miercuri, 17 decembrie 2014

Episodul 86. Zăhaus(2.0) iend Zăcar

Mnboooon.
Again, același disclaimer: scriu câteva rânduri, îmi piere inspirația, mai scriu peste x zile, iar las, etc, etc.

Având în vedere că ziua de miercuri 26 (parcă) a început foarte bine, cu un sms prin care eram anunțat că doar ce a intrat salariul în cont, am purces pe la IKEA să scap repede de bani. Asa încât, am comandat canapeaua, un pantofar și o măsuță mai prăpădită (ieftină adică) pentru sufragerie. Împreună cu draperiile pentru sufragerie și două covorașe pentru dormitor, au făcut un pachețel interesant. Am mers fain frumos la sectiunea de livrări, da’ regrete eternale, covoarele și draperiile ți le iei mătăluță singurel în mașină, că noi nu livrăm de-astea. Buci cu smoală, probabil n-au vrut să se agite, că dacă era un covoroi de-ăla de 3x4m sigur îl aduceau fără să clipească. Da’ la momentul respectiv oricum nu mă interesa prea tare, că nu stăteam în ele. Așa că le-am azvârlit în mașină iar mobila o să vină...pe 8 decembrie. E(ra) - la vremea respectivă - tare departe, da’ sincer nu-i nici o grabă. Au vrut să vină sâmbătă pe 6, da’ m-am gândit că poate plec naibii pe undeva și o să uit. Așa încât, pe 8 or să vină să rezolve cu alea și sper de data asta să ia cu ei și ambalajele, ca să scap de ele dintr-un foc.
LE: Acuma, retrospectiv privind, dacă știam că tipii vin nu numai la timp, dar și termină în jumate de oră, cred că-i lăsam sa vină sâmbătă și pace bună. BTW, au luat și ambalajele. Astea fiind zise, behold ză mobilă und ză draperii:






Am mai vorbit cu Mișa Pavlovič la plajă și mi-a zis că e un magazin cu produse românești pe undeva pe lânga Lamcy. Știam de existența lui, da’ sincer habar n-aveam pe unde e și/sau dacă mai funcționează. Aparent funcționează, și mi s-a părut foarte mișto să-l aud pe Mișa spunând „and they have borș, for ciorba”. O să organizez o expediție de recunoaștere, să văd ce altceva mai au pe acolo. Dacă e ceva ce merită efortul, mă lipesc. Probabil vor fi mai scumpe decât luate din țară, dar e pentru măsuri de urgență, nu pentru făcut aprovizionare permanentă.
LE: No problem, l-am căutat pe net, marcat pe GPS, am fost la magazinul respectiv, au mălai, borș și varză murată. Mai au pufuleți, murături, castraveți acri, pateu vegetal, zacuscă, biscuiți, apă minerală Borsec și telemea de vreo 3 feluri. Prețurile sunt (foarte) mari și magazinul e bun eventual ca hub de întâlnire și ultimă soluție în caz că-ți trebuie ACUM-ACUM niște ceva dintr-alea care sunt produse specifice. Altfel, nu știu de ce aș merge până acolo ca să iau Borsec la preț de San Peregrino sau Perrier. Pentru cei care se întreabă cum ajunge Borsecul de la 1.5 ron/l la 25dhs/litru, să nu uităm că numai costul transportului e de 1.5€/kg. Nu că ar fi mai bune alea sau că am ceva împotriva Borsecului sau a lui Leonard, da’ alea franțuzo-italiene sunt în orice hypermarket, așa că de ce aș face ocolul până la mama zmeului numai pentru ceva echivalent? Pe de altă parte, există cetățeni care vin tocmai de la Abu Dhabi ca să cumpere varză murată și pateu vegetal, așa că na...oameni și obiceiuri.

Deja am căpătat o culoare întunecată. Nu că aș fi fost io prea alb de la mama natură, da’ oricât. Eh, se cunoaște că merg la plajă de două ori pe săptămână. La culoare, și la pantaloni. Nu prea mai stau pe mine nădragii luați pe vremea când eram în culmea pufoșeniei și aerodinamicității. Nu cred că e un lucru rău, da’ asta înseamnă că trebuie IAR să umblu după nădragi. Că pe acasă nu mai știu dacă mai e ceva care să merite folosit. Plus că (ca de obcei), ăia sunt ACASĂ, nu aici.

Meh, și ajungem la evenimentul principal. Pentru mine, adică. Pentru alții e probabil semn de nebunie sau de "tichie de mărgăritare" sau dracu’ mai știe ce fel se poate interpreta.
Cine știe, poate de fapt ei au dreptate, și chiar sunt nițel deranjat la scufiță. Desigur, e vorba de mașină. 
O chestie e însă clară pentru mine. Nu sunt cu adevărat și complet aici, dacă nu am mașina mea. Și prin mașina mea, înțeleg desigur un Audi. Sigur, interneții e plini de păreri pro sau contra. Dacă data trecută mi-am bătut nițel capul sa fac un mic studiu de piață, acum nu mi-am mai pus problema. M-am dus direct la prietenul Abdullah și gata. Da, sunt bani mulți și de-odată, dar pe de altă parte...Am plătit 1450dhs pe chiria lunară la Lancerul ăla, și am mai băgat probabil 300dhs în benzină. Suge benzină porcăria aia cu găleata. Am mai răntuit eu pe seama lui, așa că n-are sens să mai zic din nou. Apoi, prețul a fost ăsta pentru că am închiriat de la o firmă micuță, iar mașina era dogită bine de tot. La orice altă firmă de închirieri, Lancerul se învârte în jur de 2000dhs/lună. Desigur, mașinile sunt mai noi, firmele se ocupă mai în detaliu de ele, dacă ai probleme suni și îți aduc imediat mașină la schimb, etc. După părerea mea, prețul a fost făcut pentru mașina AIA. Cred că dacă nu aveau răpciuga asta la îndemână nici nu-mi închiriau fără card de credit. La sfârșitul zilei, e o mașină strict de buget, care te duce de la A la B și atât, când ai tu nevoie, fără să depinzi de altcineva. Asta dacă porneste, desigur, nu cum a făcut a mea în parcare la DEWA...Orice alt lucru legat de mașini (gen comfort, plăcere la volan, ținută de drum, de-astea) sunt nule sau negative la mașinuța aia. Pentru unii, chestiile astea sunt irelevante. Pentru mine nu. Pentru mine mașina contează. 
Sigur, sunt încă constrâns de buget, așa că tot nu am putut lua ce aș fi vrut eu, respectiv A5 coupé. Inițial m-am gândit că nu e foarte bună, că nu e destul loc în spate. Well, e. Adică am facut testul standard: am reglat scaunul șoferului pentru poziția mea de condus, apoi am intrat în spate. Da, e nițel mai înghesuit pentru mine, da’ eu nu stau acolo, iar Alex cred că ar fi stat foarte ok acolo. Din păcate, 10k € în plus au făcut diferența așa că am zis pas. M-am urcat și în A3, da' nu mi-a plăcut de niciun fel.
Acuma, nițel despre mașina mea. Inițial, am fost chitit să fac tot posibilul să îmi reiau viața de aici cam de unde am lăsat-o. Probabil undeva înăuntru vroiam să consider Indonezia ca un fel de vacanță mai lungă pentru Dubai, un fel de „am plecat, dar doar așa nițel”. Am vrut să capăt același număr de telefon, dar nu s-a putut. Am vrut să locuiesc cam în aceleași zone, nu a fost fezabil. Am vrut să iau mașina tot albă și eventual să-i pun același număr, nu s-a putut. Așa încât, mi-am reconsiderat poziția.  Niciuna dintre chestii nu s-a lipit, așa că am decis că nu are sens să îmi bat capul. New job, new house, new life, new all.
Așa încât noua mașină nu e albă, e un gri-auriu-cafeniu, e mai puternică, mai dotată, mai elegantă, mai economică.

Predarea mașinii a fost iarăși ceva destul de deosebit. Sigur, am avut timp să beau ceai și să mănânc prajiturele până au pus numerele pe mașină, dar când am mers în garaj...
Așa arată locul, așa e pregătită de vânzare mașina:


Împreună am dat jos husa de protecție iar Abdallah s-a apucat să verifice seria de șasiu cu aia de pe certificatul de înmatriculare. În toată splendoarea ei, cu 29km la bord și jumate de rezervor de benzină:


Niște minute mai târziu, am ajuns acasă în parcarea de la subsolul blocului:



Acuma, despre mașină:
Are destule opționale pe ea ca să satisfacă cam pe oricine. E comodă, foarte liniștită, relativ economică. Adică, până acum e mai economică decât cea veche. Rezervorul de benzină e la fel, pun tot de 100dhs plinul, dar în loc de 550- 570 km cu un plin, am făcut 650-690. 

Ăsta e responsabilul cu mișcatul și are niște chestii interesante pe el:


Orice mașină are posibilitatea să fie pornită cu o baterie externă, dacă aia proprie dă semne de deces. Desigur că și asta are, doar că nu ai acces direct la baterie. E un acces la o bornă de plus (capac marcat, ascuns sub alt capac, etc) și are montată o bornă specială de minus pe suportul amortizorului din stânga. Interesantă soluție, care sigur elimină aproape 100% posibilitatea încurcării polilor între ei.
Încă o chestie dibace la motor/managementul lui, e trăznaia de Auto-start/stop. Ce face asta? Păi face bine. Te apropii de semafor și se face roșu sub nasul tău. Well, e clar că mai ai nițel de așteptat până se face la loc verde, așa că de ce să ții motorul în mers degeaba? O apăsare mai puternică pe frână și...liniște:


Motorul repornește automat când iei piciorul de pe frână, sau când AC-ul are nevoie de putere de răcire suplimentară. Viteza ventilatorului scade pe durata cât motorul e oprit. Sistemul poate fi dezactivat de la buton dacă așa vrea utilizatorul.
Alte câteva gadgeturi noi care îmi fac viața mai ușoară la volan și în parcări. Prima chestie e afișajul pe ecran pentru senzorii de parcare față-spate. La cea veche aveam senzori pe spate, dar numai cu avertizare acustică. Sigur, e mult mai bine decât nimic, mai ales la obstacole ascunse (gen hidranți, pietre de pavaj lăsate aiurea sau plasate special ca să restricționeze accesul auto spre zone pietonale) și cu timpul înveți unde sunt marginile mașinii. Ca dovadă, am reusit să nu hârjâi mașina în tot timpul ăla. Ăsta e și mai mișto. OK, când te apropii de un obstacol, începe să piuie, ca și cealaltă. Dar uneori problema nu e în spate, unde ești atent, ci în față, unde nu ești foarte concentrat. Ei, asta e foarte comodă pentru că îți arată pe ecran ce distanță are până la obstacol fiecare dintre cei 8 senzori. 


Peste chestia asta, volumul de la muzică/radio se reduce automat cât timp ești în mod parcare, și revine la valoarea anterioară când pleci sau te oprești de tot.
Ziceam că reduce volumul muzicii, iar asta mă aduce la următorul upgrade super mișto și folositor, respectiv noul HU și locașul de SD-Card. Mașina are și interfață pentru iShit și mufă de AUX-IN, da’ nu mă mai interesează. Probabil știe și să citească CD-uri cu MP3, da’ iarăși, la ce bun? Ai la dispoziție un SD-Card și credeți-mă, pui O GRĂMADĂ de muzică în 8Gb. Plus radio. Așa încât, am găsit un SD card de 16Gb (hehe) la 29dhs, am pus pe el cam tot ce îmi place să ascult și... mai am înca vreo 6Gb liberi.

Încă o chestie care îmi place la Head Unit-ul ăsta. Când îi zici sa facă mix, apoi mix face! Mix pe HU de la Toyota din Indo însemna shuffle în același folder. Ăsta face mix peste tot. Foldere, artiști, albume, orice. Șansele să asculți consecutiv două piese de același artist sunt aproape nule, ceea ce reduce spre zero posibilitatea să te plictisești repede de muzica de pe card.



Convenience key. Asta e altă șmecherie pe care eu nu am apreciat-o foarte tare inițial, dar care se dovedește foarte utilă. Ideea e că nu ai nevoie sa umbli la cheie dacă ești mai aproape de doi metri de mașină. Asta pare nițel inutil, că na, ce mare spanac este? dar devine ceva mai atractivă când ai în mâini sacoșa de plajă, umbrela, scaunul și sandalele, și e tare bine că poți să deschizi portbagajul fără să te scobocești după cheie și să nimerești butonul respectiv. Desigur, butonul de Start/Stop e mai puțin folositor per se, da' arată posh.


Reglajul electric al scaunelor: În principiu, nu e ceva de care să ai neapărată nevoie. Dar e foarte utilă funcția de memorie care îți aduce scaunul în poziția setată, mai ales după ce speli mașina și flăcăii ăia mută scaunul ca să aspire mai bine pe sub el.




O aștept pe Alex să-mi zică dacă și cât de bine merge climatizarea separată pentru zona din spate. Din ce mi s-a părut până acum, se face răcoare în mașină mult mai repede după ce a stat în soare la plajă.

O altă chestie relativ utilă în parcări, mai ales la malluri sau la bloc, e aia cu oglinzile care se pliază singure când închizi mașina. Aici e la servici, cu "urechile" strânse.



Se desfac singure când pornești motorul.
Roata de rezervă e de-aia mică și subțire. Sigur, asta pare un regres, dar dacă ținem cont că la cea veche nu am desfăcut niciodată șurubul de fixare din portbagaj, d-apoi să și am nevoie de ea, parcă nu mai e așa de relevant. În plus, dacă asta aduce câțiva litri în plus la portbagaj, de ce nu?
Mai am o priză de 12V în cotieră, și am impresia ca e una și în scrumiera din spate. Foarte utile la un drum mai lung, pentru încărcat telefoane/tablete.
În rest, am cam tot aceleași dotări pe care le-am avut și pe cea veche, adică (de iegzenplu) trapa cu acționare electrică:


sau jaluzelele(lelelilor) de la ușile din spate și lunetă, cea de la lunetă acționată electric.


Când selectezi marșarierul, jaluzeaua din spate coboară și ea, și se ridică singură când treci înapoi în Drive. Posh. Nu am reușit să găsesc prin setări dacă merge să orientezi și oglinzile spre în jos pe durata cât ai selectat marșarierul. E posibil să se poată dar să trebuiască activat din computer mai întâi.

Mai sunt și altele (xenon, leduri, piele, etc), da' nu prea mai are sens să le înșir pe toate sau să le descriu.
Una peste alta, mașina e frumoasă, elegantă, foarte bine construită, și sper să nu am probleme cu ea cel puțin în aceeași măsură ca la cea veche.
La momentul de față am deja aproape 2000 km cu ea și încă n-are 3 săptămâni...

marți, 25 noiembrie 2014

Episodul 85. New home

Așa deci.
După îndelungi stremeri și alergătură ca la vadu’ cu toporași (adică topoare de-alea mai micuțe) cică sunt gata să mă mut în casă nouă.
LE: având în vedere că textul a fost scris pe durata a nește zile, apar o grămadă de referința la zile de "ieri" și "mâine" care sunt de fapt la x zile distanță.
Well, nu sunt foarte gata, da’ la cât costă hotelul aș face foarte bine să fiu gata and STFU. Adică, patul l-am asamblat (98%), dar nimic altceva. Azi (azi adică pe 18 nov, that is) ar trebui să-mi livreze și electrocasnicele, și având în vedere succesurile nemăsurate de ieri (când în decurs de 2 ore am primit contractul casei, am făcut contractul de furnizare utilități și le-am înregistrat la autoritătile competente) sper totuși ca după-amiază să mă duc la o casă mai de oameni normali.
Mai trebuie să vorbesc cu șmecherii ăia să-mi aducă butelie și accesoriile, și cică pot să mă apuc de gătit. Well, sau aproape, că nu am nici măcar o tingire amărâtă, nimic. Am în schimb cană de ceai și tacâmuri.
În continuare rămâne problema cu draperiile și perdelele. Nu e chiar major, dar e enervant faptul că nu pot să mă ocup singur de ele. Bine, teoretic pot, dar numai după ce fac investiții serioase și chiar și așa, e cu dus și întors. Apartamentul e înalt rău de tot, așa că pare cam puțin probabil să pot ajunge să dau găuri pentru fixat drăciile de draperii stând pe masă. Care masă trebuie asamblată și ea. Și apoi mutată de colo-colo. Adică din living în dormitor și retur. O scară de aluminiu ar fi mult mai potrivită, dar ce spanac fac cu ea dup-aia? Apoi, la lucrări de tipul ăsta e bine totuși să fie doi cetățeni, nu unul singur. Bine, teoretic și patul trebuia asamblat în doi, da’ m-am descurcat și singur. Nu e chiar rocket science...
Apoi, îmi trebuie scule. Respectiv ceva roto-percutor. Alți bani, altă distracție, și iarăși, apoi ce fac cu scula? Rămâne undeva să adune praful...

Pe de altă parte însă, când vezi  scorurile pe care le cer șmecherii ăia ca să-ți monteze trei draperii, ți se ridică părul pe spate. De banii ăia mai că iei toate sculele, și mai și rămâi cu ele. Și poate le mai folosesc și mai încolo. Încă sunt nelămurit vis-a-vis de ce mama naibii pot pune în camerele astea să nu mai arate ATÂT de imense (sufrageria are 4.5x6.5m, dormitorul 4x5m) și goale. În plus, de data asta se presupune că stau aici mai multă vreme, așa că e posibil sa trebuiască să ma mut din nou la un moment dat, și sculele vor deveni iarăși folositoare. Deci, cumpăratul de scule pare o decizie înțeleaptă la momentul ăsta. Din păcate, „momentul ăsta” pica destul de naspa din punct de vedere financiar. Toate cheltuielile astea de început mi-au secătuit bugetul bine de tot, așa că trebuie să fiu foarte prevăzător cu banii, cel puțin până intră primul salariu.

Și-a mai trecut o săptămână (dracu' știe de când, dar probabil de pe 19 nov), și s-au mai întâmplat nește lucruri.
Una la mână, au venit electrocasnicele (adică pe 18 nov, seara). Desigur, n-a fost repede și fără dureri, da' până la urmă a mers. Adică, le zici de la început să le livreze după-amiază, iar la ora 11 primești telefon că "venim cu alea, ești acasă?". Nu mă retardaților, nu sunt acasă, că de-aia v-am zis să veniți DUPĂ amiază. Nu trec 10 minute, sună alții. Și ăia la fel. Ăăă, dar noi livrăm acuma. Livrați pe și la mă-ta-n păpușoi, dobitocilor.
Ăla cu salteaua zice "venim între 9 și 10 dimineață, cât mai devreme, că trebuie să fie masina goală că nu putem îndoi salteaua". Mno bine, asta e. Am plecat de la servici, ajuns la apartament la 9, hai să aștept. Cât am așteptat, am mai pus la un loc elementele patului, ce am putut face strict cu sculele din kit. La 10 fără 10 am dat telefon după ei. "Băi gagiilor, mai veniți sau ce dracu faceți?" "Aaaa, păi noi suntem în Sharjah..."
Dacă era la îndemână cred că-l băteam. După ce s-au kkt pe ei că stai că să vezi ca nu putem, se duc la dracu' să-i ia. Și așa fac toți. Indieni, ce să le ceri. Habar n-au ce e aia planificare, habar n-au ce e aia oră. Stai după ei și aștepți, iar ei își beau cafeaua la colțul străzii. În fine, la ora 4 aveam mașina de spalat la locul ei, conectată la apă și curent și verificată, aragaz, butelie și toate accesoriile, instalate, conectate și gata de funcționare. Bine, dar baia, unde punem baia? Adică frigiderul. Well, sun și după ăia, și frigiderul e pe vine. Adică între 18 și 19 vine și ăla. Fuck. Așa că am stat de pomană în apartament, așteptând să vină ză frigiderul. Bine, mi-am ocupat timpul nițel cu noptierele, dar am ajuns la faza la care aveam nevoie de ciocan, așa că stop joc. Au venit la 19:15 cu frigiderul, asta e, gata. Deci am și bucătărie cu echipamentele în ea, cam așa:



Ignorați vă rog vesela încă nedesfăcută din cutii (la ora aia), tigăile și oalele și desigur sacoșele de rigoare. De asemeni, nu căutați masina de spălat că nu e aici, e într-o camăruță specială pe holul spre baia de oaspeți.
Așea. Dupe aceeeeeea, mi-am luat scule (doar ce v-am zis că n-am putut termina noptierele pe loc din lipsa de ciocan, nu?), adicăcam așa:
- una bucată trusă cu scule de mână - șurubelniță + vreo 12 biți, ciocan (plus un căpăcel de cauciuc care transformă ciocanul normal într-unul de...well, cauciuc), patent și cheie reglabilă;
- una bucată set de dibluri și șuruburi;
- una bucată bormașină rotopercutoare, cu acumulatori, mandrină SDS și mandrină normală care se bagă în SDS-ul ăla, trei burghie pentru beton și două pentru lemn.
- scară de aluminiu cu 6 trepte (inițial am vrut cu 5, n-am găsit, și ce bine a fost)
S-au dus niște bani pe chestiile astea, dar cel puțin jumate din ei deja au fost recuperați din costurile echivalente montării mobilelor. Cer ăștia o căciulă de bani ca să-ți monteze toate drăciile. 60 dhs O BARĂ de corniză? Adică 240 dhs pentru ce am io în casă? Hai mă leșhi baleno?
Am avut mare noroc cu scara. Adică, aia cu 5 trepte era făcută de nu știu ce firma lu' Pufi, așa că avea preț pe măsură. Asta e mai "dă cartier", dar bine că a fost așa. Incredibil ce înalte pot fi camerele astea. Noi suntem obișnuiți cu camere de 2.50, mai rar 2.80. Astea au 3.20, așa că de-abia de pe ultima treaptă ajung satisfăcător la galeriile pentru perdele. Senzația de dat găuri cu rotopercutorul stând pe platformica aia e neprețuită...
Ei, și dacă mi-am luat scule, le-am pus și la treabă. Am ikeit patul, noptierele, masa și patru scaune, galerie cu două tije, perdele și draperii. Cum ziceam, a fost priceless datul găurilor. Scara și-a făcut toți banii, și mi-am dat seama de asta abia după ce am terminat de asamblat masa. Gizăs, masa cântărește juma' de tonă, futu-i. Scărița o mut cu o singură mână fără s-o târăsc pe podea. Masa abia am reușit s-o întorc cu picioarele în jos după asamblare, așa că îmi imaginez ce distracție ar fi fost să trebuiască s-o car de colo colo și să mă urc pe ea, du-te vino. 

În acest mod simplu, dormitorul arată omenește și nu mai răsună chiar ca o peșteră. Sau mă rog, nu una mare. Una mai micuță așa...Sper ca efectul să dispară cu totul când o să am și ceva scoarțe pe jos (a se citi: după ce iau salariul)



Livingul în schimb, arată ca un câmp de bătălie. Pe lângă masa cu scaunele (care sunt foarte mișto - imho - verifică asta afară: )

în living mai sunt așa:
- Uscătorul de rufe, pe care se odihnesc (în pace) prosopul de plajă, slipul și sepcuța;
- Cutia de carton în care a fost ambalat frigiderul. Asta a rămas aproape întreagă, ca un prezervativ.
- Cutiile de carton de la componentele patului
- Cutiile de carton de la masă și scaune
- Părțile de carton de la ambalajele mașinii de spălat și a aragazului
- Polistirenul de la toate astea de mai sus;
- Maldăre de pungi și folii de plastic rămase de la diverse componente;

Una peste alta, nu prea plăcut privirii. Aș pune poză, da' nu vreau să vă deprim și pe voi, e suficient că mă deprimă pe mine de fiecare dată când intru acolo. Însă lucrurile se îndreaptă (cu pași mărunți, e drept) în direcția cea bună. Având în vedere că am cam terminat cu cartoneala, o să scot la container tot maldărul și o să re-aduc casa la un aspect mai aproape de normal. Desigur că o să urmeze o nouă etapă de măturat/aspirat și mopuit, dar tot îi dau de capăt până la urmă.
As later edit, pentru că Je este uber-dibaci, am găsit o metodă de limitare a dezastrului cauzat de dat găuri. Et, voila de vedeți, ză minunea tehnologiei, SacoșaLipităCuScoci:





Grați acestei inovații tehnice, scăpat de trei reprize de aspirat/măturat/mopuit. Cum adică de ce trei? Pai când începe să curgă praful de la 3 metri înăltime, se risipește de naiba-l ia. Apoi, cu mătura iei prima oară grosul, și abia a treia oară e destul de puțin ca să se ia la mop. A doua oară doar iei nițel din cel ridicat în aer după prima oară. Abia aștept să-mi iau aspirator, sa scap de faza cu măturatul de 3 ori.

Și uite-așa, cam gata pe etapa asta. Ieri (adică chiar ieri-ieri, pe 24 nov) când am ajuns de la job erau niște indieni în subsol, făceau ceva greu de definit. Impresia mea a fost că mutau niște apă de colo colo, da' nu cu prea mult spor. Oricum, am avut o sclipire de geniu și le-am oferit 30dhs ca să-mi ia mizeria din casă. S-au repezit 4 inși, și în 5 minute toate ambalajele dispăruseră din living. Ar fi fost chinul dracului să mă căruț singur cu cutia de la frigider (care btw, conținea cutiile de la scaune și alte câteva resturi) și toate celelalte. Probabil aș fi făcut vreo 4 drumuri, aș fi târât de ele prin lift și pe hol, și apoi aș fi picat lat de obosit și n-aș mai fi făcut nimic altceva.
Așa, în 5 minute am avut locul eliberat, așa că am putut să dau cu mătura și cu mopul, apoi am pus perdeaua. Sooooo, that's that.



Sigur, mai trebuie și draperii (barele pentru ele se văd încă jos) dar asta mai încolo, pentru că încă nu m-am decis asupra combinației de culori. Una peste alta, sunt relativ multumit de ce a ieșit, iar cui nu-i place n-are decât să nu vină.

Am executat și prima găteală (alaltăieri, pe 23? naiba mai știe...) în noua casă, respectiv o ciorbă de pui (carnea de pe restul puiului, după ce am tranșat pieptul și copanele). Am pus și doi ardei iuți (am luat o pungă de ardei uscați, miștok di tăt), da' bine că am dat cu limba pe lama cuțitului după ce i-am tocat, ca altfel ieșea mâncare indoneziană. Așa, am putut sa observ că ardeii respectiv sunt FOC de iuți, și am separat de urgență mai bine de jumate din semințe și le-am reorientat către coș. Ciorba a ieșit picantă, dar absolut mâncabilă. Singura problemă ar fi că zeama de la două lămâi nu pare să fi fost suficientă, ar trebui să mai pun. Și da, cu borș e mult mai gustoasă, după părerea mea. Ia priviți de vedeți cu ochiu' liber:




Acuma, despre apartamentul în sine. Gizăs, ce prost poate fi făcut! Dacă ar fi lucrat cu aceeași "grijă" la mine în casă, se lăsa cu sânge! Nu mai vorbesc de calitatea execrabilă a materialelor (gresie mată - as in ar fi trebuit să fie porțelanată da' era prea scumpă so fuck you - în băi, mozaicul mat în bucătărie), dar punerea în operă e sub orice critică. Rosturile între plăcile ceramice sunt imense, și nu pare să fi auzit nimeni de chit de rosturi, gresia în fața aragazului stă umflată și se mișcă atunci când calci pe ea, peretele de la bucătărie e stropit de vopsea (și desigur acum nu mai ai ce-i face) de la țevile de stins incendiul (că e vopsea roșie), robinetul de la dușul de fund din baia de serviciu stă cam în aer așa, și curge pe lângă furtun, o grămadă de gresii în holuri sunt sparte/ciupite și de la distanță arată ca și cum ar fi murdar, chestii de-astea.
Se văd clar efectele nepăsării. La o adică, ăla care a plătit pentru apartament nu o să stea niciodată în el, așa că de ce și-ar bate capul? Pe de altă parte, și dacă face scandal, ce rezolvă? Aceeași retarzi or să lucreze în el, și dacă atâta pot, de unde mai mult? E un cerc vicios, din care nimeni nu pare interesat să iasă. E interesant cum reușesc să facă lobby-urile clădirilor atât de frumoase și asemenea jaf în apartamente. E ca și cum nici un supraveghetor nu ar verifica ce au făcut ăia înăuntru, și doar i-ar crede pe cuvânt "Ai făcut bă Kumare în hol?" "făcut șăfu', cum nu, ie gata toate!" "A ieșit bine bă Kumare?" "Suuuper șăfu', e giugiuc!" "Bine bă Kumare, hai mai ia o pauză de ceai"
Deci pe scurt, jale și prăpăd. E păcat că majoritatea aleg calea asta, dar probabil este efectul direct al neimplicării, iar constructorii caută doar profitul maxim pentru că orașul crește iarăși și au de lucru fără să se chinuie.
Hai pe data viitoare, ciuz-buz.

marți, 4 noiembrie 2014

Episodul 84. Welcome to Dubai. Now give us your money and...stay. Maybe you have more money?

Deci după o săptămână de Dubai, lucrurile sunt încă neclare.
DEWA e o ditamai caracatița, și sunt destule departamente care aparent își dau la cotoaie unul altuia. Ăia de la HR par a fi urâți vehement de toată lumea, da’ probabil ca pe ei oricum îi doare la bască. În consecință, îi tratează pe toți cu același sictir. După ce am amețit bine de tot prin clădire umblând de la un birou la altul, am avut șansa să dau nas în nas cu Kannan pe lângă cafenea. A fost mișto revederea, dar din păcate s-a dus speranța că poate să-mi facă navigația. Ah, nu v-am zis? Mno, deci nu mai am hartă de Middle East, așa că sunt în pomișor. „Pe vremea noastră”, când K1 avea acces la ditamai țeava de net și pe Dl. Vag interesat de tot soiul de gizmos, era al naibii de simplu să capeți update la hărți, software, etc. Acuma, ciuciu.
M-am dus la ei duminică 26, și am început prin a completa formulare. Frățiuc ce birocrație! Vreo șase, cel puțin. Apoi am fost dus de mânuță și am mai completat un set. Nu știu precis pentru ce, că deja eram confuz. Multe însă erau de tipul „cerere ca să faci o cerere”.
Mbon, deci am plecat de la sediu cu un nene șofer (care am aflat ulterior că e colegul nostru, fiind mesagerul desemnat al diviziei noastre) și am ajuns la noul loc de muncă în Jebel Ali.
Ceea ce a fost chiar mișto, că am dat nas în nas direct cu Mansoor, apoi cu Dada și Rao. Primirea a fost foarte călduroasă, s-a lăsat cu îmbrățișari și bătut pe spate, deci na, zic eu că e de bine.
Grupul nostru nu e mare, avem clădirea noastră (care e mai ca o baracă așa, dar e ok, nu ne bate soarele) și în general nu ne ține nimeni contul la nimic. Încă o parte interesantă e programul de lucru. Avem program pentru femei gravide, și pe timpul ramadanului e și mai și. Cum ziceam, ai noștri sunt nițel diferiți, așa ca imediat s-au oferit să mă ajute să termin mai repede cu formalitățile. Astea fiind zise, țop în mașină cu Mohammed Gad și cică să mă apuc de formalitățile pentru rezidență. Ok, iau setul de cereri pentru care făcusem cerere mai devreme și cică să mă duc la centrul medical. Se uită ăla de la registratură pe foaia aia oficială de la DEWA (scrisă numai în arabă) și zice „No good. Trebuie sa te duci la centrul din Musaisnah”. Fuck me, aia e la mama dracului spre Sharjah. Bun, deci cu asta nu pot sa fac nimic, hai la poliție, ca e relativ aproape. La poliție, stai așa, nu ai viza veche? N-o am, că e în pașaportul vechi și ăla e acasă. Fă rost de copie și vino înapoi. Mă chinui io cu WhatsApp și Alex cu telefonul, capăt ceva nu foarte clar, încerc să tipăresc și iese o chestie cu pixelii cât cămila, una peste alta, nu merge. Il sun înapoi pe gigel ăla de la HR să-i zic că nu merge treaba cu poliția și dobitocul zice „Păi nu e nevoie, că ai de la tine din țară”. Păi bine mă retardel, da’ când m-ai trimis izmene pe călător nu știai? Fută-ți rasa de cercopitec!
Cu o victorie prin neprezentare și un egal, am revenit la birou taman la timp ca să am de unde pleca. Din fericire un grup de colegi locuiește relativ aproape de locul ăla, așa ca am mers cu ei la centrul ăla pentru vizită medicală. Stat la coadă, predat cereri, 4 poze, alte copii, încă niște copii, încă o cerere, semneaza în 3 locuri, hai la radiografie și la sânje. Treaba terminată, hai cică acasă. De la mama dracului, adică. Am găsit un taxi, m-a dus ăla pâna la metrou, pace bună. Urmează așteptatul rezultatului.
La sfârșitul zilei însă, ză treabă era clară: eram angajat, cu număr de identificare în sistemul lor și (cireașa de pe tort) deja intrat pe statul de plată.
Că viza medicală a durat o săptămână și nu s-au învrednicit sa dea un sms, e altă poveste. A ieșit, m-am dus repede la sediu să depun alte două cereri, pașaportul la DRND și acuma așteptăm cu interes să iasă rezidența.

Acuma, chestiile nașpa. Au softuri pentru o grămadă de lucruri, acces restricționat la alte jdemii de chestii și tot așa. Pe moment nu e mare lucru de făcut la birou, așa că e relativ simplu sa tot bați la cap pe unul și pe altul ca să-ți explice cum stau treburile. Mai târzu însă, sigur se vor aștepta să te descurci de unul singur. Mi se pare normal, dar tot mă sperie.
Computerul de pe birou e o fosilă, wallpaperul e ceva slogan oficial și nu se poate schimba decât cu cerere specială, se folosește IE8 (că alea mai noi nu sunt compatibile cu softurile vieții specifice DEWA) nu se poate instala nimic (deci nici Chrome), și desigur, toate paginile de net vin by default cu .ae, adică în arabă. Practic, e o prostie inutilă și restrictivă, cu mult prea puțină logică în spate. Înțeleg să primesc pe mailul de servici 10 mailuri pe zi cu sloganuri înălțătoare, da’ era frumos să-mi pot configura computerul așa cum mă simt eu confortabil, nu după niște criterii arbitrare bătute în cuie de cine știe ce cap pătrat. Că cică eficiență, nu?
Interesant e cum există câte o portiță de scăpare mereu. Chiar dacă nu oferă o soluție completă, măcar îmbunătățești cumva situația. De exemplu, accesul pe net de pe desk e ridicol spre exasperant. Da, dar există free wifi în birou, și merge chiar bine. Deci nu te oprește nimeni sa vii cu propriul tău comp și să-ți vezi de treabă pe el, în timp ce deskul stă numai cu e-mailul oficial deschis și atât.
Am încercat să închiriez mașină. Sigur, primele două zile m-au dus și m-au adus colegii, dar asta nu putea continua la nesfârșit, nu când ai de vânat o casă. Așa că hai la Thrifty să iau mașină. Da, doar că nu, pentru că ce am eu nu e card de credit. Evident, Fără card de credit ciuciu mașină. Well, cel puțin ciuciu la firmele mari și rcunoscute. Mai în cartier așa, merge și cash. Așa că hai la ATM să scot cash. Nope, nu de aici, că cică nu am destui bani (efect imediat: sudoare rece pe spate, că trebuiau să fie vreo 20kRONi disponibili). Merg la altul, sigur, câți? Na de-aici!
Așa că plin de entuziasm, mă duc io și închiriez mașină. Lancer, ce altceva? O adunătură de table, 170k km la bord, puturoasă ca un indian beat și setoasă ca un irlandez treaz. Dacă nu ia 12% nu ia deloc, și te rogi de ea și de toți sfinții să plece de la semafor. Moț pe băț, uneori nu vrea să pornească. Deci na, abia astept să scap de ea.
M-a mâncat în kwwr să trec pe la Abdallah. Și normal că șnapanul m-a urcat imediat într-un A4 și hai să dam o tură. Mno, și după jumate de ceas de plimbat cu A4, hai spre casă cu Lancerul...Și dă-i și înjură.

Cică să-mi găsesc casă. Citesc io pe net jdemii de anunțuri cu căși de închiriat prin Barsha și Greens și Tecom, și mă apuc de dat telefoane. Și uite-așa mi-am amintit de Manowar când cauta în Anglia, că pare sa fie același sistem, și anume:
Etapa 1: pui un anunț cu niște poze care au sau nu de-a face cu apartamentul respectiv. Pozele trebuie să fie musai neclare, irelevante sau complet inutile, și neapărat făcut ceva resize numai pe o direcție, ca să nu te poți orienta. Eventual pui poze de la mai multe apartamente în același loc, ca oricum e irelevant. Anunțul sa fie plin de chestii gen „clădire foarte bine întreținută, foarte aproape de x chestie”. Ca regulă, să nu cumva să pui în anunț numele clădirii!
Etapa 2: aștepți sa sune fraierul. Când a sunat, sigur, e foarte mișto, curat și bine întreținut, maaaare, da, sigur, și are de toate și e perfect.
Mno, hai să-l vedem. Sigur, acuma!
Păi nu pot acuma, pot la 3. Ajung la 3 acolo, sun iar, „Păi stai să vorbesc cu proprietarul pentru chei, te sun în 5 minute” Păi băi maimuță, când îmi ziceai ca să-l văd ACUMA, nu trebuia să mai vorbești de chei cu ăla? În fine, la ora 4:30 încă nu sunase înapoi, așa că...desigur, muie și la sicriu. După 3 vizite de genul ăsta, ajungi să întrevezi adevărul. Sunt probabil 3 sau 4 apartamente într-o zonă, și fiecare este anunțat de câte 10-15 ori fiecare. Pozele sunt eventual amestecate (holul de la unul, baia de la atul, bucătăria de la altul) în funcție de cum arată mai bine și ascund mai frumos realitatea.
Etapa 3: Aaaa, apartamentul ăla DOAR ce s-a dat, dar am altul. Desigur, acel altul este cu 15-20% mai scump decât ăla din anunț (sanchi), mizerabil și la marginea nimicului. Dar hei, negociem. Mmm, nu, nu negociem nimic, ia și tu muie și la sicriu!
Din fericire, din când în când, ai parte de câte un tovarăș care chiar vrea să scoată un ban cinstit, dar cu ceva noroc. Evident, ca peste tot, functionează regula lui 2_o_o_3. Apartamentul poate fi frumos/bun, ieftin, în buricul târgului. Totul e să alegi două din ele...Așa că am reușit să pun mâna (sau așa pare la momentul ăsta) pe un apartament destul de frumos și ieftin. Dacă e frumos și ieftin, desigur e la mama dracului. Cum însă acum am programul de lucru mai pentru lăuze, am zis că merge să fie la dracu’ cu cărți, că oricum ajung repede acasă și plecam pe unde o fi.
Deci la momentul de față am rezervat apartamentul (plătit parțial comisionul agenției) și astept cu nerăbdare să-mi iasă rezidența ca să pot cere băncii să-mi elibereze carnet de cecuri și deci să pot semna contractul. Desigur, aia nu înseamnă că s-a terminat. Contractul trebuie înregistrat la ceva autoritate oficială (a se citi mbay depbozid), apoi făcută cerere (hehe, altaaaaa) la DEWA ca să-mi deschidă apa și curentul, apoi aranjat prin casă. Toate astea ar trebui să le termin până sâmbătă cică, pentru că atât mai am plătit hotelul. Bine, în stradă nu ajung, dar... mey ghiaure, go cashier, mbey debozid!

The walking ATM, once again...

duminică, 26 octombrie 2014

Episodul 83. Pregătirea.

Disclaimer: postul ăsta trebuia să-l public alaltăieri, da' m-am luat cu altele. Scuze. Episodul 84 vine și el cât de curând...

Timpul trece și lucrurile nu se întâmplă cu viteza cu care speram eu să se întâmple. A trebuit să-mi amân plecarea în Dubai de două ori, cu câte o săptămână. Prima oară, din cauza adeverinței de la rectorat. A doua oară din cauza Ministerului Educației.
Povestea asta cu autentificarea sau supralegalizarea diplomei mi-a cam scos peri albi. A început destul de bine, cu depusul cererii pentru foaia matricolă. A început bine pentru că nu au avut pretenții de genul “vino tu în persoană aici la secretariat”. Nu, au acceptat cererea pe mail, și s-au apucat de treabă. Pe site-ul universității anunțau că vor 15 zile lucrătoare ca să elibereze drăcovenia, dar s-au mișcat ceva mai repede de atât. Odată ce am avut foaia matricolă, am cerut acea adeverință de la rectorat. Aici nu s-au mai mișcat la fel de repede, dar tot au reușit s-o emită și pe aia cu 2 zile mai devreme decât termenul anunțat pe site. So far, so good. Mai ales dacă ținem cont că tot schimbul de corespondență se desfășura cam în aceeași perioadă în care secretariatele universitare se ocupă de diverse alte mizilicuri, gen făcut orare, cazări în cămine, emis diplomele în urma sesiunii, de-astea. În consecință, nu mă plâng deloc de modul în care s-au ocupat și de problema mea.
Probabil doar ghinionul a făcut ca adeverința mea să ajungă la poștă după ce a plecat curierul sau ce o fi ăla, și în loc să o primesc miercuri am primit-o joi. De la universitate mi-au zis luni ca deja au trimis-o. Nu de alta, dar tot două zile a făcut, cu data poștei în Brașov marți și la oficiul poștal din Brăila joi dimineață. Dacă ar fi ajuns miercuri, probabil pe 20 eram deja în Dubai. Așa însă…joi dimineață pe la zece am luat hârtia de la poștă, la 11:45 deja ieșeam din oraș spre Slobozia și A2. M-am întâlnit cu omul de la firma de intermedieri pe la două și ceva joi, adică la 3 ore după ce comisia de acreditări diplome din cadrul MEN terminase programul cu publicul pentru săptămâna în curs. Nu, vinerea nu lucră cu publicul. De-aia ziceam, că dacă aș fi primit hârtia miercuri, se ducea omul joi și probabil marți aș fi avut deja diploma atestată. Anyway, vineri dimineață pe când mă pregăteam să plec din București, mă sună omul și-mi dă vestea cea tristă, comisia de acreditare nu lucrează cu publicul general în săptămâna 13-17 Octombrie, ci doar cu universitățile de stat. Well, fuck. O săptămână dusă pe apa sâmbetei, ăia de la DEWA au început să fie nițel nervoși, și nu știu cât de tare au crezut sau le-a păsat de explicațiile pe care le-am dat eu prin e-mail.
După toate sughițurile astea, lucrurile s-au mișcat bine, marți la 12 ieșeam din nou din oraș spre București, și am reușit să revin la țanc s-o iau pe Alex de la școală. De data asta, cu hârtiile în brațe.
Între timp, tensiunea devine cam prea mare, nu-mi găsesc locul și iar nu mai am răbdare să fac nimic, așa că mai pierd vremea cu cititul anunțurilor imobiliare pe net. Prima opțiune a fost Discovery Gardens. Am locuit acolo, e aproape de birou, e aproape de Ibn Batutta. Din nefericire, majoritatea clădirilor nu au piscină, iar eu nu închiriez numai pentru mine. Trebuie să iau în calcul și modul în care or să-și petreacă timpul fetele când or sa vină în vizită. Oricum, ceva opțiuni erau, prețurile sunt bune în zonă dar…am renunțat la idee. În urma articolelor citite prin ziare, am constatat că DG nu mai e deloc ce a fost acum 4 ani, așa că m-am reorientat către Barsha, Greens și TECOM. Partea pozitivă ar fi că în zonele alea cam fiecare clădire are piscina ei sau acces la o piscină mare. Asta ar rezolva o parte a problemei. În plus, cu un pic de noroc, se poate nimeri o clădire cu acces facil la metrou, și asta asigură și mobilitatea necesară ca să le treacă vremea mai ușor. Am văzut ceva anunțuri cu apartamente destul de convenabile ca preț (în jur de 75k /an) prin Barsha. În Greens/ TECOM apartamentele sunt ceva mai scumpe, dar din poze se văd mai bine făcute și mai bine întreținute. În plus, cunosc zona de pe vremea când stătea Nicușor pe acolo, și mi s-a părut mișto de tot. Oricum, până ajung eu să am tot ce-mi trebuie pentru închiriat apartament o să mai dureze, da’ totuși, sunt speranțe.
S-au scumpit și mașinile  de închiriat. Acum ceva vreme, găsisem la Thrifty, Lancer cu 1300 dhs/lună. Acum nu mai găsesc sub 2100. Cred totuși că la vremea aia dădusem rezervare pe mai mult de 6 luni, dar totuși, diferența mi se pare mare rău de tot. Sigur, nu mă aștept să am nevoie de mașină de închiriat pentru prea multă vreme, că abia aștept să-l vizitez pe prietenul Abdallah, dar totuși. Oricum or să fie o grămaaaaaadă de bani de plătit dintr-un foc, și asta se simte destul de rău.

Oricum, astea o sa le descurc una câte una, când o să le vină rândul. Până una alta, am plecat la 2:40 dimineață din Brăila, pe o vreme mizerabilă (1.5°C și burniță), am așteptat 45 de minute să se deschidă check-in pentru zborul meu, și cam atât.

***


miercuri, 1 octombrie 2014

Episodul 82. Farewell and goodbye!

Well, și cu asta, nițel cam gata cu Indonezia. Nu, Indonezia e tot acolo, n-a explodat sau ceva, doar că eu nu mai sunt acolo. Gata cu destule, dar se deschid posibilități pentru alte lucruri.
Una peste alta, n-a fost un proiect rău. Un proiect rău e unul din care nu înveți nimic. Pentru mine, au fost o gramadă de noutăți. Primul contact cu o centrală pe cărbune, primul contact cu constructor chinez. Dacă de centrale pe cărbune nu pot spune că m-am săturat, de contractor chinez sigur da. Din păcate, ăstia și gândacii sunt peste tot, așa că nu cred să scap de soiul lor prea curând. Gura lumii (adică Edgar) spune că există și constructori chinezi buni. El a avut experiențe foarte OK cu cei de la Harbin Power în Sudan, deci na, probabil că se poate. Eu nu am reușit să dau decât de coate-goale târâie-sabie. Adunătură. Singurii care păreau că știu ceva meserie, făceau tot posibilul să dispară din peisaj cât de repede cu putință.
Echipamentele probabil nu sunt rele, dar ei sunt pur și simplu tâmpiți. Nu sunt în stare să vadă mai mult de două degete în fața nasului. Sau poate pot și totul e doar regie?
Dar hei, nu vă îngrijorați, prietenii indonezieni sunt la fel de dibaci. Cică există declarație de neconformitate că nu sunt izolate țevile de combustibil care urcă pe cazan. Că la centrala din China pe care au văzut-o ei, erau izolate. Că ei de ce nu le au izolate? Well, păi un motiv ar fi că centrala aia din China pe care ați văzut-o voi era la mama dracului la granița cu Mongolia, unde e un frig de ți se usucă puța sau îți congelează motorina în țevi și filtre, în timp ce la voi nu scade niciodată sub 25°C. Cum sună motivul ăsta? Nu, că noi vrem!

Marea majoritate a problemelor apărute în centrala asta nefericită au la bază pe maimuțoii imbecili de la PLN-E. Marea firmă de enjinirin consultasi. Dacă și-ar fi făcut treaba măcar pe jumătate, era deja un proiect reușit. Așa...o să meargă târâș-grăbiș, până or să ajungă să folosească unul dintre blocuri drept sursă de piese de schimb pentru alelalte două. Deja mă întreb dacă limitarea de sarcină e chiar din cauza sistemului sau există alte motive. Oare sunt în stare să producă suficientă apă ca să facă mai mult abur? Oare sistemul de alimentare cu cărbune poate trimite suficient material către mori și arzătoare cu trei blocuri funcționând la maxim? Nu de alta, dar total plant performance nu a fost cerut în contract. Tulai duoamnie, cum să le luăm banii? Dacă dup-aia, Duoamnie fere, nu mai rămâne de șpagă?
După jaful făcut de PLN-E în contract, desene și aprobări, vin adunătura de maimuțe de la Indonesia Power. Un fel de compania lu’ Pufi de operare și mentenanță. Heh, mentenanță. Probabil își recrutează oamenii cu arcanul, îi bat bine și apoi îi pun operatori, că altfel nu înteleg cum pot să fie atât de neglijenți, indolenți și lipsiți de discernământ. Ah, și incompetenți, să nu uităm! Desigur, 90% din ei sunt foarte tineri (as in 20-25 de ani maxim), și par să nu mai fi văzut o termocentrală până acum.
Proba 1: Vin băjetzii cu plângere că „motorul/pompa x sau y au vibrații în lagăre!”. „Ce vibrații?” întreabă Edgar. „Păi vibrații mari! 4.5mm în loc de 4.2!” Dooh. Ok. Hai să mergem să vedem. Mergem la fața locului, așa era, erau vibrații. Nu numai în lagăre, ci în tot șasiul. „Trusă de scule aveți?” „N-avem. Noi suntem numai cu constatatul, echipa de mentenanță e cu reparatul” Îi cheamă pe ăia, pune cheia (Edgar, să fim înțeleși. Imbecilii ăia se uitau la el cu mâinile în buzunare) pe șuruburile care fixau tot ansamblul de fundație și ce sa vezi, erau strânse cu mâna stângă. În ghips, după fractură. Strânge Edgar bine șuruburile alea, vibrații 1.02. Muie și la sicriu, retarzii dracului!
Proba 2: Se duce Edgar să facă inspecție la cazan, la suflătoarele de cenușă. Astea au niște ghidaje luuungi prin care avansează ca o lance. Imaginați-vă un ruj de buze lung de 6 metri, sort of. Se suflă abur prin lancea aia și se curăță țevăria cazanului de depuneri de cenușă. Ceva de genul. Așa. Bagă Edgar de seamă că nu pe toate țevile de ghidaj se văd urmele de la rolele pe care trebuia sa meargă lancea. „Ia vedeți care și cum se mișcă”. Mai mult de jumătate din ele blocate. Nimeni n-a raportat nici o problemă la ele, niciodată. Că astea sunt tocmai sus pe cazan, și e greu de urcat până acolo. Da’ hei, avem grijă de vibrații!
Proba 3: Se duce Edgar pe cazan, cu ăștia în inspecție. Panouri de tablă de la învelișul clădirii desprinse din șuruburi, crăcănate foile unele de altele sau smulse de tot și căzute pe pasarele, totul plin de praf și rugină. Iarăși, nimeni nu a raportat nimic în neregulă.
După toate astea, tovarășii raportează: filtrele de aer de la compresoare sunt îmbâcsite și trebuie curățate! Păi bine mă maimuțe tâmpite, nu e asta exact treaba voastră? As in aia pentru care veniți dracului la servici și luați salariu?

Bun, deci e clar, șantierul e pe mâini bune. Dobitocul șef de la PLN din șantier nu mai prididește să se laude că PLR e cea mai tare centrală din parcare. Desigur, eu și Edgar ne facem cruci (retorice) și ne întrebăm cât de jalnice trebuie să fie RESTUL, dacă asta e cea mai cea dintre cele mai cele?
Apoi, maimuțel nu scapă nici o ocazie să-i laude pe prietenii lui chinezi și să le mulțumească pentru eforturile făcute (e vorba de eforturile alea cu "N-avem o-ringuri, n-avem etanșări de schimb, n-avem garnituri, n-avem unsoare de contacte, n-avem vopsea, nu trebuie să desfacem tot, alea mergeau bine așa că nu trebuiesc verificate", în caz că vă întrebați - ca și noi dealtfel - ce eforturi sunt alea) și de fiecare dată când îi atragem atenția că tot programul se duce pwlii de suflet în ritmul ăsta, îi dojenește așa împăciuitor, să nu cumva să-i supere. Nu de alta, dar dacă ăia se hotărăsc să plece și el o să rămână șef peste nimic?
Desigur, omul ține să-și pună amprenta pe orice. Facem scrisorile, nu ar avea altceva de făcut decât să ia cu copy/paste (textul e deja conceput ca fiind adresat contractorului) și să semneze dedesubt în locul nostru. Nu, el trebuie să modifice, să-și lase amprenta personală, ca să mă apuce pe mine întâi râsul (când citesc scrisoarea trimisă oficial către chinezi de prostanac) și apoi plânsul, când văd în ce hal a fost masacrat textul compus cu grijă de mine sau de Edgar.
În fine, astea sunt deja lucruri care mă interesează ceva mai puțin la momentul ăsta, pentru că plec de-aici și n-au decât să se spele pe cap cu ele. Am luat o doză semnificativă din cel mai nou medicament împotriva stresului: FUKITOL - FORTE.

A fost destul de cu suspans plecarea. Oferta scrisă de la DEWA pentru noul job mi-a venit pe 4 septembrie, am anunțat la Frankfurt pe 5. Mail, scrisoare semnată și scanată.
Replica? Păi nu poți să pleci decât la sfârșitul lui octombrie, că așa scrie în contract!
Sincer, privit de la distanță ceva logică părea să fie în ce zicea el, dar am zis că suntem oameni. Oricum, formularea din contract mie mi s-a părut aiurea de la bun început, dar am pus reacția pe seama englezei de baltă pe care o vorbesc eu, combinat cu jargonul managero-avocățesc pe care îl folosesc toți în documentele oficiale. Mă, n-or folosi ei cuvinte simple și clare nici să-i fuți. Mbon, răspund eu la mailul lu’ Șhăfu' pe ton înțelegător, ok, poate așa e, dar e o situație specială, două zile nu fac oricum nici o diferență din punct de vedere practic așa că hai să ne înțelegem. El că nu, că nu avem cum să aducem om așa de repede să te înlocuiască. Așaaa, dar dacă trimiteam mailul acum două zile găseați?
Deci asta e ceva nou. Păi măi nenea, când am cerut job permanent la voi, n-ați avut loc de mine că "suntem full". Acuma aveți probleme să găsiți un amărât să vină aici în paradisu’ pe pământ, pentru câteva luni? Mno bine, dacă așa stau lucrurile, ia să mă apuc eu de săpat mai adânc în textul ăla din contract, că parcă era ceva rău mirositor în formularea asta:
"This contract may be cancelled by either party WITHIN a period of four weeks to the end of the calendar month"
Acuma, problema mea era cu acel WITHIN pus acolo, că nu prea dădea bine. Adică, nu se potrivește cu ideea intuitivă de preaviz. Prin urmare, am cautat prin toate dicționarele posibile (webster, oxford, și încă vreo două mai anonime ceva online) și la naiba, toate mi-au dat aceeași versiune. PE DURATA A, ÎN TIMP DE, FĂRĂ A DEPĂȘI, etc. Ați prins deja ideea. Practic, propoziția aia din contract zice că oricare parte poate să-și bage trotineta lu' Tarzan când vrea mușchiu’ lor, care este, între 2 și 30, 3 și 31, 31 ianuarie și 28 februarie. Ăsta a fost primul pas.
Al doilea pas (decisiv aș zice) a fost făcut absolut din întâmplare, în timpul ultimei ședințe de la Surabaya. Ședință cu ceva analiză de costuri suplimentare cerute de chinezi. Meh, și era Contract Agreement afișat de retroproiector acolo, și scrie la un moment dat:
"The Contractor shall submit the necessary supporting documents within 14 days from..." blablabla.


Îl întreb pe Michael Girvan
-       Poți să-mi explici te rog în cuvinte simple ce înseamnă asta? Când anume trebuie să trimită documentele? După două săptămâni? de ce naiba ar vrea cineva să NU primească hârtiile a doua zi, dacă se poate?
-       Păi, nu, pot să le trimită oricând în alea două săptămâni.
-      Aha. Vrei te rog să te uiți pe fraza asta si să-mi spui cam același lucru, ce scrie mai exact acolo?
Și i-am arătat fraza de mai sus. A chicotit, pur și simplu. Zice:
-       Păi depinde de care parte ești. Dacă vor să te dea afară, pot să-ți zică "mâine nu mai vii" și nu ai ce face. Dar și invers e valabil. De fapt, fraza asta zice că nu poți să le spui că pleci mai devreme de 4 săptămâni.
-       Adică dacă le zici cu 30 de zile înainte e împotriva contractului, dar cu o oră e ok?
-      Exact! Ce naiba e greșit cu „Not less than 4 weeks before the end of the calendar month”? No, they had to be fancy.

Dacă Michael Girvan ar fi ceva păcălici fără idee, ar fi fost ceva. Dar funcția lui în proiectul ăsta este...Contract Engineer. Adică el e exact ăla pe care LI l-a angajat special ca să ne spună cum trebuie interpretat contractul. E cetățean canadian născut în UK. Și na, dacă el zice că e așa, apoi tind să cred că știe mai bine cum se zice ceva în engleză decât un neamț. Așa că dragilor din departamentul legal / economic din LI, dedicație pentru voi:


Acuma, există și posibilitatea să fi știut EXACT ce au scris acolo. Poate au vrut să aibă exact acea portiță de scăpare, să îmi poată da trei cizme (două să le încalț și una de propulsie) la orice moment convenabil lor. Poate nu s-au gândit că treaba merge la fel de bine și invers. Sau poate s-au gândit, dar au considerat că merită riscul. Poate de-asta au încercat să mă intimideze în prima fază, și apoi nu au mai răspuns la nici un tip de corespondență. Well, asta e.

Interesantă și reacția în șantier la anunțul plecării. Desigur, radio-șanțul a răspândit imediat știrea, și au apărut mokangiii:
-   Hehe, și petrecerea când e?
-   Ce petrecere?
-   Păi a ta, de final.
-   Scopul unei petreceri e să sărbătorești ceva. Vă bucurați că plec?
-   Nuuuu, nici pe departe, vrem să rămâi!
-   Ei, vedeți? Deci nu aveți nici un motiv să sărbătoriți.
N-am mai văzut de mult atâtea rânjete șterse subit de pe mutre, pe bune. Fuck them.

Sunt totuși câteva chestii de care o să-mi pară rău.

Mi-am făcut câțiva prieteni, și nu sunt foarte sigur că o să-i mai văd vreodată. Imposibil nu e, dar e totuși destul de puțin probabil. Totuși, cine știe ce fel se mișcă treburile și poate o să mai vin în zonă. Chiar vorbeam cu Radu, că am putea să ne întâlnim în Singapore sau KL, nu musai în Jakarta. Iar dacă Radu ar putea să facă o pauză în Dubai în drum spre UK sau România, Lucy chiar nu știu ce sanse are.
Ca o chestie suplimentară, influențată oarecum de Lucy și ce am văzut eu din relatia ei cu Radu. Privit retrospectiv, postul ăla de demult pare cam nedrept acum. Probabil ar fi fost diferit dacă locuiam într-un oraș mare. Poate aș fi încercat să înțeleg mai multe din obiceiurile locale și poate le-aș fi privit altfel. Poate ar fi trebuit să îi înteleg mai mult așa cum sunt, în loc să mă plâng că nu sunt ca mine. Poate situația ar fi fost complet diferită. Sau poate nu.
Or să-mi lipsească valurile spărgându-se de țărm în fața casei. Am petrecut weekendul ăsta destulă vreme admirându-le. Spectacolul oferit la vreme de flux mare și cu un pic de vânt dinspre ocean, e deosebit. Vuietul valului lung de câteva sute de metri care se sparge de-odată, explozia tonelor de apă prăvălindu-se pe plajă sau izbindu-se de stânci, sprayul răcoros...
O să-mi lipsească MO și trupa de aiuriți. Sunt tare amuzanți să-i privești, deși uneori e de-a dreptul scary. În weekend, tocmai îl zărisem pe noul pico-MO. Nu cred că avea mai mult de 3 cm cu coadă cu tot. Era al naibii de aproape de un gekko matur și destul de mare. Ăla mare a facut trei pași spre pico-MO și...gata. Toți trei (eu, Radu și Lucy) am rămas cu gura căscată, crezând că tocmai l-am văzut pe pico-MO halit de unul mai mare. Din fericire, dibaciul ăla mic își dăduse drumul de pe tavan și a scăpat cu viață...de data asta.
Și or să-mi lipsească discuțiile cu Michael Girvan. De fiecare dată când am stat de vorbă, a fost deosebit, amuzant, informativ, folositor. Chiar or să-mi lipsească.

Apoi, vine marea încercare. Oare Dubaiul o să-mi placă la fel de mult, ținând cont că veniturile or să fie destul de restrânse comparativ cu ce eram obișnuit să am? Oare o să fie la fel de ușor de suportat situația în condițiile în care lucrez pentru DEWA, cu toată caracatița birocratică implicată? Oare amintirile mele sunt influențate semnificativ de diferențele între viața mea de dinainte să merg prima oară în Dubai și traiul pe care l-am avut atunci, acolo, și deci nu sunt în stare să evaluez situația în lumina ei reală? Oare o să văd numai părți negative peste tot din cauză că am avut așteptări prea mari?
Încerc să-mi imaginez cum o sa mă simt dacă n-o să-mi mai placă. Dacă o să mă simt ca un adult care-și împlinește un vis din copilărie, numai ca să constate că ar fi fost mai înțelept să-l lase în continuare să fie exact asta, doar un vis?

vineri, 19 septembrie 2014

Episodul 81. Rant despre textuială

Deci am decis să pornesc cruciadă împotriva ălora care scriu de parcă n-ar avea toate tastele la computere, iar aici mă refer strict la emailuri și mesaje pe diverse aplicații de IM, gen Yahoo Messenger, G-talk, Skype. Practic locuri în care mesajul este scris la o tastatură standard qwerty și trimis cvasi-instantaneu. Nu mă leg de SMS-uri, că și eu urăsc de moarte să apăs de 5 ori pe o tastă ca să se facă j, ca să constat ca am apăsat de 6 ori și s-a facut altceva și deci trebuie s-o iau de la capăt. Nu frate, e vorba numai de mesajele scrise pe tastaturi standard. Așa, ca să nu vă căutați scuze.

Deci, prima situație: eu scriu ceva, și drept răspuns primesc ceva gen "vb. mai incl, am trb"
WTF!? Bine, deoarece nu sunt complet retard, presupun că mesajul ar fi trebuit să fie "vorbim mai încolo, am treabă". Da' pwwla mea, CÂT timp ai economisit prin faptul că nu ai scris 5 litere? O secundă? Două? Ce mama dracului ai AȘA de important de făcut de nu poți cheltui câteva nenorocite de secunde ca să te prezinți drept o creatură educată și inteligentă? Eu știu că sunteți și educate și inteligente (că altfel nu va băgam în seamă, dooh) da' totuși, e CHIAR așa de greu să scrieți cu TOATE literele și semnele de punctuație necesare? Hai să nu aduc în discuție și diacriticele, că deja pare că cer prea mult...
Repet, nu discut de situații de urgență. Nu m-am simțit niciodată deranjat de mesaje de genul brb. Și eu fac asta, mai ales când mi se întâmplă să-mi vină cineva în birou sau sunt chemat și trebuie să plec de urgență. Dar sincer, prefer de o mie de ori să scrieți brb și apoi să-mi spuneti (eventual) motivul, decât să vă faceți de baftă cu texte trunchiate și stupide care par scrise de un adolescent întârziat. Întârziat, as in retarded, for fuck sake!
Pe bune, ar trebui să existe niște prescurtări general valabile exact pentru situații de-astea. BRB este un exemplu foarte bun. Sigur, știți cu toții (sau așa presupun) că vine de la Be Right Back - mă întorc mintenaș. Ar trebui să existe ceva similar pentru telefon. Știți, pentru situația când ești într-o conversație cu text și îți sună telefonul. Evident, politicos este să îl anunți pe celălalt că ai altceva de făcut și nu are sens să aștepte lipit de ecran un răspuns la întrebarea lui, în timp ce tu trebuie să-i explici în telefon cine știe cărui imbecil cine știe ce drăcovenie. TLF? Habar n-am. Nu e prea bună pentru că mie mi se pare că ai nevoie de două mâini sa tastezi repede tlf, având în vedere poziționarea relativă dintre t și l, iar asta e nițel de rahat, având în vedere că situația presupune că DEJA ai o mână ocupată cu telefonul și atenția îndreptată spre conversația telefonică. Ar trebui ceva care să poată fi tastat cu o singură mână, repede. Dacă știți ceva de genul ăsta, nu vă sfiiți să împărtășiți.

A doua situație de rahat e când nu vă citiți textele pe care le scrieți. Mă trezesc uneori cu mesaje off-line care nu au nici cap nici coadă. Prepoziții lipsă, virgule lipsă, puncte lipsă. Majusculă la începutul propoziției e deja prea mult. Dacă e prea mult să pui punct între propoziții, cum naiba sa am pretenții la așa detalii? O virgulă mutată poate schimba complet înțelesul unei fraze, asta e dovedit. Lipsa totală a semnelor de punctuație e și mai și. Iarăși, e vorba de texte scrise de pe tastaturi normale. De către oameni care folosesc computerele zilnic. Oameni care ar trebui să stie deja unde sunt tastele chiar fără să le vadă.

Am primit un mesaj de genul "pleaca X la Z pt ofertele alea 2 unu in acre sunt si eu si alta pt T zilele astea". În textul respectiv, X, Z și T sunt nume oarecum proprii, neimportante pentru o discuție de principiu. Am presupus că "acre" e de fapt "care", dar tot nu ajută foarte mult.
Pe bune, cât ar fi durat ÎN PLUS să scrii cu cap și coadă două propoziții?
Sigur, unii pot argumenta că "Hei, era pe grabă și de-aia. Și la urma urmei, ai înțeles ce vroia să zică, nu?" Ăăă, nu știu. Oare chiar am înțeles? Oare ce cred eu că am înțeles dintr-un mesaj trunchiat, e același lucru cu ideea pe care autorul mesajului a vrut s-o transmită?
Dar principala mea obiecțiune ține de respect. Desigur, se poate comenta că sunt eu paranoic sau sufăr de ceva OCD, dar din punctul meu de vedere situația se prezintă cam așa: "Nu meriți 5 secunde în plus din timpul meu ca să-ți acord suficientă atenție. La câți bani dau pe tine, trebuie să te mulțumești cu un text de rahat, fără cap și coadă, fără înțeles și cu litere lipsă, pentru că atât valorezi pentru mine. 5 secunde sunt prea multe ca să le cheltui pe pielea ta".
Well, dacă ăsta e cazul, poate e mai bine să nu mai scrieți deloc...Poate aveți treabă și eu vă rețin acele 5 secunde în plus, atât de valoroase.
Contraziceți-mă. Cu argumente, vă rog!