vineri, 31 august 2018

Episodul 110: Când pisica nu-i acasă...



AM fost și eu în conțed ca tot omul cu copil de vârstă școlară, și profitând de o săptămână întreagă liber de la guvernoi pentru Eid Al Adha m-am căpătat cu o lună întreagă, ditamai vacanța. Mașinuța mea avea vreo 29600 pe ceas când a venit vacanța, așa că mi-am zis în barbă că n-are sens să mă duc cu ea la service înainte să plec în vacanță ca apoi s-o las o lună întreagă să strângă praful, e mai bine s-o duc după ce vin. Nu de alta, da’ dacă e ceva în neregulă și nu află nimeni timp de o lună? M-aș kk pe gura mea spurcată…
Mno și vine je din vacanță...(verifică asta afară în drum spre Dubai)


stau ca Berilă la o coadă absolut monstruoasă la taxi în terminalu’ vieții T2 (aka autogara Văscăuți - Vest) și am ajuns acasă. Nimic nașpa în apartament așa că am desfăcut bagajele, făcut un sandviș pentru la job și somn de voie.
Pe lumină însă...Well, cum am zis, în apartament nu era nimic în neregulă. În balcon însă, cam asta era situația când am deschis ușa să „aerisesc” (o coacăză aerisit, la 35°C și 80% umiditate, da’ așa i-a rămas numele...)




Mda, ăla e un geam securizat gros de vreo 15mm, care a încasat-o. Shitfuck, o să rezolv când vin de la servici (am zis eu optimist nevoie mare). Mă dau jos în parcare, pun mâna pe mânerul ușii...Kanci. Nu s-a deschis.

„O fi amorțit bateria de la cheie, lasă că-i dau din buton”. Am dat din buton și ușile s-au...abia deschis? S-a auzit un „clink” și (abia) s-au deblocat dar cam atât. Sunetul a fost abia sesizabil față de cum suna în mod normal, și oricum nu era de bine. Desigur, nu s-a întâmplat nimic când am apăsat pe butonul de pornire. A pâlpâit bordul (WTF!?) și nimic în plus. Nici vorbă de pornit. Am apăsat iar, de data asta s-a aprins complet, dar era clar că nu-i a bună. Ceasul se resetase (era 0:00), se mai aprindeau diverse pe-acolo în mod haotic, iar de învârtit nici nu se punea problema. Nici nu a vrut să mai încuie mașina...

Ok, e clar că la service să las mașina nu mai ajung, am lăsat-o cum era (slavo bogu că e DXB că în .ro nu știu dacă era chiar isteț să lași mașina descuiată 8 ore în parcare), așa că hai să le povestesc ăstora de la pază despre geam.
A venit nenea ăla cu mine, a făcut poze la victimă și la locul crimei (special n-am mai mers prin balcon, să se vadă clar orice urme străine și ulterioare în mega-stratul de praf adunat), și a zis să vorbesc cu proprietarul că e clar că nu e din cauza mea și deci e treaba lui să rezolve...Trimisesem deja mesaj cu pozele de rigoare la tovarășa aia care se ocupă, așa că asta era tot ce se putea face pe moment. La o privire mai atentă se puteau vedea două urme clare de mâini pe partea de sus și de afară a balustrăzii, deci cea mai plauzibilă teorie ar fi că ăia care au spălat fațada au intrat în balans cu nacela (sau i-a împins vântul, naiba știe) și n-au reușit să se oprească la timp. S-au gândit ei că n-are rost să zică ceva până nu zice ăla de locuiește acolo, iar spre norocul lor ăla (adică eu) era plecat pentru o lună. Well, soarta crudă și destinul trist, presupun că până la urmă tot eu o să-l plătesc (respectiv proprietara o să îmi oprească din depozitul de garanție), deși n-am avut nimic de-a face cu incidentul.
Am avut baftă să găsesc un taxi și am ajuns la job, de unde am sunat la Audi. Întâi la service, să le zic de ce nu pot să vin la 7:30 când aveam programare pentru service la 30k km, apoi la Road Assist să rezolvăm cu cadavrul. Băjeții au zis că trimit mașină cu platformă unde și când zic eu, așa că le-am dat coordonate din Maps și le-am zis să fie acolo la ora cin’șpe sute când ajung de la job.
Spre lauda lor, erau deja acolo când am ajuns eu. Nenea ăla a luat roboțelul de resuscitat mașini și a venit cu mine în parcare. Cuplată la roboțel, Syyara și-a revenit nițel din comă, a pornit din prima încercare și aia a fost.
N-am îndrăznit să mai opresc motorul, așa că am dus-o glonț la service. Am lăsat-o afară și le-am povestit la recepție cam care e treaba, au băgat-o înăuntru la un post de lucru și hai să-i facă recepția pentru intrare în service.


Au făcut ei ce era de făcut, hai să vedem ce mai e în portbagaj ca să noteze pe foaie. Multe succesuri, că portbagajul să se mai deschidă iok! Zăvorul e și el electric, știți? Cum s-ar zice, după 15 minute de mers și încărcat de la alternator, iar uitase ora și nu avea zeamă nici să deschidă portbagajul. Treaba e dubașă rău, zice nenea ăla, nu putem să îți dăm mașina înapoi mai devreme de joi după-amiază. Buey, ejjti nebun? Și io cu ce mă duc la scârbici doo zile întregi?
Light bulb moment, că îmi lăsase drăgălașa de Cora cheia de rezervă de la mașina ei. Așa că hocus-pocus, taxi până în JLT, luat mașina Corei, mers acasă (în ritm de melc beat că nu mă împac nici neam cu BMW și comenzile lor) și asta a fost.
Joi m-a sunat omul de la service pe la trei juma’ că mașina o să fie gata pe la 6 și  dacă pot să trec atunci că vor să mai țină nițel la încărcat bateria. Acuma, nu știu ce era de încărcat atâta la bateria aia (avea deja mai mult de 24 de ore de supt zeamă, dacă nu și-a revenit până atunci apoi era clar că nu mai era nimic de făcut în afară de parastas și zeamă de alta). Da' cum puteam să vin când a zis, așa am și făcut. 
Am lăsat mașina Corei în parcare la ea (cu ajutor de la omul de pază, că nu mai știam locul de pe care o luasem 😐 - 'tard) nimerit un taxi chiar când ieșeam din hol de la ei și tzup la service să-mi recuperez frumușatza. 
După cum mă așpteptam, "Bade baterie nouă, șamdiridiridiridida!", plus restul chestiilor care trebuiau făcute la inspecție.
Job done, mașina spălată și curată, we're back in business.

Omu' de la service a zis că bateria a avut un defect de fabricație (no shit sherlock?) și o să fie trimisă în Germania pentru investigații mai amănunțite, da' eu cred că de fapt or s-o arunce bine-mersi și aia o să fie toată istoria. Sigur, e nașpa că a pierdut măsurătorile medii de consum și viteză, da’ nu e chiar relevant. Mai surprinzător mi s-a părut că muzica a luat-o din loc de unde se oprise, deși între timp fusese schimbată bateria.
Și cam așa...

vineri, 19 ianuarie 2018

Episodul 109. Derp’s hobby, part 3.5: The last one. Almost.

După cum spuneam prin mai multe texte de p-aici, uneori n-ai altceva ce face decât să aștepți și să toooot aștepți.
Într-o fază de-aia sunt eu acum. Data trecută când am scris, mai aveam de înșirat câteva sârme și mai aveam de construit balustrăzile de pe cabina pilotului și cea de pe teugă. Până să ajungă materialul pentru balustrăzi, am înșirat toate ațele:


Odată cu fetele, au ajuns la mine și sârmele așa că m-am apucat de treabă. Cumva, am reușit să pierd un stâlpișor de la balustradă pe undeva, așa că a trebuit să improvizez unul. Din fericire, lampa aia care stă pe teugă era candidata ideală, așa că piciorușul ei a fost prelungit să preia și funcția de stâlpișor. Alex a dat la pensulă o mână de vopsea pe balustrăzile cele noi, apoi le-am aplicat a două mână cu aerograful și au ieșit mult mai mișto decât cele pe care le-am făcut singur. Cam așa:


De bine, de rău, Nordkap e cam gata, așa cum a ieșit. Am reușit să rup vârful catargului o dată, și catargul de la pupa o dată. De-aia parâmele care țin catargul nu mai sunt așa de întinse în poza de mai sus, că n-am mai nimerit poziția corespunzătoare. Well, ducă-se.

Desigur, încercările pe apă n-au fost chiar așa de încununate de succes, pentru că am ieșit o singură dată cu el și locul ales (fântânile negre din Souk Al Bahar) n-au fost potrivite. Securiștii din mall nu m-au lăsat să mă joc acolo, că nu e voie. Desigur, n-au fost în stare să-mi explice de ce nu e voie, da’ nu e voie! În fine, distracția a fost scurtă dar oarecum folositoare, pentru că am băgat de seamă (și cred că puteți vedea și voi) că vaporașul este înclinat spre dreapta și trage nițel spre stânga. Desigur, cârma nu era setată cum trebuie, la momentul respectiv nu am avut scule la mine ca să refac reglajul, iar pentru asietă oricum nu aveam nimic pregătit. Din fericire, ăla a fost un weekend lung și am reușit să rezolv lucrurile. Prima chestie pe care am făcut-o a fost să înlocuiesc tijele de control pentru cârmă (două bucăți de fir de oțel de 0.5mm) cu o singură bucată dintr-un inox nu atât de tare, dar de 1mm grosime și deci suficient de rigidă:


Asta a anulat o grămadă din jocurile inerente tijelor prea subțiri, și a rezolvat problema cu direcția. Da, știu, echea cârmei este nițel șuie, dar e vorba doar de poziția echei față de ax. Oricum, nici reglajul ăsta n-a fost lipsit de emoții, pentru că inițial am vrut doar să modific poziția cârmei. Doar că atunci când am încercat, s-a rupt lipitura cârmei pe ax. De data asta însă am avut scule și idei, așa că am dat două găuri de 1mm în axul și pana cârmei, înfipt două tije de alamă (vreo 10 15 mm) în pana cârmei și gata, de-aici nu mai pleacă.

Următorul pas a fost echilibrarea laterală, iar pentru asta piscina de pe bloc e tocmai bună. E foarte util să poți fi în apă în fața navei când tot adaugi greutate și să vezi foarte clar dacă mai există înclinație sau ba. Prima chestie a fost să verific noul reglaj al cârmei, și spre bucuria mea l-am ghicit la marele fix, patru curse în lungul piscinei au demonstrat că acum vaporașul merge drept. 
Un borcănaș așezat pe partea stângă a punții și umplut cu apă până când s-a echilibrat cum trebuie a rezolvat problema asietei. Desigur, în casă am cântărit borcănașul și o bucată de plumb de greutatea corespunzătoare a fost adăugată în cală. E posibil să mai trebuiască nițel, pentru că deși are aceeași greutate (66 de grame au trebuit) bucata de plumb este așezată mult mai jos și mai aproape de linia de simetrie și deci nu produce atâta efect de răsucire. Am adăugat un gram sau două cu patafixul care ține plumbul la locul lui, dar nu am mai făcut verificări apoi. Dacă o să fie iarăși înclinat, am deja "antidotul". Mi-am cumpărat o cutie cu plumbi de pescuit mici, foarte utili la adăugat câte puțin unde mai e nevoie, în caz că mai e nevoie. Nu am altceva de făcut decât să iau un plumbuleț de-ăla și să-l înfig în patafixul care ține plumbul de 66 de grame.
Mbooon, și credeați că-i gata? Eu așa am crezut, da’ nu era cazul. În aceeași zi am luat cu noi mașinuțele, și cu ocazia asta s-a prăjit ESC-ul de la mașinuța cea veche. Da, aia pe care am luat-o din Dragon Mart cu 250dhs, în 2010. Deja îi înlocuisem receptorul (model vechi, pe 27Mhz) cu unul nou pe 2.4Ghz adaptat la același emițător ca și vaporașul (să nu mai car 2 emițătoare când ies la jucat) și pregătisem încă o baterie (LiPo de 7.4V) și înlocuisem conectorii ca să folosesc numai încărcătorul mare, așa că na...
Bun, ideea era că nu am fost convins ce anume s-a prăjit. Așa că odată ajuns acasă, am început să probez. Receptorul și servo-ul au fost conectate la vaporaș, merg fără probleme. Deci era clar, ESC-ul e mort. Păcat, că făcea treabă bună, da’ asta e. Doar că, mi-am pus întrebări vis-a-vis de motivul pentru care s-a bulit tocmai acum. Prima îngrijorare a fost legată de faptul că la momentul decesului, în mașinuță era montată bateria cea nouă, LiPo, nu aia originală NiMh. Mi s-a părut foarte ciudat să nu fie capabil ESC-ul să gestioneze 0.2V în plus (NiMh are 7.2V nominal, LiPo are 7.4 la 2S) dar na, altceva nu mi-am imaginat. Doar că, acasă, încercând să văd dacă motorul mașinuței mai e în toate mințile lui, i-am conectat firele direct la bateria...aia veche, pe care în parc o scosesem din mașinuță pe motiv că nu mai răspundea și era descărcată. Gizăs, era să îl dau pe jos, așa repede n-am mai văzut roțile alea învârtindu-se de multă vreme. Hmmm, ceva nu-i bine!
Înainte să vină fetele, m-am gândit eu că poate ar fi mai bună o baterie cu tensiune mai mare pentru vaporaș. Motorul ăsta de tip 740 pe care îl am funcționează între 6 și 18V, dar ideal ar fi 12V. Eu aveam o baterie de 9.6V. M-am tot foit și m-am tot învârtit, dar până la urmă am dat comandă și am luat o baterie LiPo 3S de 11.2V, să fie mai aproape de ce ar trebui să fie. Dacă tot am comandat, am luat și 10 perechi de conectori XT60. Când a ajuns marfa la mine, am purces și am înlocuit conectorii peste tot. La vaporaș (bateria cea nouă, bateria cea veche și ESC-ul), la mașinuță (bateria cea nouă, bateria cea veche și ESC-ul) și la încărcătorul profi pentru toate baterile. Așa încât acum pot să mă joc cu ESC-urile și bateriile cam cum vreau, că nu mai am probleme de compatibilitate.


Avantajul faptului că am același tip de conector pe toate jucăriile s-a văzut mintenaș, că am pus bateria mașinuței în vaporaș si hai la treabă! M-am plictisit de frecat comenzile alea înainte înapoi și stânga dreapta, așa că a devenit cam evident că ESC-ul mașinuței a murit pur și simplu...de bătrânețe.
Dacă tot m-am uitat prin mațe, mi-am pus ochelarii și am citit ce scria pe ESC-ul de la vaporaș. Hmm, not good. 2S. Deci cumva, eu cam stresam ESC-ul cu bateria pe care o am prevăzută pentru vaporaș. ESC-ul pare făcut să gestioneze baterie 2S (7.4V) iar eu foloseam fie 3S (11.2V) fie un NiMh de 9.6V. În ambele cazuri, ceva mai mult decât era normal. Mno, așa că m-am dus pe interneți și am comandat două ESC-uri 3S la prietenii chinezi. Mi s-a părut foarte interesant modul în care au înțeles tovarășii să facă afaceri. Căutarea (ESC 3S brushed) a returnat vreo 5 rezultate cu prețuri între 12 și vreo 20$ pe bucată. Am început să citesc specificații, m-am întors la ăla de 12$ doar că ce să vezi, acum era 10.50$. Am mai citit specificațiile de la încă două, m-am întors la ăla de 10.50$ și na poftim, era 8.95...Așa că am comandat 2 bucăți și gata. 17.75$, cu transport gratuit. Da, dacă faceți socoteala, 17.75/2 nu e 8.95.
Acuma, jocul așteptării. Desigur, vine destul de greu din Hong Kong încoace, mai ales cu poșta normală. Dar m-am decis să nu mai pun vaporașul pe apă până nu înlocuiesc ESC-ul cu unul potrivit. Și mai am și de aflat cum trebuie setat respectivul ESC, că la toate e un buton pe care scrie SET și nu știu cum și ce fel. Am înțeles că ăla modifică programul intern și îi zice ESC-ului ce fel de baterie are conectată (LiPo sau NiMh), ca să controleze tensiunea minimă. Bateriile nu se comportă la fel în exploatare, și n-am de gând să le stric doar din lene și ignoranță. De asemeni, e posibil să nu pot să modific programul fără ceva echipament special, caz în care...habar n-am ce-o să fac.

Ideea e că pe moment aștept să vină ESC-urile noi. Când vor veni (comandate direct cu conectori XT60), unul din ele o să-și găsească locul în vaporaș, ESC-ul din vaporaș ajunge în mașinuță, iar al doilea ESC nou o să fie de rezervă pentru următorul vaporaș RC. Receptorul îl am deja, comandat tot așa la ofertă când am înlocuit receptorul de la mașinuță, motorul și servo le am donate de la mașinuța care a făcut baie în lac (și care a decedat complet și a ajuns la coș) deci ce-mi mai trebuie e un plan potrivit pentru proiectul Nostalgia. Pentru că următorul model RC pe care vreau să-l fac este remorcherul "Dobrogea", geamăn cu "Banat"-ul pe care a navigat bunicul. Din nefericire, pentru el nu am decât O poză. Atât. Restul va trebui adaptat, ghicit, aproximat. O să dureze destul...

Până atunci, am două kituri statice. Un remorcher portuar (kit din plastic cumpărat de la Muzeul Maritim Internațional din Hamburg) și un kit de vas cu pânze tradițional arab, cumpărat de pe net și ajuns la mine acum adus de fete.
Am început să lucrez la remorcher, dar pentru că șmecherul e mic de tot, îmi trebuie o grămadă de chestii pe care nu le am: vopsele speciale, niște chit pentru plastic, o pensetă specială, lupă, un suport pentru șmirghel, bandă de mascare specială, chestii de-astea. Desigur, grație internetului le-am găsit la un magazin online din Germania și le-am comandat. 
Așa că...ce ziceam că fac? Aștept să vină poșta, că altceva nu prea am ce face.

duminică, 10 decembrie 2017

Episodul 108. Derp’s Hobby, part 3.4. Patience please! it’s only two years...

Bine ați revenit în șantierele navale din deșert! N-au trecut decât aproape doi ani de când am povestit câte ceva, așa că na, să mai ștergem praful.
Disclaimer: iarăși o să întâlniți în text o grămadă de "ieri" și altele asemenea. N-au nici o legătură cu realitatea, postul a fost scris pe durata a vreo două luni...
Eniuei, să purcedem la povestit.
Ultima oară când am scris despre asta, construcția era într-un stadiu oarecum incipient. Partea bună a fost că am reușit să scot corpul navei la nivel de satisfăcător. Partea nașpa e că dacă nu mă simt capabil sa fac ceva bine, o las moartă. De ce credeți că n-am mai făcut nimic la vaporaș timp de x luni? Numai gândul la vopsit mă făcea să tremur.
*
La nu foarte multă vreme după ce am terminat cu fibra de sticlă, am dat o mână de grund (al doilea tub de spray luat din ACE, că primul era înfundat bocnă când am încercat să-l folosesc, și deși m-am chinuit vreo săptămână cu diluantul vieții pus pe duza aia, n-a vrut să meargă nici mort. Sau mă rog, dacă-i mort...)


Am mai dat cu niște șmirghel și apoi cică să vopsesc. Hehe, ce simplu sună.
După ce m-am coit juma de an să-mi fac curaj să vopsesc ceva, am ajuns la concluzia că aerograful pe care-l aveam eu era de vină. O fi fost, nu zic nu, că era ceva panaramă tip suflai, da’ era clar că-mi căutam scuze deja. Desigur, respectivul aerograf nu putea să funcționeze fără compresor, așa că mi-am luat și de-ăla. Behold!


Acuma să fiu sincer, nu m-am împăcat deloc cu suflaiul de la Revell. Am reușit (destul de aproximativ) să vopsesc interiorul cabinei, dar a fost chinul de pe lume. Desigur, a trebuit vopsit întâi interiorul pentru că după ce am montat capacul, nu mai am acces acolo. Deci am mai petrecut niște timp căutând poze cu interiorul cabinei de comandă, am construit scaunul comandantului și bordul și sonarul, un telegraf mic și alte chestiuni care să arate frumușel acolo, apoi am închis cabina.




Pentru că mă tot frecam să vopsesc să nu vopsesc, am început să mai fac din piesele componente. Și acum după atâta amar de vreme, tot mai construiesc la ele. Nu mi-a plăcut niciodată munca repetitivă, da’ uneori n-ai ce face. Ia priviți ce mișto arată lada de pește și ușile zburătoare pentru plasă.


Dacă nu ați înțeles faza cu munca repetitivă, ia uitați cum arăta lada de pește ÎNAINTE de asamblare și vopsire:


81 de piese, în caz că vă întrebați. See what I mean? 
**
În același timp, nu mă înduram deloc să mă apuc de vopsit corpul, pentru că partea cu vopsitul era în continuare horror story. Doar căcumva, o discuție pe tema progresului la lucrare cu Robert a evoluat în ceva gen "mi-ar trebui un aerograf nou că ăsta (clonă chinezească după o clonă cehească după unul japonez) nu mai face treabă, și ar fi mișto să fie nițel mai finuț, cu o duză foarte fină pentru x y treabă și l-am găsit pe un site în doicilandia"...Well, dacă tot am dat comandă în Germania pentru al lui, am luat și eu un aerograf  gravitațional (așa mai entry level) dar cică foarte de încredere. Ce să zic, privind retrospectiv, cam așa e. Așa că mi-am luat aerograf. Nu vă gândiți că imediat ce l-am luat m-am pus pe treabă. Neaaah, ca orice copil cuminte care a căpătat o jucărie nou-nouță, întâi m-am uitat la el în cutie, că taaaare frumos era. Și cum, adică să-l murdăresc? Da’ dacă îl stric?
Până la urmă mi-am luat inima în dinți (nu foarte repede, întâi cu apă chioară) și după multe ezitări și discuții cu Robert vis-a-vis de diluția vopselelor și alte detalii, am vopsit și eu cu aerograful. Cred că primele obiecte vopsite au fost piesele turnate din plastic, gen uși, capace și ramele geamurilor. Erau deja pe culee, ușor de manevrat, plasticul deja avea o culoare foarte apropiată de culoarea finală, așa că am avut curaj.
And I got struck. Deci rezultatul a fost ATÂT de mișto comparativ cu vopseala la pensulă, încât inhibițiile mi-au dispărut mintenaș.
În foarte puțină vreme vaporașul meu arăta așa:


Cool, heh? Da, da’ problemele au un talent deosebit să mă găsească, așa că am făcut iarăși o pauză măreață de la lucru. Cel mai probabil din cauză că ajunsesem la o parte la care nu găseam o soluție de rezolvare, poate scule lipsă (am pierdut o gramadă de vreme căutând o soluție ca să decupez din celuloid discurile hublourilor). Până la urmă treaba s-a rezolvat cu un set de preducele, dar pe alea a trebuit sa le aștept de acasă...Iar timpul trecea și eu nu mișcam mare lucru. Prin "mare lucru" vreau de fapt să zic "nimic".
În plus, my Nemesis was lurking...Balustrăzile și scările. Nici la momentul de față nu am rezolvat cu balustrăzile, iar ăsta e principalul motiv pentru întârzieri și lăsat baltă totul. Nu am o idee clară despre procesul tehnilogic pe care ar trebui să-l aplic pentru asta.
***
Aaa, să vă zic cu scările...Scările sunt altă chestiune. Ideea era că în planuri ziceau tovarășii că se construiesc din sârmă de alamă de 0.8 sau cât naiba este aia din kit. Doar că eu m-am uitat în pungă, m-am uitat pe desen, și parcă dă cam cu virgulă cantitatea de material. Aceeași sârmă trebuie folosită la balustrăzi, la mâna curentă de-a lungul cabinei, la ceva piese/suporți de prin jur. Nu sunt bucăți mari, dar se adună. Apoi, la puntea prova e clar că bucățile respective trebuiesc înnădite, că nu ajunge o sârmă pentru toată balustrada. Probleme multe și neclare. Plus faptul că ar trebui să cositoresc chestiile alea, și nu prea mă pricep. Plus că mi-ar mai trebui niște mâini, și n-am. Dar divaghez, că eram la capitolul scări. Well, sunt patru scări de pisică pe cabină, fiecare cu 8 trepte. 32 de trepte de confecționat, vopsit, montat. Din ce material? Cum ziceam mai sus, sârma inclusă în kit nu pare suficientă. Prima încercare de remediere: altă sârmă, de diametru similar. Sursa? Agrafe de birou, dezdoite. Cu foarte mare chin am construit 32 de bucăți, belindu-mi deștele la maxim. Sârma aia de fier e a naibii de tare când vrei sa îndoi capete de 1.5mm, credeți-mă. Primul capăt merge ok, că ții cu cleștele, da’ la urmă...Oricum, le-am făcut pe nemernice. Da’ după ce le-am confecționat, n-am fost deloc mulțumit cu rezultatul. Pur și simplu, erau mult prea groase. Chiar la 0.8 (deși cred că e de 1mm de fapt) ar însemna – ținând cont de scara 1:50 la care e modelul – că treptele respective aveau 40 sau 50 mm diametru. No way Jose! 20 25 mm maxim aș zice, după ce am văzut pe vapoarele adevărate la care am lucrat când eram în AKER. Așa încât, sârmă mai subțire. Din fericire, Robert mi-a făcut rost de câteva lungimi de sârmă de cupru de diferite diametre, am mai găsit și eu în șantier niște 0.4 de la ecranele unor cabluri, ză treabă iz gud.
Citind aici, o să aveți impresia că lucrurile astea s-au petrecut așa, în decurs de două săptămâni. Hehe, ce glumă! Cred că au trecut 6 luni fără sa mișc un pai, doar am șters cutia de praf. Pur și simplu n-am avut chef de lucru, mereu a fost altceva de făcut, am găsit un set de cărți bune (Saxon Chronicles – Bernard Cornwell) sau orice alt motiv care să îmi justifice lenea.
Ce s-a schimbat? Habar n-am, am terminat de citit și m-am legumizat complet, plus că-mi amintesc că am zis de data trecută că la vizita asta o să ne jucăm cu vaporașul la fântâna de la Dubai Mall (între timp am mai descoperit o locație potrivită la City Walk) și mi s-a părut chiar de kko să nu mă țin de cuvânt.
Așa că după multe stremeri, am făcut scările respective, am dat și semnele pentru montaj și cică hai să le pun. Hmmm, vopsite în ce culoare? Pe plan nu scrie nimic, la alții le-am văzut albe, pe desen și în pozele de pe cutie par gri. Well, gri să fie! Da’ să moară mortu’ dacă pun aerograful pentru câteva chichinețe de-astea. Așa că le-am pensulizat, pe 90% din suprafață. Restul era înfipt în patafix, așa că urmează o nouă pensulizare, fiecare în parte, ca să le am gata înainte de montaj.
Ce-am mai făcut? Am asamblat am asamblat ambele vinciuri, barca de serviciu și macaraua ei, plutele și colacii de salvare, radarul de navigație, suporții plaselor de pescuit, rolele de ghidaj ale funiilor, catargul cu toate piesele lui, de-astea. E drept, catargul l-am finalizat abia ieri (de-aia nu e vopsit încă) iar restul pieselor zac în cutie de oarece vreme, da’ în principal asta. Nu mai am multe piese rămase prin cutie (neatinse, adică) dar oricum mai e destul. În principal, mizeriile alea de balustrăzi, lua-le-ar moartea să le ia, dacă nu cumva mor eu înainte să apuc să le fac.
LE: N-am murit. E drept că letconul a depus ceva efort în direcția asta, da' l-am lăsat să latre degeaba. Mi-a luat 2 ore să cositoresc 4 stâlpișori, așa că mi-am băgat picioarele și am lipit cu superglue tot. A mers surprinzător de mișto, așa că avem balustrăzi și scărițe:



****
Dacă mai țineți minte (glumesc, n-aveți nici un motiv să țineți minte vreun cuvințel din ce scrie p-aici) mă plângeam acum niște secole de "circular movements", de fiecare dată când vroiam să fac ceva, altceva trebuia făcut înainte, sau erau două chestii care trebuiau făcute pe rând, una înaintea ăleilalte. Nu pot să fixez catargul pe poziție până nu îl vopsesc. Nu pot să îl vopsesc până nu îi fac tiranții suport, că și ăia sunt în aceeași culoare, care trebuie amestecată din galben și alb,  deci toată șmecheria trebuie rezolvată într-o singură vopsire, că altfel muie mai fac aceeași nuanță.
Da' fără să am catargul fixat, nu pot să măsor exact tiranții care îl țin fix.
Dacă greșesc tiranții, am două probleme: una e că o să stea catargul strâmb, a doua ar fi că nu am material decât pentru o singură încercare. Am bulit-o, m-am kkt pe mine. Nici nu mă pot baza pe faptul că stă singur la locul lui, că jegosul nu intră în punte decât 1.5mm. Scârbele de la Billings au dat la fixul fix profilul pentru catarg, dădeau dreaq faliment dacă lăsau 10mm în plus. Un catarg de 270mm înălțime, suportat în 1.5mm la bază, cum ai suflat pe el s-a înclinat și mai și trebuie să stea în unghi aplecat spre pupa, deci nici măcar în poziție de echilibru.
LE: am improvizat un sistem de susținere și acum tiranții catargului sunt la locul lor. 

Niște vopsea și cam asta e cucatargu' vieții.



Ca să fie tacâmul complet, mă mai și mănâncă-n cur ca pe Zambila / vaca Milka. V-am zis că am asamblat macaraua bărcii. Acum mi-a venit ideea geni(t)ală să fac respectiva macara mobilă. Și aș fi zis că-mi trece repede, da' uite că mă tot gândesc cum s-o pun în aplicare.
LE: păi, niște epoxy, două șanțuri ca lumea tăiate în capul unui șurub de 4, câteva bucăți de placaj pe sub cabină ca să se așeze ca lumea, și macaraua se rotește.





Dup-aia, e incredibil câtă vreme se pierde cu rezolvat niște răhățișuri. Cum ar fi prinsul diverșilor scripeți de brațele macaralelor. Problema e că nu văd ca lumea. Când piesele cu care lucrezi au 3-4mm lungime, ar trebui un sistem de văzut ceva. Ochelarii mei sunt așa de sanchi, cică să citesc textul mic. O lulă, pe ăla îl văd și fără, da' să fac inel de 2mm diametru din sârmă de 0.3 și să-l trec prin două găuri de 0.8mm, garantat trebuie mai mult decât +0.5 ăia de la ochelari. Poate de-asta am petrecut câteva ore la masa de lucru și am obținut...doi scripeți legați de o bucată de lanț.
LLE: Dar dacă te uiți în cutie și vezi ce puține piese au mai rămas de pus, parcă îti mai vine inima la loc. Încă niște hei-rup și cabina arată cam cum ar trebui să arate:


În caz că ați ratat ultima partidă de lăudat, o să vă spun că firul înfășurat pe tamburul macaralei este suficient să coboare barca până la linia de plutire, plus vreo 5 cm. Și da, dacă rotești de manivelă, firul se desfășoară sau se retrage pe tambur. How cool is that?
Am fixat și rolele de ghidaj ale cablurilor pentru plasele de pescuit și suporții scripeților:



Am revopsit balustrada că nu mi-a plăcut diferența de nuanță între vopseaua veche și punctele noi unde am montat urechile în care stau în repaus cârligele pentru ridicat plasele. 
***
**
Și mai sunt chestii pe care le-am făcut deja și nu-mi place nici de moarte cum au ieșit, cum ar fi bandoul din jurul punții. Din cauză că baghetele din care a trebuit să le fac au fost înfiorător de proaste (lemnul foarte fragil, se despica imediat și nu în lungul fibrei), partea foarte rotundă de la pupa a ieșit...cam de kkt.



Kitul nu a ținut suficient, partea curbă nu a oferit suficient suport și a indus tensiuni care au desfăcut lipiturile, minuni de-astea. Probabil ar fi fost mai ușor dacă-mi aminteam de panaramele respective ÎNAINTE să dau grundul ăla, dar na, asta e. Apoi, mama improvizațiilor, cu ce să vopsesc dunga aia albă atât de îngustă, pe o suprafață atât de neregulată? Soluția mea a fost marker corector, și ar fi mers ok dacă suprafața era ceva mai dreaptă. Din nefericire nu e, așa că partea aia arată oribil. Sincer, mă gândesc s-o tai cu totul de-acolo, să șlefuiesc zona și să vopsesc din nou cu bleu și gata. O să mă mai gândesc, dar la momentul ăsta nu pare o soluție tocmai rea. Din păcate, ca să refac toată zona o sa fie muncă multă și din ce în ce mai greu de executat, cu piese înșirate deja în zonă.
LE: Am încercat să șlefuiesc zona și să mai înlătur din reziduurile de clei, dar succesul a fost limitat, așa că am lăsat-o baltă.
...Da' dacă tot am mascat pentru vopsit balustrada, am consumat toată banda de mascare pe care o aveam și gata cu tâmpenia aia cu alb sărea în ochi ca un gândac pe sandviș. Deci, cam așa:




Am mai făcut și restul de sârmulițe și cam așa arată la momentul ăsta:





Sigur că mai e de lucru. De exemplu, tijele care țin suporții ăia nu sunt încă vopsite și nici lipite. Nici catargul sau tiranții lui nu sunt lipite încă.
Hmmm, e o șmecherie cu tijele de pe cabină:



După cum se vede, alea au un capăt pe cabină și unul pe suport, și chestia iekă unul trebuie să rămână fix în timp ce celălalt trebuie să se poată demonta odată cucabina ca să permită accesul la mațele vaporașului (baterie mai ales, dar și axul elicei pentru ungere). Așa că probabil o să le lipesc cabină și o să le las așa cum sunt în capătul celălalt.
După ce o să refac stocul de bandă de mascare, poate o să mai dau un spray de alb pe balustrăzile de la cabină, că se cam cunosc urmele de pensulă.
Da' până una alta, aș zice că se vede luminița cum se apropie.
E drept, în 2006 când veneam spre casă tot așa se vedea Burjuman-ul cum se apropie și apoi...se depărta, că greșeam ieșirea din SZR. Faptul că la un moment dat finalul pare aproape nu e o garanție că totul o să meargă conform planurilor...

vineri, 10 noiembrie 2017

Episodul 107. Latopul, din nou

Așa, câte puțin câte puțin, laptopul meu făcea figuri la taste. Principalul vinovat a fost X, care nu se mai apăsa decât când vroia el. Așa încât, exact devenea eact sau exxxxact și așa mai departe.
Fiind lovit de sindromul zambilica, am decis că situația nu este acceptabilă și ceva trebuie făcut. Așa încât, am dat o tură de interneți și pentru mirobolanta sumă de 16$ (transport included) am comandat undeva în Hongkong o tastatură de schimb pentru laptop. Asta a fost pe 23 octombrie, și au zis ei că ajunge undeva pe 20 - 22 decembrie. Nici o grabă moșule, nu stau chiar în apă.
Săptămâna trecută însă ce să vezi? Poftim cultură, treci matale pe la poștă în Al Quoz 4 să-ți ridici coletul.
Să ajung la oficiul poștal n-a fost chiar o aventură, da’ să ajung acolo înainte să închidă, a cerut nițel efort. Prima tentativă a eșuat pentru că am ajuns cu 5 minute după ora închiderii. Din vina nimănui, doar că nici nu mi-am pus problema să mă uit pe orarul de funcționare înainte să plec spre ei. Eniuei, a doua zi mi-am luat învoire o oră și am rezolvat. Nu fără emoții, că nu mai am ID card valabil. Viza mea e în proces de reînnoire (sau așa ar trebui, că la cât de tare se trag pe cur ăia de la departamentul respectiv, nu-i nici o minune să zacă toate alea într-un sertar în timp ce eu aștept ca amețitul să se întâmple ceva) așa că Emirates ID nu mai e valabil, pașaportul nu mai e valabil (bine, el e dar viza nu), noroc cu sărăcia de permis de conducere că ăla e valabil 10 ani și nu e dependent de rezidență.




Day 1:
Mboon, vin eu acasă cu tastatura în brațe și plin de avânt pionieresc și revoluționar, mă apuc de făcut varză prin laptop, după manual desigur.
Mai țineți minte ce s-a întâmplat ultima oară când m-am luat după manual? Exact, stai așa că nu-i chiar așa. Mai precis, trebuie demontat cam tot ca să ajungi la tastatură. Bine, nu e chiar rocket science, nici ideea că trebuie să-l faci piese nici munca în sine. La o adică, un laptop e o chestie foarte stratificată, așa că na, ca să ajungi la ultima coajă (tastatura fiind pe fața opusă accesului) e clar că trebuie să faci loc până acolo. Dar cum ziceam, manualul nu e de foarte mare ajutor în privința asta. Am desfăcut ce scria în manual că trebuie să desfaci ca să ajungi la tastatură, aiurea! Bineînțeles că mai erau o grămadă de chestii în cale, șuruburi ascunse etc.


Deci nu. Am găsit pe net un clip în care un tovarăș desfăcea piese-piese un laptop identic, așa că am căpătat ceva mai mult curaj. Clipul respectiv l-am deschis pe telefon, și hai la desfăcut. Mmmm how 'bout NO. M-am uitat eu la clip de vreo două ori, dar pe telefon e mic de tot, ochii mei nu mai sunt prea grozavi, plus că se închide ecranul una-două, deci nu.
Day 2:
E timpul pentru măsuri serioase, așa că am împrumutat un laptop de la servici ca să-l am deschis și cu clipul rulând și făcând pauzele necesare, am purces la dezmățat.
Pauzele respective au fost necesare deoarece jmekerul din clip avea o șurubelniță electrică și toate șuruburile erau foarte ascultătoare, în timp ce eu n-aveam decât o șurubelniță normală și sweetlittle jesus cât m-am chinuit să desfac unele șuruburi 😒.
Acuma, poate unii dintre voi or să ridice glasul (hehe, glumesc, cui dracu’ îi pasă și cine sulea își mai aduce aminte ce rahaturi de scule am cumpărat eu acum 3 ani? – răspunsul este nimeni la ambele întrebări, retorice dealtfel) cum că am șurubelniță electrică. Da, am, da’ cine naiba a mai pus-o la încărcat? Așa încât, ieri și-a dat obștescul sfârșit pe la al 16-lea șurub. Care nu e chiar mult, că vreo 12 sunt numai la nenorocitul de capac din spate. Ca o paranteză, trebuie să laud sculele astea de la IKEA. Nu știu dacă sunt la fel de bune și pe unde sunteți voi ăștia care citiți [roflmao]....Gata, m-am oprit din râs, deci cum ziceam, astea ce le-am luat eu sunt foarte mișto. Șurubelnița asta am luat-o când mi-am cumpărat mobila, și n-am încărcat-o nici atunci. Deci practic, de 3 ani stă cu încărcarea inițială. E drept că nici n-am folosit-o decât sporadic, dar totuși...Tot cuvinte de laudă am și pentru bormașina cu percuție (tot cu acumulator) și în general pentru toate chestiile astea ale lor. Gata, înapoi la laptop.
Mă, praf l-am făcut! Am demontat la el de-am umplut masa de șuruburi și piese, și până la urmă am ajuns să scot tastatura afară. Luat-o pe ailaltă din cutie și...Hmmm! Seamănă, da’ nu chiar răsare. Originalul avea un fel de schelet metalic pe spate, asta era doar plastic. În fine, dacă tot am ajuns până aici...Am pus la loc asamblat componente, draci-copaci, shitfuck moment: mi-au ramas vreo 7 șuruburi. Să mor crăcit dacă știu de unde dracu să le ia sunt. E și foarte confuz, că sunt goluri și locașe de șuruburi, dar sunt așa de ciudat puse că nu știi dacă mai vine ceva deasupra sau nu. Am pus șuruburi la diverse piese ca să constat cqnd am pus capacul (deci cu toată treaba gata!) că șurubul respectiv nu era de acolo, că în locașul ăla intra unul dintre șuruburile care țin capacul din spate. Deci dă și desface din nou...
Da’ revenind la acțiune, am rămas privind ca vițelul la poarta nouă grupul de șuruburi rămase orfane, și tot nu m-am dumirit de unde sunt. În fine, acuma asta e, întorc laptopul cu mutra în sus, deschid capacul și...
Nașpa, ce să zic. Nu prea stătea aliniată tastatura asta nouă, flexa de ziceai că-i gumă, zornăia din toate cele. Nașpa, ce mai! OK, mi-am luat inima-n dinți și am purces la desfăcut. Repriza a doua, mațele înșirate pe masă, pus la loc tastatura originală (la care nu mai face mizerii tasta x dar a început să fie capricioasă k) și hai înapoi la asamblat. Tot mi-au rămas vreo 5 șuruburi orfane, și e clar că lipsesc de undeva, pentru că tastatura nu se mai simte la fel de firm sub degete și face zgomot în partea dreaptă (de la tasta k încolo) deci presupun că acolo undeva am uitat să prind niște șuruburi pe dedesubt. Nu-mi dau seama unde, că m-am uitat de mi-au ieșit ochii ca la melc, da’ tot degeaba. Cred că o să-l desfac iarăși cândva, și poate o să văd de unde satan lipsesc șuruburile alea. Poate nu le-oi pune toate 5, dar poate măcar vreo 3 din ele.
Later Edit: l-am desfăcut din nou și am reușit să reduc numărul orfanilor la un singur șurub. O fi și ăla de pe dedesubt de undeva, da' sfântu' duh îl mai caută.
Așa încât, în concluzie, după 16$ și niște ore pierdute, am aceeași tastatură, o piesă cu care nu am ce face, laptopul nu mai are aceeași rigiditate ca la început și deci într-un cuvânt m-am stremut nu cam degeaba ci mai rău! Ceea ce este foarte trist, dar totuși poate fi considerată o experiență pozitivă.
Vedeți voi, când am comandat tastatura de schimb, am găsit pe amazon tastatură originală HP, la „numai” 127$. evident că la banii ăia nu merita să o iau, că deja bag bani în laptopul asta cât nu face. La 16$, e altă poveste. Da’ chestia e că după cum se vede, 16 dai, cam 16 face. Sigur, nu e nici o garanție că aia de 127 chiar face 127, dar deși sunt convins că șuruburile alea lipsă au ceva rol în flexibilitatea tastaturii, și lipsa șasiului ăla metalic de pe spate are un rol. Și-mi aduc aminte cât de tare flexa tastatura la laptopul șefului, o ieftinăciune de Dell rămasă cine știe de prin ce cotlon și mă minunam cât de nașpa se simte. O senzație de ieftin, cârpeală, improvizație, tipic meidinciaina. Nu vă zburliți degeaba, e o expresie folosită de mine. Știu că sunt și produse bune făcute de ei, laptopul ăsta fiind unul dintre ele, dar ăsta nu e meidinciaina. E made in China. Vorba lui Tyrion, see the difference?
Așa încât, s-a confirmat încă o dată că e greu de găsit ieftin și bun. Revenind la chestii pozitive, o să mai menționez două:
Prima, ar fi faptul că am curățat de praf ventilatorul și heatsink-ul exterior. Ventilatorul avea cât avea, dar pe radiatorul ăla erau o gramadă de scame. Deși nu l-am folosit foarte intens încă, se simte clar că e mai liniște.
A doua chestie ar fi că nu mi se mai pare chiar atât de complicat să faci bucăți un laptop, chiar unul atât de înghesuit cum e ăsta.
Sigur, sunt altele și mai înghesuite de atât, dar nu cred să mai ajung să mai defac prea curând unul. Pe de altă parte, faptul că mi-au ramas atâtea șuruburi mă face să mă îndoiesc serios de capacitatea de a pune la loc precis tot ce-am demontat, ceea ce știrbește mult din partea pozitivă a experienței. E foarte dezamăgitor și când ți se întâmplă asta cu un laptop ca ăsta care merge pe cinci ani și care să zicem că și-a cam trăit traiul (în domeniul ăsta cel puțin aș zice că laptopul ăsta e bunic) dar să ajungi în situația asta cu un laptop nou sau măcar relativ nou (să zicem de vreo doi ani) ? Cred că aș plânge de ciudă. Nu neapărat pentru că am reușit să stric într-o oarece măsură un lucru, dar pentru că la o adică, oare era necesară intervenția? Probabil în timp m-aș fi obișnuit să verific de două ori orice cuvânt care conținea litera x, dar...


Well, I gave it a shot and it didn’t turn out quite well.

vineri, 29 septembrie 2017

Episodul 106: Upgrade. Part 2.

Part 1.
Disclaimer: asta a fost scris pe 29 iunie, ashea keci nu vă oripilați că spun gogoși cu lipsa de feed-back.
Well, pentru că feedback-ul a fost monumental da’ a lipsit cu desăvârșire, am purces la cumparături.
Am luat două module de 8Gb, un SSD de 1Tb (aici îi mulțumesc pentru sfat lui Manowar) și o carcasă de SATA care să fie pe post de conector/adaptor. Desigur, fiind trei produse au venit în trei zile diferite, da’ până una alta, ieri (hue hue, ieri...) când am ajuns de la birou am găsit la portar carcasa/adaptor așa că am purces la desfăcut și jumulit.
Știți chestia aia cu "when anything else fails, read the fuckin’ manual”? Ei, la mine a fost așa, da’ în revers. Io, ca un gigel cuminte ce mă știu, am luat manualul și am citit cu atenție ce scria acolo înainte să mă apuc de treabă. Dup-aia, tot cu manualul în față, am purces la desfăcut chestii.
Din nefericire, era bullshit complet. Jumate din muncă am făcut-o degeaba, am desfăcut carcasa și displayul absolut de pomană (deși încă de când am citit am avut un WTF moment, da’ am crezut că are vreo legătură conectorul ăla și de-aia trebuie scos) și dezlipit chestii care nu era nevoie să fie atinse, așa că na, probabil am stricat mai mult decât era cazul.
Am înlocuit piesele, apasă pe boton, ciuciu. După 3 încercări inutile, am reușit să pornesc. Aparent, nu merge decât cu un singur modul de memorie, în slotul 1. Orice altă combinație duce la blocare. Sau mă rog, la "nufacenimicîn morțiimă-sii". Evident, în manual scria sus și tare că suportă până la 16Gb de RAM, în orice configurație (2 x 8 sau 1 x 16). În realitate n-a fost așa. Bine, primul hint a fost când am găsit o bucată de burete lipită în locul unde ar fi trebuit să intre al doilea modul de memorie, dar am zis că o fi așa, pentru suport. Well, n-a fost.
Așa încât, acum am (aveam...) un modul de 8Gb și unul de 4Gb care zac prin sertar, fără să se întrevadă vreo utilitate pentru ele în viitorul prea apropiat.
HDD-ul pe care l-am scos din laptop probabil o să poată fi folosit la ceva (și chiar ar fi putut fi folosit, dacă nu eram dobitoc, după cum se va vedea ulterior), dar pe moment nu știu cum să-l formatez complet ca să am o singură partiție (în loc de vreo 6 câte are acum, două EFI, două partiții normale și două de recovery). Am încercat de prin disk manager, dar în loc de opțiuni la click dreapta am numai help. Care help e desigur complet inutil. Prin urmare, l-am pus în sertar și acolo o sa zacă până o să aflu cum fac chestia respectivă.
Acum, ca rezultate. Probabil din cauză că nu folosesc prea puternic laptopul, nu cred că era  musai nevoie de upgrade. Singura chestie unde pare să fie un spor vizibil de viteză este la sărit prin filme. La HDD, era un pic de pauză până citea noua locație, acum răspunsul e instantaneu. Poate se simte și sporul de RAM dacă aș deschide 10 tab-uri de net simultan, dar până acum n-am avut ocazia.
So, that’s that.
Part 2. Din nefericire, cu schema asta toate s-au întâmplat anapoda, respectiv în ordinea cea mai nepotrivită posibil. Desigur, cu binele te obișnuiești mintenaș, așa că sunt super-încântat de viteza lu’ fulgerică-pronosport laptoapa meu. Am găsit până și o metodă să formatez HDD-ul vechi, așa că...îmbătrânesc și uit de la mână pân’ la gură😒
Am făcut la fel ca și cu mașina, dobitoc ce sunt. Am fost convins că HDD-ul extern pe care îl am e de 1Tb și că e cam jumate plin. Well, țineam eu minte ceva, da’ nu destul. Aveam vreo 500Gb ocupați pe el, da’ băiatu’ e de 2Tb, așa că loc liber pe el cârcă! Da’ bou’ bălții (adică io) nu se uită, așa că am căutat voinicește pe net și am găsit soluția, am formatat HDD-ul care fusese în laptop șiiiiii...preț de vreo 3 săptămâni am avut un HDD extern de 2Tb și unul de 500Gb stând la fel de degeaba. Mno, și-acu’ vine pocinogu’ vieții.
Nu mult după ce am uitat eu de ambele HDD-uri (că la ce dracu’ îmi trebuie? mortz und rănitz de hârciog prost) am o discuție cu fii-mea care îmi dă de știre că e uber mișto la info la liceu și ar fi bine să mă uit nițel prin laptopul de acasă să-i fac ceva, că se mișcă mai ceva ca ochiu’ mortului. Mbine, aia nu era o surpriză, Sony Vaio ăla de care v-am povestit acu’ 6 ani era ca un moș de-ăla de se mișcă cu cadrul, ce să-i ceri să urce scările?
Eniuei, nițel trezit la realitate, îi zic să-l arunce încoace (noroc cu o vizită la momentul oportun) să văd ce pot să-i fac.
Ich habe Pläne, große Pläne...cam așa: fac imagine la SSD-ul meu pe vechiul HDD de 500Gb. Adică pun înapoi HDD-ul vechi (vedeți de ce am zis că am fost retard cu agravanțe mai devreme? Dacă stăteam relaxat pe curu’ meu, nu era nici o problemă cu mișcarea asta), fac imagine de la windoza de pe Vaio pe SSD, și fac mega-upgrade la Vaio cu SSD de 1Tb și 8Gb de RAM. Laptoapa mea ar fi mers foarte bine ca și până înainte de upgrade (că singura diferență ar fi fost că ar fi avut 8 Gb de RAM în loc de 4) și Vaio, deși încetinit de procesorul vechi și poate și de Windoz7, ar fi mers (măcar teoretic) mult mai iute.
Din nefericire, socoteala de pe masă n-a mers cu aia din mațele computatoarelor. Prima șmecherie nașpa a fost că softul de la Samsung nu a mers la făcut imaginea înapoi pe HDD, așa ca am folosit EaseUS ca să fac clona SSD-ului. Și ceva n-a mers. Nu știu ce, dar n-a mers.
De data asta am fost inspirat, și nu m-am atins de SSD până nu am fost convins că HDD-ul vechi și-a reluat atribuțiile complet. Din păcate, abia am reușit să pornesc laptopul, d-apoi sa se și miște bine. Nu a recunoscut nici partiția de recovery (am vrut să fac factory reset), orice încercam să fac pe el mergea ca o căruță, așa că...
Cu durere în sluslet și lacrimi în ochi, am renunțat să mai fac altceva. Am pus la loc SSD-ul în laptopul meu (constatând cu bucurie că se mișcă la fel de bine ca înainte) și lui Vaio m-am mulțumit să-i pun încă 8Gb de RAM. Știți, al doilea modul cumpărat, care n-a mai încaput la mine. Inițial am zis că nu are rost să pun mai mult de 8Gb, pentru că pe interneți zicea că nu știe mai mult de 8 oricum. Da’ cum tocmai mi-am luat ceva plasă cu manualul, am zis să încerc. Mai ales că înlocuitul șmecheriilor în Vaio e joacă de copii. Două șuruburi super-accesibile, slide cover, gata tot. Ai acolo RAM, HDD, wi-fi, la botul calului. Prin urmare, am încercat întâi cu modulul de 4Gb pe care l-am scos din HP, mișcat nițel, încercat cu ăla de 8Gb, sesizat diferența, gata. Computerul raportează 12Gb RAM prezenți, dar nu-mi zice dacă îi poate folosi pe toți (al meu raportează 8GB prezenți, 7.92 folosibil). Oricum, mi s-a părut că se mișcă mai bine cu 12 așa că l-am lăsat acolo.
Așa că, asta e. Habar n-am DE CE nu a vrut să mai meargă ca lumea cu HDD-ul vechi. Nu știu ce a mers prost, dar ceva sigur s-a întâmplat. Acum făcând comparație cu Vaio (HDD similar) mi se pare că nu mai folosește mSSD-ul de 32Gb pe care îl are și care cred că făcea diferența înainte.