luni, 17 decembrie 2012

Episodul 51.1ver1/final release

Deci acu' ceva zile povesteam cum că șmecherii nu dau doi bani pe podul ăla și că e izolată bucata respectivă, and so on and so forth.
Well, se pare că ceva tot s-a întâmplat, sau cineva a avut interes să se facă reparația. Pentru că vineri dimineață când m-am oprit acolo, deja începuseră să lucreze. La ora 7 când am trecut eu erau niște omuleți la lucru, însiraseră niște pietre în coșuri de-alea paralelipipedice din plasă de oțel zincat (cum se văd și dincoace, în poza de mai jos), era și un excavator la fața locului. Cum-necum, se apucaseră de treabă. Am vorbit cu un tovarăș de acolo și mi-a zis că e posibil ca duminică să dea totuși drumul la circulație pe pod, chiar dacă reparația o sa fie doar temporară. Am zis eu că e bună treaba dacă zic așa ceva. Chiar dacă nu reușesc până duminică, în cursul săptămânii următoare tot ii dă drumul și nu mai trebuie să mă gândesc cum ajung acasă cu fetele,  toate cumpărăturile și bagajele.
Sâmbătă dimineață am plecat spre Jakarta, tot cu motoreta. Chestia care m-a surprins (în mod plăcut de data asta) a fost voluntariatul pentru reparațiile de la cealaltă parte a malului.



Ăia care se văd în plan îndepărtat sun copii în uniforme. Bine, probabil e mai fun să ajuți la reparația digului decât sa te duci la școală, dar totuși, e prima oară când îi văd pe localnici făcând ceva pentru comunitate. Nu de alta, dar când șuvoaiele de apă au adus gunoiul și noroiul în mijocul drumului, nu s-a sinchisit nimeni.

Sâmbătă dimineață pe la 8, înainte să plec spre Jakarta, am stat nițel de vorbă cu Nick (proprietarul de la Ocean Queen). Am fost mirat să-l văd acolo, mai ales că tipul e destul de mare ca om, și nu-l văd deloc încăpând pe locul din spate al unei motorete. Am aflat că a trecut podețul per pedes, apoi o altă mașină l-a așteptat de partea asta. Mi-a zis că se lucrează din greu la pod, că aveau aduse reflectoare pentru iluminat pe timpul nopții, o grămadă de oameni și 3 (da, trei) excavatoare! Îmi zicea că nu a văzut asemenea desfășurare de resurse în locul ăsta niciodată, și că tipul de acolo i-a confirmat ca duminică sau luni cel târziu or să dea drumul la circulație. Pe la 12:30 eu eram deja pe autostradă, la aprox 20km de Jakarta, când mi-a dat mesaj Nick să-mi spună că s-a dat drumul la circulație pe pod. Whow! Ok, nu știam cum arată la fața locului, dar dacă Nick a confirmat, însemna că se putea trece cu mașina.

Aseară la întoarcere, ne-am ținut răsfularea și am încetinit pe măsură ce ne apropiam de locație. Era deja noapte și nu am putut face poză. Azi dimineață tot nu ne-am oprit ca eram cam în întârziere, dar oricum am putut vedea câte ceva. Practic au finalizat umplerea cu piatră și pămând a "inimii" podului, o bandă de circulație pe mijloc. Încă lucrau la "coșurile" cu piatră din laterale, alea care ar urma să asigure lățimea normală a drumului. Sigur, e denivelat și deja s-au făcut făgașe în pământul și piatra de umplutură, dar e totuși practicabil. E foarte reconfortant să știi că nu mai trebuie să te îngrijorezi de ploaie. E foarte bine că au dat drumul circulației pe pod. Sigur, ar fi interesant de știut cum de s-a întâmplat minunea. Radu spunea că armata ar avea ceva tabere de antrenament ceva mai în sus pe munte, și deci ei ar fi la originea "telefonului roșu" care a pus în mișcare atâtea resurse.
Well, nu contează foarte mult acum. La întoarcere o să fac niște poze și editez articolul în consecință, deci stați p-aci nu va mișcați!

Iar dacă primesc poze de la restul, vă arăt ce friptură de mistreț am făcut duminică pentru la masa de prânz la Radu.


joi, 13 decembrie 2012

Episodul 51: Vine valu' și-mi ia malu'


S-au întâmplat câteva chestii care îmi tot fărâmă bucățica de Wa rămasă prin fundul sertarului.
Să încep cu începutul, adică sâmbătă dimineață. A început să plouă pe la zece, sau așa ceva. 
Nici o surpriză pân-aici, doar de-aia îi zice anotimp ploios, nu? Partea nasoală a fost că nu s-a mai oprit până a doua zi. Timp de vreo patru ore a plouat de-a rupt, cam așa:


În două ore s-a revărsat apa din câmpurile de orez din spate, a venit și torentul de pe deal și împreună au transformat Ocean Queen într-o mare de mizerie.
Piscina arată ca o băltoacă de-aia stătută, pietrișul de pe aleea din spatele casei mele s-a mutat vreo 3-4 metri mai la vale, minuni de-astea. Nu le-am mai făcut poze că e deprimant și așa.
Nu e mare problemă, într-o săptămână piscina o să fie curățată și na, poate o să mute cineva pietrișul ăla la locul lui. So far nu s-a învrednicit nimeni, așa că presupun că o să-l mut eu cu ligheanul, când o să am timp.

Luni dimineață am mers la servici fără probleme. La întoarcere însă, stai nițel că nu-i chiar așa. S-a surpat drumul chiar în fața podului, și nu se poate trece cu mașina mai departe.


Bun, și ce facem? Păi căutăm o rută ocolitoare. Cu masina nu se poate, dar nițeluș în aval e un podeț pe care se poate trece cu motoreta. 




De la locul respectiv până acasă nu mai e chiar mult (vreo doi kilometri jumate), dar nu e deloc comod să mergi pe motoretă. Am văzut ce rezultate poate avea o căzătură. Iar biata motoretă nu-i deloc fericită să care 90 de kile în plus (peste alea 60 ale lui Deni)
Așa, și cu mașina ce facem, unde o lăsăm? O lăsăm la o cunoștință ceva mai încolo. Mno bun, hai să încercăm. Thomas era de părere să stea la hotel în Pelabuhan Ratu până se rezolvă situația, dar eu nu am fost dispus să fac asemenea concesii. Eh, "ceva mai încolo" pentru cunoștința aia au însemnat încă vreo 2 km, da' dacă n-ai încotro, ce să faci?
Luni seara am ajuns ok acasă, marți dimineață am recuperat mașina fără problemă, dar la întoarcere our luck just run out.
Unul dintre dezavantajele motoretei este că n-are acoperiș. Așa că dacă te prinde ploaia, te cam udă. Și ce sanse sunt să te prinda ploaia în anotimpul ăăăă, ploios? Mari de tot. Ceea ce s-a și întâmplat. Prima parte a drumului am făcut-o pe o ploicică măruntă, fără mari probleme. Nu cred ca mai aveam mai mult de 500m de mers până acasă, când a început ploaia.
Am ajuns cu toate hainele ude fleașcă, de parcă aș fi căzut în apă. Rucsacul are totuși ceva proprietăți impermeabile, așa că amărâtul de laptop nu a pățit nimic. Același lucru și cu telefonul, deși practic a stat învelit într-o cârpă mustind de apă (a se citi buzunarul de la cămașă).
Abia pe la opt jumate s-a domolit nițel ploaia, dar pe la nouă a început din nou, mai tare. Omușorul de la pază s-a chinuit să devieze șuvoaiele ca să nu mai inunde piscina din nou, dar nu prea i-a ieșit. Așa că iar băltoacă mizerabilă în loc de piscină. Sigur, în timp se rezolvă. Dar oare câți nervi își face omul ăla care îngrijește piscina, daca tot la două zile, când zice și el mersi că încep să se vadă rezultatele muncii, trebuie s-o ia de la capăt?
În casă n-a intrat prea multă apă, doar nițel în baie (pe lângă bec), într-unul din dormitoarele din spate, în două locuri în living și desigur, pe terasă. Numai infltrația din baie a fost mai serioasă cu picurat din tavan, restul s-au limitat la pete de umezeală. Dar stau și mă gândesc ca mai sunt totuși cam 4 luni de sezon ploios. Câte lucruri pot să mai meargă prost? Multe, că Murphy nu doarme!
Probabil că până la urmă lucrurile or să se rezolve cu podul. Dar când? Drumul e întrerupt de  trei zile deja și nimeni nu pare să dea doi bani pe asta. Nu contează că ambulanța nu mai are cum ajunge dincolo de râu, nu contează că s-a întrerupt circulația mărfurilor în direcția aia. Până și în mult hulita noastră țară, există chestia aia pentru situații de urgență. Și când se rupe un pod, apare imediat armata și improvizează ceva până se decide ce fel se rezolvă permanent situația.
Am trecut azi dimineață pe la locul faptei. A apărut un mare morman de pietre, dar nu lucra nimeni. Sigur, înțeleg că nu se poate rezolva așa de ușor, dar nu pare să caute nimeni o soluție temporară. Iar dacă nu ai o soluție temporară, ar trebui să depui eforturi să implementezi soluția permanentă, nu? Well, așa e, doar că nu, vorba lui Manowar. Am auzit că reparația poate să dureze încă o lună, dar asta o fi valabil dacă o să se și apuce să facă ceva. Nu par să se grabească cu nimic. Nu par deranjați de situație, așa cum nu par deranjați nici de noroiul și gunoaiele aduse în șosea de torente, sau de alimentarea precară cu apă și energie sau de condițiile de igienă în care își prepară mâncarea. Iar dacă ei nu sunt deranjați de situație, nu cred că trebuie să mă aștept să reacționeze prea rapid ca să soluționeze ceva. Li se pare normal să nu facă nimeni nimic, pentru că probabil și ei ar face la fel...
Încă stau să mă gândesc cum le aduc pe fete la hotel, și cum cărăm bagajele și cumpărăturile. It will be a challenge. And a real bitch...