condiții de trai mai bune și posibilități de dezvoltare pe plan local și na, asta reduce și imigrația. Bine, renunțarea la “money for nothing and chicks for free” ar reduce și mai mult respectivul fenomen, da’ nu vrea nimeni să mă asculte oricum.
Ziceam că e cald. Da’ nu-i bai, n-am divagat decât nițel, pentru că acum 10 ani făceam poză la birou și ce să vezi, tot 46°C arăta termometrul! Că pwwla mea, vara nu-i ca iarna!
Da’ fiind foarte cald, mi se cam prăjește kwwrul când mă bag în mașină, mai ales dacă a stat nițel la soare. Incredibil ce se încinge plasticul ăsta nenorocit de la scaune. Cum adică “ce plastic”? Păi na, din motive legate de aceleași personaje ca mai sus, vaca ajunsă hamburgheri e nașpa. Bine, și din motive de lăcomie corporatistă, presupun. Oricum, ideea e că scaunele de la mașina mea sunt acoperite cu “piele ecologică”. Piele my ass! Mă, nu există decât un singur fel de piele: aia care la origine a ținut la un loc mațele și mușchii unui animal. Că vacă că cal că măgar că papagal că parapopârcăniță, animal să fie. Dacă n-a zis la un moment dat muuu, miau, iiiiihaaa sau alte onomatopee zoologice, AIA NU E PIELE! E un mare și puțitor kkt, E PLASTIC, fu-tu-vă morții și răniții mamelor voastre! E din petrol, indiferent ce mizerie de nume îi puneți voi.
Motiv pentru care sunt uber-mega-super ofticat pe porcii de la Audi care au decis că are sens să pui plastic pe scaunele unei mașini. Pe bune dacă îmi păsa dacă puneau pânză/stofă ce e aia care vine ca standard în Europa. Textil. Da’ plastic? FMM! 



Și sunt și mai ofticat pe retarzii de la Al Nabooda că au ales mizeria asta de plastic ca standard pentru mașinile importate aici. Pur și simplu, nu poți să ai A4 cu material textil, ceea ce suge puternic de tot în opinia mea.


Așa că m-am gândit să schimb brandul. Nu foarte tare, că zgârci și îmi place Audi. Da’ ceva care să nu mă fufu la icre cu chestii de-astea. Din păcate, nu prea ai ce. Premium, și ăilalți fac la fel. Și Mercedes și BMW pun mizerie de-asta “ecologică” pe seria C-Klass sau 3-series. Nu știu de Lexus (bine, în broșură ei zic piele, da’ și ăștilalții zic la fel, FMM), dar din nefericire Lexus la același nivel de echipare cu A4 al meu cam bate la 200k AED (față de 150), ceea ce este scump. Iar dincolo era mai ieftin halatu'. 
Ne-premium, nu-mi place nimic și ce nu dai la început în showroom dai dup-aia la service. Ceea ce este o mare problemă, că partea de free service e unul din principalele motive pentru care am luat Audi. Și cutia multitronic. Și Abdullah. Ok, ok, am luat-o cu sufletul nu cu creierul.

Later Edit: am dat o tură pe la Lexus, să mă uit mai de aproape la mașină și poate să pun niște întrebări, un drive test ceva, să fie tacâmul complet și treaba bună. Cu ocazia asta, am aflat iarăși de ce îmi tot cumpăr Audi. Am petrecut cam 20 de minute cu învârtit în showroom, urcat în mașină, dat roată și încercat toate butoanele posibile. Asta a fost degeaba, că nu merge absolut nimic dacă nu e ceva cheie/contact pus. Portbagajul nu se deschide și n-am putut să văd cât e de mare, scaunele nu se reglează așa că n-am putut să aflu dacă mă simt bine la volan sau nu sau dacă mai are cineva loc în spatele meu după ce îmi reglez scaunul, da' în fine, să zicem că astea s-ar fi putut dovedi ok la final. Din nefericire, în toate alea 20 de minute am fost ignorat complt de cei doi tovarăși care erau p-acolo. Sigur, erau ocupați cu altcineva, da' chestia e că și la Audi sunt ocupați cu cineva, da' asta nu-i oprește să-și ceară scuze de la acel cineva, să vină la mine să mă întâmpine și să-și ceară scuze și de la mine că nu mă pot servi imediat, dar de îndată ce termină cu clientul prezent vom sta de vorbă...

M-am gândit inclusiv la ceva electrică, sau măcar hibridă. La o adică, aia electrică poate merge s-o încarc la servici. E drept că drăcia de încărcător nu cuplează decât dacă bagi cardul special care desigur că nu e gratis, da’ oricum e o problemă muu. Pentru că la momentul ăsta, nici o masină electrică nu este aprobată de guvern pentru vânzare către public. Iar cea mai ieftină hibridă de la Lexus (singurii care merită încercați) este mult prea scumpă pentru bugetul meu. Sigur, sunt vreo 40 de masini electrice ale DEWA, dar nu fac altceva decât sa stea prin parcări să dea bine la poză, că nu le folosește nimeni în trafic. Nici nu sunt sigur că au numere (vezi mai sus).

Și pentru că veni vorba de electrice, iarăși la ziar mare articol mare cum că Solar Impulse2 a făcut ocolul pământului folosind numai energie solară. Ok, bravo vouă cetățeni! Ați reușit, sunteți cei mai tari!!oneoneone!! 500 de ore de zbor, 42000km, fără alimentare. How cool is that? Super cool, ar zice unii. Eu, nefiind o persoană foarte cool și fiind mai sceptic de felul meu, am cautat O informație. Una. Termen de căutare? “Payload”
Dacă nu știți ce e aia, vă zic acum: sarcină UTILĂ. Well, ca mai toate drăcoveniile eco, aeronava numită Solar Impulse2 este un monument de inutilitate.
Hai să vedem câteva rânduri de cifre:
Solar Impulse Project                                                   Boeing 737-600
cost:                         170 mil, $                                                60 mil, $
anvergura:               71 m                                                        36m
lungime:                   22m                                                         31m
sarcină utilă:          ? kg                                                        110 pers + 19m3 cargo
viteza de croazieră  70km/h                                                    830km/h
cost combust           0                                                              0.5 mil $

Sigur, e dată o diferență de 400kg între greutatea avionului la gol și greutatea maximă admisibilă pentru decolare, deci na, dacă piloții nu sunt foarte grași, avionul ar putea să ducă vreo 150 de kile de ceva. Nu știm de câte ori sau ce anume acel ceva, că nu pare să existe nici un spatiu disponibil, dar să zicem că astea sunt detalii perfectibile. Tot ansamblul a fost calculat la limită. Încărcarea mai aproape de limita aia de 400kg poate să reducă semnificativ numărul de aterizări/decolări (material fatigue and shit). Dar să zicem că rezolvă și asta cu ediția 3 și amenajează ceva spațiu pentru niște instrumente, că la altceva decât ceva cercetări științifice e greu de imaginat la ce ar folosi. Și încerc să-mi dau seama ce avantaje poate oferi față de o aeronavă normală, un balon sau o dronă performantă, da’ până acum nu mi-am dat seama. Probabil niciunul, că dacă era ceva probabil se lăudau deja peste tot cu aia.
Probabil deja apar ca fiind retrograd și împotriva progresului, că tot găsesc nod în papură la orice tehnologie nouă. Măi, nu cred. Dar sunt de părere că progresul real o să vină atunci când soluția cea nouă va aduce un avantaj clar și palpabil față de soluția veche / clasică.
Dar deși SI2 zboară gratis iar un B737 are nevoie de 1000$/ oră pentru combustibil (7 ore de zbor/plin de combustibil = 985 USGall/oră), tot nu iese la socoteală dacă privești un pic mai în ansamblu situația. Din nefericire, un B737 poate zbura foaaaarte multe ore de diferența de bani de la costul de achiziție. Mai bine de 100 de mii de ore de zbor. Apoi, discutăm de pasageri și marfă. 100k de ore de zbor, a 7 ore fiecare zbor, înseamnă cam 14mii de zboruri. Să zicem nu 110 ci doar 60 de pasageri și 10 tone de marfă pe fiecare zbor (ocupare la jumătate, deci nașpa), și ne iese că pentru cele 170mil $ cât a costat să zboare două persoane cu avionul solar, ar fi fost transportate o grămadă de persoane cu bagajele lor cu tot și niște tone de marfă. Și asta e exact partea pe care nu vrea nimeni s-o vadă. Cea mai mare parte a avioanelor nu zboară de amorul artei. Zboară cu un scop. Să transporte oameni, să transporte marfă, să facă o treabă sau alta. 
SI2 a zburat 500 de ore fără să aibă ce alimenta. E foarte bine, dar…de ce? În afară de a zbura dintr-un loc într-altul cu costurile de rigoare pentru sănătatea piloților, ce a realizat? A demonstrat că un aparat electric poate funcționa 500 de ore fără să se strice? Nici măcar asta, pentru că după vreo 250 de ore de zbor și pe la jumatea distanței, a trebuit să schimbe bateriile. Și dup-aia a trebuit să aștepte vremea bună. WTF!? Ce naiba, ne întoarcem 200 de ani în urmă când vasele trebuiau să aștepte vântul și fluxul ca să poată ieși din port? Unde e progresul? Pentru ce facem asta?

Revenim mereu la bani și costuri, pentru că așa funcționează lumea în care trăim. Pentru că aparent, e foarte la modă să fii “verde” pe banii altora. Pe banii proprii, ne mai gândim. Fără subvenții masive din bani publici, tehnologiile astea sunt moarte. Și poate banii ăia ar putea fi folosiți și la altceva decât la lustruit potcoave de cai morți. Pentru că la sfârșitul zilei, s-au cheltuit pentru transportul a nimic (singura încărcătură au fost piloții, tot 2 cât are și 737-le) pe o distanță de 42000km, aceiași bani cât să transporți 7000 de persoane și 1400 de metri cubi de marfă pe o distanță de 400000 de km. Așa că mă întreb din nou: de ce?

sâmbătă, 12 martie 2016

Episodul 96: Test Drive.

Dacă nu știți, vă zic io acuma: e mișto rău când plouă în deșert și toată lumea râde, da’ la unii nu e chiar râsul lor. Dacă ați citit prin presă (probabil nu) ați aflat deja că au fost o grămadă de zone inundate, în special pe lângă Jebel Ali unde e mai jos terenul. Apa de jumate de metru în vile, mașini făcute vărzucă, apa ieșind din pereți prin diverse crăpături, șmecherii de-astea demne de Vaslui.
Pe plan propriu și personal, n-am avut nici o problemă majoră. În ziua cu ploaia eram programat la dentist, da’ am dat telefon și am anulat, am reusit să evit bucata aglomerată de lângă intrarea în Discovery Gardens iar acasă a fost suficient un ocol micuț prin cartier ca să evit un giratoriu inundat și două zile am parcat mașina afară că subsolul era impracticabil (pentru păpuci, nu pentru mașină).
Well, chestia asta mi-a amintit de Jakarta și de modul supermeseriaș în care se inunda autostrada spre aeroport, jumate din Kemang și o treime din restul orașului. Aici buba a fost în FreeZone. V-am zis deja că zona aia e mai joasă. Prin urmare, băjetzii au construit acolo o stație de drenaj. Partea nashpetten a fost că a plouat atât de tare în atât de scurt timp, că s-a inundat stația de drenaj, scurt circuit, la revedere drenaj în toată zona. N-a mai durat mult dup-aia și toată autostrada a fost sub apă pe ambele direcții, toate cele 14 benzi. Cum masinile îș doar atâta, mașini, nu submarine sau amfibii, evident că unele din ele au rămas nițel în apă. Asta a sporit blocajul și mai și, așa că două zile zona de lângă servici a fost un coșmar.
Joi dimineață la ora 7:30 deja coada avea vreo 3km pe 6 benzi, și a trebuit să merg dincolo de linia galbenă vreo 200m până am ieșit din autostradă spre intrarea în complexul nostru. La plecare, a fost mai simplu pentru ca tot traficul era practic sub noi, și pe direcția spre Abu Dhabi. Cum totul era blocat 3km mai încolo, nu venea nimeni din sensul ăla, așa că am mers spre casă fluierând.
Spre surprinderea mea, deși ploaia asta a fost mult mai serioasă decât aia de acum 3 luni, băjeții de aici de la bloc au fost mult mai iuți în rezolvare, așa că azi la prânz când am revenit din oareșce drumeții, am parcat în subsol și nici nu m-am udat la ciupici.
Da’ ca să revin la ideea de bază, problemele de pe drumuri din ziua de ploaie m-au făcut să mă gândesc ceva mai serios dacă nu cumva e cazul să trec de la sedan la un SUVAcum mulți ani, când a ieșit pe piață Q5, m-am dus și am făcut test drive cu el. Când a apărut Q7 ăsta nou, m-am dat și cu el. Din păcate (sau din fericire) n-am fost convins. Sigur, sunt mașini frumoase, dar nu m-am simțit bine la volan. Poziția ridicată asigură vizibilitate mai bună, dar dacă nu mă simt „acasă”, degeaba.
Așa că dacă tot am avut timp la dispoziție, am trecut pe la prietenul Abdullah și pentru orientare în teren, m-am dat nițel cu Q3. Nu de alta, dar bugetul pentru un Q5 sau un Q7 e mult peste ce aș putea eu să aloc pentru problema asta.
Mă, nu e rău deloc. E mai mică și deci nu am senzația aia nesuferită de camion, e totuși suficient de vioaie, dar...Tot e prea sus. Mă URC în mașină, nu mă așez în ea. Era atât de sus, că am coborât scaunul la maxim și tot n-am reușit să mă simt confortabil. Protbagajul pare micuț, și am oareșce dubii că umbrela încape, chiar pe diagonală. Bine, probabil încape, da’ a trebuit să-i găsesc bube ca să mă liniștesc, și ca să nu fie numai chestie strict de toane și subiectivism. Nu sunt om de SUV și pace bună! Culmea e că am plecat cumva pornit să-mi placă, da' când am ajuns la fața locului, n-a mers. It just doesn't "click" into place...
Înapoi la showroom și hai să vedem cum e S3 pe șosea.
Pe circuit știam deja că e foarte mișto. Pe șosea...e ca o mașină făcută pentru circuit. Nici nu te-ai apăsat nițel pe ea că deja ai 100km/h și trebuie să frânezi. Și când frânezi, apoi frânezi nenică! Foarte mișto, foarte ușor de dozat după ce te înveți cu ea, dar totuși brutal. Și asta era în Drive. Pe Sport, e și mai și. Una peste alta, e o mașinărie absolut grozavă ca să te distrezi cu ea, ai mereu un rânjet de-ăla tâmp pe moacă, gen "no ni la ea mă ce știe să facă", absolut superbă pe circuit, dar pentru mersul zilnic la servici? Mmmm, nu cred. Mi se pare prea nervoasă și brutală pentru gustul meu.
Așa că m-am desumflat (nu de tot dar p-aproape), și vorba lui Clarkson, "back to studio"! Nu c-aș fi făcut mulți purici și de data asta, că am luat noul A4 (pe numele lui B9) și hai să văd ce fel e și ăsta.
E o șmecherie cu B9-le. Când l-am văzut prima oară în tablă și sticle la Dubai Motor Show, n-am fost prea impresionat. Adică am fost, dar negativ. Pur și simplu, interiorul mi s-a părut ieftin. Plasticul nașpa, ceva nu era la locul lui. Din fericire, masina care a ajuns la vânzare e așa cum trebuie. Și din cauza asta, mi-a cam căzut fața și am început să băloșesc. Na, e ce-mi place mie sa fie. Tot suspin după cutia multitronic, DSG-ul ăsta parcă e prea brutal pentru ce-mi trebuie mie (în special la viteze mici), dar e posibil să fie chestie de obișnuință. Noul aranjament al comenzilor pentru viteze iarăși necesită nițică adaptare, iar când am revenit și am predat mașina am avut un moment blond, că nu găseam poziția P. Nici n-aveam cum, că e buton, nu poziție a manetei de viteze.
Una peste alta, sunt destule diferențe. Mult mai multe decât între B7 și B8. Când am cumpărat mașina asta, n-am avut nevoie să învăț nimic special. Totul era la locul știut, totul funcționa la fel. Asta m-a cam învârtit nițel și nu pot spune că apreciez foarte tare fenomenul. Probabil am o fire prea conservatoare și de-asta nu apreciez schimbările multe și bruște. Câte puțin așa, da, e ok. Prea multe de-odată, și neuronul se blochează.

Prin urmare, niciuna dintre mașinile cu care m-am distrat azi nu m-a impresionat suficient. 

Ceea ce probabil e foarte bine, că altfel cine știe ce prostii mai faceam...

joi, 11 februarie 2016

Derp’s Hobby, part 3.3. Circular movements

Bine ați revenit în șantierele navale din deșert!
Tudei’z speșăl, sandviș de pâine cu nimic, că n-avem cu ce! Eniuei, să purcedem la povestit.
După ce mi-am belit degetele de vreo 4 ori în șmirghel și așchii, m-am dus iară la ACE și am o trăznaie de-aia de cauciuc în care se montează șmirghelul. Altă viață, titan ice, da’ mai cu grijă așa că rămân urme negre de la cauciuc pe muchii. No problem, în scurtă vreme am avut carena șlefuită corespunzător:





V-am zis data trecută că trebuie balast și ca am luat din DragonMart niște plumbi de pescuit. Well, problema cu plumbii ăia e că au formă bună pentru...well, pescuit. Iar eu nu pescuiesc. Așa keci, Am luat o cutie de fileuri de anșoa, pus pe aragaz, și ce să vezi, patru cutii de fileuri mai târziu aveam niște lingouri taman potrivite să încapă în spațiul dintre coaste:



Două lingouri au fost doar date în două, celelalte două le-am taiat în 4 ca să pot ajusta mai bine distribuția. Echipat corespunzător și cu două straturi de lac pe el, vaporașul a făcut prima baie în cadă:


Multumit de rezultate, am purces la o judecată corespunzătoare și am decis să fac demontabil călcâiul cârmei. Ideea e că odată pusă cârma pe poziție, nu mai poți scoate axul elicei de pe poziție și deci nu mai poți adăuga unsoare. În mod normal asta nu e o chestie prea gravă, pentru că tuburile axelor au o conexiune T prin care se umplu cu unsoare. Eu n-am așa ceva, deci am nevoie să mențin ansamblul demontabil. Așa că, am dat trei găuri în locul potrivit, alezat locașe cât sa se îngroape capetele șuruburilor, apoi am tăiat cu traforajul și am dat iarăși cu lac:




Era deci timpul pentru pasul următor. Acuma, în mintea mea pasul următor era încă niște lac (vreo două straturi) și vopseaua, da’ mulți tovarăși de pe forum au susținut vehement că musai trebe fibră de sticlă, că altfel ești mâncat de gărgărițe!
Mno bun, fiind prima oară când fac așa ceva, am zis io sa ascult de ăi mai bătrâni, că or ști ei ce zic. Sigur, acuma vă gândiți deja că „hue hue, I can see where this is going”, și probabil aveți dreptate, da’ iezistă o esplicațee: oamenii respectivi nu s-au gândit cât de tare pot să se complice lucrurile când ceva merge prost.
Prima chestie a fost să găsesc sugstanța. După repetate încercări, am decis să apelez la o firmă care repară bărci de-adevăratelea. La o adică, ar trebui să știe tovarășii cu ce se mănâncă treaba asta cu fibra de sticlă, nu?
Well, nu, sau cel puțin nu tocmai. Pen’că vedeți voi, sunt mai multe feluri în care poți beli o pisică. Ce s-o mai dăm atâta de gard, oamenii au fost de bună credință, da’ ce mi-au dat ei era potrivit pentru ce făceau ei, nu pentru ce-mi trebuia mie. Ca urmare, Stratimat-ul pe care mi l-a dat era prea grosier ca să se preteze la lucrarea mea, iar rășina era poliesterică, nu epoxidică. Altă metodă de lucru, altă mâncare de pește.
Am fost inspirat și nu am folosit fibra, am așteptat până la concediu și am luat de acasă țesătură de fibră de sticlă corespunzătoare pentru ce-mi trebuia mie, dar am decis (într-un moment de rătăcire) să folosesc rășina de la Dl. Fadi. V-am zis deja că e altă mâncare de pește, și probabil știți și singuri că nu toate muștele fac miere și nici toți peștii nu sunt comestibili.
Din nefericire, eu am aflat asta the hard way, adică după ce am încercat. Rășina a refuzat sa se usuce complet (ulterior am aflat că de fapt AIA era uscarea completă, procesul tehnologic cică necesită și un strat de răsină de alt tip, care să-l sigileze p-ăla de dedesubt) și vaporașul meu a devenit un monument de lipici prost uscat, care nu se dădea înlăturat cu nimic.
E greu de descris acum disperarea pe care am simțit-o atunci. Zile întregi am încercat să găsesc metode să înlătur urmările dezastrului. Aș fi fost fericit măcar să reușesc să revin la situația anterioară, lasă dreaq strat de fibră și altele. Am încercat să curăț pe rând cu alcool, cu acetonă, cu lama. Nimic n-a mers. Mizeria era ATÂT de nașpa, că șmirghelul se înfunda imediat și apoi se lipea de reziduurile proprii, lama se împiedica și rămânea lipită, nimic.
Soluția salvatoare a venit de peste ocean. Nu, nu mi-a trimis nimeni ceva produs minune din US, ci un american mi-a dat ideea să mai pun un strat de chit peste. Cum nu aveam foarte multe alternative (ăăă, nici una de fapt?) am repetat migălosul proces al chituirii și la început părea să meargă. Chitul se usca ok, lipicioșenia mizerabilă era dedesubt, all ok. Or was it? He he, no, it wasn’t. După câteva zile au apărut crăpături în chit, și ce se lua de acolo lăsa o chestie lipicioasă dedesubt...


Din nou colegii de pe forumul american au venit cu oarece idei, și la final, am decis că singura soluție viabilă era șmirghel, forță și mult praf.
Încă o vizită la ACE, luat cel mai grosier șmirghel disponibil pe raft, și hai la luptă!
A fost greu, dar am reușit în câteva zile să înlătur efectele încercării nereușite de acoperire cu rășină. Desigur, din punct de vedere tactic era un progres major, dar pe plan strategic proiectul nu avansase cu nimic în ultimele 3 luni.
Din fericire, cam tot pe vremea aia am nimerit pe interneți siteul unui magazin din Sharjah, care părea sa aibă vestitul Z-Poxy P40, rășina epoxidică pentru impregnare pe care toți colegii de forum de peste ocean o folosesc și o recomandă. O călătorie spre Sharjah la 7 seara e ceva ce nu-mi doresc să repet, omul avea o singură cutie de rășină rătăcită undeva în depozit, da’ la sfârșitul serii eram înapoi acasă cu rășină cu tot.
Rășină este, fibră de sticlă este, alcool denaturat este (încă o vizită la ACE), așa că în scurtă vreme vaporașul meu a căpătat haină nouă.






Din păcate, cam acolo s-a oprit ofensiva de iarnă. Sprayul de grund pe care l-am luat din ACE a fost înfundat și am pierdut cam o săptămână încercând (fără succes) să-l desfund, apoi au venit fetele și desigur am închis șantierul că nu mai e loc de nimic pe nicăieri. Într-una din zile am zis să mai fac câte ceva, așa că am montat pe poziție servo-ul și am șlefuit nițel cârma. Acuma, soluția de fixare a penei cârmei pe ax propusă de ei mi s-a părut cam firavă. Ideea mea era să dau două găuri de 1mm în axul cârmei, prin care să trec tije din ceva metal (bolduri tăiate?) și totul bine ținut la un loc de epoxy. N-a mers rău, în afară de faptul că s-a îndoit axul de la una dintre găuri, și când am vrut să-l aduc nițel la forma inițială, mno, s-a făcut din două bucăți. 




No big broblem, rezolvăm! Un pic de SuperGlue, bolduri tăiate să le întărească, bridele de alamă îndoite cu grijă în jurul axului și puse pe poziție, apoi niște 5 min Epoxy și gata. Nițel chit, nițel șmirghel, o baie în cutia cu lac, și cârma e cam gata și nu cred să aibă șanse să se fufu așa degeaba. 



Cârmă am, ceva vaselină am făcut rost, asamblat a xșpea oară sistemul (mereu uitam câte o piesă sau ordinea corectă a operațiilor) și poftim:



Toate conexiunile făcute, plumbii în sacoșă, stația și cârpa, hopa sus pe casă să-i facem prima baie. Ideea de bază era să verific din nou cantitatea de balast, și să încerc să reglez poziția de zero a cârmei, fie din tijele de comandă fie din trimmerul stației ca să meargă drept.
He he, deja știți nu?
Am stabilit poziția balastului, dar restul...nu prea. Bateria are în ea cam cât a rămas de la încărcarea din fabrică, nici dracu' nu s-a gândit s-o pună la încărcat. Elicea cam bate (piulița din interior nu e foarte aliniată cu restul elicei) și se aude pacpacpac în mers, și probabil dacă mi-aș fi amintit să strâng șuruburile de la cuplaj era mai bine. Da' una peste alta rezultatul probelor de aseară e clar: nu se mișcă! Elicea se învârte în direcția corectă, dar la turația maximă posibilă, vaporașul nu înaintează deloc. 
Desigur, o să refac proba după ce încarc bateria în mod corespunzător, dar oricum nu pot să înaintez foarte mult. Dacă nu merge nici așa, o să trebuiască să decid ce anume modific. Dacă trebuie să modific bateria (9.6V poate nu sunt suficienți ca să-mi asigure turația corespunzătoare pentru motor), noua baterie va trebui amenajată în carenă și deci am nevoie de spațiu de manevră. Mai mult ca sigur ar trebui să fie o baterie LiPo de 14V, așa că balastul va trebui redistribuit și eventual suplimentat, că e diferență mare de greutate între LiPo și NiMH.
Ce-o ieși, vă zic data viitoare.
'Aide pa!

joi, 4 februarie 2016

Episodul 95: The usefull pet

Săptămânile astea am tot umblat hai hui. Întâi la Zagreb, acum la Brugg.
Cu treabă, nu turist. De fiecare dată, deciziile au fost luate cam pe genunchi iar eu am fost cel mai convenabil plasat.
Călătoria la Zagreb a fost decisă cam în ultimă instanță, așa că acolo sunt circumstanțe atenuante pentru tovarășii de la noi. Practic s-au rezolvat probleme de principiu cu două zile înainte de data stabilită, așa că na, cine să se ducă decât ăla care n-are nevoie de viză. Pe termen lung e folositor să ai ciotcă de indieni la îndemână, da’ la înghesuială de-asta nu mai merge.
Vizita în Elveția însă n-a mai fost aranjată pe genunchi. Well, mint. Tot pe genunchi a fost făcută treaba, da’ chiar nu era nevoie. Se știa data călătoriei încă din decembrie, și toată lumea a stat degeaba și și-a numărat degetele. Cu o săptămână înainte, hopa stai, cine se duce? Cum cine, da’ nu de-aia avem albu’ acili-șa?
Cred că pe undeva p-acolo pe la noi, cineva s-a prins de faptul că sunt un animăluț de casă foarte util pe lângă gospodărie. De ce să ne mai batem capul cu vize, aprobări, cheltuit bani, când petul se mișcă lejer prin majoritatea locurilor unde avem noi de trimis? Are și clasă destul de mică, e low maintenance, oferta zilei!
Așa că nici n-am ajuns bine acasă de la Zagreb, că a trebuit să-mi spăl și să-mi calc cămășile cu mânecă lungă. Viața lu’ Marcoci și pe negrul ăla de-mi spală mașina, că luna asta a luat banii degeaba. Jumătate din timp masina a stat în parcare nemișcată, așa că n-a avut nimic de spălat la ea.
Credeam că am luat cam degeaba haina asta groasă, că deh, când o să apuc s-o port? Mno, deja se cheamă că și-a scos banii...
E enervant că am o singură pereche de ciubote mai groase, dar asta deja era overkill. Bine, la cât de rece (sau nu) e aici, puteam să-mi iau și pantofii, așa că a doua pereche de ghete chiar nu prea se justifică.
Să vă zic câte ceva de cele două orașe.

Zagreb45 de minute de zburat de la Munchen, cu un avion care ziceai că-i tramvai. Chiar râdeam cu Jasem, că nouă ne-a luat cam tot atât de acasă până la DXB. Prima impresie a fost la aeroport. Nu s-a pus problema să ne lege la terminal. Nu pentru că zborul a fost oarecum regional ci pentru că...n-au. N-au terminale. Deloc. Toate avioanele se parchează undeva, autobuz și asta e. Control pașapoarte, 3 ghișee. O bandă pentru bagaje. Gata. Cred că toată clădirea aeroportului încape în terminalul nou de la Otopeni...
Orașul în sine: Zici că e Brașov, nițel mai curat dar parcă și un picuț mai mic. În rest, bucățică ruptă. Aceleași străzi înguste și întortocheate în centru, Catedrala (Biserica Neagră), Piața Sfatului, Republicii, 7 Noiembrie, totul e acolo. Pe bune, așa senzație de deja-vu n-am avut niciodată. Bine, străzile par mai puțin găurite (deși asta poate fi exagerat, că n-am mai fost de oarece vreme prin Brașov ca să știu cât de perforate sunt străzile lor), tramvaiele sunt și noi nouțe, și părea curățel bine peste tot.









Zagrebienii sunt foarte mândri de istoria lor, așa că au la loc de cinte statuia lui Nikola Tesla


Deși era frig rău de tot (vreo -8°C și vânt) acest nene picta în fața clădirii Teatrului Național, 

și erau și ceva oameni pe la terase. Aparent, cică asta e varianta cea mai populară de ars vremea, zăcutul cu ceasurile la o cafea. Destule magazine închise, dar patiseriile nu. Asta mi s-a părut chiar mișto, păpușelele se mișcau:



Dacă tot am fost în țara lui „Hajde Gorane!” am zis să mănânc din bucatele tradiționale.
Mai întâi, kebapcici. Adică ceva ca niște mici. Am mâncat în două locuri, buni, da’ nu ceva să scrii acasă. Nu cred că e chestie de patriotism (nu la mine, în orice caz), da’ părerea mea de mâncăcios e că micii noștri, făcuți cu simț de răspundere și din materialul corespunzător, dau de pământ de la distanțe maritime cu omologii croați.
Urmează, vițel la capac. Descrierea perfectă a chestiei ăsteia este:


Încununarea: salată de caracatiță/ risoto negru cu inele de calamar. Asta e din categoria „holy mother of god, pe cine trebuie să omor ca să mai capăt o porție?”
Desigur, eu fiind țăran coclit și neumblat prin țări străine, nu știu cum fac chestii similare grecii sau italienii sau francezii sau spaniolii, respectiv ăia care au dreaq acces când vor mușchii lor la fructe de mare proaspete. Da’ presupun că indiferent cât de bune le fac și ei, astea ce le-am halit la "Zelen Dvor" sunt la loc de cinste.
Tovarășii sunt foarte patrioți și se jură că au cele mai și cele mai dintre cele mai, da’ sincer din tot ce am mâncat în cele patru restaurante la care am fost, în afară de ubersalatele alea nu am fost foarte impresionat de altceva. Nu că ar fi rele, că nu sunt, da’ nu sunt ieșite din comun. Ca o mențiune notabilă ar fi peștele la gratar. Colegul Jasem s-a ferit să mănânce chestii terestre pe motive de halal (sau mai degrabă non halal) așa că a mâncat pește. Trebuie să recunosc, peștele a fost foarte bun de fiecare dată, langustinele încă mișcau când ni le-au arătat la masă, și nu câștigă marele premiu din motive pur subiective. Eu unul nu mă omor cu peștele, iar langustinele, deși foarte bune, au un raport nașpa tare efort de curățat vs. cantitate de carne. Îți iei în farfurie o grămadă de orătănii de-alea, și la sfârșit au un ditamai maldărul de craci și carapace (pe care te-ai chinuit ca sfântu’ să le crăpi și să le desfaci și să alegi ceva din ele), și ai mâncat cam tot cât din 3 creveți tiger...

La plecare, cea mai tare găselniță: de la control pașapoarte treci PRIN Duty Free ca să ajungi la porți. Nu e un culoar sau magazine separate, nu, treci printre rafturi. Cu grijă, că ai geanta după tine și poate agăți ceva...
Am zburat prin Frankfurt și avionul spre DXB a fost un 747 nou. Am plătit un upgrade la Economy-premium și cred că n-am greșit. Loc berechet, reglaj suplimentar la scaun, nițică mai multă atenție.




Brugg: Prima chestie: am zburat cu A380! Yeei! Din păcate, nu pot să spun că a fost mai mult decât 



Avionul părea obosit, se vedeau semne de uzură pe la scaune și butoane, nimic impresionant. Poate ceva mai liniștit decât 777, dar nu mi s-a părut mai bine decât cu 747-le de la Lufthansa. Desigur, clasa bou-vagon e altceva decât la fotolii de piele și bar, da' deh, dacă n-am învățat destulă carte...Am aterizat la Zurich, și toate au mers ca pe roate. Surprinzător de multe mașini pentru o țară în care cică toată lumea merge cu trenul, bicicleta și alte mijloace eco. Alea or fi pentru turiști, că noi am stat al naibii de mult la coadă la ieșirea din parcarea aeroportului, plus ceva aglomerație pe autostradă.

Hotelul e chiar peste drum de gară și în imediata apropiere de Brugg Kabel AG unde am avut treabă. Greu de zis câte stele are hotelașul ăla. Se zvonește că trei, dar sunt de-alea mai micuțe așa. E frumușel, foarte bine plasat, curat, dar are și bube. Sunt vreo 4 sau 5 prize disponibile în cameră, dar toate sunt standardul local, care nu acceptă ștecherul rotund tipic european. Nu mai discutăm de cel britanic (care e folosit și în UAE). Din fericire, e o priză DIN în baie (pentru uscătorul de păr, da' a mers foarte bine și laptopul) iar ștecherele mici europene se potrivesc în prizele lor, deci nici telefonul n-a sughițat de foame.
Cel mai mare bai însă mi se pare prețul. Oricum, e clar că sunt subiectiv influențat de hotelurile din Asia, unde la prețul ăsta ai o ditamai camera sau chiar junior suite, da’ na, unde dai 10€ pe un cremwușt și o cafea, nu trebuie să te mire prea tare 150€ pe camera de hotel.
E o corcitură ciudată hotelul ăsta. Nu are internet în camere, dar are în hol. Nu are cana de fiert și ceaiul sau nessul pus la dispoziție de cele mai multe hoteluri, dar are frigider cu o bere, o sticlă de apă minerală și una de coca cola, pe care le înlocuiește proprietarul în fiecare zi. Și papuci! are papuci, ceea ce la foarte multe hoteluri nu vezi. În nici un caz nu la 3 stele. Una peste altu’, e ok și nu dormi în frig. Proprietarul (Dl. Lang) e o creatură foarte ciudată, cu o mutră semănând cu Mark Twain – inclusiv mustața – și o voce pițigăiată. Cred că cel mai bine seamănă cu Geppetto. 
Foarte de treabă omul...
Orașul...E și mai ciudat. Nu e foarte mare, aș zice că într-o oră, poate una jumate, i-ai dat o tură completă. Nu știu cât de vioi este pe timpul zilei, că am tot fost la treabă și n-am avut ocazia să văd. Dar seara nu e mai nimeni pe străzi, și toate magazinele sunt închise. Luni seara orașul era mort, marți am fost surprins de câtă lume era la cină în restaurante. Restaurantele sunt 90% italiene, trattoria, pizzeria. Menu-urile în italiană și germană, așa că na, succesuri multiple la ales ceva.








A se observa puzderia de lume aflată pe străzi duminică după-amiaza...

Orașul e curat, așa cum te-ai aștepta de la zona asta. Dimineață am văzut și de ce:


Da, aia e o masinuță care aspiră inclusiv trotuarele. Mișto.
Lângă gară e amenajată o ditamai parcarea pentru biciclete. Bine, nu e chiar parcare, mai degrabă un rastel imens, că e pe straturi. Nu foarte surprinzător, că na, Elveția, aer curat, vaca Milka, doar n-o să meargă ăștia cu mașina...Well, da, doar că nu. Nu numai că e plin de mașini, dar discutăm de M6, SLK, RS5 și asemenea. În plus, SUV-uri. Multe, și mai rar Hyundai. Presupun că după ce treci de surpriza inițială, realizezi că sunt mulți care locuiesc aici și câștigă banii în Zurich sau Aargau.
Zborul de întoarcere n-a fost prea faimos, am avut parte de doi draci în jurul vârstei de 6 ani, tipici vârstei. Gălăgioși spre exasperare, cu butonul de volum blocat la maxim, și desigur cu viermi în fund. Prin urmare, ciuciu somn. Ca un punct mișto, chiar arată cool luminițele mici-mici de pe tavan la A380. Me gusta.
Am reușit să mă bag în pat pe la 1:30, și desigur că la 6:30 când a sunat alarma mi-a venit să mor nițel.
La servici, două mailuri mai importante din alea 24 necitite:
24 Februarie 2016: Oerlikon – Zurich.
1-3 Martie 2016: Seevetal – Hamburg.
Desigur, anunțuri pentru inspecții la fabrică. Timp este destul ca să aranjeze pentru altcineva, și nici nu e foarte sigur că o să se meargă la ele (echipamentele sunt destul de standardizate). Da’ dacă or să vrea să meargă, cred că știu deja cum îl cheamă pe ăla care trage lozul...