vineri, 2 august 2019

Episodul 112: Derp’s Hobby, part 4. It's plastic.


Când m-am apucat de treburile astea cu construit navomodele, nu știam cât de tare o să mă prindă sau dacă o să mai fac altul. Pe parcurs însă, am mai făcut două achiziții.
În aprilie 2016 când am fost la Hamburg, am fost la Muzeul Maritim și cu ocazia respectivă am luat un kit de plastic. Primul kit de plastic, un remorcher micuț și drăgălaș. Nu mi-am bătut prea tare capul cu nivelul de detaliere sau ce anume implică o construcție de tipul ăla, l-am luat și gata. Acum un an, înainte de sărbătorile de iarnă, am comandat în Polonia un kit static al unui velier tradițional arab. De mult vroiam să fac așa ceva, și dacă ar fi existat un kit pentru un velier indonezian (pinisi) l-aș fi luat și pe ăla.
E drept că în ultimele zile (hehehe, să fie vreo 2 ani de la alea "ultimele zile") am tot luat contre de prin toate locurile unde am încercat să pun pe apă Nordkapul, dar tot mă gândesc să mai fac un model RC. Până atunci însă, vreau să le fac pe astea două.
Diferența majoră dintre modelele de kit sau scratch build și kiturile de plastic ar fi că la kiturile de plastic, toate piesele sunt...well, din plastic. Asta înseamnă că dacă respectivele piese imită alte materiale, asta trebuie simulat din vopsire. Argintiu pentru metal lustruit, bronz auriu pentru alamă sau bronz, nuanțe de negru pentru cauciuc, etc. Desigur, eu n-am vopsele. Sau mă rog, n-aveam. Interneții e o chestie foarte mișto la rezolvat chestii de-astea, dacă nu ești restrâns la buget. Slavă lui Allah, nu sunt chiar în pericol să nu mai am din ce plăti chiria dacă îmi fac niște mofturi, așa că...
A venit cutia cu maimuțele și deci am căpătat cam așa: o grămadă de vopsele

câțiva suporți pentru șmirghel, un clește tăietor pentru culeele de plastic și un set de pensete:
 și chestia cea mai importantă: LUPA. Asta face toți banii, mai ales că deja am început să mă chiorăsc bine de tot la chestiile mici. Are 3 straturi de lentile și se prinde cu un suport pentru pus pe cap (gen lămpaș de miner).

Singura chestie care-i lipsește este...da, lămpașul. Era și mai bine dacă avea luminiță atașată, dar asta e. Între timp, am schimbat becul de la veioză cu unul care chiar luminează. Ăla vechi era bun cam de ambient, plus că era warm white (adică galben, dă-l dreaq)
Mno, scule am, vopsele am, la treabă tovarăși!
Kitul are cam 90 de piese (skill 3 cică), așa că a trebuit răbdare. Iar eu nu prea am. Partea mișto la kiturile de plastic e că treburile se cam potrivesc una cu alta. Nu e așa de ticăloasă potrivirea ca la marea majoritate a kiturilor din lemn și metal. Erori de turnare / injecție se mai găsesc desigur, dar nu e chiar rău.
Așa că încet-încet, cică am lucrat:















Și până la urmă, i-am dat de capăt:




Cutia a fost comandată la un atelier local și a costat niște bănuți. Din fericire, pe ăsta nu se pune praful în ritmul în care se pune pe bietul Nordkap.
A fost foarte mișto de lucrat, deși uneori îmi venea să mă toooot duc.
Mult mai pretențios de detaliat, plus cerințe mari la planificare ca să fii sigur că nu te închizi într-un colț. Ca să detaliez, ordinea asamblării decide și ordinea vopsirii. Când am construit cabina (dar nu numai acolo), a trebuit să vopsesc fiecare panou în parte înainte de asamblare, pentru că apoi e clar că nu ai cum să ajungi la interior. Care interior se vede destul de bine, din cauza ferestrelor multe și relativ mari. Am vrut să fac poze, dar nu iese nimic. Trebuie zoom, și-mi tremură vreascurile și nu pot să focalizez. În plus, cu zoom se vede mega-oribil așa că...


Știu, e jalnic. Atât am reușit să fac, cu nivelul meu de îndemânare și răbdare și sculele avute la dispoziție.
Nu am înțeles de ce au ales să facă kitul ăsta la scara 1:144 și să iasă de 17cm lungime, în loc să-l facă la 1:72 și să iasă poate unul din cele mai mișto modele cu putință, ever. La scara aia ar fi fost în primul rând o plăcere de lucrat, apoi modelul era un candidat ideal la conversie RC, plus tona de detalii pe care le puteai adăuga dacă aveai chef. Ar fi fost un kit de succes, după părerea mea.
Așa, scara este prea puchinoasă ca să permită cine știe ce îmbunătățiri, pentru că e foarte greu de făcut piese de detaliu așa de mici. N-o fi imposibil, dar pentru mine e. Nu mai spun de câte ori am rupt diverse pentru că sunt prea mici ca să poată fi manevrate. Cam jumate din balustrăzi le-am rupt de când le-am decupat de pe culee, că balustrada în sine era mult mai firavă decât bucata de plastic care o ținea în loc. 
În plus, proiectantul kitului a ales niște soluții ciudate la un moment dat. De exemplu, întăriturile parapeților au avut câte o bucată pe punte și restul pe parapet. Asta înseamnă că fiecare parapet are o lipitură la mijloc. Dacă scara era mai mică (model mai mare), poate reușeam să chituiesc și să șlefuiesc fiecare îmbinare (și nu-s puține deloc) ca să arate cât mai aproape de realitate. Așa...au rămas cum s-a putut. Câtiva dintre colacii de salvare au fost „desenați” pe pereți deși au cam 3mm diametru. Soluție complet aiurea, pentru că luminile de poziție (în jur de 0.8mm fiecare) au fost fiecare din ele piese individuale pe care a trebuit să le lipesc pe catarg. Era mult mai normal ca fiecare colac să fie o piesă, pe care s-o pot vopsi corespunzător în roșul caracteristic și apoi să le dau două dungi fine albe și ieșeau mult mai bine.

La data când am început să-l fac și chiar ceva vreme după ce l-am termina, nu eram sigur că o să mai vreau să mai fac un kit de plastic.
Din nefericire, la oarece vreme apoi, am găsit cu totul întâmplător și într-un loc neașteptat, kitul unui cap-tractor Mercedes Actros...Kit Revell, skill 5 (peste 150 de piese), la un preț imbatabil.
Va urma...

vineri, 15 februarie 2019

Episodul 111: Vine liftul ăla odată?

Ăsta e un rant despre lifturi.
Mbon, deci pe mine mă enervează lifturile în general. Nu îmi place să aștept degeaba, așa că dacă pot să folosesc scări (rulante sau ba) le folosesc pe alea.
Crăp de nervi când văd în MoE gașca de cinci puțaci fără nimic în mână chemând liftul ca să meargă UN etaj. Coaie, n-ai nimic în mână, n-ai cărucior pentru copil sau pentru cumpărături, mergi în morții mă-tii cu scările! Da’ te-ai găsit cui să-i ceri rațiune și bun simț...Desigur, din cauza lor sau a unora ca ei, unii oameni care chiar au nevoie să folosească liftul ăla nu mai au loc.

Când discutăm de o clădire de locuit, e nițel diferit. Dacă ai baftă să stai mai jos (pe la etajul 2 de exemplu, cum stă Cora), îți bagi picioarele și mergi pe scara de serviciu. Da' când stai la etajul 20 (ca mine) nu prea ai de ales...

Și ieși la lift la etajul 20, vezi că un lift e la 37, unul la 31, unul la 10 și unul la parter. Apeși pe buton și...nu se întâmplă nimic. După oarece vreme, ăla de la parter urcă la 31, ăla de la 10 la 41, ăla de la 37 nu face nimic iar ăla de la 31 se duce la 16. Haos total! Evident, nu-s chiar fulgerică, așa că toată mișcarea asta de trupe durează nițel. După încă o pauză, ăla de la 37 se decide să plece, se oprește la 33 apoi la 30 apoi la 20. Yeey! După numai 5 minute futute aiurea a venit un lift. Mare realizare mare! Iar minutele alea în care aștepți la lift îs la fel de lungi ca alea când aștepți să se elibereze buda, știți ce zic? Mno, ești în lift și vezi că sunt apăsate cele două destinații absolut normale, respectiv G și B1. Se duce lumea la parter să ia taxi sau la B1 în parcare, e normal și frumos. Da’ doar nu s-o duce direct, așa ca la oameni normali. Nooooo, se mai oprește de vreo 3 ori pe parcurs. Uneori mai ia pasageri, no problem, da’ uneori fix degeaba. De ce? Păi pentru că unii oameni sunt extrem de retardați. Imbecili care abia au plecat de la coada vacii și nu știu că dacă vrei să mergi în jos cu liftul, APEȘI ÎN PIZDA MĂ-TII PE BUTONUL DE ÎN JOS!!!! E O SĂGEATĂ ACOLO VITĂ ÎNCĂLȚATĂ CE EȘTI, apas-o pe aia! La grupul ăsta de imbecili se adaugă pizdele proaste. Parașutele tipice cu ochii în telefon pentru că normal, îi pică țâțele dacă măcar cât comandă liftul nu-și face un selfie cu bot de rață. Crăpi fă proasto! Apasă pe ambele butoane (sus și jos) și se miră că se mișcă liftul în direcția greșită deși săgeata arată clar în ce sens se mișcă nenorocitul de lift. Astea fiind zise, cred că la una din trei curse liftul are și cel puțin o oprire fantomă.

Ai ajuns la parter sau la B1, cobori din lift și vezi că liftul care s-a dus de pomană la 16 e tot acolo. Doing nothing. Because fuck logic.

Da’ să zicem că brusc s-ar deștepta toți idioții și n-ar mai folosi lifturile aiurea, ați spune că s-ar îmbunătăți situația nu? Da, da’ nu prea tare. Când stăteam în Sport City, clădirile alea aveau 3 lifturi pentru 15 etaje. Un lift stătea la 10, unul la 5 și unul la parter. Eu de la 6 sau 7 chemam un lift, imediat venea fie ăla de la 10 către în jos, fie ăla de la 5 că era cel mai aproape. Da’ nu se punea problema să aștepți de beleuz în hol că poate se gândește unul din ele să se miște. Blocul ăsta are 4 lifturi pentru 32 de etaje. Bine, clădirea are 41 de etaje, dar de la 23 în sus sunt duplexuri, așa că le calculăm la jumate. Da’ chiar și așa, se observă imediat o potențială problemă. Frățiuc, îs cam multe etaje pentru cam tot atâtea lifturi. Bun, e clar că sunt cam puține lifturi pentru cât e de mare clădirea. Probabilitatea ca mai mulți oameni să comande liftul în același timp e mult mai mare. Da’ băi oameni buni, dacă asta ar fi cauza întârzierilor lifturile alea ar trebui să fie în mers tot timpul, să-și dea demisia că-s suprasolicitate. Da’ nu e cazul. 
Chestiunea e că lifturile astea se poartă ca niște indieni sau romulani puși să muncească. De fiecare dată când aștepți un lift, cel puțin unul (și uneori chiar două) nu se mișcă din loc pe toată durata așteptării. Stai ca bou’ și aștepți să vină un lift, două din ele stau degeaba iar alelalte sunt la dracu’ cu cărți. E fix situația cu echipa de patru Dorei tipici. Unul stă degeaba, unul face ceva pentru la el acasă, ălălalt e dus la budă și numa al patrulea dă din lopată, da’ cam fără spor. Ăla care a făcut programarea lifturilor ăstora sigur n-avea prea mult chef de treabă sau n-a fost pus să-și verifice live propria creație. Dacă trebuia să se miște cu lifturile astea preț de vreo două-trei zile așa, cred că-și revizuia atitudinea.


Dacă aș fi chiar nașpa, v-aș zice că am scris postul ăsta cât așteptam să vină liftul, da’ nu-s chiar așa de ticălos. L-am scris cât am băut cafeaua și am așteptat să se termine programul la mașina de spălat.

vineri, 31 august 2018

Episodul 110: Când pisica nu-i acasă...



AM fost și eu în conțed ca tot omul cu copil de vârstă școlară, și profitând de o săptămână întreagă liber de la guvernoi pentru Eid Al Adha m-am căpătat cu o lună întreagă, ditamai vacanța. Mașinuța mea avea vreo 29600 pe ceas când a venit vacanța, așa că mi-am zis în barbă că n-are sens să mă duc cu ea la service înainte să plec în vacanță ca apoi s-o las o lună întreagă să strângă praful, e mai bine s-o duc după ce vin. Nu de alta, da’ dacă e ceva în neregulă și nu află nimeni timp de o lună? M-aș kk pe gura mea spurcată…
Mno și vine je din vacanță...(verifică asta afară în drum spre Dubai)


stau ca Berilă la o coadă absolut monstruoasă la taxi în terminalu’ vieții T2 (aka autogara Văscăuți - Vest) și am ajuns acasă. Nimic nașpa în apartament așa că am desfăcut bagajele, făcut un sandviș pentru la job și somn de voie.
Pe lumină însă...Well, cum am zis, în apartament nu era nimic în neregulă. În balcon însă, cam asta era situația când am deschis ușa să „aerisesc” (o coacăză aerisit, la 35°C și 80% umiditate, da’ așa i-a rămas numele...)




Mda, ăla e un geam securizat gros de vreo 15mm, care a încasat-o. Shitfuck, o să rezolv când vin de la servici (am zis eu optimist nevoie mare). Mă dau jos în parcare, pun mâna pe mânerul ușii...Kanci. Nu s-a deschis.

„O fi amorțit bateria de la cheie, lasă că-i dau din buton”. Am dat din buton și ușile s-au...abia deschis? S-a auzit un „clink” și (abia) s-au deblocat dar cam atât. Sunetul a fost abia sesizabil față de cum suna în mod normal, și oricum nu era de bine. Desigur, nu s-a întâmplat nimic când am apăsat pe butonul de pornire. A pâlpâit bordul (WTF!?) și nimic în plus. Nici vorbă de pornit. Am apăsat iar, de data asta s-a aprins complet, dar era clar că nu-i a bună. Ceasul se resetase (era 0:00), se mai aprindeau diverse pe-acolo în mod haotic, iar de învârtit nici nu se punea problema. Nici nu a vrut să mai încuie mașina...

Ok, e clar că la service să las mașina nu mai ajung, am lăsat-o cum era (slavo bogu că e DXB că în .ro nu știu dacă era chiar isteț să lași mașina descuiată 8 ore în parcare), așa că hai să le povestesc ăstora de la pază despre geam.
A venit nenea ăla cu mine, a făcut poze la victimă și la locul crimei (special n-am mai mers prin balcon, să se vadă clar orice urme străine și ulterioare în mega-stratul de praf adunat), și a zis să vorbesc cu proprietarul că e clar că nu e din cauza mea și deci e treaba lui să rezolve...Trimisesem deja mesaj cu pozele de rigoare la tovarășa aia care se ocupă, așa că asta era tot ce se putea face pe moment. La o privire mai atentă se puteau vedea două urme clare de mâini pe partea de sus și de afară a balustrăzii, deci cea mai plauzibilă teorie ar fi că ăia care au spălat fațada au intrat în balans cu nacela (sau i-a împins vântul, naiba știe) și n-au reușit să se oprească la timp. S-au gândit ei că n-are rost să zică ceva până nu zice ăla de locuiește acolo, iar spre norocul lor ăla (adică eu) era plecat pentru o lună. Well, soarta crudă și destinul trist, presupun că până la urmă tot eu o să-l plătesc (respectiv proprietara o să îmi oprească din depozitul de garanție), deși n-am avut nimic de-a face cu incidentul.
Am avut baftă să găsesc un taxi și am ajuns la job, de unde am sunat la Audi. Întâi la service, să le zic de ce nu pot să vin la 7:30 când aveam programare pentru service la 30k km, apoi la Road Assist să rezolvăm cu cadavrul. Băjeții au zis că trimit mașină cu platformă unde și când zic eu, așa că le-am dat coordonate din Maps și le-am zis să fie acolo la ora cin’șpe sute când ajung de la job.
Spre lauda lor, erau deja acolo când am ajuns eu. Nenea ăla a luat roboțelul de resuscitat mașini și a venit cu mine în parcare. Cuplată la roboțel, Syyara și-a revenit nițel din comă, a pornit din prima încercare și aia a fost.
N-am îndrăznit să mai opresc motorul, așa că am dus-o glonț la service. Am lăsat-o afară și le-am povestit la recepție cam care e treaba, au băgat-o înăuntru la un post de lucru și hai să-i facă recepția pentru intrare în service.


Au făcut ei ce era de făcut, hai să vedem ce mai e în portbagaj ca să noteze pe foaie. Multe succesuri, că portbagajul să se mai deschidă iok! Zăvorul e și el electric, știți? Cum s-ar zice, după 15 minute de mers și încărcat de la alternator, iar uitase ora și nu avea zeamă nici să deschidă portbagajul. Treaba e dubașă rău, zice nenea ăla, nu putem să îți dăm mașina înapoi mai devreme de joi după-amiază. Buey, ejjti nebun? Și io cu ce mă duc la scârbici doo zile întregi?
Light bulb moment, că îmi lăsase drăgălașa de Cora cheia de rezervă de la mașina ei. Așa că hocus-pocus, taxi până în JLT, luat mașina Corei, mers acasă (în ritm de melc beat că nu mă împac nici neam cu BMW și comenzile lor) și asta a fost.
Joi m-a sunat omul de la service pe la trei juma’ că mașina o să fie gata pe la 6 și  dacă pot să trec atunci că vor să mai țină nițel la încărcat bateria. Acuma, nu știu ce era de încărcat atâta la bateria aia (avea deja mai mult de 24 de ore de supt zeamă, dacă nu și-a revenit până atunci apoi era clar că nu mai era nimic de făcut în afară de parastas și zeamă de alta). Da' cum puteam să vin când a zis, așa am și făcut. 
Am lăsat mașina Corei în parcare la ea (cu ajutor de la omul de pază, că nu mai știam locul de pe care o luasem 😐 - 'tard) nimerit un taxi chiar când ieșeam din hol de la ei și tzup la service să-mi recuperez frumușatza. 
După cum mă așpteptam, "Bade baterie nouă, șamdiridiridiridida!", plus restul chestiilor care trebuiau făcute la inspecție.
Job done, mașina spălată și curată, we're back in business.

Omu' de la service a zis că bateria a avut un defect de fabricație (no shit sherlock?) și o să fie trimisă în Germania pentru investigații mai amănunțite, da' eu cred că de fapt or s-o arunce bine-mersi și aia o să fie toată istoria. Sigur, e nașpa că a pierdut măsurătorile medii de consum și viteză, da’ nu e chiar relevant. Mai surprinzător mi s-a părut că muzica a luat-o din loc de unde se oprise, deși între timp fusese schimbată bateria.
Și cam așa...

vineri, 19 ianuarie 2018

Episodul 109. Derp’s hobby, part 3.5: The last one. Almost.

După cum spuneam prin mai multe texte de p-aici, uneori n-ai altceva ce face decât să aștepți și să toooot aștepți.
Într-o fază de-aia sunt eu acum. Data trecută când am scris, mai aveam de înșirat câteva sârme și mai aveam de construit balustrăzile de pe cabina pilotului și cea de pe teugă. Până să ajungă materialul pentru balustrăzi, am înșirat toate ațele:


Odată cu fetele, au ajuns la mine și sârmele așa că m-am apucat de treabă. Cumva, am reușit să pierd un stâlpișor de la balustradă pe undeva, așa că a trebuit să improvizez unul. Din fericire, lampa aia care stă pe teugă era candidata ideală, așa că piciorușul ei a fost prelungit să preia și funcția de stâlpișor. Alex a dat la pensulă o mână de vopsea pe balustrăzile cele noi, apoi le-am aplicat a două mână cu aerograful și au ieșit mult mai mișto decât cele pe care le-am făcut singur. Cam așa:


De bine, de rău, Nordkap e cam gata, așa cum a ieșit. Am reușit să rup vârful catargului o dată, și catargul de la pupa o dată. De-aia parâmele care țin catargul nu mai sunt așa de întinse în poza de mai sus, că n-am mai nimerit poziția corespunzătoare. Well, ducă-se.

Desigur, încercările pe apă n-au fost chiar așa de încununate de succes, pentru că am ieșit o singură dată cu el și locul ales (fântânile negre din Souk Al Bahar) n-au fost potrivite. Securiștii din mall nu m-au lăsat să mă joc acolo, că nu e voie. Desigur, n-au fost în stare să-mi explice de ce nu e voie, da’ nu e voie! În fine, distracția a fost scurtă dar oarecum folositoare, pentru că am băgat de seamă (și cred că puteți vedea și voi) că vaporașul este înclinat spre dreapta și trage nițel spre stânga. Desigur, cârma nu era setată cum trebuie, la momentul respectiv nu am avut scule la mine ca să refac reglajul, iar pentru asietă oricum nu aveam nimic pregătit. Din fericire, ăla a fost un weekend lung și am reușit să rezolv lucrurile. Prima chestie pe care am făcut-o a fost să înlocuiesc tijele de control pentru cârmă (două bucăți de fir de oțel de 0.5mm) cu o singură bucată dintr-un inox nu atât de tare, dar de 1mm grosime și deci suficient de rigidă:


Asta a anulat o grămadă din jocurile inerente tijelor prea subțiri, și a rezolvat problema cu direcția. Da, știu, echea cârmei este nițel șuie, dar e vorba doar de poziția echei față de ax. Oricum, nici reglajul ăsta n-a fost lipsit de emoții, pentru că inițial am vrut doar să modific poziția cârmei. Doar că atunci când am încercat, s-a rupt lipitura cârmei pe ax. De data asta însă am avut scule și idei, așa că am dat două găuri de 1mm în axul și pana cârmei, înfipt două tije de alamă (vreo 10 15 mm) în pana cârmei și gata, de-aici nu mai pleacă.

Următorul pas a fost echilibrarea laterală, iar pentru asta piscina de pe bloc e tocmai bună. E foarte util să poți fi în apă în fața navei când tot adaugi greutate și să vezi foarte clar dacă mai există înclinație sau ba. Prima chestie a fost să verific noul reglaj al cârmei, și spre bucuria mea l-am ghicit la marele fix, patru curse în lungul piscinei au demonstrat că acum vaporașul merge drept. 
Un borcănaș așezat pe partea stângă a punții și umplut cu apă până când s-a echilibrat cum trebuie a rezolvat problema asietei. Desigur, în casă am cântărit borcănașul și o bucată de plumb de greutatea corespunzătoare a fost adăugată în cală. E posibil să mai trebuiască nițel, pentru că deși are aceeași greutate (66 de grame au trebuit) bucata de plumb este așezată mult mai jos și mai aproape de linia de simetrie și deci nu produce atâta efect de răsucire. Am adăugat un gram sau două cu patafixul care ține plumbul la locul lui, dar nu am mai făcut verificări apoi. Dacă o să fie iarăși înclinat, am deja "antidotul". Mi-am cumpărat o cutie cu plumbi de pescuit mici, foarte utili la adăugat câte puțin unde mai e nevoie, în caz că mai e nevoie. Nu am altceva de făcut decât să iau un plumbuleț de-ăla și să-l înfig în patafixul care ține plumbul de 66 de grame.
Mbooon, și credeați că-i gata? Eu așa am crezut, da’ nu era cazul. În aceeași zi am luat cu noi mașinuțele, și cu ocazia asta s-a prăjit ESC-ul de la mașinuța cea veche. Da, aia pe care am luat-o din Dragon Mart cu 250dhs, în 2010. Deja îi înlocuisem receptorul (model vechi, pe 27Mhz) cu unul nou pe 2.4Ghz adaptat la același emițător ca și vaporașul (să nu mai car 2 emițătoare când ies la jucat) și pregătisem încă o baterie (LiPo de 7.4V) și înlocuisem conectorii ca să folosesc numai încărcătorul mare, așa că na...
Bun, ideea era că nu am fost convins ce anume s-a prăjit. Așa că odată ajuns acasă, am început să probez. Receptorul și servo-ul au fost conectate la vaporaș, merg fără probleme. Deci era clar, ESC-ul e mort. Păcat, că făcea treabă bună, da’ asta e. Doar că, mi-am pus întrebări vis-a-vis de motivul pentru care s-a bulit tocmai acum. Prima îngrijorare a fost legată de faptul că la momentul decesului, în mașinuță era montată bateria cea nouă, LiPo, nu aia originală NiMh. Mi s-a părut foarte ciudat să nu fie capabil ESC-ul să gestioneze 0.2V în plus (NiMh are 7.2V nominal, LiPo are 7.4 la 2S) dar na, altceva nu mi-am imaginat. Doar că, acasă, încercând să văd dacă motorul mașinuței mai e în toate mințile lui, i-am conectat firele direct la bateria...aia veche, pe care în parc o scosesem din mașinuță pe motiv că nu mai răspundea și era descărcată. Gizăs, era să îl dau pe jos, așa repede n-am mai văzut roțile alea învârtindu-se de multă vreme. Hmmm, ceva nu-i bine!
Înainte să vină fetele, m-am gândit eu că poate ar fi mai bună o baterie cu tensiune mai mare pentru vaporaș. Motorul ăsta de tip 740 pe care îl am funcționează între 6 și 18V, dar ideal ar fi 12V. Eu aveam o baterie de 9.6V. M-am tot foit și m-am tot învârtit, dar până la urmă am dat comandă și am luat o baterie LiPo 3S de 11.2V, să fie mai aproape de ce ar trebui să fie. Dacă tot am comandat, am luat și 10 perechi de conectori XT60. Când a ajuns marfa la mine, am purces și am înlocuit conectorii peste tot. La vaporaș (bateria cea nouă, bateria cea veche și ESC-ul), la mașinuță (bateria cea nouă, bateria cea veche și ESC-ul) și la încărcătorul profi pentru toate baterile. Așa încât acum pot să mă joc cu ESC-urile și bateriile cam cum vreau, că nu mai am probleme de compatibilitate.


Avantajul faptului că am același tip de conector pe toate jucăriile s-a văzut mintenaș, că am pus bateria mașinuței în vaporaș si hai la treabă! M-am plictisit de frecat comenzile alea înainte înapoi și stânga dreapta, așa că a devenit cam evident că ESC-ul mașinuței a murit pur și simplu...de bătrânețe.
Dacă tot m-am uitat prin mațe, mi-am pus ochelarii și am citit ce scria pe ESC-ul de la vaporaș. Hmm, not good. 2S. Deci cumva, eu cam stresam ESC-ul cu bateria pe care o am prevăzută pentru vaporaș. ESC-ul pare făcut să gestioneze baterie 2S (7.4V) iar eu foloseam fie 3S (11.2V) fie un NiMh de 9.6V. În ambele cazuri, ceva mai mult decât era normal. Mno, așa că m-am dus pe interneți și am comandat două ESC-uri 3S la prietenii chinezi. Mi s-a părut foarte interesant modul în care au înțeles tovarășii să facă afaceri. Căutarea (ESC 3S brushed) a returnat vreo 5 rezultate cu prețuri între 12 și vreo 20$ pe bucată. Am început să citesc specificații, m-am întors la ăla de 12$ doar că ce să vezi, acum era 10.50$. Am mai citit specificațiile de la încă două, m-am întors la ăla de 10.50$ și na poftim, era 8.95...Așa că am comandat 2 bucăți și gata. 17.75$, cu transport gratuit. Da, dacă faceți socoteala, 17.75/2 nu e 8.95.
Acuma, jocul așteptării. Desigur, vine destul de greu din Hong Kong încoace, mai ales cu poșta normală. Dar m-am decis să nu mai pun vaporașul pe apă până nu înlocuiesc ESC-ul cu unul potrivit. Și mai am și de aflat cum trebuie setat respectivul ESC, că la toate e un buton pe care scrie SET și nu știu cum și ce fel. Am înțeles că ăla modifică programul intern și îi zice ESC-ului ce fel de baterie are conectată (LiPo sau NiMh), ca să controleze tensiunea minimă. Bateriile nu se comportă la fel în exploatare, și n-am de gând să le stric doar din lene și ignoranță. De asemeni, e posibil să nu pot să modific programul fără ceva echipament special, caz în care...habar n-am ce-o să fac.

Ideea e că pe moment aștept să vină ESC-urile noi. Când vor veni (comandate direct cu conectori XT60), unul din ele o să-și găsească locul în vaporaș, ESC-ul din vaporaș ajunge în mașinuță, iar al doilea ESC nou o să fie de rezervă pentru următorul vaporaș RC. Receptorul îl am deja, comandat tot așa la ofertă când am înlocuit receptorul de la mașinuță, motorul și servo le am donate de la mașinuța care a făcut baie în lac (și care a decedat complet și a ajuns la coș) deci ce-mi mai trebuie e un plan potrivit pentru proiectul Nostalgia. Pentru că următorul model RC pe care vreau să-l fac este remorcherul "Dobrogea", geamăn cu "Banat"-ul pe care a navigat bunicul. Din nefericire, pentru el nu am decât O poză. Atât. Restul va trebui adaptat, ghicit, aproximat. O să dureze destul...

Până atunci, am două kituri statice. Un remorcher portuar (kit din plastic cumpărat de la Muzeul Maritim Internațional din Hamburg) și un kit de vas cu pânze tradițional arab, cumpărat de pe net și ajuns la mine acum adus de fete.
Am început să lucrez la remorcher, dar pentru că șmecherul e mic de tot, îmi trebuie o grămadă de chestii pe care nu le am: vopsele speciale, niște chit pentru plastic, o pensetă specială, lupă, un suport pentru șmirghel, bandă de mascare specială, chestii de-astea. Desigur, grație internetului le-am găsit la un magazin online din Germania și le-am comandat. 
Așa că...ce ziceam că fac? Aștept să vină poșta, că altceva nu prea am ce face.

duminică, 10 decembrie 2017

Episodul 108. Derp’s Hobby, part 3.4. Patience please! it’s only two years...

Bine ați revenit în șantierele navale din deșert! N-au trecut decât aproape doi ani de când am povestit câte ceva, așa că na, să mai ștergem praful.
Disclaimer: iarăși o să întâlniți în text o grămadă de "ieri" și altele asemenea. N-au nici o legătură cu realitatea, postul a fost scris pe durata a vreo două luni...
Eniuei, să purcedem la povestit.
Ultima oară când am scris despre asta, construcția era într-un stadiu oarecum incipient. Partea bună a fost că am reușit să scot corpul navei la nivel de satisfăcător. Partea nașpa e că dacă nu mă simt capabil sa fac ceva bine, o las moartă. De ce credeți că n-am mai făcut nimic la vaporaș timp de x luni? Numai gândul la vopsit mă făcea să tremur.
*
La nu foarte multă vreme după ce am terminat cu fibra de sticlă, am dat o mână de grund (al doilea tub de spray luat din ACE, că primul era înfundat bocnă când am încercat să-l folosesc, și deși m-am chinuit vreo săptămână cu diluantul vieții pus pe duza aia, n-a vrut să meargă nici mort. Sau mă rog, dacă-i mort...)


Am mai dat cu niște șmirghel și apoi cică să vopsesc. Hehe, ce simplu sună.
După ce m-am coit juma de an să-mi fac curaj să vopsesc ceva, am ajuns la concluzia că aerograful pe care-l aveam eu era de vină. O fi fost, nu zic nu, că era ceva panaramă tip suflai, da’ era clar că-mi căutam scuze deja. Desigur, respectivul aerograf nu putea să funcționeze fără compresor, așa că mi-am luat și de-ăla. Behold!


Acuma să fiu sincer, nu m-am împăcat deloc cu suflaiul de la Revell. Am reușit (destul de aproximativ) să vopsesc interiorul cabinei, dar a fost chinul de pe lume. Desigur, a trebuit vopsit întâi interiorul pentru că după ce am montat capacul, nu mai am acces acolo. Deci am mai petrecut niște timp căutând poze cu interiorul cabinei de comandă, am construit scaunul comandantului și bordul și sonarul, un telegraf mic și alte chestiuni care să arate frumușel acolo, apoi am închis cabina.




Pentru că mă tot frecam să vopsesc să nu vopsesc, am început să mai fac din piesele componente. Și acum după atâta amar de vreme, tot mai construiesc la ele. Nu mi-a plăcut niciodată munca repetitivă, da’ uneori n-ai ce face. Ia priviți ce mișto arată lada de pește și ușile zburătoare pentru plasă.


Dacă nu ați înțeles faza cu munca repetitivă, ia uitați cum arăta lada de pește ÎNAINTE de asamblare și vopsire:


81 de piese, în caz că vă întrebați. See what I mean? 
**
În același timp, nu mă înduram deloc să mă apuc de vopsit corpul, pentru că partea cu vopsitul era în continuare horror story. Doar căcumva, o discuție pe tema progresului la lucrare cu Robert a evoluat în ceva gen "mi-ar trebui un aerograf nou că ăsta (clonă chinezească după o clonă cehească după unul japonez) nu mai face treabă, și ar fi mișto să fie nițel mai finuț, cu o duză foarte fină pentru x y treabă și l-am găsit pe un site în doicilandia"...Well, dacă tot am dat comandă în Germania pentru al lui, am luat și eu un aerograf  gravitațional (așa mai entry level) dar cică foarte de încredere. Ce să zic, privind retrospectiv, cam așa e. Așa că mi-am luat aerograf. Nu vă gândiți că imediat ce l-am luat m-am pus pe treabă. Neaaah, ca orice copil cuminte care a căpătat o jucărie nou-nouță, întâi m-am uitat la el în cutie, că taaaare frumos era. Și cum, adică să-l murdăresc? Da’ dacă îl stric?
Până la urmă mi-am luat inima în dinți (nu foarte repede, întâi cu apă chioară) și după multe ezitări și discuții cu Robert vis-a-vis de diluția vopselelor și alte detalii, am vopsit și eu cu aerograful. Cred că primele obiecte vopsite au fost piesele turnate din plastic, gen uși, capace și ramele geamurilor. Erau deja pe culee, ușor de manevrat, plasticul deja avea o culoare foarte apropiată de culoarea finală, așa că am avut curaj.
And I got struck. Deci rezultatul a fost ATÂT de mișto comparativ cu vopseala la pensulă, încât inhibițiile mi-au dispărut mintenaș.
În foarte puțină vreme vaporașul meu arăta așa:


Cool, heh? Da, da’ problemele au un talent deosebit să mă găsească, așa că am făcut iarăși o pauză măreață de la lucru. Cel mai probabil din cauză că ajunsesem la o parte la care nu găseam o soluție de rezolvare, poate scule lipsă (am pierdut o gramadă de vreme căutând o soluție ca să decupez din celuloid discurile hublourilor). Până la urmă treaba s-a rezolvat cu un set de preducele, dar pe alea a trebuit sa le aștept de acasă...Iar timpul trecea și eu nu mișcam mare lucru. Prin "mare lucru" vreau de fapt să zic "nimic".
În plus, my Nemesis was lurking...Balustrăzile și scările. Nici la momentul de față nu am rezolvat cu balustrăzile, iar ăsta e principalul motiv pentru întârzieri și lăsat baltă totul. Nu am o idee clară despre procesul tehnilogic pe care ar trebui să-l aplic pentru asta.
***
Aaa, să vă zic cu scările...Scările sunt altă chestiune. Ideea era că în planuri ziceau tovarășii că se construiesc din sârmă de alamă de 0.8 sau cât naiba este aia din kit. Doar că eu m-am uitat în pungă, m-am uitat pe desen, și parcă dă cam cu virgulă cantitatea de material. Aceeași sârmă trebuie folosită la balustrăzi, la mâna curentă de-a lungul cabinei, la ceva piese/suporți de prin jur. Nu sunt bucăți mari, dar se adună. Apoi, la puntea prova e clar că bucățile respective trebuiesc înnădite, că nu ajunge o sârmă pentru toată balustrada. Probleme multe și neclare. Plus faptul că ar trebui să cositoresc chestiile alea, și nu prea mă pricep. Plus că mi-ar mai trebui niște mâini, și n-am. Dar divaghez, că eram la capitolul scări. Well, sunt patru scări de pisică pe cabină, fiecare cu 8 trepte. 32 de trepte de confecționat, vopsit, montat. Din ce material? Cum ziceam mai sus, sârma inclusă în kit nu pare suficientă. Prima încercare de remediere: altă sârmă, de diametru similar. Sursa? Agrafe de birou, dezdoite. Cu foarte mare chin am construit 32 de bucăți, belindu-mi deștele la maxim. Sârma aia de fier e a naibii de tare când vrei sa îndoi capete de 1.5mm, credeți-mă. Primul capăt merge ok, că ții cu cleștele, da’ la urmă...Oricum, le-am făcut pe nemernice. Da’ după ce le-am confecționat, n-am fost deloc mulțumit cu rezultatul. Pur și simplu, erau mult prea groase. Chiar la 0.8 (deși cred că e de 1mm de fapt) ar însemna – ținând cont de scara 1:50 la care e modelul – că treptele respective aveau 40 sau 50 mm diametru. No way Jose! 20 25 mm maxim aș zice, după ce am văzut pe vapoarele adevărate la care am lucrat când eram în AKER. Așa încât, sârmă mai subțire. Din fericire, Robert mi-a făcut rost de câteva lungimi de sârmă de cupru de diferite diametre, am mai găsit și eu în șantier niște 0.4 de la ecranele unor cabluri, ză treabă iz gud.
Citind aici, o să aveți impresia că lucrurile astea s-au petrecut așa, în decurs de două săptămâni. Hehe, ce glumă! Cred că au trecut 6 luni fără sa mișc un pai, doar am șters cutia de praf. Pur și simplu n-am avut chef de lucru, mereu a fost altceva de făcut, am găsit un set de cărți bune (Saxon Chronicles – Bernard Cornwell) sau orice alt motiv care să îmi justifice lenea.
Ce s-a schimbat? Habar n-am, am terminat de citit și m-am legumizat complet, plus că-mi amintesc că am zis de data trecută că la vizita asta o să ne jucăm cu vaporașul la fântâna de la Dubai Mall (între timp am mai descoperit o locație potrivită la City Walk) și mi s-a părut chiar de kko să nu mă țin de cuvânt.
Așa că după multe stremeri, am făcut scările respective, am dat și semnele pentru montaj și cică hai să le pun. Hmmm, vopsite în ce culoare? Pe plan nu scrie nimic, la alții le-am văzut albe, pe desen și în pozele de pe cutie par gri. Well, gri să fie! Da’ să moară mortu’ dacă pun aerograful pentru câteva chichinețe de-astea. Așa că le-am pensulizat, pe 90% din suprafață. Restul era înfipt în patafix, așa că urmează o nouă pensulizare, fiecare în parte, ca să le am gata înainte de montaj.
Ce-am mai făcut? Am asamblat am asamblat ambele vinciuri, barca de serviciu și macaraua ei, plutele și colacii de salvare, radarul de navigație, suporții plaselor de pescuit, rolele de ghidaj ale funiilor, catargul cu toate piesele lui, de-astea. E drept, catargul l-am finalizat abia ieri (de-aia nu e vopsit încă) iar restul pieselor zac în cutie de oarece vreme, da’ în principal asta. Nu mai am multe piese rămase prin cutie (neatinse, adică) dar oricum mai e destul. În principal, mizeriile alea de balustrăzi, lua-le-ar moartea să le ia, dacă nu cumva mor eu înainte să apuc să le fac.
LE: N-am murit. E drept că letconul a depus ceva efort în direcția asta, da' l-am lăsat să latre degeaba. Mi-a luat 2 ore să cositoresc 4 stâlpișori, așa că mi-am băgat picioarele și am lipit cu superglue tot. A mers surprinzător de mișto, așa că avem balustrăzi și scărițe:



****
Dacă mai țineți minte (glumesc, n-aveți nici un motiv să țineți minte vreun cuvințel din ce scrie p-aici) mă plângeam acum niște secole de "circular movements", de fiecare dată când vroiam să fac ceva, altceva trebuia făcut înainte, sau erau două chestii care trebuiau făcute pe rând, una înaintea ăleilalte. Nu pot să fixez catargul pe poziție până nu îl vopsesc. Nu pot să îl vopsesc până nu îi fac tiranții suport, că și ăia sunt în aceeași culoare, care trebuie amestecată din galben și alb,  deci toată șmecheria trebuie rezolvată într-o singură vopsire, că altfel muie mai fac aceeași nuanță.
Da' fără să am catargul fixat, nu pot să măsor exact tiranții care îl țin fix.
Dacă greșesc tiranții, am două probleme: una e că o să stea catargul strâmb, a doua ar fi că nu am material decât pentru o singură încercare. Am bulit-o, m-am kkt pe mine. Nici nu mă pot baza pe faptul că stă singur la locul lui, că jegosul nu intră în punte decât 1.5mm. Scârbele de la Billings au dat la fixul fix profilul pentru catarg, dădeau dreaq faliment dacă lăsau 10mm în plus. Un catarg de 270mm înălțime, suportat în 1.5mm la bază, cum ai suflat pe el s-a înclinat și mai și trebuie să stea în unghi aplecat spre pupa, deci nici măcar în poziție de echilibru.
LE: am improvizat un sistem de susținere și acum tiranții catargului sunt la locul lor. 

Niște vopsea și cam asta e cucatargu' vieții.



Ca să fie tacâmul complet, mă mai și mănâncă-n cur ca pe Zambila / vaca Milka. V-am zis că am asamblat macaraua bărcii. Acum mi-a venit ideea geni(t)ală să fac respectiva macara mobilă. Și aș fi zis că-mi trece repede, da' uite că mă tot gândesc cum s-o pun în aplicare.
LE: păi, niște epoxy, două șanțuri ca lumea tăiate în capul unui șurub de 4, câteva bucăți de placaj pe sub cabină ca să se așeze ca lumea, și macaraua se rotește.





Dup-aia, e incredibil câtă vreme se pierde cu rezolvat niște răhățișuri. Cum ar fi prinsul diverșilor scripeți de brațele macaralelor. Problema e că nu văd ca lumea. Când piesele cu care lucrezi au 3-4mm lungime, ar trebui un sistem de văzut ceva. Ochelarii mei sunt așa de sanchi, cică să citesc textul mic. O lulă, pe ăla îl văd și fără, da' să fac inel de 2mm diametru din sârmă de 0.3 și să-l trec prin două găuri de 0.8mm, garantat trebuie mai mult decât +0.5 ăia de la ochelari. Poate de-asta am petrecut câteva ore la masa de lucru și am obținut...doi scripeți legați de o bucată de lanț.
LLE: Dar dacă te uiți în cutie și vezi ce puține piese au mai rămas de pus, parcă îti mai vine inima la loc. Încă niște hei-rup și cabina arată cam cum ar trebui să arate:


În caz că ați ratat ultima partidă de lăudat, o să vă spun că firul înfășurat pe tamburul macaralei este suficient să coboare barca până la linia de plutire, plus vreo 5 cm. Și da, dacă rotești de manivelă, firul se desfășoară sau se retrage pe tambur. How cool is that?
Am fixat și rolele de ghidaj ale cablurilor pentru plasele de pescuit și suporții scripeților:



Am revopsit balustrada că nu mi-a plăcut diferența de nuanță între vopseaua veche și punctele noi unde am montat urechile în care stau în repaus cârligele pentru ridicat plasele. 
***
**
Și mai sunt chestii pe care le-am făcut deja și nu-mi place nici de moarte cum au ieșit, cum ar fi bandoul din jurul punții. Din cauză că baghetele din care a trebuit să le fac au fost înfiorător de proaste (lemnul foarte fragil, se despica imediat și nu în lungul fibrei), partea foarte rotundă de la pupa a ieșit...cam de kkt.



Kitul nu a ținut suficient, partea curbă nu a oferit suficient suport și a indus tensiuni care au desfăcut lipiturile, minuni de-astea. Probabil ar fi fost mai ușor dacă-mi aminteam de panaramele respective ÎNAINTE să dau grundul ăla, dar na, asta e. Apoi, mama improvizațiilor, cu ce să vopsesc dunga aia albă atât de îngustă, pe o suprafață atât de neregulată? Soluția mea a fost marker corector, și ar fi mers ok dacă suprafața era ceva mai dreaptă. Din nefericire nu e, așa că partea aia arată oribil. Sincer, mă gândesc s-o tai cu totul de-acolo, să șlefuiesc zona și să vopsesc din nou cu bleu și gata. O să mă mai gândesc, dar la momentul ăsta nu pare o soluție tocmai rea. Din păcate, ca să refac toată zona o sa fie muncă multă și din ce în ce mai greu de executat, cu piese înșirate deja în zonă.
LE: Am încercat să șlefuiesc zona și să mai înlătur din reziduurile de clei, dar succesul a fost limitat, așa că am lăsat-o baltă.
...Da' dacă tot am mascat pentru vopsit balustrada, am consumat toată banda de mascare pe care o aveam și gata cu tâmpenia aia cu alb sărea în ochi ca un gândac pe sandviș. Deci, cam așa:




Am mai făcut și restul de sârmulițe și cam așa arată la momentul ăsta:





Sigur că mai e de lucru. De exemplu, tijele care țin suporții ăia nu sunt încă vopsite și nici lipite. Nici catargul sau tiranții lui nu sunt lipite încă.
Hmmm, e o șmecherie cu tijele de pe cabină:



După cum se vede, alea au un capăt pe cabină și unul pe suport, și chestia iekă unul trebuie să rămână fix în timp ce celălalt trebuie să se poată demonta odată cucabina ca să permită accesul la mațele vaporașului (baterie mai ales, dar și axul elicei pentru ungere). Așa că probabil o să le lipesc cabină și o să le las așa cum sunt în capătul celălalt.
După ce o să refac stocul de bandă de mascare, poate o să mai dau un spray de alb pe balustrăzile de la cabină, că se cam cunosc urmele de pensulă.
Da' până una alta, aș zice că se vede luminița cum se apropie.
E drept, în 2006 când veneam spre casă tot așa se vedea Burjuman-ul cum se apropie și apoi...se depărta, că greșeam ieșirea din SZR. Faptul că la un moment dat finalul pare aproape nu e o garanție că totul o să meargă conform planurilor...