Prolog: Dora, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ai scris la tine despre paginile de aici. Cred că ai exagerat în favoarea mea, dar oricum îți mulțumesc.
Ei, și ies eu pe terasă ieri dimineață sa admir verdele pajiștii (sincer, e superb dimineața mai ales când cu doar câteva ore în urmă a plouat serios) și-l văd pe lângă piscină pe Nick, proprietarul locului. Ne uitam amândoi la culoarea superbă a ierbii și ne aminteam ca acum 3 săptămâni iarba era cafenie și scorojită și nu-ți puteai imagina că mai iese ceva din ea, iar acum deja trebuie tunsă la două zile, așa mult crește. Incredibil cum se revigorează totul de la ploaie.
Cum nu ne-am mai văzut de ceva vreme și fiind clientul lui fidel, l-am strigat și l-am invitat să stăm de vorbă la o cafea. Și am vorbit noi de unele altele și chestii locale și ce se mai poate face în zonă și alte de-astea. Cică se intenționează construcția unui dig sparge-val ceva mai sus de Ocean Queen, ca să ajute la un port de bărci, și la vreo sută de km mai spre vest cică se face un complex mare, fabrică de ciment și încă ceva. Investiție serioasă rău.
Mno, și îmi zice el la un moment dat: "Bogdan, știi ca în weekendul ăsta o să vină aici doi români, prieteni de-ai mei din Jakarta".
Măi sa fie, români p-aici!? Am înțeles inițial ca ar fi de pe la ambasadă, dar apoi s-a dovedit ca am auzit prost (lucru nu prea de mirare, se știe că-s surd ca o oală).
Auzind eu asemenea veste, după ce l-am lăsat pe Nick să-și vadă de treabă, am început cu dilemele existențiale: Mă, ce fel or fi oamenii ăia? Oare ar trebui să mă port special? Oare ar trebui sa mă îmbrac mai altfel decât șort și tricou? Chestii de-astea. Pâna la urmă am decis că n-are sens să-mi bat capul cu nimic, dar pentru că tot vroiam să fac ceva dulce pentru mine, am zis să fac un chec cu ceva fructe (din compot) și stafide (ne-din-compot) că vorb-aia, românu' tot român, trebuie sa pui ceva pe masă înaintea oaspeților, indiferent cine și cum ar fi ei. Nu dau detalii despre chec, că nu e mare spanac și apoi vorb-aia, "pics or never happen'" sooo, no pics, no glory either. Ideea e că a ieșit satisfăcător, nițel brunet într-o parte dar nu deranjant. Foarte mișto aroma de scorțișoară, bunuț de tot. S-au spus cuvinte frumoase despre checul respectiv la masă, dar numai Radu a mâncat mai mult de o felie. Chestie care desigur mi-a adus aminte de faza deja clasică "Ți-a plăcut? - Da! Mai vrei? - Nuuuu!"
Radu și Teo sunt niște persoane foarte agreabile, locuiesc în Jakarta de vreo 10 ani (am rămas mască la faza asta) și în general se simt bine aici. El lucrează pentru o firma germană (ceva inginer de construcții civile pe parte hidro - ecluze, diguri, etc) iar ea pentru Allied Pickford, ăia care muta orice și oriunde.
Aș fi vrut să vorbesc mai mult cu ei, dar au venit cu un grup destul de numeros iar Nick a fost cam tot timpul lângă noi, așa că din politețe s-a vorbit iarăși mai mult engleză. Ceea ce a cam "defeat the purpose" pentru mine. Da' decât nimic, bun și-așa. Am băut o bere împreună și apoi ei s-au retras cu gașca la cină, grătare și foc pe plajă și ce-o mai fi fost. Cum au avut grijă să spună "Nick, maybe you pass-by later on", am dedus că dacă aveau chef extra de moaca mea, ar fi lăsat invitația aia fără nume. Dimineață am mai discutat nițeluș la o cafea, și au zis ca or sa mai treacă pe la mine înainte de plecare, cică să mai vorbim nițel.
Well, nu știu când o să fie asta, dacă nu cumva au și uitat, da' mi-am făcut de lucru oricum. Mi-am pus în laptopul celălalt fișierele de care o sa am nevoie în China, am făcut o plimbare pe plajă, am făcut un duș lung și fierbinte, scos carnea din congelator ca să-mi fac ceva de mâncat la prânz, mărunțișuri de-astea casnice.
Așa că acum aștept sa se mai întâmple ceva și eventual sa treacă vremea ca să am și eu cu cine discuta.
Ei, și ies eu pe terasă ieri dimineață sa admir verdele pajiștii (sincer, e superb dimineața mai ales când cu doar câteva ore în urmă a plouat serios) și-l văd pe lângă piscină pe Nick, proprietarul locului. Ne uitam amândoi la culoarea superbă a ierbii și ne aminteam ca acum 3 săptămâni iarba era cafenie și scorojită și nu-ți puteai imagina că mai iese ceva din ea, iar acum deja trebuie tunsă la două zile, așa mult crește. Incredibil cum se revigorează totul de la ploaie.
Cum nu ne-am mai văzut de ceva vreme și fiind clientul lui fidel, l-am strigat și l-am invitat să stăm de vorbă la o cafea. Și am vorbit noi de unele altele și chestii locale și ce se mai poate face în zonă și alte de-astea. Cică se intenționează construcția unui dig sparge-val ceva mai sus de Ocean Queen, ca să ajute la un port de bărci, și la vreo sută de km mai spre vest cică se face un complex mare, fabrică de ciment și încă ceva. Investiție serioasă rău.
Mno, și îmi zice el la un moment dat: "Bogdan, știi ca în weekendul ăsta o să vină aici doi români, prieteni de-ai mei din Jakarta".
Măi sa fie, români p-aici!? Am înțeles inițial ca ar fi de pe la ambasadă, dar apoi s-a dovedit ca am auzit prost (lucru nu prea de mirare, se știe că-s surd ca o oală).
Auzind eu asemenea veste, după ce l-am lăsat pe Nick să-și vadă de treabă, am început cu dilemele existențiale: Mă, ce fel or fi oamenii ăia? Oare ar trebui să mă port special? Oare ar trebui sa mă îmbrac mai altfel decât șort și tricou? Chestii de-astea. Pâna la urmă am decis că n-are sens să-mi bat capul cu nimic, dar pentru că tot vroiam să fac ceva dulce pentru mine, am zis să fac un chec cu ceva fructe (din compot) și stafide (ne-din-compot) că vorb-aia, românu' tot român, trebuie sa pui ceva pe masă înaintea oaspeților, indiferent cine și cum ar fi ei. Nu dau detalii despre chec, că nu e mare spanac și apoi vorb-aia, "pics or never happen'" sooo, no pics, no glory either. Ideea e că a ieșit satisfăcător, nițel brunet într-o parte dar nu deranjant. Foarte mișto aroma de scorțișoară, bunuț de tot. S-au spus cuvinte frumoase despre checul respectiv la masă, dar numai Radu a mâncat mai mult de o felie. Chestie care desigur mi-a adus aminte de faza deja clasică "Ți-a plăcut? - Da! Mai vrei? - Nuuuu!"
Radu și Teo sunt niște persoane foarte agreabile, locuiesc în Jakarta de vreo 10 ani (am rămas mască la faza asta) și în general se simt bine aici. El lucrează pentru o firma germană (ceva inginer de construcții civile pe parte hidro - ecluze, diguri, etc) iar ea pentru Allied Pickford, ăia care muta orice și oriunde.
Aș fi vrut să vorbesc mai mult cu ei, dar au venit cu un grup destul de numeros iar Nick a fost cam tot timpul lângă noi, așa că din politețe s-a vorbit iarăși mai mult engleză. Ceea ce a cam "defeat the purpose" pentru mine. Da' decât nimic, bun și-așa. Am băut o bere împreună și apoi ei s-au retras cu gașca la cină, grătare și foc pe plajă și ce-o mai fi fost. Cum au avut grijă să spună "Nick, maybe you pass-by later on", am dedus că dacă aveau chef extra de moaca mea, ar fi lăsat invitația aia fără nume. Dimineață am mai discutat nițeluș la o cafea, și au zis ca or sa mai treacă pe la mine înainte de plecare, cică să mai vorbim nițel.
Well, nu știu când o să fie asta, dacă nu cumva au și uitat, da' mi-am făcut de lucru oricum. Mi-am pus în laptopul celălalt fișierele de care o sa am nevoie în China, am făcut o plimbare pe plajă, am făcut un duș lung și fierbinte, scos carnea din congelator ca să-mi fac ceva de mâncat la prânz, mărunțișuri de-astea casnice.
Așa că acum aștept sa se mai întâmple ceva și eventual sa treacă vremea ca să am și eu cu cine discuta.
Sa vezi la mine intalnire cu romanii din China. Eram deja pe cale sa tampesc dupa cinci luni de stat printre chinezi si aia-s nebuni rau. N-ai cu cine te imprieteni. Cu italienii cu care lucram iar nu faceam casa buna, ca pe aia ii interesa seara sa fuga la curve si o tipa in plus in gasca le-ar fi stricat meciul.
RăspundețiȘtergereNorocul meu a fost sa ma pun sa comentez pe blogul unui jurnalist(scrie pe http://blogcatchina.wordpress.com , il gasesti la mine in blogroll) care era in Expo la Shanghai si numa' ce ma trezesc cu mail de la el.
"Bai, sa stii ca eu nu ma ocup cu asa ceva. Un tip de la tine din Hangzhou mi-a scris sa va fac lipeala. Nu-l cunosc, asa ca daca te hotarasti sa mergi la intalnire, mergi pe riscul tau"
Ce zici, nene??? Dupa atata vreme de cand nu mai vazusem fata de roman, am zis ca merg sa-l cunosc si daca e violator, ca ma descurc eu cu el.
De la el am mai aflat de altul, tot in Hangzhou, de la alalalt am aflat de romanii din Shanghai si, uite-asa, am ajuns sa ne si intalnim pe malul Lacului de Vest.