luni, 14 noiembrie 2011

Episodul 26. Tu vino că noi plecăm

Anunțată din timp, o ședintă la Jakarta nu e mare lucru. Numai că asta n-a vrut să fie ceva normal și banal, așa că a început banal și s-a încheiat apoteotic.
Deci m-a sunat șeful cam pe 2 sau 3 noiembrie cum că Marți 8 Noiembrie este mare ședință mare, da’ mare de tot, la Jakarta, despre back-feeding. Mdea, altă ședință despre același subiect, apa în piuă, două ore de wishful thinking. Din nefericire, de data asta îmi strica mie planurile, pentru că pe 10 deja aveam biletul de avion spre China. Asta însemna o noapte în plus în Jakarta, că nu se punea problema să mă duc marți la ședință, să mă întorc la PelabuhanRatu, apoi miercuri seara să vin înapoi la Jakarta ca joi dimineață să fiu la aeroport. Buun, s-a discutat problema și ok, nu-i bai, rămân miecuri în Jakarta la biroul nostru.
Mare spanac nu era, dar pentru mine era o bătaie de cap în plus, pentru ca în loc să-mi pregatesc bagaj și țoale pentru doua zile în China, a trebuit să-mi pregătesc bagaj pentru trei zile în Jakarta PLUS două zile în China plus încă o zi în Jakarta la întoarcere. Și doar ce-mi cumpărasem rucsac special pentru alea două zile în China. Dacă știam, mi-aș fi luat un alt tip de geantă. Bine, tot o să-mi iau și de-aia până la urmă că prea e mișto, dar ăsta e alt subiect.
Deci luni la prânz eram decis să plec spre Jakarta marți dis de dimineață cu noaptea-n cap, că la 8:30 trebuia sa fiu la birou în Jakarta. Asta însemna să plec de acasă pe la 4. Trezire la 3? Shit, cam strâns. Apoi, vine Edgar și zice: păi și dacă e un accident pe autostradă sau te nimerești pe la 7 în Cicurug (85% șanse), tot întârzii. Mai bine pleci din seara asta, stai peste noapte în Jakarta și mâine ești super ok pentru ședință. Am răsucit problema pe toate fețele și am ajuns la concluzia că e o idee bună de tot. Așa că-l sun pe OmulNostruDinPanama a.k.a Alan să-mi facă rezervarea la hotel pentru o noapte înainte. Suna ăla și apoi îmi zice: "Știi, e o problemă. Încep SEA Games și hotelul e full. Așa ca luni și marți stai la Ambhara, apoi miercuri noapte la Atlet Century Park". Of oooooof, măi măi! Da' asta e treaba, nu comentăm că plătește firma.
Una peste alta, am ajuns la birou marți dimineață, urmând să mă întâlnesc acolo cu colegul meu de șantier. Care coleg locuiește în Jakarta și a rămas acolo din weekend, pentru ședință. Din același motiv ca și mine, nu avea sens sa vina luni dimineață la PelabuhanRatu, ca marți dimineață să se întoarcă la Jakarta. Și am stat eu la povești cu șeful, pâna s-a făcut 9, iar colegul să mai apară, pace!
I-am zis șefului că presupun că ăla s-a dus direct acolo că e cam tălâmb, și noi așteptăm degeaba să vină. Așa că am plecat împreună cu celălalt colg care știa unde e locul faptei. Deci la momentul ăla erau 4 oameni dislocați pentru marea ședință.
Măi și ajungem noi frumos la locul cu pricina. Boul de coleg era acolo și se hlizea ca idiotul când i-am amintit că i-am zis clar de vineri că trebuia să treacă întâi pe la birou și înainte să plece i-am repetat "ne vedem marți dimineață la 8:30 la biroul Dlui Roth". Încălțat imbecil... Deci întrebăm acolo și tovarășii încep sa se uite mai ciudat. Era o ședință deja în desfășurare, da’ nu aia la care trebuia să ajungem noi. Pâna la urmă apare o tante secretară care ne arată un fax scris în limba localnică. Eeeei, și în faxul ăla scria că ședința nu se mai ține la Jakarta ci la PelabuhanRatu. Desigur, cineva considerase că nu e cazul să ne trimită și nouă faxul cu pricina. Mă uit la șefu', el se uită la mine, ne convingem încă o dată că așa stau lucrurile, dar chiar așa, apoi ne întoarcem la mașină. Ne urcăm în spate, ne uităm unul la altul, apoi ne bufnește râsul. Un râs de-ăla colosal. Ridicolul situației era de neimaginat. Dislocă 2 oameni din șantier, apoi mută ședința înapoi în șantier și uită să le spună exact ălora pe care tocmai i-au chemat de acolo. Desigur, subiectul în cauză a fost baza glumelor timp de două zile în birouri, și pe șantier și în Jakarta.
Dar eu nu am mai avut de-a face cu asta pentru că joi dimineață eram în aeroport, gata să plec în China.

Un comentariu:

  1. Doamne, cat am putut sa rad. De ce oare mi se pare cunoscut stilul asta de din doi in doi??? A, probabil pentru ca am trecut si eu meteoric p-acolo.

    RăspundețiȘtergere