Episodul 83. Pregătirea.

Disclaimer: postul ăsta trebuia să-l public alaltăieri, da' m-am luat cu altele. Scuze. Episodul 84 vine și el cât de curând...

Timpul trece și lucrurile nu se întâmplă cu viteza cu care speram eu să se întâmple. A trebuit să-mi amân plecarea în Dubai de două ori, cu câte o săptămână. Prima oară, din cauza adeverinței de la rectorat. A doua oară din cauza Ministerului Educației.

Povestea asta cu autentificarea sau supralegalizarea diplomei mi-a cam scos peri albi. A început destul de bine, cu depusul cererii pentru foaia matricolă. A început bine pentru că nu au avut pretenții de genul “vino tu în persoană aici la secretariat”. Nu, au acceptat cererea pe mail, și s-au apucat de treabă. Pe site-ul universității anunțau că vor 15 zile lucrătoare ca să elibereze drăcovenia, dar s-au mișcat ceva mai repede de atât. Odată ce am avut foaia matricolă, am cerut acea adeverință de la rectorat. Aici nu s-au mai mișcat la fel de repede, dar tot au reușit s-o emită și pe aia cu 2 zile mai devreme decât termenul anunțat pe site. So far, so good. Mai ales dacă ținem cont că tot schimbul de corespondență se desfășura cam în aceeași perioadă în care secretariatele universitare se ocupă de diverse alte mizilicuri, gen făcut orare, cazări în cămine, emis diplomele în urma sesiunii, de-astea. În consecință, nu mă plâng deloc de modul în care s-au ocupat și de problema mea.

Probabil doar ghinionul a făcut ca adeverința mea să ajungă la poștă după ce a plecat curierul sau ce o fi ăla, și în loc să o primesc miercuri am primit-o joi. De la universitate mi-au zis luni ca deja au trimis-o. Nu de alta, dar tot două zile a făcut, cu data poștei în Brașov marți și la oficiul poștal din Brăila joi dimineață. Dacă ar fi ajuns miercuri, probabil pe 20 eram deja în Dubai. Așa însă…joi dimineață pe la zece am luat hârtia de la poștă, la 11:45 deja ieșeam din oraș spre Slobozia și A2. M-am întâlnit cu omul de la firma de intermedieri pe la două și ceva joi, adică la 3 ore după ce comisia de acreditări diplome din cadrul MEN terminase programul cu publicul pentru săptămâna în curs. Nu, vinerea nu lucră cu publicul. De-aia ziceam, că dacă aș fi primit hârtia miercuri, se ducea omul joi și probabil marți aș fi avut deja diploma atestată. Anyway, vineri dimineață pe când mă pregăteam să plec din București, mă sună omul și-mi dă vestea cea tristă, comisia de acreditare nu lucrează cu publicul general în săptămâna 13-17 Octombrie, ci doar cu universitățile de stat. Well, fuck. O săptămână dusă pe apa sâmbetei, ăia de la DEWA au început să fie nițel nervoși, și nu știu cât de tare au crezut sau le-a păsat de explicațiile pe care le-am dat eu prin e-mail.

După toate sughițurile astea, lucrurile s-au mișcat bine, marți la 12 ieșeam din nou din oraș spre București, și am reușit să revin la țanc s-o iau pe Alex de la școală. De data asta, cu hârtiile în brațe.

Între timp, tensiunea devine cam prea mare, nu-mi găsesc locul și iar nu mai am răbdare să fac nimic, așa că mai pierd vremea cu cititul anunțurilor imobiliare pe net. Prima opțiune a fost Discovery Gardens. Am locuit acolo, e aproape de birou, e aproape de Ibn Batutta. Din nefericire, majoritatea clădirilor nu au piscină, iar eu nu închiriez numai pentru mine. Trebuie să iau în calcul și modul în care or să-și petreacă timpul fetele când or sa vină în vizită. Oricum, ceva opțiuni erau, prețurile sunt bune în zonă dar…am renunțat la idee. În urma articolelor citite prin ziare, am constatat că DG nu mai e deloc ce a fost acum 4 ani, așa că m-am reorientat către Barsha, Greens și TECOM. Partea pozitivă ar fi că în zonele alea cam fiecare clădire are piscina ei sau acces la o piscină mare. Asta ar rezolva o parte a problemei. În plus, cu un pic de noroc, se poate nimeri o clădire cu acces facil la metrou, și asta asigură și mobilitatea necesară ca să le treacă vremea mai ușor. Am văzut ceva anunțuri cu apartamente destul de convenabile ca preț (în jur de 75k /an) prin Barsha. În Greens/ TECOM apartamentele sunt ceva mai scumpe, dar din poze se văd mai bine făcute și mai bine întreținute. În plus, cunosc zona de pe vremea când stătea Nicușor pe acolo, și mi s-a părut mișto de tot. Oricum, până ajung eu să am tot ce-mi trebuie pentru închiriat apartament o să mai dureze, da’ totuși, sunt speranțe.

S-au scumpit și mașinile  de închiriat. Acum ceva vreme, găsisem la Thrifty, Lancer cu 1300 dhs/lună. Acum nu mai găsesc sub 2100. Cred totuși că la vremea aia dădusem rezervare pe mai mult de 6 luni, dar totuși, diferența mi se pare mare rău de tot. Sigur, nu mă aștept să am nevoie de mașină de închiriat pentru prea multă vreme, că abia aștept să-l vizitez pe prietenul Abdallah, dar totuși. Oricum or să fie o grămaaaaaadă de bani de plătit dintr-un foc, și asta se simte destul de rău.

Oricum, astea o sa le descurc una câte una, când o să le vină rândul. Până una alta, am plecat la 2:40 dimineață din Brăila, pe o vreme mizerabilă (1.5°C și burniță), am așteptat 45 de minute să se deschidă check-in pentru zborul meu, și cam atât.

***

Episodul 82. Farewell and goodbye!

Well, și cu asta, nițel cam gata cu Indonezia. Nu, Indonezia e tot acolo, n-a explodat sau ceva, doar că eu nu mai sunt acolo. Gata cu destule, dar se deschid posibilități pentru alte lucruri.

Una peste alta, n-a fost un proiect rău. Un proiect rău e unul din care nu înveți nimic. Pentru mine, au fost o gramadă de noutăți. Primul contact cu o centrală pe cărbune, primul contact cu constructor chinez. Dacă de centrale pe cărbune nu pot spune că m-am săturat, de contractor chinez sigur da. Din păcate, ăstia și gândacii sunt peste tot, așa că nu cred să scap de soiul lor prea curând. Gura lumii (adică Edgar) spune că există și constructori chinezi buni. El a avut experiențe foarte OK cu cei de la Harbin Power în Sudan, deci na, probabil că se poate. Eu nu am reușit să dau decât de coate-goale târâie-sabie. Adunătură. Singurii care păreau că știu ceva meserie, făceau tot posibilul să dispară din peisaj cât de repede cu putință.

Echipamentele probabil nu sunt rele, dar ei sunt pur și simplu tâmpiți. Nu sunt în stare să vadă mai mult de două degete în fața nasului. Sau poate pot și totul e doar regie?

Dar hei, nu vă îngrijorați, prietenii indonezieni sunt la fel de dibaci. Cică există declarație de neconformitate că nu sunt izolate țevile de combustibil care urcă pe cazan. Că la centrala din China pe care au văzut-o ei, erau izolate. Că ei de ce nu le au izolate? Well, păi un motiv ar fi că centrala aia din China pe care ați văzut-o voi era la mama dracului la granița cu Mongolia, unde e un frig de ți se usucă puța sau îți congelează motorina în țevi și filtre, în timp ce la voi nu scade niciodată sub 25°C. Cum sună motivul ăsta? Nu, că noi vrem!

Marea majoritate a problemelor apărute în centrala asta nefericită au la bază pe maimuțoii imbecili de la PLN-E. Marea firmă de enjinirin consultasi. Dacă și-ar fi făcut treaba măcar pe jumătate, era deja un proiect reușit. Așa...o să meargă târâș-grăbiș, până or să ajungă să folosească unul dintre blocuri drept sursă de piese de schimb pentru alelalte două. Deja mă întreb dacă limitarea de sarcină e chiar din cauza sistemului sau există alte motive. Oare sunt în stare să producă suficientă apă ca să facă mai mult abur? Oare sistemul de alimentare cu cărbune poate trimite suficient material către mori și arzătoare cu trei blocuri funcționând la maxim? Nu de alta, dar total plant performance nu a fost cerut în contract. Tulai duoamnie, cum să le luăm banii? Dacă dup-aia, Duoamnie fere, nu mai rămâne de șpagă?

După jaful făcut de PLN-E în contract, desene și aprobări, vin adunătura de maimuțe de la Indonesia Power. Un fel de compania lu’ Pufi de operare și mentenanță. Heh, mentenanță. Probabil își recrutează oamenii cu arcanul, îi bat bine și apoi îi pun operatori, că altfel nu înteleg cum pot să fie atât de neglijenți, indolenți și lipsiți de discernământ. Ah, și incompetenți, să nu uităm! Desigur, 90% din ei sunt foarte tineri (as in 20-25 de ani maxim), și par să nu mai fi văzut o termocentrală până acum.

Proba 1: Vin băjetzii cu plângere că „motorul/pompa x sau y au vibrații în lagăre!”. „Ce vibrații?” întreabă Edgar. „Păi vibrații mari! 4.5mm în loc de 4.2!” Dooh. Ok. Hai să mergem să vedem. Mergem la fața locului, așa era, erau vibrații. Nu numai în lagăre, ci în tot șasiul. „Trusă de scule aveți?” „N-avem. Noi suntem numai cu constatatul, echipa de mentenanță e cu reparatul” Îi cheamă pe ăia, pune cheia (Edgar, să fim înțeleși. Imbecilii ăia se uitau la el cu mâinile în buzunare) pe șuruburile care fixau tot ansamblul de fundație și ce sa vezi, erau strânse cu mâna stângă. În ghips, după fractură. Strânge Edgar bine șuruburile alea, vibrații 1.02. Muie și la sicriu, retarzii dracului!

Proba 2: Se duce Edgar să facă inspecție la cazan, la suflătoarele de cenușă. Astea au niște ghidaje luuungi prin care avansează ca o lance. Imaginați-vă un ruj de buze lung de 6 metri, sort of. Se suflă abur prin lancea aia și se curăță țevăria cazanului de depuneri de cenușă. Ceva de genul. Așa. Bagă Edgar de seamă că nu pe toate țevile de ghidaj se văd urmele de la rolele pe care trebuia sa meargă lancea. „Ia vedeți care și cum se mișcă”. Mai mult de jumătate din ele blocate. Nimeni n-a raportat nici o problemă la ele, niciodată. Că astea sunt tocmai sus pe cazan, și e greu de urcat până acolo. Da’ hei, avem grijă de vibrații!

Proba 3: Se duce Edgar pe cazan, cu ăștia în inspecție. Panouri de tablă de la învelișul clădirii desprinse din șuruburi, crăcănate foile unele de altele sau smulse de tot și căzute pe pasarele, totul plin de praf și rugină. Iarăși, nimeni nu a raportat nimic în neregulă.

După toate astea, tovarășii raportează: filtrele de aer de la compresoare sunt îmbâcsite și trebuie curățate! Păi bine mă maimuțe tâmpite, nu e asta exact treaba voastră? As in aia pentru care veniți dracului la servici și luați salariu?

Bun, deci e clar, șantierul e pe mâini bune. Dobitocul șef de la PLN din șantier nu mai prididește să se laude că PLR e cea mai tare centrală din parcare. Desigur, eu și Edgar ne facem cruci (retorice) și ne întrebăm cât de jalnice trebuie să fie RESTUL, dacă asta e cea mai cea dintre cele mai cele?

Apoi, maimuțel nu scapă nici o ocazie să-i laude pe prietenii lui chinezi și să le mulțumească pentru eforturile făcute (e vorba de eforturile alea cu "N-avem o-ringuri, n-avem etanșări de schimb, n-avem garnituri, n-avem unsoare de contacte, n-avem vopsea, nu trebuie să desfacem tot, alea mergeau bine așa că nu trebuiesc verificate", în caz că vă întrebați - ca și noi dealtfel - ce eforturi sunt alea) și de fiecare dată când îi atragem atenția că tot programul se duce pwlii de suflet în ritmul ăsta, îi dojenește așa împăciuitor, să nu cumva să-i supere. Nu de alta, dar dacă ăia se hotărăsc să plece și el o să rămână șef peste nimic?
Desigur, omul ține să-și pună amprenta pe orice. Facem scrisorile, nu ar avea altceva de făcut decât să ia cu copy/paste (textul e deja conceput ca fiind adresat contractorului) și să semneze dedesubt în locul nostru. Nu, el trebuie să modifice, să-și lase amprenta personală, ca să mă apuce pe mine întâi râsul (când citesc scrisoarea trimisă oficial către chinezi de prostanac) și apoi plânsul, când văd în ce hal a fost masacrat textul compus cu grijă de mine sau de Edgar.

În fine, astea sunt deja lucruri care mă interesează ceva mai puțin la momentul ăsta, pentru că plec de-aici și n-au decât să se spele pe cap cu ele. Am luat o doză semnificativă din cel mai nou medicament împotriva stresului: FUKITOL - FORTE.

A fost destul de cu suspans plecarea. Oferta scrisă de la DEWA pentru noul job mi-a venit pe 4 septembrie, am anunțat la Frankfurt pe 5. Mail, scrisoare semnată și scanată.

Replica? Păi nu poți să pleci decât la sfârșitul lui octombrie, că așa scrie în contract!

Sincer, privit de la distanță ceva logică părea să fie în ce zicea el, dar am zis că suntem oameni. Oricum, formularea din contract mie mi s-a părut aiurea de la bun început, dar am pus reacția pe seama englezei de baltă pe care o vorbesc eu, combinat cu jargonul managero-avocățesc pe care îl folosesc toți în documentele oficiale. Mă, n-or folosi ei cuvinte simple și clare nici să-i fuți. Mbon, răspund eu la mailul lu’ Șhăfu' pe ton înțelegător, ok, poate așa e, dar e o situație specială, două zile nu fac oricum nici o diferență din punct de vedere practic așa că hai să ne înțelegem. El că nu, că nu avem cum să aducem om așa de repede să te înlocuiască. Așaaa, dar dacă trimiteam mailul acum două zile găseați?

Deci asta e ceva nou. Păi măi nenea, când am cerut job permanent la voi, n-ați avut loc de mine că "suntem full". Acuma aveți probleme să găsiți un amărât să vină aici în paradisu’ pe pământ, pentru câteva luni? Mno bine, dacă așa stau lucrurile, ia să mă apuc eu de săpat mai adânc în textul ăla din contract, că parcă era ceva rău mirositor în formularea asta:

"This contract may be cancelled by either party WITHIN a period of four weeks to the end of the calendar month"

Acuma, problema mea era cu acel WITHIN pus acolo, că nu prea dădea bine. Adică, nu se potrivește cu ideea intuitivă de preaviz. Prin urmare, am cautat prin toate dicționarele posibile (webster, oxford, și încă vreo două mai anonime ceva online) și la naiba, toate mi-au dat aceeași versiune. PE DURATA A, ÎN TIMP DE, FĂRĂ A DEPĂȘI, etc. Ați prins deja ideea. Practic, propoziția aia din contract zice că oricare parte poate să-și bage trotineta lu' Tarzan când vrea mușchiu’ lor, care este, între 2 și 30, 3 și 31, 31 ianuarie și 28 februarie. Ăsta a fost primul pas.

Al doilea pas (decisiv aș zice) a fost făcut absolut din întâmplare, în timpul ultimei ședințe de la Surabaya. Ședință cu ceva analiză de costuri suplimentare cerute de chinezi. Meh, și era Contract Agreement afișat de retroproiector acolo, și scrie la un moment dat:
"The Contractor shall submit the necessary supporting documents within 14 days from..." blablabla.

Îl întreb pe Michael Girvan

-       Poți să-mi explici te rog în cuvinte simple ce înseamnă asta? Când anume trebuie să trimită documentele? După două săptămâni? de ce naiba ar vrea cineva să NU primească hârtiile a doua zi, dacă se poate?

-       Păi, nu, pot să le trimită oricând în alea două săptămâni.

-      Aha. Vrei te rog să te uiți pe fraza asta si să-mi spui cam același lucru, ce scrie mai exact acolo?

Și i-am arătat fraza de mai sus. A chicotit, pur și simplu. Zice:

-       Păi depinde de care parte ești. Dacă vor să te dea afară, pot să-ți zică "mâine nu mai vii" și nu ai ce face. Dar și invers e valabil. De fapt, fraza asta zice că nu poți să le spui că pleci mai devreme de 4 săptămâni.

-       Adică dacă le zici cu 30 de zile înainte e împotriva contractului, dar cu o oră e ok?

-      Exact! Ce naiba e greșit cu „Not less than 4 weeks before the end of the calendar month”? No, they had to be fancy.

Dacă Michael Girvan ar fi ceva păcălici fără idee, ar fi fost ceva. Dar funcția lui în proiectul ăsta este...Contract Engineer. Adică el e exact ăla pe care LI l-a angajat special ca să ne spună cum trebuie interpretat contractul. E cetățean canadian născut în UK. Și na, dacă el zice că e așa, apoi tind să cred că știe mai bine cum se zice ceva în engleză decât un neamț. Așa că dragilor din departamentul legal / economic din LI, dedicație pentru voi:

Acuma, există și posibilitatea să fi știut EXACT ce au scris acolo. Poate au vrut să aibă exact acea portiță de scăpare, să îmi poată da trei cizme (două să le încalț și una de propulsie) la orice moment convenabil lor. Poate nu s-au gândit că treaba merge la fel de bine și invers. Sau poate s-au gândit, dar au considerat că merită riscul. Poate de-asta au încercat să mă intimideze în prima fază, și apoi nu au mai răspuns la nici un tip de corespondență. Well, asta e.

Interesantă și reacția în șantier la anunțul plecării. Desigur, radio-șanțul a răspândit imediat știrea, și au apărut mokangiii:

-   Hehe, și petrecerea când e?

-   Ce petrecere?

-   Păi a ta, de final.

-   Scopul unei petreceri e să sărbătorești ceva. Vă bucurați că plec?

-   Nuuuu, nici pe departe, vrem să rămâi!

-   Ei, vedeți? Deci nu aveți nici un motiv să sărbătoriți.

N-am mai văzut de mult atâtea rânjete șterse subit de pe mutre, pe bune. Fuck them.

Sunt totuși câteva chestii de care o să-mi pară rău.

Mi-am făcut câțiva prieteni, și nu sunt foarte sigur că o să-i mai văd vreodată. Imposibil nu e, dar e totuși destul de puțin probabil. Totuși, cine știe ce fel se mișcă treburile și poate o să mai vin în zonă. Chiar vorbeam cu Radu, că am putea să ne întâlnim în Singapore sau KL, nu musai în Jakarta. Iar dacă Radu ar putea să facă o pauză în Dubai în drum spre UK sau România, Lucy chiar nu știu ce sanse are.
Ca o chestie suplimentară, influențată oarecum de Lucy și ce am văzut eu din relatia ei cu Radu. Privit retrospectiv, postul ăla de demult pare cam nedrept acum. Probabil ar fi fost diferit dacă locuiam într-un oraș mare. Poate aș fi încercat să înțeleg mai multe din obiceiurile locale și poate le-aș fi privit altfel. Poate ar fi trebuit să îi înteleg mai mult așa cum sunt, în loc să mă plâng că nu sunt ca mine. Poate situația ar fi fost complet diferită. Sau poate nu.
Or să-mi lipsească valurile spărgându-se de țărm în fața casei. Am petrecut weekendul ăsta destulă vreme admirându-le. Spectacolul oferit la vreme de flux mare și cu un pic de vânt dinspre ocean, e deosebit. Vuietul valului lung de câteva sute de metri care se sparge de-odată, explozia tonelor de apă prăvălindu-se pe plajă sau izbindu-se de stânci, sprayul răcoros...
O să-mi lipsească MO și trupa de aiuriți. Sunt tare amuzanți să-i privești, deși uneori e de-a dreptul scary. În weekend, tocmai îl zărisem pe noul pico-MO. Nu cred că avea mai mult de 3 cm cu coadă cu tot. Era al naibii de aproape de un gekko matur și destul de mare. Ăla mare a facut trei pași spre pico-MO și...gata. Toți trei (eu, Radu și Lucy) am rămas cu gura căscată, crezând că tocmai l-am văzut pe pico-MO halit de unul mai mare. Din fericire, dibaciul ăla mic își dăduse drumul de pe tavan și a scăpat cu viață...de data asta.
Și or să-mi lipsească discuțiile cu Michael Girvan. De fiecare dată când am stat de vorbă, a fost deosebit, amuzant, informativ, folositor. Chiar or să-mi lipsească.

Apoi, vine marea încercare. Oare Dubaiul o să-mi placă la fel de mult, ținând cont că veniturile or să fie destul de restrânse comparativ cu ce eram obișnuit să am? Oare o să fie la fel de ușor de suportat situația în condițiile în care lucrez pentru DEWA, cu toată caracatița birocratică implicată? Oare amintirile mele sunt influențate semnificativ de diferențele între viața mea de dinainte să merg prima oară în Dubai și traiul pe care l-am avut atunci, acolo, și deci nu sunt în stare să evaluez situația în lumina ei reală? Oare o să văd numai părți negative peste tot din cauză că am avut așteptări prea mari?
Încerc să-mi imaginez cum o sa mă simt dacă n-o să-mi mai placă. Dacă o să mă simt ca un adult care-și împlinește un vis din copilărie, numai ca să constate că ar fi fost mai înțelept să-l lase în continuare să fie exact asta, doar un vis?