duminică, 12 februarie 2012

Episodul 32. Rrrrribit! Rrrribit!

Mă și vorbesc vineri la birou cu Edgar și zice că Nina are de gând să se întâlnească cu Karina și cu Tya (cele două secretare ale noastre) și merg cu toatele la Hot Springs. Tya e acum nițel ținta miștourilor, pentru că a recunoscut că a mâncat supă de brotac (e ceva specialitate locală, se cheamă swikee). Edgar îi zice Miss Oacky de câteva zile. Când vine de la masă, o întreabă dacă a fost bună supa de brotac și dacă respectivul brotac n-a sărit din farfurie... Răutăcisme de-astea.
Așa că Edgar îmi zice că el o să vină la proaspăt renovatul Kuda Laut și poate mă mișc și eu să vin să-i țin de urât pâna se satură gagicile de făcut băi fierbinți la Hot Springs. Ok șef, vine băiatu' că-s numai la un sfert de oră (maxim) de mers pe plajă. Cică mă sms-ează când pleacă de acasă. Fain, că asta însemna că am juma de ceas la dispoziție, cam atâta îi trebuie de la el până la noi acili-șa la țară.
Pe la trei mă trezesc cu SMS "am ajuns, unde ești?"
În ... cu satelitu', unde dreaq să fiu? Acasă, că ai zis că dai mesaj când pleci, nu când ajungi. Mno bine, am pus repede nește țoale pe mine (adică nădragi, că tricoul l-am luat în mână alături de sandale) și hai pe plajă spre Kuda Laut.
















Nu foarte soare, reflux, și un vânt micut, constant, dinspre mare. Credeți-mă, o vreme perfectă să ieși în larg cu o barcă cu pânze.
Absolut frumos de privit, admirat, relaxat undeva sub o umbrelă cu bere rece, admirând eventual ceva siluete feminine. Ceea ce am și făcut.

Umbră? Check! Bere rece? Check! Gagici mișto de admirat? Che...Wait. Bun, era o tipă. Împreună cu alta, și cu vreo 4 tovarăși. Am numărat vreo 5 copii în jurul lor. Habar n-am care și ai cui erau. Nu c-ar avea importanță. Well, GAGICA (o s-o numesc așa, că ailaltă era complet nesemnificativă în comparație cu ea și am uitat-o în secunda doi) avea o siluetă superbă. Mai ales privită de la o oarece distanță, și prin beer-googles 4X. S-a dovedit mai târziu că pierduse bonul de la tâțe, da' la modul sever rău de tot. Lipsă completă. Flatter than a TV screen. Ei, dar din spate, în lumina amurgului, îmbracată cu o chestie de-aia ușurică de pânză topită...whow! I mean, really, whow!
No, la momentul ăsta degeaba faceți zoom pe poze, că nu apare. E doar plaja. Gotcha!!
Au mai fost vreo două sau trei localnice, da' erau nașpa și se băgau în seamă destul de aiurea. Ghinionul lor, poate dacă nu era tipa asta (rusoaică aș zice eu, după trăsăturile feței) mă uitam și după ele, dar așa, erau pur și simplu zgomot de fond... Mereu acolo, enervante rău și interferând cu semnalul important.
Am dezbătut problemele politicii monetare mondiale până pe la opt cred. După vreo 10 sau 12 sticle de bere (sticle de 670ml, asa le au ăștia) am decis că nu merită să ne mai batem capul cu politica, așa că mai bine mai bem o bere...wait, what!? Și uite așa am ajuns acasă vesel (rău), exact la timp cât să înceapă ploaia de seară. A turnat cu găleata vreo juma de oră, suficient cât să mă facă leoarcă de la colțul casei până la ușă.  Da, vreo 5 metri au fost de ajuns, că de la dușul meu nu curge veci atâta apă cât poate să vină de sus când plouă. Cred că nici dintr-un hidrant de pompieri nu iese atâta, da' se apropie...

Aaaaah, deci de mult nu am mai stat atât prin bucătărie. Trezit de dimineață fără durere de cap (ceea ce e destul de surprinzător totuși, având în vedere cantitățile), am purces la gătit. Desigur, după injectarea cantității regulamentare de cofeină în venă...
Bun, să vă zic deci: Acum multă vreme, adică înainte de ziua mea, am luat niște craci de brotac de la supermarket. Inițial am zis să le fac atunci la masa festivă, dar când mi-am dat seama că am luat numai câteva bucăți mi-am revenit din visare si le-am lăsat în congelator. Then one day, a venit vorba despre supa de brotac halita de Tya, și mi-am amintit...

Deci am tipărit o chestie tip ciorbă, plecată de la o bază de ciorbă de pește. Nu că aș fi avut pește proaspăt, tuulai duoaaamne, numa' o conservă de ton si una de carne de crab, luate din Sukabumi în timpuri demult uitate și pierdute prin negurile istoriei.
Așa că am tocat rapid niște morcovi, niște ceapă, am pus la călit cu niște ulei de măsline (habar n-am de ce naiba n-am pus ulei normal, de palmier).  Le-am lăsat să se călească, apoi am adăugat un cartof micuț făcut bucățele și dup-aia cică sa fiarbă. Am mai pus în oală două frunze de dafin, niste piper și un praf de coriandru pisat, o țâră de delikat și cam gata. Da' până să se apuce de fiert, mi-a trăznit o idee mega-ultra-super genială, m-am dus la restaurant și am tăiat din fața ușii două tulpini de lemon grass. Nu vă pot descrie ce fel poate să miroasă buruiana aia când e proaspăt taiată. Dumnezeiesc, nu alta.


Ei, și se apucă ele de fiert, io herpa-derping p-aici, când îmi dau seama că e cam liniște. Mă uit, ciorba mea stătea alene. Flacără canci! Ow shit...
Înapoi la restaurant la gagicile alea, le anunț cu durere-n glas că mi s-o gătat butelia. În vreo 10 minute așa a apărut tovarășul cu butelia în spinare, schimbat, dat 5000IDR, hai înapoi la muncă. Am mai dat în clocot toate ălea p-acolo, cu pătrunjel, țelină și ce am mai pus io prin uber-ciorbă, și au început să-mi vină ideile stranii. Și dintr-o răsucire de cuțit am despicat câteva ciuperci, am tocat mărunt niște buruiană (care la intenție trebuia să fie pătrunjel, da' nu era și Edgar nu a mirosit să vadă că e cu toooootul altceva), am desfăcut un plic de bază pentru tom-yam si zbaaaang cu ele toate la fiert.




Am zis eu ca am vreo 3 litri de ciorbă. Sosul pentru tom-yam era pentru 0.8 litri. Am zis eu deci că n-o să iasă foc de iute. Well, nu prea s-a potrivit socotoiala.

A ieșit iute. Nu ucigașă, da' totuși. Oricum, am pus și niște borș, am mai pus și nițel delikat, niște clocote acolo, pus repede și conținutul conservelor, fiert zece minute, adăugat buruiana, gataaaaaa! Am gustat de vreo două ori. Cred că aș mai fi gustat de câteva zeci de ori, da' știam că mai am numai o bere în frigider, așa că am abandonat.






Acu' dac-am rezolvat cu ciorba, hai să mă ocup de brotăcime. Scoase din congelator erau, le-am spălat și le-am uscat cu șervețel, apoi le-am pus într-un castronel cu niște lapte. Cică trebuie să stea două ore în lapte. Mno bun, dacă-i musai...










Am mai bâzâit p-aci prin casă, am mai citit una alta, a trecut vremea.



Am pregătit două linguri de făină în care am amestecat cam o linguriță de boia de ardei iute, am scurs laptele, am uscat cracii de brotac și i-am tăvălit bine prin făina picantă.






În timpul ăsta, în tigaie se topea niște unt. 

Ia uite ce frumos arată tovarășii -taci! (partea cu bro a brotacilor, se observă prea bine chiar și cu ochiu' nedilatat, că lipsește cu desăvârșire)







Punct și de la capăt, brotacii au ajuns în untul încins și s-au rumenit frumos. Acuma partea nașpa e că așa zicea rețeta, și n-am îndrăznit să mă abat (prea tare) de la ea. Da' ascultați la moșu', apucați-vă binișor întâi de sos, și lăsați brotacii la urmă. Sunt mici de tot, și deci nu au inerție termică deloc. Se răcesc imediat, și nu mai sunt așa de gustoși. 


Mno bun. Am scos -tăcuții pe o farfurie, am acoperit-o cu folie, și hai să facem ciupercile. 






Le-am căsăpit cât ai zice "oac!", am tocat ce mai ramăsese din jumatea de ceapă de la ciorba de mai devreme, am scurs în tigaia curată untul rămas de la -taci, ceapa la călit, acușica punem și ciupercile să se călească în unt.
Le-am lăsat nițel să ia aroma de la unt, apoi am adăugat niște vin alb (nu prea mai am, deci nașpa), o țâră de sar și piper, și le-am lăsat să scadă ca lumea vinul.






După ce am rezolvat cu chestiunea în cauză, am făcut focul miiiic micuț de tot, am pus nește smântână, doi câini de usturoi (cătei nu puteau fi numiți) tocați mărunțel de tot, o linguriță (sau mai bine) de pătrunjel uscat și cam atâta...






Le-am mai lăsat nițeluș să fiarbă împreună să-și ia aromele unele de la altele și...Na poftim ce fain arată!



Doar câteva (foarte, foaaarte puține) minute mai târziu...




Pam pam!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu