duminică, 11 decembrie 2011

Episodul 29. Derp: Le deep phillosopher


Să te plimbi pe plajă nu e rău. Din păcate, asupra mea are ceva efecte secundare, respectiv mă izbește o melancolie feroce și mă apucă filozofatul.

Mergeam așadar pe plajă și mi-am reamintit (a câta oară?) de problemele cu casa. Adică desenele și planimetria casei. Am scris pe forum un topic despre asta, și o perioadă nimeni nu l-a băgat în seamă. Am pus niște idei de-ale mele și a început activitatea. Mai întâi timid, cu critici. La modul "Hă, ești și fraier și mocangiu, asta e treaba arhitectului! Vorbește cu unul că e meseria lui, nu te mai da deștept!" Ok, am vorbit. Cu doi, nu doar cu unul. Și..mi-au cam dat cu flit. S-au apucat de treabă, ori la "futu-i mă-sa" ori la "ce vrei tu nu e bine, trebuie să vrei asa cum zic eu că mă pricep mai bine!". Mă, așa o fi, da' ce-mi arăți tu acolo aduce numai vag de tot cu ce am cerut eu. Am prezentat din nou situația pe forum, și au început totuși să apară alte idei...Așa că de unde la început aveam eu una, acum am vreo 5 sau 6 versiuni posibile, fiecare cu avantajele și dezavantajele ei. Și tot mai apare câte una din când în când.

Și aici se întoarce chestia cu filozofatul. Sigur, e mișto să ai de ales. E bine să poți zice "fac așa, sau dacă vreau fac altfel, sau chiar alt altfel". Dar până unde se întinde bucuria de a avea de unde alege? Cât de subțire este linia între a avea de ales și a înnebuni chinuit de alegerea corectă dintre x variante? Vă zic eu, a naibii de subțire.
Pare fain să fii factorul decisiv. The Decider. Cel cu ultimul cuvânt. Dar dacă vrei să fii cinstit cu tine și să rămâi vertical, puterea deciziei vine la pachet cu responsabilitatea ei. Decizi? Da, e ok. Dar apoi trebuie să poți sta drept și să primești ce vine. Iar ce vine, nu e mereu "de bine". La naiba, aproape niciodată nu e de bine...

Acolo în depărtare, așteptând, e un moment în care va trebui sa înfrunți cuvinte de genul "TU ai vrut să facem așa, TU ai zis că o sa fie bine așa, acum rezolvă! ACUM!!" Și atunci ce-ai să faci? Stai că de fapt nu e vina mea? Să amintești că nu ai vrut să decizi, dar ți s-a spus "Eu nu știu, nu mă pricep, facem cum zici tu"? Nu mai are sens. Lucrurile astea nu au niciodată sens dup-aia.
Nici eu nu mă pricep, dar totuși trebuie să iau decizia. De ce tu și nu el, daca tot suntem la fel de nepricepuți la asta? Because fuck you, that's why! Și desigur, dacă merge prost, cineva trebuie să fie de vină.
E foarte aproape de chestia aia cu "cine se oferă voluntar?" și toată compania face un pas în spate lăsându-te fain frumos "voluntarul". Sigur că te oferi voluntar, nu?
Eu TREBUIE să fiu voluntar...
Așa că studiez într-una cele x variante posibile, căutând combinația care să aducă maximul de confort, minim de cheltuieli, plăcere estetică și funcționalitate. Și sunt conștient că totul e extrem de efemer. Pot munci și decide la un moment dat că am găsit soluția cea mai bună, compromisul optim. E gata? Nu așa repede.
 - Nu e bine
 - Dar cum?
 - Nu știu cum, dar altfel! Hai că am treabă!
Adică are treabă, nu ca tine.

Sigur, dacă inevitabilul oricum se produce, poți adopta o atitudine gen "Fuck it, oricum o dau tot nu-i bine, așa că...why bother?"
Because. Pentru că așa sunt construit. Mintea mea nu mă lasă să nu încerc să fac tot ce pot pentru rezolvarea problemei. Aș vrea să-mi pot băga picioarele și să mă detașez, dar nu reușesc. Iar să arunci vina asupra cuiva, reală sau nu, pe drept sau nu, nu ajută la nimic. Nu rezolvă problema. And ignoring the problem will not solve the problem. Sună cunoscut, nu-i așa?
Probabil de-aia ajung mereu "voluntar". Pentru că atunci când ceva trebuie făcut, decizii TREBUIE luate iar toți ceilalți sunt cuprinși de o dorință subită de a fluiera, brusc interesați de modelul pantofilor proprii sau de zborul înalt al rândunelelor, cineva TREBUIE să facă totuși treaba. Așa că se oferă voluntar...Pentru că TREBUIE. Pentru că altfel, totul se duce fix dracului.
Iar la urmă n-o să mai conteze a cui a fost vina, dacă a contat vreodată. Contează că a fost decizia ta, s-a dovedit greșită și acum trebuie s-o rezolvi. O decizie pe care nu ți-ai dorit-o, dar te-ai trezit cu ea în cârcă. Cumva. Ar putea fi o ocazie bună să reamintești audienței că nu tu ai vrut să fii în postura aia, și că ar face bine atunci când strică ceva să pună și altceva în loc. Doar că asta nu se întâmplă, așa că trebuie s-o iei de la capăt și să încerci să găsești altă soluție la problemă.
Iar chestia asta nu cred că poate fi făcută la nesfârșit. Obosește. Pe mine cel puțin simt că mă obosește. Nu cred că există așa de multe soluții individuale și complet diferite la anumite probleme. Sau poate că sunt, dar lipsa de experiență în domeniu își spune cuvântul. Sunt pus în postura de a lua decizii în mare măsură în necunoștință de cauză, doar bazându-mă pe intuiție și oarece bun simț. Și nu pot să nu fiu conștient că dacă intuiția mă înșeală și dau greș, momentul pomenit mai înainte va deveni o realitate imediată.
Pentru că în momentele alea, nu mai e loc de înțelegere sau compasiune pentru cel din "wrong end of the barrel". Ești o țintă, așa că ai face bine să și stai dracului într-un loc. Nici macar atâta considerație n-ai? Mă faci să muncesc ATÂTA ca să te fac bucăți? Ce fel de devotament e ăsta?

Ce faci în momentul ăla? Probabil nimic. Pentru că deși ești tratat așa cum ești tratat, îți pasă de ce se întâmplă. Și vrei sa iasă bine. Și devii cuprins de îndoieli. Dacă totuși n-am făcut TOT ce se putea face? Dacă totuși au dreptate? Dacă totuși...? Și atunci mândria de a fi ceea ce ești te face să stai drept și să încasezi. Doare, dar undeva înăuntru simți că armura o să reziste, and you’ll live to fight another day. Because if you don’t, who will?

3 comentarii:

  1. Mestere, te vad ca esti iar prin Indonezia, ca ma mai citesti. Chiar nici o aventura? Totul e calm si linistit? Nu-mi vine sa cred!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dora, am avut destule pe cap (și înca mai am) și am cam neglijat blogul. Așa cum ai citit și în articolul ăsta, mult stress și chestii aiurite, mi s-a părut că nu mai sunt în stare să scriu bine. Așa că am preferat să nu scriu deloc, decât sa scriu prost și să nu-mi placă nici mie ce scriu, d-apoi altora.

    RăspundețiȘtergere
  3. Toată filozofeala ta se rezumă ca răspunsul rabinului când l-a întrebat Ițic dacă să se însoare ori nu: "Orice vei face... vei regreta!"

    RăspundețiȘtergere