Well well, iarăși s-a pus ceva praf, dar parcă nu așa mult
ca data trecută.
Am fost iarăși în durmeție, pe coastă. Același traseu ca și
aici, doar că la final lucrurile au mai evoluat nițel.
Sigur, planurile sunt faine, doar ca de multe ori nu prea te
poți ține de ele. Sincer, tare mă trăgea cu ața să merg la Jakarta să-mi iau laptopul cel nou. Ăsta,
adică. Dar Radu a zis ca vine și ca merge în excursie, și și-așa nu am cu cine
vorbi atâta amar de vreme, am zis ca e mai bine să amân cumpărăturile și să mai
fac niște mișcare. Ei, da’ problema tot rămânea: să mă duc numai un pic,
primele două ore? Să fac iarăși tot traseul de 8 ore? Să merg cu celălalt grup
într-o plimbare lejeră de vreo 5 ore? După cum se vede, deja cam quadrilemă. În
plus, vineri seara a tras o ploaie de mi-au cam pierit gândurile să mai plec pe
undeva.
Data trecută n-a plouat înainte de excursie, și tot a fost
noroi pe traseu. Acum și cu ploaia…În fine, vineri seara Radu și cu Nick și-au
dat mâna și au purces la îmbârligarea subsemnatului. Cu succes, adică.
Așa încât, sâmbătă dimineață la ora 5:30 eram în mașină, cu
6 sticle de apă, 5 batoane de snickers, un tricou și două perechi de șosete de
schimb în rucsac.
Ostilitățile au decurs aproximativ ca și ultima oară. Din
nefericire însă, problemele au apărut ceva mai devreme. În junglă era foarte
alunecos, cărarea abia se vedea, și n-a durat mult până mi-am pierdut priza și
am luat-o la vale. Desigur ca mi-am noroit pantalonii de nu s-a putut, mănușile
de protecție, bocancii și pe mine. Mai nasol însă a fost că mi-am noroit nițel
rucsacul. Nu de alta, dar șosete aveam de schimb, de mănuși nu aveam musai
nevoie, pantalonii și tricoul le spală Entim, dar de rucsac am nevoie la
servici. La primul popas m-am spălat în mare, am reușit să curăț pantalonii și
pe mine cât de cât, și am schimbat șosetele. La popasul de la jumătatea drumului
(vreo 2 ore mai târziu adică), m-am așezat să mă descalț și să-mi aerisesc
picioarele, când mi s-a contractat un mușchi de la piciorul drept. Nu știu cum
ii zice, unul de la genunchi în jos, pe partea din spate sus. O durere de-am
zis că mor pe loc, plus că nu mai puteam să mă mișc. Și era abia jumatea
drumului, cu încă 3 ore de mers cu niște dealuri de urcat și coborât! Nasol
momentul. Din fericire, unul dintre băieții din grup a știut cum să
detensioneze mușchiul (practic mi-a forțat laba piciorului în sus, și a permis
mușciului să se relaxeze) și măcar am scăpat de durere. Dar problema tot
rămânea. Ce fac restul drumului, dacă deja încep sa-mi cedeze sistemele? Mi-am
masat pulpele cât am putut, m-am odihnit, cred c-am și ațipit câteva minute la
umbra pomului.
Am reluat drumul și nu a fost prea ușor. Din fericire,
grupul se răzlețise destul și eram în partea din față, așa că am putut să merg
încet și să tot astept. La un moment dat, a apărut a doua problemă: crampe la
mușchii de la coapse, pulpele de sus. Aceeași problemă am avut-o și anul
trecut, dar nu atât de severă. Atunci mi s-a blocat numai piciorul stâng, și
Juliette m-a dat cu alifie chinezească. Acum aveam amândouă picioarele blocate,
și nimeni în jur. Well, cel puțin până m-a ajuns din urmă Daniel neamțu’, care
a rămas cu mine. Ne-a ajuns din urmă și o tipă de la ambasada US care l-a
așteptat pe soțul ei, așa că am profitat de ocazie și m-am așezat pe un pietroi
și am început să-mi masez pulpele. Am reușit să le dezmorțesc, apoi am
continuat drumul. Greu, dar fără pauze lungi și dureri insuportabile. Când am
ajuns la plaja care semnifica finalul traseului de 8 ore, deja trecusem pragul
psihologic și parcă nici mușchii nu ma dureau așa tare. Am stat și m-am
odihnit, am băut apă, am mâncat și ultimul baton de snickers, și mi-am închis
urechile. Asta pentru ca îmbârligăcioșii au venit din nou. Aceeiași doi, Radu
și Nick. Că poți să mergi și în jurul promontoriului, ca e numai o oră, și e
drum drept, fără bătăi de cap. Auzi baleno, mă leshi? Am refuzat cu îndârjire,
atât eu cât și Daniel. Eh, Radu a plecat să dea ocol capului, Nick la înotat,
200m mai încolo pe plajă. Mișto plaja. Nisip bun, valuri mari dar nu foarte
periculoase, din cauza celor două diguri naturale care protejează golful în
părți. M-am uitat eu la ei nițel, apoi Daniel s-a dus sa înoate și el (își
adusese sculele de snorkelling), am mai stat nițel și m-a prins un WTF, așa ca
m-am dus și eu. Nu prea îmi place să intru în apa îmbrăcat, dar așa ce mișto
părea să fie, că am lăsat pe mal bocancii, șosetele și tricoul, și am intrat în
apă.
Minuneeeeeee!
Incredibil cât a putut să mă relaxeze. Senitmentul ăla grozav
de weightlessness, legănatul valurilor, conversația cu Nick și Daniel, grozav.
Jumatea aia de oră în ocean (btw, cred că e prima baie pe care o fac în Oceanul
Indian) mi-a refăcut atât forțele cât și moralul.
Am ieșit din apă și m-am scurs nițel (deja ma gândeam la
bietul Deni când urma să mă vadă ud leoarcă în mașină) și l-am asteptat și pe
Daniel. Când a fost și el gata de drum, rămăsesem numai noi și unul dintre
ghizi. I-a zis Daniel (altul care vorbește behasa) să ne scoată la mașini pe
cel mai scurt drum, el a zis da și…am ocolit promontoriul. Adică vrând nevrând,
tot am facut tot traseul. Eu țineam minte de anul trecut ca parca se intra prin
altă parte, dar ghidul a insistat ca nu, ca ăla e drumul, Daniel nu mai fusese
înainte și na, hai după el până la urmă. Și dă-i și mergi…N-a fost nici greu,
nici foarte departe, iar partea respectivă e chiar spectaculoasă. N-am făcut
nici o poză, că deja începuse ploaia. Usurel așa, dar până am ajuns la mașină
eram ud fleașcă, totul mustea de apă. Țâșnea apa din bocanci la fiecare pas
(șfleorc-șfleorc), tricoul se lipise de mine complet, rucsacul era și el ud
leoarcă. Din fericire, telefonul era adăpostit de două buzunare și tricoul cel
curat (nu m-am îndurat să-l schimb, și bine am făcut), așa că a scapat nevătămat.
Am ajuns înapoi acasă pe la cinci și jumate, și singurul
gând era sa fac un duș fierbinte și să mă schimb în haine curate și uscate.
Ceea ce am și făcut, da’ dup-aia m-a luat foamea. Așa că am scos aluatul ăla
din frigider și am încropit la iuțeală o pizza. Nu a ieșit perfectă, că aluatul
ăla trebuia și el sa se mai încălzească înainte să-l pun la cuptor, dar la ce
foame îmi era, numai de așteptat o oră după el n-aveam chef. Am halit pizza, am
băut două beri, iar cu a treia m-am dus la restaurant de-am mai stat la povești
cu restul lumii. Când a apărut Nick, l-am interpelat la sigur, deși aveam numai
o banuială: “Știu că tu i-ai zis ghidului să ne ducă pe drumul cel lung, în loc
sa ne scoată la mașini” “Well Bogdan, știam că ai potențial să mergi până la
capăt, așa că am profitat de ocazie…”
Iar Entim a zis că vine la 3 să-mi facă masaj. Îmi aduc
aminte cum l-a torturat pe Victor acum un an…așa că dacă nu mai răspund, să
știți de la ce mi s-a tras moartea.
