joi, 13 octombrie 2011

Episodul 23. Lasagna

Ei, cică să încerc și treaba asta. Desigur, era planificată de multă vreme. Dar mai cu lenea, mai cu altceva, am tot amânat...Până în seara asta.
Cuprins de un profund avânt revoluționar, am jurat în barbă (sau echivalentul în țepi) să fac astăzi lasagna, chiar dacă e târziu. Din nefericire, problemele au  început de la servici, cu diverse chestii care s-au cerut rezolvate "acum, da' acuuuum". Și cum misery loves company, am oprit în piață la PelabuhanRatu, că zic io în inteligența mea, "e mai mare decât la Cisolok, și sigur găsesc acolo niște ceapă, câteva roșii și un kil de cartofi". Uneori mă uimesc pe mine însumi cât de dobitoc pot fi. Undeva în CCR, piticul isteț de serviciu la pupitru zice clar "bă lache, nu te duce nicăieri că ești în găoaza universului, e târziu, unde dracu' ai văzut tu șomeri să stea târziu la piață?". Câtă dreptate are săracu' de el, și tot nu-l ascult uneori. Așa că i-am zis lui Deni să oprească, ne-am dus în piață și...ne-am întors la fel cum ne-am dus, că nu mai era nimeni. Da, la ora 17:15, nu mai ai de unde să iei o legumă nenorocită în satul ăsta. La magazine nici n-au auzit de așa ceva, deci singura soluție este tot Sukabumi, în weekend. Sau aici la piață, dar dimineața. Că deh, de ce naiba să organizezi programul pieței după programul ălora cinci inși care muncesc? Păi dacă muncesc, înseamnă că au bani să plătească pe cineva să le facă cumpărăturile, nu? Well, se pare că eu sunt excepția de la regulă. Așa că nu am ce face altceva decât să rabd. Și să bombăn. Din plin.
Bun, deci am ajuns acasă, plin de nervi da' complet golit de chef. Am deschis repede compu' să mă uit de rețetă, netul merge din doi în cinci. Iar m-au apucat dracii. După o bere am reușit să mă calmez, am resetat jegul netrebnic de modem și cu chiu, cu vai, am găsit și rețeta de care aveam nevoie. Da, cică trebuie nucușoară pentru sosul Bechamel. Ce, nu stiați? Nu-i bai, ăștia nici nu știu ce-i aia, d-apoi s-o mai și aibă la magazin. E cumplit de enervant să fii zdruncinat din micul tau univers în care te chinui sa te autoconvingi că "well, nu e chiar așa de nașpa, uite, am aia și ailaltă, pot sa fac aia sau ailaltă", mereu vine o zi când realitatea decide să-ți bage un genunchi în ouă și doi bocanci în mufă ca să-ți treacă iluziile. MO, ești tot în găoaza universului, chiar dacă nu pute zilnic a ce pute de obicei o găoază!
Well, iar m-am enervat, că urăsc sa fac lucrurile cu "lasă că merge și fără". Îmi dă un sentiment oribil de superficialitate și delăsare. Și așa sunt leneș din fire, dacă mă mai și complac în asta, e jale.


Mno bun, deci am pregătit cam o treime de ceapă, ca atât mai aveam, patru căței de usturoi serioși de tot, am tocat și o jumate de ardei gras (galben, că de-ăsta  am avut) și cică să mă apuc de sosul de carne. Am fost prevăzător și am scos de aseară carnea din congelator, așa că acum era taman bună de folosit.
Am pus la călit ceapa, usturoiul și ardeiul gras cu niște ulei de măsline, am adăugat și carnea și le-am lăsat nițel la înăbușit. Un pic de apă și o linguriță de concentrat de supă de vită au înlocuit supa de pui pe care o cerea rețeta. Am zis eu că nu are sens să folosesc supă de pui la preparat cu carne de vită. Ce-o ieși, vedem dup-aia. Le-am mai lăsat vreo 20 de minute să fiarbă acolo, am adăugat și un picuț de vin alb, pauză 5 minute, apoi sosul de roșii, potriveala de sare și piper (ooo, da, cât mai mult piper), o încărcătură solidă de busuioc și cimbru și hai la fiert încă un sfert de ora, fără capac să mai scadă nițel.











În timpul ăsta, am ras ultima bucată de mozzzzarelllllla (na, să aibă, să fie, că niciodată nu țin minte care se dublează, z-ul sau l-ul sau amândouă) și ciobul de parmezan. Sosul ragu e gata, l-am dat la o parte de pe foc să fac loc la sosul bechamel. Ăsta ceva mai simplu, numai un picuț de unt, încins cu niște făină, apoi adăugat lapte și fiert nițel să se îngroașe. Da, ce ușor sună din gură și scris, da' mi-a mâncat ficații la cât am amestecat în el, că imediat se prinde de cratiță netrebnicul mizerabil. În sosul ăsta trebuia sa adaug blestemata aia de nucșoară, da' de unde sufletu' meu de-aia? Am pus rozmarin în schimb, că așa am găsit în altă rețetă.

No, cică gata și sosul ăsta.
Deja de aici lucrurile au fost simple. Am uns cu ulei tava, am așezat pe fund două foi de lasagna (slavă domnului, am găsit Barilla în Bogor), sos ragu, sos alb, ceva amestec de parmezan și mozzarela, alt rând de foi, iar sosurile și brânzo-cașcavalul, iar foi și de data asta numai sos alb, și na drăcie că s-a terminat brânza rasă. Nu-i bai, mai avem o bucățică de parmesan, am ras cam jumate din ăla și am salvat onoarea. Am mai pus câteva linguri de sos de roșii să mai dea niște culoare, și cam gata.




Cuptorul era deja de 10 minute pornit la 200C, l-am lăsat la 190 și gata, la cuptor cu drăgălașa.
Întors tava după 20 de minute, reset timerul la alte 20 de minute și gata.



Mă, n-arată rau deloc. Da să mor dacă îmi mai e foame la ora nouă jumate seara!. Îmi vine să mor de draci, că nu știu ce fel să fac. Pofticiosul din mine ar zice să halesc și dă-le naibii, rationalul zice că nu e bine să mai pun și asta pe burta deja supradimensionată pe care o am...
Poftim dilema dreaq!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu