Stătea relaxată.
Se cam plictisea, și nu văzuse pe nimeni de câteva ore. Stătuse toată noaptea
pe terasă cu gașca, reușise să și mănânce câte ceva. Nu e chiar simplu să-ți
faci rost de hrană, când ai atâția tipi cu care să împarți teritoriul. Din fericire,
odată cu răsăritul, toți ceilalți se cam retrăseseră prin ungherele proprii, la
adăpost de soare și mai ales de prădători. O văzuse și pe Eva dând târcoale
ceva mai devreme, așa că...Fusese de părere că e mai bine să renunțe la un fel
de mâncare decât să ajungă masa Evei. Platoul Soarelui Mic era pustiu, Marele
Zid Alb era pustiu, paravanul de bambus părea și el pustiu. Nimeni pe
nicăieri...
Tsktsk tsktsk.
Se răsuci aproape
instantaneu spre sursa chemării. E bine să fii precaut, nu știi niciodată când
dai peste un tip cu idei ciudate, plin de nervi și dornic să-și afirme
talentele. Chiar era un tip. Străin. Nu-l auzise venind. Oare fusese acolo de
mai înainte, sau abia acum venise? Oricum, era un strain. Nu avea nimic
special, ba chiar enervant de banal. Mijlociu, din toate punctele de vedere.
Slăbuț, cu pielea parcă nițel translucidă. Ar fi preferat pe cineva mai bronzat
nițel...Wait, de ce să-l prefere, de ce să se gândească la sex? Îngrijorător
gând, dar atât de persistent...
„Nu-mi amintesc să te fi văzut pe Platou sau la Zid” zise fata.
„Nu prea vin pe acolo. Am locul meu” răspunse calm străinul.
„Unde?”
„Dincolo de Zid”
„Te lauzi! Nu trece nimeni dincolo de Zid. Nu ai cum!”
„Nu e nevoie să mă crezi. Nici nu îmi pasă dacă mă crezi. Dar așa e”
Fata își ridică capul și se rasuci spre noul venit, apoi se apropie rapid
câțiva pași. Străinul rămase nemișcat, cu ochii ațintiți pe ea. Îl studie puțin
mai atent. Interesanți ochii ăia...Avea totuși un aer ciudat, și nu-și dădea
seama de ce. Părea...rece.
„Dacă ai locul tău așa de bun, de ce ai venit aici?”
„E mai cald puțin. Locul meu e cam friguros. În plus, nu sunt singur acolo”
Deci chiar era, rece, nu fusese doar o impresie. „Ai pe cineva?”
„Hmmm. Da, și nu”
„Cum adică? Ai sau nu ai?”
„Nu am pe nimeni. Mai este cineva acolo, dar nu e de-al nostru”
„E un uriaș?”
„Nu. E un Gigant. E mult mai mare
decât Uriașii. E mult mai mare și decât Eva”
„Te lauzi. Nu există cineva mai mare decât Eva! Iar giganții nu sunt
adevărați, nu există în realitate”
„Ba da. Există. Am văzut-o pe Eva fugind din calea Gigantului, și pe bună
dreptate”
„Ești un mincinos ordinar și n-am de gând să mai stau de vorbă cu tine.
Pleacă!”
„Am chef să stau la căldură, indiferent dacă îți place ție sau nu”
„Ești un lăudăros. Nu vreau să fac sex cu tine”
„Nici nu mi-am pus problema. Dar văd că tu te-ai gândit deja la asta”
„Vrei să spui ca sunt ușoară? Ești pe cale sa mănânci bătaie, să știi!”
„Vreau să spun că ai amintit de sex, deși eu n-am pomenit de așa ceva. Nu e
nici o rușine să ai chef de sex, indiferent cu cine”
„Crezi că sunt frumoasă?”
„Asta e capcană. Dacă spun că da, o să zici că vreau să facem sex, dacă zic
că nu, o sa spui că sunt înfumurat. Dar da, ești atrăgătoare”
„Doar atât?”
„Multumește-te cu atât”
„Ești nesuferit”
„Se poate”
Fata pufni furioasă și îi întoarse spatele. Străinul nu păru să se miște
din loc. Fata se întoarse iarăși spre el. Statea nemișcat, ca o statuie. Doar
pielea palidă i se mișca în ritmul respirației. Ochii îi era clari și păreau că
se uită undeva dincolo de ea.
Vibrația o simți înainte să vadă ceva. Zidul tremură violent, apoi suflul
de aer trecu peste ei. Fata țâșni câțiva pași, încleștându-se de suprafața
rugoasă a Platoului. Străinul nu părea să fi băgat de seamă cutremurul.
„A fost un cutremur puternic. Nu e cazul s-o faci pe grozavul, știu că
oricine se sperie”
„Tsk” pufni străinul. „N-a fost cutremur. Cutremurul se simte altfel, și nu
suflă vântul”
„Ba a fost cutremur, l-am simtit”
„Nu. A fost Giantul trecând prin Zid. L-am văzut de mai multe ori”
„Iarăși Gigantul ăsta! Cum se face că nu l-am vazut niciodată?”
„Gigantul e foarte diferit de noi. Stă dicolo de Zid, și foarte rar ajunge
aproape de Platou. Și de cele mai multe ori când ajunge acolo, nu-l vezi din
cauza Soarelui Mic”
„Azi noapte am fost pe Platou. Nu a fost o noapte bună, Soarele Mic era
stins și prea puțină hrană era pe Platou. De ce nu l-am văzut pe gigantul ăsta?”
„Știu că Soarele a fost stins. Gigantul are legătură cu Soarele Mic, dar nu
îmi dau seama cum anume”
Fata nu zise nimic timp de ceva vreme. Străinul era deosebit, asta era
clar. Sigur, era un mincinos si jumătate, auzi, giganți în realitate! Și încă
unul care să influențeze Soarele Mic. Toată lumea știe că Soarele Mic luminează
numai când vrea el, spre deosebire de soarele normal, care răsare și apune
mereu la fel. Dar părea așa de sigur pe el, și așa de indiferent dacă îl crede
sau nu. De obicei mincinoșii se agită când le pui la îndoiala vorbele, și vor
să te convingă că au dreptate. Asta e ideea, nu? Străinul nu pare să dea o
musca moartă pe asta.
„Mai spune-mi despre locul tău” zise încet fata.
„Nu e mare lucru de zis. Uneori e rece. Mai ales când Gigantul e în
preajmă. Sunt multe locuri unde te poți ascunde, dar Gigantul pare să te poată
găsi oricând. Am tras câteva sperieturi cumplite”
„Tot cred că te lauzi. Până acum nu păreai speriat de giantul tău. Poate
pentru ca nu e adevarat, ci doar în capul tău?”
„Speriat nu e chiar bine zis. Nu sunt speriat de el tot timpul, așa cum
sunt de Eva. Dar uneori apare pe neașteptate, și e ATÂT de mare...Trebuie să
fii foarte foarte atent în preajma lui”
„Nu înteleg cum poți sa fii mai putin speriat de gigant decât de Eva. Doar
ai zis că e mult mai mare decât Eva. Dacă e adevărat, nu ar trebui să fie mai
periculos?”
„Nu neapărat. E adevărat că gigantul e mult mai mare, dar Eva e mult mai
rapidă. Apoi, nimeni n-a scăpat viu după ce l-a prins Eva. Cu gigantul e
diferit”
„Iarăși te lauzi! Nu există giganți decât în povești, oricum!”
„Tu ai zis să-ți povestesc. Dacă nu vrei să auzi, de ce mă întrebi?”
„Cum se face că știi atâtea despre giganți? Asta considerând că nu
inventezi toată povestea”
„Familia mea a trăit mereu dincolo de Zid. M-am nascut acolo. Mereu au fost
giganți dicolo de Zid, dar acum e diferit. Gigantul ăsta e altfel. Ceilalți
stăteau puțin și plecau. E diferit, îți spun”
„Vreau să-l văd! Nu mai cred nici un cuvânt din ce spui fără să văd și eu
gigantul ăsta de care vorbești”
„Nu cred că poți să-l vezi acum. A
plecat”
„Ah, ce la îndemână e explicația asta! Cum îți cer să dovedești ceva din
mincunile tale, gata, „a plecat!” ești un mincinos si un lăudăros! Nu stiu de
ce îmi pierd vremea cu tine!”
„Pentru că vrei să crezi...Uite, ți-am spus că nu mint. Nu am nici un
interes. Gigantul e totuși destul de previzibil. Aporape în fiecare zi, la
aproape o oră după ce rasare soarele, trece prin Zid și dispare. Acum a plecat,
dar o să se întoarcă chiar înainte de apus. Pot totuși să-ți dovedesc ceva din
ce ți-am spus. Pot să te trec dincolo de Zid. Dar e periculos, să știi, chiar
când gigantul nu e prin preajmă”
„Iar te lauzi. Crezi că mi-e frică și o să renunț? Nu mi-e frică! Du-mă
dincolo de Zid!”
„Nu am zis că ți-e frică, am zis că e periculos. Chiar nu asculți ce spun?
Apoi, ai mai uitat ceva. Nu sunt obligat să te duc dincolo de Zid”
„Ba da, dacă vrei sa te cred!”
„Nu-mi pasă dacă mă crezi sau nu”
Fata pufni nervoasă și îi întoarse
spatele. Era imposibil să-ți păstrezi cumpătul cu el. Un enervant și jumate.
Așa sigur pe el, și cu ochii ăia ficși și reci. Naiba să-l ia! Nu are nevoie de
nimic de la el, și poate să-și ia adio de la sex...Ce naiba!!?? Iar se gândește
la sex?
Și totuși, curiozitatea o macină. În plus, plictiseala. Ce să faci până
când cade întunericul? Și dacă totuși e adevărat? Dacă totuși există giganți
dincolo de Zid?
„Nu vrei să ma duci dincolo de Zid? Nu mi-e frică, să știi”
Străinul se întoarse încet spre fată. O privi un pic, apoi zise încet:
„Nu sunt obligat să te duc nicăieri. Dacă vrei să mergi cu mine, ar trebui
totuși să fii mai politicoasă”
Fata pufni frustrată, apoi acceptă realitatea. Dacă vroia să-și satisfacă
curiozitatea, era mai util să-și înfrâneze nervii.
„Foarte bine. Vrei să mă duci dincolo de Zid...te rog?”
Străinul își întoarse spre ea privirea fixă, apoi zâmbi cu toată gura.
„Te duc. Este periculos și trebuie să mă asculți. Mergem când ești gata”
„Sunt gata”
Străinul se întoarse în loc apoi porni cu pași repezi de-a latul Zidului.
Ajunse la marginea Platoului, și se opri la fel de brusc precum pornise.
Reflexele fetei nu erau însă cu nimic mai prejos, și se opri lângă el aproape
în același moment. Străinul se întoarse de câteva ori în loc, examină cu
atenție marginea Platoului, apoi porni iarăși în fugă. De data asta, în lungul
Zidului.
„Ești sigur că încolo trebuie sa mergem?” întrebă fata cu o umbră de
neliniște în glas. „E periculos sa mergi de-a lungul Zidului. Nici nu se vede
capătul”
„Da. Nu mai întârzia și ține aproape. Ți-am zis că e periculos”
Nu dură însă foarte mult. Zidul se termină brusc, cu un alt platou. Fata se
reorientă după noul platou, deși Străinul era încă orientat după Zid.
„Doamne, ăsta e platoul pe care îl folosește Eva!” scânci fata, simțind că
o ia cu frig. Începu sa se întrebe dacă fusese înțelept să-și urmeze
curiozitatea. Nu era deloc de glumă cu Eva.
„Da, Eva vine pe
aici, dar niciodată nu stă prea mult. Să ne grabim”
Străinul porni în
fugă pe marginea platoului, urmărind Zidul și marginea lui. Ajunse curând la o
ieșitură și se opri din nou.
„Pe aici intrăm.
E foarte îngust, dar dacă te străduiești ai să încapi. Ah, și trebuie sa te
răsucești”
„Așteaptă” zise
fata, dar străinul deja începuse să se strecoare prin Zid.
Străinul își
încovoie spinarea, strecurându-și corpul puțin câte puțin printre marginile
drepte dintre Zid și Platou. Imediat însă, trebui sa se înconvoaie în direcția
cealaltă. Marginile Zidului se suprapuneau aproape perfect, lăsând totuși
suficient spațiu cât să se strecoare o persoană. Una agilă. Un Uriaș n-ar fi
încăput niciodată pe acolo, și probabil ăsta era și motivul pentru care
Străinul nu văzuse niciodată un Uriaș dincolo de Zid.
Trecându-și pe
rând membrele prin spațiul îngust, Străinul ieși putin câte puțin dincolo.
Fata avea
probleme. Se încovoiase destul ca sa treacă de primul labirint, dar acum era
poziționată invers și nu se putea răsuci ca să treacă de al doilea. Materialul
Zidului era prea lucios ca sa se poată împinge cum trebuie în el. Era blocată
într-o poziție imposibilă. Ăsta să fie sfârșitul? Oare gigantul o s-o mănânce?
Își dădu seama cu surprindere că nu mai pusese la îndoială exstența gigantului.
Prostii. Giganții nu există decât în basme.
„M-am blocat. Nu
pot sa ma răsucesc mai mult. Unde ești?” zise într-un final fata.
„Încearcă să te
retragi și să intri din nou. Nu ai văzut cum am facut eu?” se auzi puțin
înfundat vocea străinului.
Fata pufni
iritată, apoi încercă din nou să se rasucească. De data asta, picioarele găsiră
un loc mai larg. Fata se retrase încet unduindu-și corpul, și se pomeni într-un
culoar paralel cu Zidul. De-o parte și de alta, Zidul părea impenetrabil. Locul
era suficient de lat cât să-i permita mișcarea, dar nu mai mult de atât. Începu
sa înainteze cu băgare de seamă, cautând din ochi o deschidere către oricare
parte.
„Unde ești?” se
auzi vocea străinului, undeva în urmă.
„Am găsit un fel
de tunel”
„Ah, bine. Mergi
în continuare și nu te abate. Eu sunt aici. Nu mai ai mult”
Încurajată, fata
spori viteza. Nu cu mult, totuși. După câteva lungimi, apăru o ieșitură spre
dreapta. Locul între margini era însă foarte îngust. Încercă să se strecoare,
dar nu reuși decât să-și prindă o mână între margini. Speriată, încercă să se
retragă dar mâna îi era în continuare înțepenită între margini. Un fir de frig
o scutură, și-și dadu seama că se simțea într-adevăr un curent de aer rece.
Ceva o apucă de mână.
„Eu sunt” zise
străinul. „Poți să treci și pe aici, dar trebuie sa fii orientat invers. Iar
dacă erai orientată invers, ai fi trecut prin prima ieșire. O să te apăs pe
mână. O să te doară, dar o s-o poți trage înapoi. Ți-am zis să nu te abați. Gata?”
Fata respiră iute
de câteva ori, își încordă spatele, apoi anunță:
„Gata”
Mâna străinului
apăsă puternic pe încheietura ei, încovoind-o în direcție opusă celei normale.
Țipă ascuțit, dar trase spre ea. Eliberată de sub muchia Zidului, fata îșî
strânse mâinile lânga ea.
„Acum ce fac?”
întrebă încercând să-și înfrângă durerea.
„Mergi în
continuare, cam tot atât cât ai mers și până aici. Apoi te oprești”
Fata suspină,
apoi se puse în mișcare. Mâna o durea încă, dar deja durerea începea să se
risipească. Nu după mult timp, zări deschizătura. Era clar mult mai mare decât
cea în care își prinsese mâna, și reuși să treacă prin ea cu o miscare suplă.
Era dincolo!
Străinul stătea
pe Platou privind-o de la câțiva pasi. Fata privi în jur, plină de curiozitate.
Platoul era vast, și se simțea foarte tare și rece sub picioare. Și foarte,
foarte neted. Fata avea dubii ca s-ar fi putut cățăra pe asa ceva, dacă platoul
ar fi fost orientat ca și Zidul. Ca să nu mai vorbim de celălalt Platou.
„Să ne grabim”
zise Străinul. Nu e bine să întârziem pe Platoul ăsta.
„Eva?”
„Nu, Eva nu trece
niciodată de partea asta a Zidului. Giganții însă...”
„Parcă ai zis că
gigantul e plecat”
„Nu e unul
singur. Mai este unul, nu așa de mare ca celălalt. Vine mai rar, și nu stă
mult. Dar se mișcă peste tot, în special pe Platoul ăsta. Vino!”
Străinul porni în
fugă de-a latul Zidului. Nu după mult timp, ajunseră la o porțiune diferită.
Zidul își schimba direcția, dar și materialul. Era același material ca și
Platoul cel bine cunoscut, de pe partea ei de Zid. Străinul porni să se cațere,
iar fata îl urmă. Pe măsură ce înainteau, fata simți căldura crecând și
încarcând-o de energie. Era mult mai bine decât pe platoul rece de pe care
plecaseră. Ajunseră la un nou Platou, de data asta aproape identic cu cel de
dincolo de Zid. Străinul porni în pas vioi, cu fata pe urmele lui. Trecură pe
lângă un Soare Mic, stins, fata răsucindu-și gâtul în mers, Străinul ignorând
complet structura albă și lucioasă.
„De fiecare dată
când Soarele ăsta se aprinde, Gigantul e prin preajmă. Uneori stă acolo și nu
face nimic, alteori se duce și face mult zgomot în timp ce micul râu curge în
capcană”
„Ce râu? Nu am
simțit nici un râu. Capcană? Iarăși inventezi povești”
„Râul nu curge
decât când Gigantul e acolo. Ți-am zis că e diferit. Capcana o să ți-o arăt. E
adâncă, și atât de lucioasa și de alunecoasă, că nu ai mari șanse să ieși
de-acolo dacă ai căzut”
„Da, sigur” îl
maimuțari fata, „iar tu știi pentru că ai căzut”
„Exact”
„Și cum ai ieșit?”
„Capcana nu era
complet goală. Erau în ea lucruri pe care am putu să mă cațăr și apoi am sărit
pe margine. Dacă nu ar fi fost, nu as fi avut cum sa ies de acolo. Pe Capcană
nu te poți cățăra”
Aproape fără
să-și dea seama, traversaseră Platoul. În fața lor se ridica un Zid normal. Porniră
de-a latul lui, spre structura care se vedea în zare. Structura se dovedi a fi
din bambus, spre liniște fetei. Îi cam ajunseseră surprizele pentru o bucată
zdravănă de timp, era cazul sa mai aibă de-a face și cu lucrui normale.
Structura de bambus însă era plină de chestii ciudate. Multe din ele erau
imense, de multe ori dimensiunile lor, dar se puteau cățăra pe ele cu relativă
ușurință.
„Ce sunt astea?”
„Nu știu. Gigantul
le ia de aici uneori, apoi le pune înapoi”
Cumva, fata nu
mai era deloc surprinsă de spusele Străinului. Lucrurile din jurul ei erau
nemaivăzute și fără sens, ceea ce în mod ciudat, dădea și mai multă
credibilitate poveștilor lui. Îl urmă făra teamă printr-o deschizatură relativ
îngustă. Era o ascunzătoare. Sub picioare, suprafața era la fel de rece și
lucioasă ca și primul Platou ciudat. Fata examină curioasă tavanul, dar
materialul era complet străin. Acunzătoarea era destul de adâncă, deși probabil
Eva ar fi reușit să ajungă la ei dacă nu erau foarte atenți.
„Nu ne oprim?”
întreba fata
„Nu încă. Vroiai
să-ți arăt Capcana. Acolo mergem. E aproape de aici”
Așa și era.
Aproape imediat, ajunseră la un Zid. Străinul se cățără imediat și porni de-a
lungul lui, apoi se opri. Se răsuci spre Platoul ciudat și pufni, respirând
iute.
„Acolo este”
Capcana nu semăna
cu nimic din ce mai văzuse fata vre-odată. Bine, nu vazuse foarte multe. Lumea
ei fusese destul de limitată, cel puțin până în dimineața asta. Suprafața
Capcanei era foarte lucioasă, și nu părea să aibă nici o culoare.
„Trebuie să fii
foarte atent aici” zise Străinul. Mai încolo, Zidul devine foarte lucios și
poți să aluneci. Desigur, asta te duce direct în Capcană. Să ne întoarcem”
Străinul se
rasuci și porni înapoi pe același frum pe unde veniseră. Nu se opri și nu se
uită înapoi până la ascunzatoare.
Fata examină
ascunzătoarea. Era destul de scundă, dar în nici un caz o fantă. De aproape,
fata era sigură că Eva ar fi putut ajunge la ei, deși ceva mai greu dacă s-ar
fi retras spre partea din spate. Acolo era o bucată de zid lucios, nu foarte
înalt dar suficient cât să o împiedice pe Eva. Pe de altă parte, ei ar fi putut
fugi pe acolo în viteză. Era o ascunzătoare bună, și oricum străinul spusese că
Eva nu se aventurează niciodată aici...Simți oboseala cum o cuprinde.
„Aici suntem în
siguranță pentru o vreme” declară străinul. „Cred că putem aștepta aici. Oricum
trebuie sa ne odihnim. Încearcă să dormi”
Surprinzător,
fetei nu i se păru nimic ciudat. Închise ochii și se relaxă, respirând egal. În
curând, adormi.
Cutremurul o trezi
brutal din amorțeală. Inima îi bătea îngrozitor de repede. Se răsuci brusc,
buimacă, neștiind unde se află. Străinul nu se vedea nicăieri. Încet încet, își
aminti. Era dincolo de Zid, într-un loc în care probabil era un gigant. Nu-l
vazuse încă, dar locul era suficient de ciudat cât să nu excludă nimic. Platoul
pe care statea era orientat foarte riscant, accesibil Evei. Simți și pala de
vânt, apoi vibrații ciudate, ritmice. Frica o paraliză și își simți mușchii
împietrind de groază. Se lipi de Platou, încercând să ignore suprafața rece.
Privi prin deschizătura ascunzătorii și își dădu seama că CEVA imens se mișcă.
Paralizată de frică, fata privi creatura. Și la naiba, chiar era un Gigant!
Un nou cutremur o
împietri de groază. Și da, o bucată de Zid se mișcă, lăsând gigantul sa treacă
dincolo. Simți și suflul de aer binecunoscut de-acuma, apoi gigantul dispăru. Fata
încercă să-și amintească din poveștile cu giganți. Nu, nu erau foarte
încurajatoare. Unde o fi străinul? Oare a lăsat-o aici, sau poate e mort? Oare
gigantul se hrănește noaptea? Atunci de ce e mereu plecat ziua? Ar fi trebuit
să-l întrebe pe strain, dar când? Eh, poate era mai bine să fi ascultat și să pună
întrebări, în loc să tot pufească și să-l facă mincinos. Ar fi plecat, dar
ascunzătoarea părea destul de bună. Încet încet, se lăsa întunericul. Macar cu
asta, strainul nu mințise. Gigantul revenise cu puțin înainte de apusul
soarelui.
Brusc, lumina
izbucni din direcția în care îl vazuse dispărând pe gigant. Nu semăna cu
Soarele Mic pe care îl știa, iar soarele normal doar ce apusese. Era altceva. Era
diferit. Lumina era mai palidă și mai difuză, dar izbucnind clar dintr-un
punct. Fără să-și dea seama că se mișcă, fata se apropie de gura ascunzătorii.
Gigantul se puse iar în mișcare, și spre disperarea fetei, se îndreptă direct
spre ea. Fata țâșni spre fundul ascunzatorii, privind îngrozită cum gigantul
întinde o gheară...direct spre ea. Incapabilă să se miște, fata privi gigantul
oprindu-se, ghara i se încleștă de marginea unui nou Zid pe care fata nici nu-l
remarcase și smuci brusc. Un curent de aer foarte rece o mătură, împins de
miscarea Zidului, apoi gigantul așeză diverse lucruri imense pe Platoul pe care
stătea fata. Fata simți vibrațiile, dar mai ales frigul. Toate lucrurile pe
care le folosea gigantul erau îngrozitor de reci. Tocmai când panica începuse
s-o lase din gheare, gigantul se mișcă din nou. Bucata de Zid se smuci iarăși,
un nou val de frig o învălui pe fată, apoi gheara gigantului se îndreptă direct
spre ea...Sau așa i se păru ei. Gigantul nu părea totuși să fie conștient de
prezența ei. Gheara lui dispăru undeva deasupra ascunzătorii, apoi un nou
cutremur zgudui tavanul ascunzătorii. Imediat, fata simți vibrații puternice și
continue prin Platou, dar de data asta însoțite de o căldură plăcuta. Vibrațiile
și căldura încetară la fel de brusc precum porniseră, gigantul reveni și
cutremură acoperișul ascunzătorii, apoi se îndepărtă spre unul dintre Ziduri.
Brusc, Soarele Mic se aprinse inundând locul cu lumina sa albă. Gigantul păru
să se înconvoaie pe unul dintre obiectele imense și ciudate, apoi începu să
manânce. Era clar că asta face. De la distanță, fata vedea mult mai clar
diverse detalii ale gigantului. Corpul mare, capul aproape rotund, gura mică și
extrem de ciudată. Ghearele...ghearele extrem de îndemânatice dar tocite. Sau
poate sunt ascunse, și le folosește numai când are nevoie, așa cum face Eva? Gigantul
se opri din mâncat, și se apropie din nou de ascunzătoare. Fata se retrase
puțin spre fundul ascunzătorii.
Greșeală.
Mișcarea bruscă atrase atenția gigantului. Gigantul se încovoie și fata se
trezi privind direct într-o pereche de ochi întunecați. Împietrită de groază,
fata se retrase încă doi pasi. Gigantul dezveli brusc două rânduri de dinți și
întredeschise gura. Pufni de două ori, apoi se îndreptă de spate și se întoarse
spre Capcană. Un șuvoi subțire de apă porni din Zid, dispărând în Capcană, apoi
liniște. Gigantul se aplecă din nou, privi spre fată, apoi se îndreptă spre
Zid. Brusc, Soarele Mic se stinse, iar Gigantul plecă.
Forțele o
părăsiră brusc, și fata se așeză. Tremura din tot corpul, îi era foame, și
vroia să ajunga pe Platoul ei, unde nu erau giganți și unde Eva nu putea
ajunge.
Stătu în
întuneric, privind lumina difuză și silueta gigantului în depărtare. Apoi,
gigantul dispăru complet din vedere și fata rămase singură.
Sau aproape.
Tsktsk tsktsk.
Fata răspunse
chemării, și nu fu foarte surprinsă când strainul apăru la marginea
ascunzatorii. Venise însă de jos, nu de la Zid.
„Unde ai fost?
M-am speriat groaznic. Gigantul e...”
„Parcă ziceai că
giganții există numai în povești”
„Nu fi nesuferit!
Unde ai fost?”
„Am cautat ceva
de mâncare. Ți-e foame?”
„Da, dar acum nu
prea pot sa ma mișc. Îmi tremură picioarele. Gigantul e înca aici”
„Da, dar nu mai e
foarte periculos acum. A fost acolo încovoiat? A vibrat tavanul și s-a
încalzit? A mâncat?”
„Da”
„Atunci asta e.
Acum o să stea acolo o bucată de vreme și apoi o înțepenească. Și oricum, dacă
evităm Zidul și Platoul de jos suntem în siguranță”
„De unde știi?”
„Gigantul nu
ajunge niciodată pe Platoul de sus, și nu se apropie prea tare de Zid. Nu știu
de ce”
„M-a văzut! S-a
uitat la mine”
„Da, așa face.
Dar nu a facut nimic altceva, nu?”
„A pufnit, ca o
chemare. Crezi că ne înțelege?”
„Nu, giganții nu
vorbesc”
Fata nu răspunse.
Avea senzația că gigantul vorbise cu ea când pufnise. Ca o chemare. Dar de
ce-și arătase dinții? Se scutură ca de un frison, apoi declară:
„Cred că mi-e
foame. Poți să-mi arăți un loc de hrană?”
„Da, hai să
mergem. Spre Platou”
Ieșiră cu băgare
de seamă din ascunzătoare, apoi proniră pe Zid în fugă. Ajunseră la Platoul de
sus, schimbară orientarea și continuară pe suprafața netedă. Locul arăta foarte
familiar, aproape identic cu Platoul de dincolo de Zid. Brusc, Străinul schimbă
direcția și porni de-a latul unui Zid. Fata îl urmă în întuneric, apoi trecură
amândoi peste un prag. Dincolo de el, un nou Platou. Stărinul se opri aproape
de un colț.
„Acum așteptăm. Ceva
hrană o sa apară de îndată ce Soarele Mic o să se aprindă”
„De unde stii ca
o sa se aprindă?”
„Gigantul o să-l
aprindă. O sa vină aproape, dar nu spre noi. Ghearele nu ajung până la noi, și
nici nu l-am văzut vre-odată întinzându-le cum face Eva. Acum, taci și așteaptă”
Fata tăcu. Era
ciudată încrederea pe care o inspira firea tăcută a străinului. Nu vorbea decât
dacă avea ceva de zis. Niciodată prea mult. Și da, dacă Soarele Mic se aprinde,
hrana vine atrasă de el. Trebuia să aștepte.
Înca o dată,
Străinul o surprinse cu acuratețea descrierii comportamentului gigantului.
Într-adevăr, Soarele Mic se aprinse, gigantul apăru și se încovoie pe unul
dintre obiectele masive, apoi plecă. În scurtul interval cât gigantul fusese
aproape, două prăzi deja se asezaseră pe Soarele Mic.
„Du-te” zise
Străinul. „Noroc la vânat”
Fata se întoarse
curând. Reușise sa surprindă una dintre prăzi, așa că era mulțumită. Rămaseră
nemișcați în întuneric, apoi Străinul zise:
„Dacă vrei, poți
să rămâi aici”
Fata se gândi
puțin, apoi răspunse:
„Nu, mulțumesc.
Nu pare să fie prea multă hrană aici, nu pentru doi. Apoi, deja se face frig. Mă
întorc pe Platou. Vii și tu?”
„Nu. Te duc până
la Zid”
„Mă descurc și
singură”
„Cum vrei”
Fata se răsuci și
plecă. Străinul îi ascultă pașii pe Platou, apoi își concentră atenția asupra
zgomotelor nopții. Cu răbdare, alte prăzi se vor apropia destul. Porni cu
băgare de seamă în explorarea teritoriului.
Târziu în noapte,
ajunse din nou în zona ascunzătorii.
Tsktsk tsktsk!
Tsktsk tsktsk!
I se pare, sau
chiar e o chemare? Vine dinspre ascunzătoare, parcă...Un gând fugar îl
străbătu. Să se fi întors? Oare iar a ramas înțepenită în marginea zidului?
Își dădu drumul
de pe Platoul de sus, amortizând căderea cu toți mușchii încordați, apoi porni
în fugă străbătând Platoul spre marginea Zidului. Chemă de câteva ori de-a
lungul Zidului, dar fără răspuns.
Fata se grăbi
de-a lungul Platoului. Undeva trebuie să schimbe direcția, dar Platoul nu are
nici un semn de reper. Strălucirea palidă a Soarelui Mic, acum stins, nu-i e de
folos, pentru că nu își amintește poziția lui față de Zid. Ar fi trebuit să
accepte oferta Străinului să o însoțească până la Zid. La naiba! S-a descurcat
până acum, o să se descurce iar. Preferă să uite faptul că rămăsese blocată în
marginea Zidului și că n-ar mai fi ieșit de acolo fară ajutorul lui. Sau poate
cine știe, ar fi reușit cândva. Înainta cu destulă greutate pe Platoul de sus,
așa că decise să continue pe cel de jos. Nu era cazul să-i fie frică de o
eventuală întâlnire cu Eva, coti spre dreapta, înaintă până la Soarele Mic,
apoi coti iar spre dreapta și se opri la Zid. Se reorientă și porni de-a latul
Zidului. Parcurse o bucată bună din distanță, când picioarele îi alunecară pe o
suprafață lucioasă. Panica o cuprinse, dar avea prea multă viteză. Incapabilă
să se opreasca la timp, alunecă și căzu în întuneric. Se lovi de o margine, nu
reuși să se agațe, apoi ajunse la capătul căderii. Nu se lovise prea rău. Suprafața
era rece și tare. Și foarte, foarte netedă. Înaintă cu băgare de seamă. Spre
margine, suprafața se curba ușor în sus. Alunecoasă, nimic de care sa te agăți.
Încercă sa sară, dar era prea departe de marginea de sus. Se retrase spre
marginea opusă, apoi alergă și sări. Inutil. Ajunse aproape de margine, dar
insuficient ca să se poată agăța cu ceva și sa se tragă afară. Încercă de mai
multe ori, până când, epuizată de efort, se opri. Știa precis unde este.
Capcana.
Ah, a spus că el
a ieșit o dată. Încercă din nou sa se cațere, dar fu nevoită să accepte
adevărul spuselor lui. Nu se putea cățăra pe Cacană. Renunță la plan, și începu
să examineze în jur. Nimic de care sa te agăți, nimic pe care să te urci. Era
prinsă. De furie, începu să strige. Poate dacă ar ajuta-o el...Dar de ce ar căuta-o?
I-a zis ca se descurcă, așa că...
La ceva vreme
apoi, deznădejdea o cuprinse iar și încercă din nou sa se cațere. Efortul nu se
soldă cu altceva decât frustrare și oboseală. Lansă din nou chemarea, fără să
spere totuși prea mult. Poate o s-o audă totuși cineva.
Străinul chemă
din nou. Răspunsul veni, dar nu dinspre Zid, ci din direcția opusă. Se opri
brusc, apoi porni în grabă spre zidul mic, trecu pe lângă ascunzătoare fără să
se oprească, strecurându-se cu grijă printre obiectele gigantului. Ajunse la
locul pe care îl căuta, și lansă chemarea: Tsktsk tsktsk!
„Aici” îi
raspunse vocea bine cunoscută. „Jos...Unde în altă parte? Am alunecat”
„Doar ți-am zis
să stai departe, că Zidul e lucios”
„Ce facem acum?”
Străinul nu
răspunse pe loc. Apoi, cu o mișcare fluidă, se lăsă să alunece peste marginea
Capcanei.
„Ești nebun! Cum
ieșim de-aici acum?”
„Păi până acum
cum ieșeai de aici?” replica străinul. „Până acum nu aveai nimic pe care să te
sprijini. Acum ai. Haide”
Se duse către
peretele capcanei și încercă să se proptească pe picioare. Alunecă de două ori,
dar în cele din urmă reuși sa rămână lipit de perete.
„Ia-ți avânt,
urcă-te pe spatele meu și încearcă să te agăți de margine”
Fata se
îndepărtă, îsi luă avânt și țâșni. Din păcate suprafața lucioasă nu oferi
destul suport pentru picioarele străinului. Sub apăsarea suplimentară a fetei,
alunecară înapoi și cele două corpuri căzură împreună pe fundul capcanei.
Încercară de mai multe ori. Apoi, încercară să sară, folosind corpul celuilalt
ca agățătoare pentru al doilea salt. Inutil. Pereții lucioși și marginea
rotunjită a fundului capcanei le zădărniciră toate încercările. Epuizați, rămaseră
pe fundul capcanei, așteptând.
Zorii apărură
într-un târziu. Străinul și fata stăteau în continuare pe fundul Capcanei, în
imposibilitate să vadă ceva în jur. Pereții adânci îi izolau și de eventualele
vibrații care i-ar fi putut anunța de evenimentele din jur.
Străinul știa cu
aproximație ce urmează să se întâmple, dar preferă să nu spună nimic. Mai bine să
fie repede, decât să aștepți așa.
Gigantul apăru la
fel de brusc precum dispăruse în seara precedentă. Cuprinși de panică, începură
să alerge în capcană, cătărându-se inutil pe prima parte a pereților. Gigantul
se uită la ei, apoi își dezveli dinții. Pufni de căteva ori, apoi gheara coborî
în capcană... Pietrificată de teroare, fata rămase pe loc, incapabilă să se
miște.
Străinul înțepeni
preț de o fracțiune, apoi țâșni printre ghearele desfăcute. Mânat de instinct
și de frică, schimbă direcția de câteva ori, dar ghearele îl încolțiră lângă un
perete. Coșmarurile trecute îi năvalira în minte, apoi instinctul de conservare
îl făcu sa uite de fată și de tot restul. Sări pe gheara încă desfăcută a
gigantului se cățără iute de-a lungul ei, apoi pe marginea Capcanei, spre
libertate. Sări de pe marginea Capcanei până pe Platoul de jos, apoi fugi în
prima ascunzatoare din fața ochilor. Incapabil să se mai miște de groază, cu
inima pompând adrenalină și bătând înnebunită, Strainul privi gigantul.
Gigantul pufni din nou, apoi își muta atenția spre Capcană...
Fata rămase
nemișcată, privind cu gura căscată explozia de energie care îi permisese
Străinului să fugă de sub ghearele gigantului. Undeva într-un colț al minții însă, își dadu
seama că ceva era diferit. Și Eva își folosea ghearele la vânătoare, dar odată
ajuse în apropiere, nu era scăpare. Cumva, gigantul nici nu încercase să
închidă ghearele peste trupul Străinului. Îl urmăriseră de la apropiere, parcă
invitându-l să sară pe ele și să se cațere. E oare posibil? Păna de curând
crezuse ca giganții există doar în povești. Iar în povești, erau mereu cruzi,
iar moartea era imediată și oribilă. Gigantul ăsta sigur o vazuse, și nu o singură
dată. Se priviseră în ochi. Și undeva în adâncul ei, fata simți că gigantul nu
vrea să-i facă nimic rău. Dar dacă se înșeală?
Realitatea îi
risipi dubiile destul de repede. Gigantul îsi îndreptă atenția din nou spre
Capcană. Gheara coborî lângă ea și ramase acolo. Frica o paraliză în primele
momente, apoi fata încearcă să fugă disperată. Aleargă de jur împrejur, dar nici o ieșire nu se arată. Resemnată, se urcă pe gheara gigantului. Era oarecum moale, și nu se
închide în jurul ei. Gigantul ridică gheara peste marginea Capcanei, apoi se
coborî aproape de Platoul de jos. Fata așteptă câteva momente, apoi coborî de
pe gheara gigantului și fugi spre ochii Străinului, vizibili în ascunzătoarea
din apropiere.
„Deci e adevărat”
zise Străinul.
Fata rămase
tacută preț de câteva clipe, apoi spuse încet:
„Nu cred că a
încercat să ne prindă”
„Nu, nici eu nu
cred. Mi s-a mai întâmplat o dată. Am crezut că l-am păcălit, și atunci și acum.
Dar acum...nu mai cred asta. Cred că nu i-a păsat de noi”
„Ba i-a păsat.
Putea să ne lase în capcană, nu?”
„Poate îl
încurcăm. Poate folosește capcana pentru altceva, mai mare. Obiectele alea de
data trecută...nu aveau nici un sens acolo”
„Am scăpat cu
viață, asta contează. Ce facem acum? Cum ajung la Zid?”
„Mergi încolo!”
Străinul îi arătă direcția. „Mergi drept, și ajungi la o zonă unde poți trece
direct de partea cealaltă. Acum nu e problemă, din cauza gigantului. Dar nu
folosi trecerea aia decât dacă ești foarte sigură. Eva poate fi oricând pe
partea cealaltă”
Fata nu răspunse
pe moment. De undeva de afară, se auzi chemarea unui Uriaș:
„Tokke! Tokke! Tokke!”
Fata privi în
lumină, spre gigantul încovoiat pe obiectul lui, apoi porni în fugă spre Zid.
Ajunse imediat la el, se strecură printre marginea Zidului și Platoul de Jos,
apoi porni de-a latul Zidului spre Platoul atât de bine cunoscut. Suprafața
zgrunturoasă îi mângâie picioarele, trecu pe lângă Soarele Mic și se opri.
Acasă! În sfârșit, acasă! Se lipi cu burta de suprafața caldă și închise ochii.
Deschid ușa cu
scârțâitul oribil dar bine cunoscut, las rucsacul pe canapea și mă duc în
dormitor. Aprind veioza, mă dezbrac, apoi revin în bucatărie. Mi-e o foame de
mor, sandvișurile ce le-am avut la servici n-au ajuns nici pe o măsea. În plus, au trecut deja 5 ore de atunci. Deschid
frigiderul, scot tava cu friptura și cartofii la cuptor ce i-am făcut aseară
și-mi pun în farfurie. Mă duc și pun un șervet pe masă, farfuria în cuptorul cu
microunde, timer 2 minute, dau drumul apoi mă duc și aprind lumina. Mănânc
grăbit, cu ceva castraveți murați (ioooooi ce se potrivesc ăștia lângă
cartoafe). Ceva se mișcă sub cuptorul cu microunde. Am prins mișcarea cu colțul
ochiului, așa că ma aplec să văd. Meh, e doar un gekko. Mi-era să nu fie un
nenorocit de gândac. Rânjesc și scot un „He he”, apoi vin cu vasele la chiuvetă,
le spăl, sting lumina și mă așez în pat la citeală. După ceva vreme, mă duc la
baie, mă spăl pe dinți, toaletă, și gata, la somn.
Dimineața vine
ok. E sâmbătă, așa că nu mă duc nicăieri. Merg jumate teleghidat la baie,
deschid toate geamurile și dau drumul la AC-uri să se racorească și să se
aerisească peste tot. Mă bag la duș, spalat pe dinți, și sunt gata pentru prima
activitate plăcuta a zilei: CAFEAUA!
Trec pe lângă
chiuvetă să pun la foc ibricul, îmi arunc ochii spre încolo, și na poznă! MO
are o gagică cu el, amândoi în chiuvetă. Se uită la mine, ma uit la ei și mă apucă râsul. Ce altceva e de făcut decât să-i scot pe amețiți de acolo?
Păcălici
prostănaci, ce-o fi în capul vostru acuma...Undeva prin vecini, un toke se apucă de strigat. Nițel mai încolo, un gekko fuge de sub dulapul cu vasele, traversează livingul apoi iese afară pe sub ușa de la terasă.
