duminică, 22 iulie 2012

Episodul 42. Mai nimic.


Ceasul meu intern e nițel fucked-up. Mi se face somn devreme, apoi îmi fuge somnul, iar dimineață mă trezesc odată cu soarele. Sau cu moscheea, depinde de cât de aiurea dorm.
Well, mă așteptam ca Ramadanul sa înceapă în forță, cu zgomot masiv de la cele 3 moschei din zonă, dar până acum am fost scutit. Din nu știu ce motive, nu mai schelălăie nimeni cu noaptea-n cap. Din când în când se aud mai din depărtare sunetele, dar în nici un caz deranjant. Poate că în perioada asta iau și ei lucrurile un pic mai în serios și nu mai lasă copiii sa se distreze la microfoane.
În fine, idea de bază este că sunt complet aiurea cu sistemul orar. Când mă foiesc în pat, incapabil să mai găsesc o poziție comodă de odihnă, lumea pe care o stiu și de care îmi pasă, doarme liniștită. Așa cum aș face și eu în locul lor dealtfel, ce naiba să faci altceva la ora 2 dimineața? Așa că renunț, îmi înghit frustrarea și mă duc la duș, deși e duminică și e doar 6 dimineața. Ce naiba sa faci? Ok, un avantaj micuț este. Înainte ca soarele sa se urce bine pe cer, e încă suportabil afară. Nu e răcoare în adevăratul sens, dar sunt doar vreo 25-26°C, adica suportabil. Iar țânțarii dorm încă. Așa ca pot sa mă duc un pic lângă piscină și să-mi verific e-mailul, dau o geană pe la Robotzi, citesc ce-a mai scris Manowar (sau Cypress, sau amândoi FTW), mă uit pe forum să văd cine și ce mai construiește la case, apoi…constat cu durere că a trecut doar jumate de oră. Și e încă înainte de 7, și tot nu e nimeni în jur.
Well, cu excepția momentelor când este cineva în jur, și atunci îți vine să-ți bagi picioarele. Apăsat de tot. Pentru că locul ăsta pare să fie destinat extremelor. Ori sunt singur, ori e prea aglomerat. Și nici o aglomerație nu e mai naspa decât turmele de babuini. Babuini (nu urangutani, aveți grijă) locali sau chinezești, tot ca niște maimuțe se poartă. E incredibilă asemănarea, pe cuvânt. Nu sunt în stare să vorbească normal unul cu altul,. Orice întrebare/răspuns/constatare trebuie țipată și însoțită de 3 minute de râsete.
-          Aaaawwwrggghhhh hă hă hă, vreau să beau o cafea!, hihihihihihihihih aaaaarrrrrrrhhhhgggllllhhhrrrrr!
-          Hihihihihiihh aaaarrghghhllllrrrr, vreau și eu una!”
Păi mă cretionizilor, nu puteți să vă vreți și voi ceva, orice, în liniște? Ce dracu’ poate fi așa de incitant la a bea o cafea de trebuie să urli pe tema asta? Acum înmulțiți chestia asta cu 4 adulți și 15 copii simultan, și obțineți imaginea unei “dimineți liniștite la piscină”. Ah, și să nu uităm elementul ninja. Wet ninja, that is. Desigur că nu se obosesc să-și scoată hainele când se bălăcesc în piscină. Cum eu nu sunt mare amator de făcut baie în mașina de spălat a altora, rămâne că am renunțat și la asta. Trist… Ziceam că babuinii sunt în gașcă? Desigur, ăia 4x15 sunt doar avangarda, restul corpului expediționar se antrenează în fața camerei lor, sau pe terenul cu iarbă din fața casei mele. Da, exact așa. La ora 6:30, se joacă deja fotbal, cu toate răcnetele de rigoare. Fuck them.
De-astea ziceam babuini, nu urangutani. Urangutanii sunt niște ființe deosebite. Tăcuți, fantomatici, nu vor decât să fie lăsați în pace…Remind you of someone?

Dup-aia, vine seara. Pe la opt, opt jumate așa, mă cuprinde un somn de abia-abia îmi țin ochii deschiși. Invariabil trebuie să-mi găsesc ceva de făcut exact atunci, că altfel adorm. Uneori chiar am adormit, cu laptopul pe burtă citind ceva sau încercând să urmăresc un film. De vreo două ori era să dau compul pe jos, că am tresărit în somn. Iar seara e și mai nasol decât în zori. Pe de-o parte, ar trebui sa fie mai bine, pentru că lumea “normală” e în plina activitate la orele alea. Well, așa ar fi dacă ar merge internetul din casă. Dar nu merge mereu. Și înca nu am reușit sa stabilesc un pattern, ca să estimez când are sanse să meargă și când nu. Așa că dacă vreau să vorbesc cu cineva, trebuie să ies lângă piscină, ca să am vedere directă la turnul de antene de pe deal. Iar la piscină sunt expus atacurilor…Țânțarii: bun, deci în sezonul ploios nu sunt așa de activi pentru că plouă atât de mult, încât ploaia le tot spală ouăle și larvele și naiba să-i ia. Dar acum e sezonul uscat, așa că tufișurile de lângă piscină sunt adevărate puiernițe. Ovcorz că nu dă nimeni cu ceva insecticid. Poate nici nu trebuie, naiba știe? După țânțari, vin furnicile. Nu, nu alea relativ mici din casă. Alea roșii, mari de 10-12mm, cu mandibule ca niște coase. Nu e fun deloc când una din ele consideră că ar putea să încerce să ducă la mușuroi o bucată de tine, deci ce-ar fi dacă m-aș apuca de decupat? Nu rămâne umflat din fericire (sau nu la mine), dar tot doare destul de rău.
Presupunând că am terminat să mă tot plesnesc de țânțari și să scutur furnicile de pe mine, e cald. Cald rău de tot. Pentru că toată căldura acumulată de la soare în timpul zilei, acum se ridică din pietre, pământ și gresia din jurul piscinei. Așa că transpir. Rău de tot. Ceea ce, știe toată lumea, atrage țânțarii…Yup, here we go again! Da’ asta nu-I chiar tot. Că după lupta cu natura, urmează dificultățile de ordin practic. Ok, mi-am găsit un locușor mai departe de bec (țânțarilor le place lumina, remember?) și încerc să scriu. Well, da, doar că nu. Pentru că sunt, hey, departe de bec and I cannot see jack-shit pe taste. Așa că scriu, greșesc 3 litere din 5, Murphy își bagă și el coada și după ce scriu (și corectez de două ori) o bucată de text greșesc butonul și se selectează automat și se șterge, așa că frustrarea atinge cote maxime și mă prinde un dor nebun să arunc laptopul în piscină sa văd dacă face scântei măcar când se duce dracului, sau e doar un “plufff” inocent, lipsit de orice haz, și desigur complet inutil…Aceeași frustrare cumplită care mă face să-mi doresc sa rup modemul din soclu (cu soclu cu tot, dacă se poate, mulțumim) și să-l zdrobesc sub călcâi, într-o explozie de furie și nervi. Doar că așa cum ziceam și în textul precedent, It doesn’t work. Mda, nimic nu pare să work p-aci, nici internetul, nici modemul nici calmarea nervilor prin toporizarea diverselor chestii. Hei, dar în cele din urmă lucrurile par sa se așeze pe făgaș, nu? Am killerit niște țânțari, am fugărit furnicile, am reușit să ma conectez, ok, hai să vorbim! Mdea, da’ mi se termină bateria, că sunt afară, remember? Fuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuck!

La servici e ceva mai simplu, deși tot foarte departe de normal, internetul merge satisfăcător. Apoi, mai pleci în șantier, mai discuți cu Thomas sau cu Edgar. Recunosc, mai mult Edgar, pentru ca Thomas e și el destul de tăcut, iar când nu e…Well, deși locuiește în Australia, e totuși chinez. Așa că fac destule eforturi să înteleg ce spune, deși e în fața mea. Restul populației nu intră la socoteală, sunt aproape de inteligența unei meduze și capacitatea de exprimare a acelorași babuini menționați mai devreme. Am vazut niște poze cu urangutani, făcute de Teo în rezervația din Borneo. Incredibil ce figuri expresive pot avea. Ăștia? Gizăs, un adevărat coșmar. Live example:
Mă duc vineri la uber-colegul meu, care se semnează pe scrisori “Senior Substation Engineer”. Whow, cool, bro! Mă uit pe masa lui de lucru, dicționarul Behasa-Inggris deschis lângă comp. Pe ecran, raportul săptămânal în curs de editare. Ah, asta e bine, așa că îi zic:
-          Mr. Armoza, don’t use capital letters for all the words! Only at the beginning of the sentence, please!
-          Aaaa, ok, ăăăă yes <insert rânjet tâmpit here> hă hă, no, no yes, I doing!
Rezultatul? Desigur că a pus, peste tot. Cum naiba reușesc asemenea oameni sa fie implicați într-un proiect international? Același lucru și cu chinezii. Doi sau trei dintre ei vorbesc o engleză inteligibilă. Restul, cel mult câteva cuvinte, pe care oricum te chinui să le înțelegi din cauza pronunției. Sau a protezei, dracu’ știe? Mai trist este că aceeași nepăsare/prostie/incompetență este transmisă (și aparent acceptată) la nivel oficial. Aparent, nu există nici un document controller în toată turma de chinezi, unul capabil să citească și să redacteze un document în engleză fără ajutor masiv de la Google Translate. Ok, când cineva vorbește cu tine și face greșeli, nu-i mare spanac. Probabil un englez s-ar enerva cumplit auzind bastardizările pe care sigur le comit și eu. Dar la ei chestia asta e clar dincolo de limită. Proceduri de teste, rapoarte, descrieri oficiale ale echipamentelor, toate alcătuite din cuvinte fără legătură între ele. Găsești foarte des fraze de 4 rânduri cu un singur verb. La infinitiv, vă rog. Aceeași chestie se întâmpla și în scrisori oficiale de la PLN catre chinezi. E drept însă, la ei greșelile sunt ceva mai rare și în majoritatea covârșitoare a cazurilor se înțelege destul de clar ce au vrut să spună în scrisoarea respectivă.
Ăia din șantier însă…Coșmarul cel mai des este când mă sună și încearcă să-mi explice la telefon ceva ce nu e în regulă cu instalația cine stie cărei cutiuțe de legătură pentru iluminatul pe cazan, cota +42m. Într-o amestecătură de “ăăă” și cuvinte rupte, înconjurat de zgomotele tehnologice inerente, se chinuie să-mi transmita ceva. Săracul de el cred că mai mult de două treimi din costurile lui la telefon sunt folosite de fapt ca să-mi spună că “ăăăăăăăă”.
Dar se chinuie, și încearcă, și are o privire de-aia muta de admirație când îi mai zic câte o chestie pe care am aflat-o și eu prin alte părți, acum mult timp. E amuzantă figura lui gen “Oooo, mărite maestre, ce deștept ești tu!” așa că nu îi stric distracția cu explicații de genul “Meh, probabil exact aceeași mutră o aveam și eu acum 15 ani când eram de vârsta ta și am dat cu nasul de chestiile astea pentru prima oară”. Pe cât de mult mă scârbește suficiența celor care nu sunt în stare sa facă ceva concret, dar au înfumurare și pretenții la respect, pe atât mă liniștesc și mă împacă mulțumirile primite de la băieții ăștia.
Așa, the next fuck-up e de la tovărășu’ șefu’ de PLN. Sau mai degrabă plm, if you know what I mean…Înainte sa plece Edgar în vacanță, am fost împreună la el să ne punem de acord. La o adică, e șeful local și trebuie informat. Ok, edgar pleacă în vacanță, eu rămân pe baricadă pâna vine el, apoi cică plec și eu. Desigur, doar că nu! WTF, cum adică NU?
Pwwlache, am luat biletul de avion de acum 4 luni, si abia l-am găsit și atunci! Păi nu, că tu trebuie sa stai aici pentru back-feeding. Păi și ce să-i fac eu? Ăia de la transmisii nici măcar nu sunt conștienți de prezența mea aici, ăia de la commissioning mă ignoră cu succes (ca și pe tine, dealtfel, hehe!) așa că…de ce e așa de indispensabilă prezența mea aici? Ca să pot colabora cu două entități care nu au vrut să mă asculte la nici una dintre întâlnirile de până acum? Eh, dar îl am în rezervă pe colegu’ mare specialist în substații, hehe! Cum adică, vreți să spuneti că e incompetent? Doar știți că e rudă cu ministrul, asta îl face deja mult mai competent decât prevede legea, nu?
Linia de înaltă tot nu e gata. Au lucrat la ea sporadic, în șuturi. Hai, încă un hei-rup săptămâna asta, apoi nimic timp de 10 zile. Săptămâna trecută aproape au încheiat cu firele de by-pass peste izolatorii de la capătul stâlpului. Au făcut 10 linii din 12 (stâlp cu 4 circuite) și s-au oprit iar. Joi și vineri nu a mai fost nimeni acolo. Dar hei, ia să anunțăm noi cu surle și trâmbițe că suntem gata la sfârșitul lui Iulie, cu punere sub tensiune cu tot. Ok, asta ar însemna că probabil cel târziu miercuri se oprește toată fabrica la zero (că trebuie scos de sub tensiune traful mobil ca să se poată face conexiunile la linie), se conectează linia, apoi…well, sperăm că merge. Că dacă nu, o luăm de la capăt cu ghicitul. Oare care dintre fire este iarăși inversat? Păi hai să ne uităm pe desene. Ah, da, desenele și circuitele sunt marcate în chinezește, că dobitcul ăla de alb a cerut de acum un an marcaje (fie și temporare) în engleză și last marked-up drawings, da’ am zis că fuck him dă-l dreaq, ce, noi nu știe ca el? Noi e dăjjtepți, noi nu ne trăbă d-ăștea!
În timpul ăsta, trebuie demontate și luate de acolo componentele de la traful mobil. Încă niște ore…Și e ramadan, remember? Program scurt, rugăciuni, etc…

Sper ca atunci când se întoarce Edgar să reușesc să capăt aprobarea formală și să plec liniștit acasă. Că dacă tot o face pe nebunul și îmi distruge vacanța, apoi știu că vin acasă, dar nu și dacă mă mai întorc…
Apoi na, că am reușit să scriu un kilometru de post despre mai nimic. Mă simt aproape politician, pe cuvânt...

5 comentarii:

  1. Cum adica despre nimic? Despre plictiseala si nervii de zi cu zi. Suntem gand la gand, cu mai putina bucurie.

    Cat despre harta, da un click pe ea si ajungi intr-o pagina de detaliu unde e si un buton cu "get your own map"

    RăspundețiȘtergere
  2. Je = dibaciu S.A., și cred că m-am descurcat. Acu' să vezi tu cum apar numa' 3 puncte acolo :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vad ca si tu esti citit la greu de roboteii din Mountain View si Palo Alto.

      Ștergere
    2. Da, chiar mă miram ieri când am văzut punctulețele cine naiba mă citește pe mine din US. Am crezut inițial că e vorba de ceva vizitator venit de pe blogul tău. Și când colo, chiar așa! Doar că nu vizitatori normali.
      Auzi, da' dacă sunt totuși ceva românași de-ai noștri p-acolo și chiar ne citesc omuleții? Eniuei, mie unu' mi se rupe-n doișpe de Mountain Dew, mie-mi place berea :) Pam-pam!

      Ștergere