Well, I’m back.
O săptămână în Dubai nu e mare lucru, dacă privești
obiectiv. Dacă ești first timer, e destul de puțin ca să apuci să vezi tot ce e
de văzut și să te și odihnești nițel. Dacă ești harap hârșit ca mine, poate fi
prea mult. Doar că n-a fost.
A fost o săptămână de vacanță pe
care mi-am dorit-o mult, și de care cred că aveam nevoie. În ultima vreme,
vacanțele mele au cam semănat a “ce mai avem de făcut azi?” Asta a fost
diferit. Am stat la plajă în fiecare zi, m-am bucurat de mare și de soare…
Pe la începuturile traiului meu
prin Dubai ,
aveam o idee cum că “all credit card is bad, bad, bad thing”. Touch it and you
die. Painfully. Între timp m-am mai deșteptat. Am constatat primul avantaj:
poți cumpăra chestii de pe net, care uneori sunt mult mai ieftine și mai ușor
accesibile decât dintr-un magazin normal. Cum ar fi licențele pentru softuri.
Sau bilete de avion. Sau rezervări la hotel. De-astea. Well, așa că în Dubai devenisem suficient
de familiar cu conceptul de credit card și avantajele lui. E ok, atâta timp cât
îți menții creierul în funcțiune. Îl pui pe pauză, desigur că se duce dracului
șandramaua cât ai zice “cash”. Era mișto să ai un card de credit cu limită de
10k €, să te sune banca pentru confirmare la orice plată mai generoasă într-un magazin
sau la orice plată (chiar și minusculă) pe internet. Ei, acum am mai aflat un
detaliu. Sunt chestii pe care pur și simplu NU POȚI să le faci FĂRĂ un card de
credit. Cum ar fi, închiriatul unei mașini. Sigur, poți plăti cash
contravaloarea chiriei. Dar tot trebuie card pentru garanție. Fără asta, ne
pare rău da’ mergeți cu autobuzul sau taxiul. Desigur că totul s-a dus foarte
naibii când am plecat din Dubai ,
făcând trecerea de la Sheik la Bule (sau Bulă). Fără un contract pe termen
nelimitat, nu poți căpăta credit card. Iar într-o țară unde măgăriile de tot
felul sunt la ordinea zilei, credit cardul e cvasi-inutil.
Ceea ce a dus în cele din urmă la
un schimb de sms-uri cu Vio la 2 noaptea în aeroport, că n-am binevoit sa țin
minte și pin-ul de la cardul pe care-l căpătasem cu atâta strofocare de la
Luminița. Și dacă Robert nu avea chei de la noi sau dacă nu reușea să se
descurce, atunci să fi văzut fericirea maximă. Dar ca să revin, e grozav să ai
un card de credit, chiar și unul cu o limită destul de modestă. Bine, știam de
la Luminița că respectivul card e în RON, și urmează să se facă ceva conversie.
Ce nu am știut, (și mi-a plăcut la maxim când am constatat-o prima oară) a fost
când m-a întrebat tante de la casa de marcat din Hyper Panda dacă vreau să
plătesc în RON sau în AED. Sigur, pentru cineva un pic mai obișnuit cu asta
probabil e ceva banal. Eu m-am simțit nițeluș privilegiat. Hei, cineva a auzit
de RON! Nu chiar toată lumea, dar măcar cineva!
Așa…
Uitasem cum e să fii tratat ca
lumea și fără să trebuiască să fii jupuit cu orice preț. După ce m-am făcut de megabaftă la biroul celor de la Dollar din Terminalul 3, omul mi-a zis că
pot să merg în Terminalul 1 (mi-a zis și cum să fac asta) și îmi trimite mașina
acolo. Ceea ce am și făcut. Iar el a făcut ce a zis. A trimis masina acolo.
Lancer nou nouț, 80km la bord.
Cool. Plasticele încă pe bancheta din spate, India style. Not so cool.
A fost grozav să conduc iarăși pe
drumurile din Dubai .
However, mi-am amintit de ce urăsc cu pasiune mașina aia. Durează o veșnicie de când apeși
pe accelerație până se întâmplă ceva util. Da, zgomotul crește repede, altceva nu. Ca să-l citez pe Clarksonius, “What am I ? I’m flower? Mmm, no, I think
not. I’m a bottle? Mmm, not that either…Aaaahhh, I’m a gearbox, I'm supposed to
change gears!”
Închidere numai la ușa șoferului,
mereu uitam să încui mașina. Așa că trebuia să mă întorc de la 2 3 metri să
încui drăcovenia. Nu că ar fi avut vreo importanță dacă uitam, da’ na,
obiceiul…Nu-i bai, și-a facut treaba.
A meritat? Poate din punct de
vedere financiar, nu. Probabil am fi ieșit mai ieftin cu taxiul și metroul. Dar
am trecut de faza la care caut exclusiv cea mai ieftină variantă. La naiba,
dacă eram 100% sigur că o să-mi dea un A4, aș fi plătit și 1000$ pentru chestia
aia, deși pare complet imbecil să faci asta. Dar pentru “or similar”, nu mersi.
Eu dau 1000$, nu “or similar”.
Open beach plină de ruși. Plină
ochi. Extrem de aglomerat (deși aia nu e o surpriză, că acolo e mereu lume), și
în afară de câțiva rătăciți, ziceai că ești în Crimeea. Ruși, ruși, alți ruși.
Din fericire, și ceva rusoaice
notabile :megusta: Ce n-am reușit eu să înțeleg, e de ce mama naibii au ținut să
vină cu mă-sa la plajă? WTF!? Ok, dacă era și ceva borac implicat, mergea
teoria cu “mamaia cu nepotul, noi la distracție”. Dar nu erau așa mulți copii.
Iar cei care erau, erau în mare majoritate numai cu părinții. Babele respective
era acolo numai așa, ca să strice peisajul. Admiri și tu o pereche faină de
țâțe sau de buci, pui hoalbele pe zoom maxim, și brusc îți apare în retină o
morsă de-asta. Păi cum naiba să nu-ți explodeze creierul și să nu-ți dea
sângele pe ochi? Dezastru curat. Alt tip de fază penibilă, pitzi cu mă-sa pe
plajă, mă-sa cu aparatul și gagica pozează sieecsi. Pentru mă-ta!!?? JFC!!!!
Surpriza mare a fost vineri pe
Marian Beach. De obicei, locul ăla era cam la fel de populat ca și 47. Adică nu
prea. Ei, vineri a fost atâta lume că aveai senzația de Open Beach
Eniuei…
Orașul e așa cum îl știu. Food
court de la Batutta e nițel schimbat. Curtea exterioară unde mâncam de obicei
la prânz a dispărut. În locul ei, sunt două sau trei locații noi. Automatic
(ăla cu shawormele alea uber bestiale) s-a modernizat și arată foarte diferit
acum. Dar tot grozav e puiul ăla dezosat la grătar. S-au mai terminat de prin
lucrări (în special pe partea dinspre
Floating Bridge
Altă surpriză extrem de plăcută:
CatBoy s-a întors la Dubai
92, și programul de dimineață e iarăși CatBoy and Geordie Bird Breakfast. Când
plecasem eu din Dubai , CatBoy plecase și el
înapoi în UK .
A fost grozav să-i aud iarăși glasul. Accentul ăla e grozav, când spune “my
mom” și se aude “mi mum”. Plus bancurile. Nu-mi imaginam să mă răscolească atât
de tare un program la radio.
Bine, nu e numai programul la
radio. Toate lucrurile știute puse la un loc, au reușit să mă întoarcă pe dos
la gradul maxim. Senzația aia de lucru cunoscut, de…bine. Am simțit orașul cum
mă cuprinde și mă ține în brațe, o senzație de…acasă, pe care o simt numai când
aterizez pe Otopeni. Da, indiferent cum, nu reușesc să mă desprind, și mereu
SIMT când ajung în România. Acum mă gândesc că poate e de la mașină, naiba
știe? Sigur, nu se compară E85 cu SZR, dar totuși reușesc să mă confund cu
mașina, s-o simt legată de mine și eu de ea. Nu e vorba de sentimentele legate
de revederea familiei. Alea sunt “pe alt raft”. Stau acum și mă întreb dacă nu
cumva sentimentele mele față de Dubai
sunt mai strâns legate de Syyara decât am crezut. Oare dacă nu aș fi luat
decizia atunci să iau mașina, mi-ar mai fi părut atât de rău după Dubai , sau aș fi tratat
plecarea cu aceeași nepăsare pe care o am în legătură cu Indonezia? Fără
Syyara, ar fi rămas oare Dubai
numai locul de unde să câștigi un ban grămadă si atât?
Nu cred totuși. Dacă era numai
Syyara, nu ar fi trebuit să mă răscolească atât vizita asta. Lancer e masina
perfectă să enervezi pe cineva care “simte” mașinile. Dacă vrei să faci pe
cineva să urască masinile, atunci prima mașină în care trebuie să-l urci e un
Lancer de închiriat, cu motorul de 1.3 și cutie automată. It’s an absolutely
and completely pointless, awfull, horrible, annoying, irritating, flimsy,
disastruous piece of crap. Built to show the world what NOT to do when you want
to make a car.
Deci nu e doar masina și drumul. E
ceva în locul ăla, care te ia și te întoarce pe dos de fiecare dată. Nici nu
cred că trebuie mult. Două vizite la Spinney să-ți zâmbească frumos omuletii
ăia pe care îi știi de atâta vreme (da Dănuț, Gopal - tipul cu mutră de japonez - e tot acolo), una la Noon
O’Kebab să-și amintească și după un an jumate fătucele alea că vrei un castron
mare de sos de iaurt lângă Joojeh, și gata, ești prins din nou în mreje, și nu
mai vrei să te dai dus de-acolo. Chestii mici, care se așează frumos una lângă
alta și împreună reușesc să te copleșească și să te învăluie. It’s like magic…
Mmmm, no. It’s not LIKE magic. It IS magic. The magic of Dubai
Word!
