vineri, 29 septembrie 2017

Episodul 106: Upgrade. Part 2.

Part 1.
Disclaimer: asta a fost scris pe 29 iunie, ashea keci nu vă oripilați că spun gogoși cu lipsa de feed-back.
Well, pentru că feedback-ul a fost monumental da’ a lipsit cu desăvârșire, am purces la cumparături.
Am luat două module de 8Gb, un SSD de 1Tb (aici îi mulțumesc pentru sfat lui Manowar) și o carcasă de SATA care să fie pe post de conector/adaptor. Desigur, fiind trei produse au venit în trei zile diferite, da’ până una alta, ieri (hue hue, ieri...) când am ajuns de la birou am găsit la portar carcasa/adaptor așa că am purces la desfăcut și jumulit.
Știți chestia aia cu "when anything else fails, read the fuckin’ manual”? Ei, la mine a fost așa, da’ în revers. Io, ca un gigel cuminte ce mă știu, am luat manualul și am citit cu atenție ce scria acolo înainte să mă apuc de treabă. Dup-aia, tot cu manualul în față, am purces la desfăcut chestii.
Din nefericire, era bullshit complet. Jumate din muncă am făcut-o degeaba, am desfăcut carcasa și displayul absolut de pomană (deși încă de când am citit am avut un WTF moment, da’ am crezut că are vreo legătură conectorul ăla și de-aia trebuie scos) și dezlipit chestii care nu era nevoie să fie atinse, așa că na, probabil am stricat mai mult decât era cazul.
Am înlocuit piesele, apasă pe boton, ciuciu. După 3 încercări inutile, am reușit să pornesc. Aparent, nu merge decât cu un singur modul de memorie, în slotul 1. Orice altă combinație duce la blocare. Sau mă rog, la "nufacenimicîn morțiimă-sii". Evident, în manual scria sus și tare că suportă până la 16Gb de RAM, în orice configurație (2 x 8 sau 1 x 16). În realitate n-a fost așa. Bine, primul hint a fost când am găsit o bucată de burete lipită în locul unde ar fi trebuit să intre al doilea modul de memorie, dar am zis că o fi așa, pentru suport. Well, n-a fost.
Așa încât, acum am (aveam...) un modul de 8Gb și unul de 4Gb care zac prin sertar, fără să se întrevadă vreo utilitate pentru ele în viitorul prea apropiat.
HDD-ul pe care l-am scos din laptop probabil o să poată fi folosit la ceva (și chiar ar fi putut fi folosit, dacă nu eram dobitoc, după cum se va vedea ulterior), dar pe moment nu știu cum să-l formatez complet ca să am o singură partiție (în loc de vreo 6 câte are acum, două EFI, două partiții normale și două de recovery). Am încercat de prin disk manager, dar în loc de opțiuni la click dreapta am numai help. Care help e desigur complet inutil. Prin urmare, l-am pus în sertar și acolo o sa zacă până o să aflu cum fac chestia respectivă.
Acum, ca rezultate. Probabil din cauză că nu folosesc prea puternic laptopul, nu cred că era  musai nevoie de upgrade. Singura chestie unde pare să fie un spor vizibil de viteză este la sărit prin filme. La HDD, era un pic de pauză până citea noua locație, acum răspunsul e instantaneu. Poate se simte și sporul de RAM dacă aș deschide 10 tab-uri de net simultan, dar până acum n-am avut ocazia.
So, that’s that.
Part 2. Din nefericire, cu schema asta toate s-au întâmplat anapoda, respectiv în ordinea cea mai nepotrivită posibil. Desigur, cu binele te obișnuiești mintenaș, așa că sunt super-încântat de viteza lu’ fulgerică-pronosport laptoapa meu. Am găsit până și o metodă să formatez HDD-ul vechi, așa că...îmbătrânesc și uit de la mână pân’ la gură😒
Am făcut la fel ca și cu mașina, dobitoc ce sunt. Am fost convins că HDD-ul extern pe care îl am e de 1Tb și că e cam jumate plin. Well, țineam eu minte ceva, da’ nu destul. Aveam vreo 500Gb ocupați pe el, da’ băiatu’ e de 2Tb, așa că loc liber pe el cârcă! Da’ bou’ bălții (adică io) nu se uită, așa că am căutat voinicește pe net și am găsit soluția, am formatat HDD-ul care fusese în laptop șiiiiii...preț de vreo 3 săptămâni am avut un HDD extern de 2Tb și unul de 500Gb stând la fel de degeaba. Mno, și-acu’ vine pocinogu’ vieții.
Nu mult după ce am uitat eu de ambele HDD-uri (că la ce dracu’ îmi trebuie? mortz und rănitz de hârciog prost) am o discuție cu fii-mea care îmi dă de știre că e uber mișto la info la liceu și ar fi bine să mă uit nițel prin laptopul de acasă să-i fac ceva, că se mișcă mai ceva ca ochiu’ mortului. Mbine, aia nu era o surpriză, Sony Vaio ăla de care v-am povestit acu’ 6 ani era ca un moș de-ăla de se mișcă cu cadrul, ce să-i ceri să urce scările?
Eniuei, nițel trezit la realitate, îi zic să-l arunce încoace (noroc cu o vizită la momentul oportun) să văd ce pot să-i fac.
Ich habe Pläne, große Pläne...cam așa: fac imagine la SSD-ul meu pe vechiul HDD de 500Gb. Adică pun înapoi HDD-ul vechi (vedeți de ce am zis că am fost retard cu agravanțe mai devreme? Dacă stăteam relaxat pe curu’ meu, nu era nici o problemă cu mișcarea asta), fac imagine de la windoza de pe Vaio pe SSD, și fac mega-upgrade la Vaio cu SSD de 1Tb și 8Gb de RAM. Laptoapa mea ar fi mers foarte bine ca și până înainte de upgrade (că singura diferență ar fi fost că ar fi avut 8 Gb de RAM în loc de 4) și Vaio, deși încetinit de procesorul vechi și poate și de Windoz7, ar fi mers (măcar teoretic) mult mai iute.
Din nefericire, socoteala de pe masă n-a mers cu aia din mațele computatoarelor. Prima șmecherie nașpa a fost că softul de la Samsung nu a mers la făcut imaginea înapoi pe HDD, așa ca am folosit EaseUS ca să fac clona SSD-ului. Și ceva n-a mers. Nu știu ce, dar n-a mers.
De data asta am fost inspirat, și nu m-am atins de SSD până nu am fost convins că HDD-ul vechi și-a reluat atribuțiile complet. Din păcate, abia am reușit să pornesc laptopul, d-apoi sa se și miște bine. Nu a recunoscut nici partiția de recovery (am vrut să fac factory reset), orice încercam să fac pe el mergea ca o căruță, așa că...
Cu durere în sluslet și lacrimi în ochi, am renunțat să mai fac altceva. Am pus la loc SSD-ul în laptopul meu (constatând cu bucurie că se mișcă la fel de bine ca înainte) și lui Vaio m-am mulțumit să-i pun încă 8Gb de RAM. Știți, al doilea modul cumpărat, care n-a mai încaput la mine. Inițial am zis că nu are rost să pun mai mult de 8Gb, pentru că pe interneți zicea că nu știe mai mult de 8 oricum. Da’ cum tocmai mi-am luat ceva plasă cu manualul, am zis să încerc. Mai ales că înlocuitul șmecheriilor în Vaio e joacă de copii. Două șuruburi super-accesibile, slide cover, gata tot. Ai acolo RAM, HDD, wi-fi, la botul calului. Prin urmare, am încercat întâi cu modulul de 4Gb pe care l-am scos din HP, mișcat nițel, încercat cu ăla de 8Gb, sesizat diferența, gata. Computerul raportează 12Gb RAM prezenți, dar nu-mi zice dacă îi poate folosi pe toți (al meu raportează 8GB prezenți, 7.92 folosibil). Oricum, mi s-a părut că se mișcă mai bine cu 12 așa că l-am lăsat acolo.
Așa că, asta e. Habar n-am DE CE nu a vrut să mai meargă ca lumea cu HDD-ul vechi. Nu știu ce a mers prost, dar ceva sigur s-a întâmplat. Acum făcând comparație cu Vaio (HDD similar) mi se pare că nu mai folosește mSSD-ul de 32Gb pe care îl are și care cred că făcea diferența înainte.


joi, 22 iunie 2017

Episodul 105: Upgrade au ba?

Probabil de plictiseală, am început să mă uit prin magazine după un laptop nou. Nu că mi-ar trebui la ceva, tulai duoamnie, da’ la ce satan sa mă uit, la haine?
Mno, după ce Manowar a răntuit despre prețul absolut ridicol al noilor procesoare de la Intel, m-am gândit că drăgălașul meu HP ar putea totuși primi un suflu nou, grație unui SSD de mare capacitate și niște RAM în plus.
Din nefericire, nu știu cum e dispusă memoria RAM. Da, scrie că am 4Gb de RAM, dar nu știu dacă sunt două module de 2Gb sau unul singur de 4Gb. Cum nu face cine știe ce efort mașinăria asta, dacă ar fi un singur modul de 4Gb cred că mi-ar fi suficient încă unul. 8Gb de RAM nu e chiar rău. Dacă sunt două module de 2Gb, la cât futai e să ajungi la modulele alea, zic eu că merită să îl umflu la maxim, două module de 8Gb că 16Gb e tot ce poate. Banii nu sunt neapărat o problemă, nu stau în suta aia de dolari.
Cu hdd-ul e nițel mai complicat, în ideea că nu sunt sigur dacă să iau un SSD de 1Tb sau să mă mulțumesc cu unul de 500Gb, similar la capacitate cu ăsta pe care ar trebui să îl înlocuiască. Nu că aș fi foarte nemulțumit, la o adică am 40Gb liberi pe storage și 100 liberi pe C, dar mi-ar place să țin hdd-ul extern numai pentru back-up (și să nu-l mai car cu mine), nu și pentru cârca de seriale și poze și ce mai am eu p-acolo.
Dilema ar fi că upgrade-ul ar costa cam 400 $, ceea ce nu e chiar puțin. Nu în termeni absoluți, ci raportat la valoarea echipamentului. Un upgrade de 400$ într-o mașină care a costat 1100 nouă, nu pare chiar cel mai înțelept lucru, mai ales în contextul în care nu pot zice că am musai nevoie de el. Ar fi mai degrabă la nivelul unui moft (gen o pereche de pantofi sau o poșetă, dac-aș fi cucoană).
Pe de altă parte, să dau iarăși 1200$ (sau chiar mai mult dacă vreau să capăt un plus vizibil la configurație) pe un laptop de care nu am musai nevoie, mi se pare atât exagerat cât și împotriva zgârceniei mele înnăscute. Sigur, jucăria cea nouă ar veni cel mai probabil cu un ecran mult mai bun (full HD sau chiar peste) și poate cu un i7 mai peformant decât i5-ul ăsta ULV pe care îl am acum, da’ sincer, pentru ce? Mai ales că ar veni și cu W10, pe care n-am reușit să-l sufăr de niciun fel. Nu de alta, dar am avut opțiunea de free upgrade, am făcut upgrade de 4 ori și am revenit la W8.1 de fiecare dată.

Deci, dilemă. Au sens ăia 400$ cheltuiți, sau e risipă pură? Știu că e retoric (că nu citește nimeni), da' ce SSD să pun dintre alea de-acolo?

miercuri, 17 mai 2017

Episodul 104: Ce zi e azi?

Zilele trecute (adică pe 10 mai, să fiu mai precis) am primit un mail oficial la job, de la marii maeștri de la HR.


Mare noutate mare, în 5 minute au început să curgă mailurile de felicitare de la șefi și de la colegi, plus interpelări prin birou. Am răspuns de vreo două ori cu "mulțumesc, nu e chiar cazul” cu explicația de rigoare – nu e bună data, apoi am renunțat că oricum nu era important dacă ăștia știu sau nu când e ziua națională a României. Amuzant fenomenul, pentru că din cauza sistemului de mail din companie, mass-mailurile astea se trimit în funcție de numărul personal (îi zice PR number la noi) care e direct dependent de vechimea în companie. Cum eu sunt mai nou decât cei mai mulți dintre colegi, când au început cu felicitările eu nu primisem încă oficial mailul, dar aveam deja în inbox vreo 3 forwarduri la mailul respectiv. Bine, nu-i nici o surpriză că cineva a băgat o dudă fără s-o verifice. Presupunerea mea a fost că cineva de acolo a încurcat o altă dată (poate de naștere) și a zis că face o chestie interesantă. Oricum, mailul respectiv e o premieră și ar fi interesant de aflat cum de le-a venit ideea. Nu de alta, dar într-o divizie cu vreo 2000 de angajați, ia priviți câți români sunt:
Oricum, la momentul respectiv chestia m-a enervat la maxim, și primul aspect care m-a surprins a fost cât de ușor pune botul lumea la niște chestii ieșite așa din nimic, doar pentru că cineva a zis asta. Absolut toți colegii au fost convinși că da bă, 10 Mai e ziua națională a româniei (ce-o mai fi și aia? aaa, Hagi, Nadia). Adică, dacă ăia de la HR au zis așa, tre’ să fie adevărat, nu?
Al doilea aspect ar fi că aparent, informația care nouă ni se pare de la sine înțeleasă (băh, toată lumea știe că ziua națională e 1 decembrie, nu?) pare al dracului de greu de găsit pe interneți dacă nu știi ce cauți, which kind of defeats the purpose. Mă gândesc (din păcate abia acum), ce fel și-ar pune problema un tip care doar vrea să facă o faptă bună dar nu are informația de plecare? Well, google is your friend, and wiki is ză șit, nu-i așa? How hard can it be? Poate sunt eu prea prost, dar mă așteptam ca o căutare după „national holiday today” să returneze undeva sus pe pagină o listă cu ce țări au ziua natională în ziua respectivă. Well, da, doar că nu. Aparent, nu-i chiar așa. Na poftim ce returnează căutarea asta:


WTF!!?? Mă uit direct la rezultatul de mai jos, cu "Love a tree day" și "Sea Mokeys Day", da' imediat îmi fug ochii înapoi la titlul cel mare : "Cream Filled Doughnut Day", 14 Septembrie. WTF Google?

Go home google, you're drunk!
Și mai trist este faptul că pe wiki (pagina în engleză a României, aia pe care ar deschide-o orice strâin în căutare de informații) ziua națională nu este nici măcar menționată ca atare (câmp separat la descriere, așa cum ar fi dracului normal), dar este dată 10 Mai (1877) ca ziua independenței, iar pe alt site sunt date împreună 24 ianuarie (1859) și 1 Decembrie (1918) dar fără explicații.



Din nefericre, situația asta mă face să mă simt ca un cur pictat, pentru că i-am boscorodit degeaba pe amărâții de la HR care au încercat să facă o faptă bună. Am mai și zis sus și tare „băi, cât de greu e să te dai pe wiki și să vezi care e ziua națională?” Well, da, la asta nu m-am așteptat, pentru că aparent omul ăla EXACT ASTA a făcut, iar rezultatul a fost...ăla care a fost. E drept, dacă deja știi ce cauți (national day of Romania) rezultatul e rapid și fără echivoc, cu link catre pagina de wiki a sărbătorii în sine. Dar repet, asta e valabil pentru cineva care deja ȘTIE ce caută, nu pentru cineva care caută din celălalt capăt.
În condițiile astea, încep să mă întreb oare câte din lucrurile pe care cred că le știu (și au ca sursă interneții și wikipedia) sunt de fapt reale?


marți, 9 mai 2017

Episodul 103: două mâini dibace

Deci munceam io așa cu spor la job când pufff! mi se închide laptoapa. Mă să fie, o fi dat boala-n el? Să nu-i fie de deochi, dar din februarie 2013 de când l-am luat nu mi-a făcut probleme majore. A mai tușit de câteva ori zilele trecute, și am bănuit că îi cam cânt prohodu’ că se bulește portul de încărcare. Nu  de alta, da’ gâlmă pe cablu nu se vedea ca data trecută. După niscaiva investigații, am ajuns la concluzia iar mi s-a bulit încărcătorul. Data trecută s-a fufu chiar de lângă mufă, l-am rezolvat cu ceva scoci cât să stea, apoi când am ajuns acasă l-am reparat corespunzător și a rezistat eroic pănă acum. De data asta, a cedat la vreo 10 cm mai încolo de buleua veche. Nu am avut scule cu mine la servici, da’ după oareșce semne pe cablu am zis eu că de-acolo trebuie să fie, așa că i-am tăiat gâtleju’ și am purces la înnodat cabluri. Ăsta e rezultatul:
  


Cu mațele pe-afară așa i-am făcut probă și cu bucurie am constatat că merge. Mă, da’ e ciudat tare de tot. Ia’n priviți de vedeți și admirați structura și dimensiunile sus-numitelor cabluri: 





Ori eu sunt chior și tâmp, ori nu mai știu cu ce se mănâncă firele, da’ pwwla mea, arată straniu de tot. În primul rând, ce satan e asta? Cablu în cablu, cu funie de poliester în mijloc în loc de fir conductor? Am ajuns să mă întreb dacă nu cumva din loc în loc totul se ține numai în două trei fire, că poate se rupe mai iute. Până una alta, cablul l-am doftoricit cam băbește și a ieșit cam meh:


da' mă aștept să reziste ceva timp, deși e greu de lipit fire cap la cap când n-ai decât două mâini la dispoziție și cu una (stânga) trebuie să ții firul din stânga, cu una (cealaltă stânga) pe cel din dreapta ca să stea firele aliniate bine unul peste altul, și cu ailaltă (tot stânga, din lemn și cu semi-pareză) să folosești pistolul de lipit. Nu știu la voi, da’ mie mi-a ieșit cu minus. Eram mai kinder așa când am făzut o fază într-un flm SF (e posibil sa fi fost chiar Total Recall ăla cu Arnold) cu un bucătar care avea 4 mâini. Cu una din mâinile de jos ține castronul, cu ailalta bătea cu telul și cu mâinile de sus spărgea ouă și punea făină. Epic! De când am văzut faza aia mi-am dorit și eu să am 4 zgaraibe.

Acuma, ca să fie treaba oablă, am comandat un încărcător de schimb pe net, să fie. Cablurile astea se bulesc din două motive: unu, că-s proaste de râgâie (vezi mai sus câtă sârmă au de fapt în ele), iar celălalt, din cauză că le tot freci zilnnic de două-trei ori pe zi cu încolăcit-descolăcit, geantă, tras de el, etc. Presupun că dacă-l lași să zacă înșirat pe birou nu se mai bulește. Prin urmare, când o să vină încărcătorul cel nou o să încerc să las unul la birou și unul acasă, să nu mai stau să-mi bat capul cu ele. Poate dacă îl las așa, nici cablul ăsta nu mai pățește nimic. Mă mai întrebam dacă n-ar merge și mai simplu să înlocuiesc frumușel doar cablul cu niște amărăștean din comerțu’ cămilos sau socialist, două nade în capete și aia e. Dacă se bulește iar, e clar că-i semn de altu’. Adică alt altu’, că altu’ deja iau.
În rest, să mă ia de ciorapi netrebnicii de la soukdotcom, marele site al vieții. Am de comandat două chestii și vor de două ori transport, că sunt de la vânzători separați. În prostia mea, mă așteptam să ajungă șmecheriile la ei și să le trimită în aceeași cutie. Lez mortz de leur mer, cică sâmbătă îl am.


luni, 8 mai 2017

Episodul 102: Roțile


Desigur, episodul ăsta e despre mașină. Nu de alta, dar e evenimentul cel mai notabil din ultima vreme.
Mno, deci am dat comanda și am semnat contractul pe 9 Februarie, cu livrarea estimată în 3-4 luni. Trist. Din nefericire, în aceeași mișcare am dat-o și pe Syyara2 înapoi așa că am fost pedestraș o zi întreagă, și n-a fost fun.
Predarea masinii la Pre-Owned a fost epică. Pe bune, parcă aș fi dat înapoi o găleată. S-au uitat nițel la mașină, au văzut că are cauciucuri noi, au văzut zgârieturile și ciobiturile, ok, las-o aici, haide pa! Păi...gata? Gata! Într-o doară m-a întrebat tipul ăla dacă vreau să păstrez același număr. Am zis că da, deși eram convins că e irelevant. RTA păstrează numărul numai 3 luni, iar mie îmi zisese 3-4 luni, și nu mă așteptam să se încadreze oricum. Am revenit ziua următoare la ei să le aduc a doua cheie. Am primit apoi pe mail schimbarea de proprietar și hârtia necesară ca să cer înapoi banii de la restul de asigurare. A fost deprimant de banală experiența. Nu mă așteptam la ceva deosebit, dar parcă asta a fost în cealaltă extremă.
Firma de închirieri mi-a adus Lancerul la poartă la servici, apoi a urmat o perioadă în care am stat și m-am gândit ce prostie am reușit să fac. Că poate nu trebuia. Că poate nu acum, că poate x, y și z. Meh, de parcă ar mai fi avut vreo relevanță, cu mașina gata dată. La o adică, de-aia am și mers direct de la servici, ca să nu mă răzgândesc. La un moment dat chiar m-am gândit să mă duc s-o cer înapoi, dar până să-mi fac curaj să mă duc să întreb dacă e posibil, deja o vânduseră. Știu asta pentru că RTA avea încă mailul meu la contact și mi-au trimis mie pdf-ul cu rezultatul inspecției tehnice.
După cum zice vorba poporană, dacă n-ai frumos, pupi și mucos. Așa că m-am obișnuit cu Lancerul și asta e. Nu e o mașină rea, dacă nu ții cont de câteva chestii. Cum ar fi că nu trage nici s-o omori de pe la 50 așa până pe la 80km/h. Te rogi de ea să facă ceva, dar apăsatul pe accelerație nu face altceva decât zgomot. După multe, multe secunde, ai ajuns la 90-100 și lucrurile sunt relativ ok. Dacă ignori zgomotul de rulaj adică. Și e suficient zgomot cât să nu te mai auzi gândind. Muzica e degeaba, ăla poate să anunțe sfârșitul lumii la radio că oricum nu înțelegi ce spune. E posibil să fi contribuit la zgomotul infernal de rulaj dimensiunile elefantice ale oglinzilor și cauciucurile mai mult decât varză. Ăsta era pe față, ceva gen General Tire. A se remarca țara de origine.


Pe spate încă mai trăgea de Dunlopurile originale.
Oricum, ideea e că n-a fost chiar atât de nașpa, ba chiar din punct de vedere al oglinzilor a fost chiar prea ne-nașpa.
Undeva pe la mijlocul lui februarie, Abdullah mi-a spus că mașina e programată pentru fabricație în ziua 2 din CW 12. Aia însemna 21 Martie după calculelile mele, dar pe 20 am primit un nou mail, care mă înștiința că la fabrica din Gyor în hungaristan mașina mea s-a născut sănătoasă și la timp și fără complicații pentru mamă. De la punctul ăla, urmau 6 – 8 săptămâni pentru livrare. Într-o sâmbătă am trecut din nou pe la Abdullah și am aflat numele navei pe care era mașina mea. Desigur că a început vânătoarea, dă-i cu vesselfinder și marinetraffic și am urmărit cu sufletul la gură traseul navei, din Barcelona (unde era nava când am aflat eu de ea) până la Jebel Ali. Destul de nașpa când nu s-a actualizat poziția navei timp de 4 zile, chiar când ocolea pe lângă Somalia p-acolo. Apoi mi-am dat seama că de fapt poziția se actualizează când trece pe lângă porturile mai mari și că pirații nu puseseră mâna pe ea.
A ajuns în Jebel Ali în seara zilei de 22 Aprilie, dar cum 23 a fost ceva sărbătoare, abia pe 26 seara a fost gata de vânzare. Așa încât, până la urmă asta a fost durata: 9 Februarie – 26 Aprilie, de la comandă la livrare. Exact două luni și jumătate. Desigur uitasem de faza cu cele trei luni. Bine, de fapt uitasem  și că mă întrebaseră ăia de număr. Așa încât, am fost destul de mirat (dar foarte plăcut surprins) când am văzut că mașina mea cea nouă are numerele mele cele vechi.
Așa că asta e. Jucărie nouă, destule chestii noi de învățat sau de adaptat, dar s-o luăm cu începutul:

Pe-afară:
Arată într-un maaaaare fel. Mi se pare mult mai echilibrată și mai bine proporționată decât A4, silueta pare cumva furișată și îmi sugerează agilitate și iuțeală și e pur și simplu frumoasă.





A4 arăta cam ca mine: Destul de OK-ish per total, da’ se vede de la o poștă că are burtă și ar trebui să slăbească.
Mi-ar fi plăcut să nu mă iau după impulsul practic și s-o fi comandat într-o culoare mai...diferită. Monsoon grey e o culoare frumoasă, particulele metalizate se văd superb în soare, dar parcă mi-ar fi plăcut și mai mult albă. Din nefericire, spălată la o săptămână se vede nașpa praful pe o culoare deschisă (știu de la SyyB), așa că griul ăsta e foarte util. Roțile sunt suficient de mari și designul cu multe spițe îmi place la maxim. Nu mi-au plăcut nicunele din stilurile de roți oferite pe 17 țoli, iar 18 deja e cam mult și nu m-am îndurat să dau banii în plus. Întâi pe roțile în sine, apoi pe cauciucurile de schimb. Știu deja că în țara asta cauciucurile se mănâncă iute de tot.

Aproape înăuntru, adică pork-bagajul:
Nu simt deloc lipsa centimetrilor ălora care erau în plus la A4. Inițial am crezut că o să fie oareșce problemă cu dimensiunea portbagajului. Dar fetele s-au întors în rommanistan la câteva zile după ce am luat mașina, și deci i-am făcut probă live cu bagajul. Trollerul de dimensiuni generoase (nu monstruos dar mare) a intrat fără nici o problemă și după cum arăta, mai încăpea unul la fel de mare alături. Oricum mai rămăsese loc și deasupra. Nu am îndoială că ar fi încăput și trollerul monstruos, probabil la fix, dar ar fi încăput sigur. Deci din punct de vedere practic, e super-ok. Iarăși, nu văd de ce ar fi trebuit să car 10 cm de portbagaj în plus. Oricum, tot 0.9 umbrele lățime și 0.9 lungime are. Poate A4 avea 0.98 umbrele lungime, da’ tot nu încăpea drept și dacă tot stă șui, nu mă interesează că stă șui-șui sau numai șui nițel. Aceeași gură largă de încărcare, același format pătrățos care nu încurcă locul, aceleași amortizoare ascunse ca să nu-ți faci praf cumpărăturile. În plus, drăcovenia a venit cu „storage pack 3” așa că am căpătat o plasă cu cârlige care să țină sacoșele să nu se plimbe de nebune prin portbagaj. Eu folosesc despărțitoarele pe care le-am luat acum doi ani de la Tchibo, dar presupun că dacă aș umple portbagajul ca înecatu’ (cum îi mai văd pe unii la coadă în market, 3 cărucioare pline ochi de parcă ar veni zombalăii) ar fi mult mai utilă plasa.



Roata de rezervă e tot de-aia mică, dar nu mă interesează. La niciuna dintre celelalte mașini n-am scos rezerva de la locul ei, sper că nici la asta să n-o fac.

Prin-năuntru:
Prima chestie pe care o remarci când intri în mașină e sunetul înfundat al portierelor când se închid. Poate pentru că e mașina încă nouă, dar parcă e și mai solid și mai classy sunetul decât la A4. Aceeași senzație de calitate și lucru bine făcut, inclusiv la părțile care sunt evident din plastic. Sincer, am văzut prin diverse locuri inserții de-astea făcute din fibră de carbon (și care costă cât un rinichi), dar nu le-am simțit sub degete altfel decât pe astea care-s din plastic.
Scaunele sunt grozave. Super-comode, și dacă aș fi nițel mai slab probabil ar fi și mai și. Alcantara e un material extrem de plăcut la atingere, iar bucata aia de pe panoul ușii dă așa un aer stilat de-ți vine să te uiți numai la ea. Și s-o mângâi. 


Singurul mod în care îmi imaginez că ar fi putut fi îmbunătățită chestia ar fi fost ca în loc de panoul simplu să fie țâțe. Nu pepenoaice, C-cups preferred (B-cups accepted), da’ rotunde și ferme și cu sfârcuri obraznice. Da’ dup-aia ar fi fost mult, mult mai greu de condus, zic eu. Cine dracu’ se mai uită la drum când i se freacă non-stop cotul de o pereche de uber-țâțe?
Mai e o chestie foarte mișto, și anume că atât la cotieră cât și la mânerul usii, locurile unde se sprijină coatele sunt acoperite totuși cu "piele" și deci foarte ușor de întreținut în timp. În plus, sunt mai puține șanse să se păteze de la transpirație până se răcorește în mașină după plajă. 
E destul loc înăuntru, cel puțin pentru persoane de dimensiuni normale. Eu n-am probleme nici să intru nici să ajung la comenzi, e destul loc în spatele meu și în sus și în lungime cât să încapă copiloiul lăcusto-girafic (1m+ numa’ craci), așa că din punct de vedere practic al spațiului interior e absolut ok.
Are ceva spații de depozitare în consolă și sub cotieră, dar sincer să fiu, nu sunt foarte la îndemână. Scrumierele (sau locașele lor că am ales versiunea de ne-fumător) sunt dincolo de schimbătorul de viteze și mai e un locușor încă și mai în față.


Ăla de sub cotieră e ok-ish, dar pentru chestii de care nu ai nevoie des, gen cheie de rezervă de la apartament sau șervețele umede. Altfel, mi se pare foarte anapoda să tot freci cotiera aia ca să iei ce ai nevoie de sub ea. Poate în alte părți merg acolo și ochelarii de soare, dar la mine ăia sunt must have de cum ies din parcarea subterană. De-aia mă plâng, că n-am unde-mi ține la îndemână ochelarii de soare și cardul de intrare în parcare. Unii cetățeni folosesc adaptoare de-alea de brichetă ca să-și alimenteze device-urile. Am și eu unul de la Marius, da’ nu l-am mai folosit de multă vreme. E un USB în locul de sub cotieră și două pe consola centrală în spate. Încă nu le-am folosit, că n-am avut la ce. Nici n-am plecat undeva să am nevoie de navigație, că doar atunci ar putea fi nevoie să țin telefonul la încărcat.
Partea de multimedia e bună, fără să iasă în relief cu ceva. Poate ecranul să fie ceva mai deosebit, în sensul că dacă ți se pare prea gogonat ieșit din bord, țac botonu’ și se ascunde la locul lui. Dacă ajungi la parcat and shit, iese singur ca să vezi ce fac senzorii. Are niște butoane care fac diverse lucruri, dar nu sunt ieșite din comun și până la urmă sunt doar implementări oarecum similare pentru toate Audi. Sunt chestii care puteau fi gândite mai bine, dar asta e, nu mă plâng. De exemplu, pe volan e un buton care poate fi alocat unui număr de funcții. Eu am zis să-l folosesc pentru Drive-Select, șmecheria care alege cum să răspundă mașina la accelerație și frâne și schimbat vitezele. Doar că poți să intri în menu-ul drive-select de la butonul de pe volan, dar apoi tot rotița de la sistemul central (aia de lângă frâna de mână) trebuie s-o folosești ca să alegi între opțiuni. Deci cam degeaba, că trebuie oricum să-ți muți atenția de la drum. No-no aș zice eu. Probabil ar trebui să mai petrec niște timp foindu-mă prin mațele sistemului ca să aflu mai multe detalii și să mă joc cu diverse opțiuni, dar sunt prea leneș pentru asta. Poate mai târziu.

În mers:
Comfort key e în teorie o chestie foarte isteață, mai ales în țări cu apă caldă. Mi-a plăcut la nebunie implementarea de pe A4, așa că am dat 500€ pe opțiunea respectivă și pentru mașina asta. Din păcate, până acum sunt nițel dezamăgit. Nu-mi aduc aminte la A4 să-mi fi făcut vreo poceală sistemul respectiv. Acum, de mai multe ori în câteva zile a refuzat să deschidă ușa de la senzor. A trebuit să săp în geantă și să folosesc butonul de pe telecomandă, ceea ce mi s-a părut foarte nașpa spre oribilocălos. De-aia am dat banii, ca să nu mai caut cheia. Acuma, poate că e vorba de combinație de factori. Poate din cauză că e îngrozitor de cald afară, poate sunt prea multe straturi în geanta aia a mea și cheia nu are destula putere, nu știu. Că de azi dimineață tot fac drumuri la mașină cu cheia în buzunar, și n-a mai făcut nici o problemă. Deschide și închide de la senzor fără nici o greață. Sincer, urăsc sistemele care se comportă capricios chiar mai mult decât alea care nu merg deloc. Măcar cu alea știi la ce să te aștepți.

Și pornești motorul și e foarte liniștit, pornește muzica atât cât trebuie, farurile pe „AUTO”, good to go. Și pleci tu liniștit și frumușel, ajungi la speed-bump-ul vieții (și morților mă-sii lu’ ăla care le-a inventat, crăpa-i-ar ochii și toată specia), apeși pe frână să nu-ți muți pietrele de la rinichi șiiiii....Stop. Start-stop, that is. Apoi, au cam dat-o de gard cu asta. Sau poate că numai așa se poate cu DSG-ul, habar n-am. Tot ce știu e că e enervant tare. Vrei nu vrei, sistemul intră. Uneori, motorul se oprește înainte ca mașina să se oprească definitiv. Asta mi se pare cel mai de porq. La A4 nu mi-a luat foarte mult să-i dibăcesc dozarea frânei în așa fel încât să nu intre Start/Stop dacă nu vroiam. Dar CVT-ul e cu totul altă mâncare de pește și poate că astea sunt limitele tehnologiei. Poate că de îndată ce sistemul vede arborele ăla oprit, intră. La CVT poate era alunecarea aia care păcălea senzorii. Oricum, ideea e că dacă știi că ai ceva semafoare pe drum și vrei să nu-ți bați capul, Start/Stop OFF e prin capul listei de manevre când pleci, imediat lângă pusul centurii și deblocatul frânei de mână. Reglajul din frână nu merge, sau încă nu l-am dibăcit eu. Ar fi frumos dacă s-ar putea reduce sensibilitatea sistemului din VCDS de undeva, dar nu am găsit nimic pe net despre asta. Doar ceva plângeri și eventual soluții pentru dezactivarea totală.
Da’ să zicem că ești scăpat de toate bubele rele și mergi fain frumos pe șușea. Mintenaș ai o problemă, una destul de mare. Bre, cum să fac să nu mă ia radaru’? Că să mor trăznit, numa’ ce i-ai arătat nițel pedala și a și fugit. Ca din pușcă. Sigur, poți s-o iei cu binișorul și probabil în timp se învață cu mersul mai domol. Schimbă sub 2000 rpm, în 200 de metri ești deja în D6 sau D7, toate bune. Se simte clar sporul de putere față de A4, iar combinat cu 100 de kile cură de slăbire, rezultatul e minunat! The A4 was like a british gentleman: „Well my dear, it seems that you want to go faster? But of course you are, there you go my dear, please do carry on!” It was there, but very reserved and polite.
This is like a jet fighter attached to the carrier’s steam catapult. Business as usual, nothing out of ordinary, until you press the launch button...E ca o armă. Ai apăsat pe trăgaci, bang! Și mai e o șmecheroaie uber-mișto față de A4: for fuck sake, URLĂ!
Da’ nu urletul ăla nesuferit de chihuahua călcat pe coaie, numai zgomot dar fără substanță. Neeeah, e urletul ăla surd, din fundul gâtului, mult mai amenințător și prevestitor de relele ce vor veni decât lătratul propriu zis. Cum încă n-am 1500km pe ODO, nu am dat pe modul Sport (sau Speed, cum îi zice nevastă-mea). La 3000rpm o simți cum te împunge în spate. Poate senzația nu e foarte diferită la 5000, dar o să aflu.
Și cum fuge ea așa fericită, apare o curbă. Și...ce dacă? Sunt absolut încântat de felul cum stă pe viraje și cum răspunde la volan. Schimbă direcția ca o muscă, și se lipește de drum la fel de frumos ca Syyara Bedah, e o încântare. S-Line Sport suspension pack își merită ultimul fils. Dacă apare vreun iepure sinucigaș, nu-i problemă. Frânează excelent și foarte intuitiv, deși se simte diferit la pedală față de Syy2. A4 avea frânele mult mai moi, trebuia să apeși tare ca să se simtă efectul. Aveam probleme de adaptare în primii kilometri parcurși după ce veneam de acasă. Golful 7 de acasă e mult mai prompt în răspunsul frânei, iar asta e similară.
Rezervorul pare să aibă undeva pe la 50 de litri de la plin la bec. Până acum am făcut 540km cu benzina asta, și mai are două liniuțe din 7. Lancerul reușea cam 630-640 km din aceeași cantitate (de la plin la bec adică), dar să nu uităm că avea totuși doar 1.6 și 105CP, față de 2.0 și 190CP. Cred totuși că se poate și mai bine, dar AC-ul muncește greu de tot zilele astea. Au fost și 43°C, iar când mașina stă la soare toată dimineața la plajă (și sunt deja 33°C la ora 8:30) e clar că asta are influență asupra consumului.
Mboon, deci pe drum e o adevărată plăcere s-o conduci, mai ales dacă n-ai semafoare sau ambuteiaje. Atunci nu mai e chiar așa fun, că trebuie să ai grijă de prostia aia de start/stop. Bine, și la ailaltă decuplam S/S la ambuteiaje, dar la semafoare nu. Acolo alegeam dacă folosesc S/S numai din frână, fără să trebuiască să mă ating de buton. În fine, să ajungem la parcare.
Broblem mey, broblem. Bun, repet, am mașina de două săptămâni, poate mai trebuie să mă mai obișnuiesc cu unele particularități. Da, am și aproape 1000km la bord deja, dar cum ziceam, nu am nici o problemă cu răspunsul mașinii pe șosea. OK, recunosc, am avut probleme cu parcarea. M-am chinuit destul de mult să găsesc reperele potrivite ca să parchez drept cu spatele, lucru care nu mi se întâmpla la Syyara 2, deși era și mai lungă și mai lată. Pe de altă parte însă, Syy2 a avut noroc de niște conjuncturi mai favorabile. Dacă mai țineți minte parcarea de la OP3, era o grămadă de loc gol. 66 era mereu gol, și nici pe 67 nu parca cineva decât sporadic.


Așa încât, am avut o grămadă de timp la dispoziție să învăț dimensiunile și unghiurile și reperele fără să simt vreo presiune în timpul ăsta. Când m-am mutat aici, aveam deja mașina de doi ani, știam precis cum se poartă și deci parcarea într-un loc restrâns n-a pus mare problemă. După aia, am luat Lancerul de închiriat. Cu oglinzile alea cât urechile de elefant, care ar fi problema? Vedeai jumate de parcare în fiecare oglindă, no problem. Asta are oglinzile cam mici, și a durat ceva până am învățat. Pe de altă parte, acum pot raporta că parchez binișor deja. Două mișcări și mașina e în poziția dorită. Șmecheria cu înclinatul automat al oglinzii din dreapta când bagi în marșarier ajută și ea, chiar foarte mult aș zice.

Așa că, all is good. Îmi place mașina așa cum este, și zic eu că e destul de bine croită pe nevoile și gustul meu. Dacă bugetul ar fi fost nelimitat, sau dacă ar fi zis cineva că „opțiunile sunt gratis”? Da, ar mai fi fost loc de îmbunătățiri, cred. Probabil aș fi optat pentru ceva pachet de asistență gen Lane Assist, sau ecranul virtual cu navigație cu tot și Bang Olufsen audio, poate și LED matrix și S-Line optical pack și trapa. Îs destule gadgeturi sclipicioase care dau bine pe hârtie și în pozele de prezentare, dar câte dintre ele le folosești suficient de des ca să merite diferența? Că și asta e o chestie. Pachetul optic S-Line costă aproape 2000€, și la o adică e un spoiler modificat și câteva etichete în plus. Trapa e 1500€, am avut și n-o foloseam decât la plajă de-o lăsam deschisă să nu se încingă înăuntru și era degeaba oricum, că tot frigeau toate de ziceai că e cuptor. În rest, e complet inutilă. Câteva luni pe an vremea e ok ca s-o folosești, dar nu la vitezele la care se merge pe-aci. Bordul virtual și navigația și B-O arată super cool, se aude ceva de vis, da’ sunt împreună cam 4000€. Sigur, sunt super cool, da’ nu cred că de 4000€ extra cool față de echipamentul standard. LED matrix erau și alea vreo 2000€, da’ la ce bun într-o țară în care drumurile sunt luminate ca ziua peste tot?
Aia e șmecheria cu opțiunile în opinia mea, mult prea mulți bani pentru niște chestii pe care le folosești rar sau chiar deloc. Dacă aș fura banii, poate nu mi-ar păsa așa tare, da' nu e cazul. Și mai e o chestie: cum scrie în descriere că funcționează e una, și cum funcționează în realitate e alta. Vedeți mai sus problema de la început cu comfort key, de exemplu. Iar ăia e doar o chestie de lene și confort, nu de siguranță rutieră. Că degeaba zice broșura că senzorii detectează mașinile din unghiul mort sau pietonii de pe trotuar, că dacă nu ești tâmpit nu te bazezi strict pe senzori și tot dai cu ochiu’ dilatat. Și dacă tot dai cu ochiu’ la ce dracu mai sunt buni senzorii? Ca să ai la ce te gândi că „poate merg”? Și oricum, nu e ca și cum mașina ar veni complet cheală. Cam fiecare dintre opțiuni are deja instalată o versiune de bază. Oare cât de mult se folosesc gadgeturile alea ca să merite diferența de bani? De-aia am preferat opțiuni și îmbunătățiri pentru chestiile pe care le știam folositoare.
Am văzut cum e să te așezi pe tapiserie de mușama ăăă piele ecologică care a stat 5 ore în soare. Mulțumesc, nu-mi mai trebuie. De-aia am vrut Alcantara.
Am văzut cum e să te capeți cu o pereche de faruri de neam prost în oglindă, și degeaba ai oglinda centrală electrochrom (la A4 aveam), dacă te orbește prin alea laterale (aia din dreapta era normală). Mai ales aici, în țara SUV-urilor cu farurile lor 20cm mai sus decât toate alelalte și a cocalarilor de nisip care-și pun becuri de 150W ca să vadă mai bine să textuie pe telefon. Așa că am pus toate oglinzile cu sistem antiorbire automată.
Am văzut cum e să simți că se duce mașina barcă pe valuri în viraj și să trebuiască să frânezi și uite-așa s-a dus momentul în care puteai să treci de camion și să folosești ieșirea, așa că rămâi în spatele camionului și staaai și aștepți 3 semafoare până se eliberează banda de selecție ca să poți să treci mai departe, unde oricum nu se ducea nimeni. Așa că am luat o mașină mai mică și suspensia sport.
Nu am vrut comfort key dar A4 avea deja opțiunea inclusă când am luat-o și m-am obișnuit cu ea. E foarte comod să nu trebuiască să tot freci cheia aia prin buzunare. De-aia am vrut comfort key și la asta, pentru că avantajul practic e vizibil. M-am întors de destule ori de lângă Lancer la birou sau chiar din subsol până înapoi în apartament pentru că uitasem cheia mașinii, obișnuit fiind să fie mereu în geantă. Plus de câte ori am tras ca disperatul de mânerul ușii, așteptându-mă să se deblocheze singură.
Cam fiecare opțiune pe care am pus-o sau pe care am evitat-o pe mașină a avut în spate o experiență mai mult sau mai puțin pozitivă. Rămâne de văzut ce fel o să se modifice lista opțiunilor la următoarea mașină...