Deci acu' ceva zile povesteam cum că șmecherii nu dau doi bani pe podul ăla și că e izolată bucata respectivă, and so on and so forth.
Well, se pare că ceva tot s-a întâmplat, sau cineva a avut interes să se facă reparația. Pentru că vineri dimineață când m-am oprit acolo, deja începuseră să lucreze. La ora 7 când am trecut eu erau niște omuleți la lucru, însiraseră niște pietre în coșuri de-alea paralelipipedice din plasă de oțel zincat (cum se văd și dincoace, în poza de mai jos), era și un excavator la fața locului. Cum-necum, se apucaseră de treabă. Am vorbit cu un tovarăș de acolo și mi-a zis că e posibil ca duminică să dea totuși drumul la circulație pe pod, chiar dacă reparația o sa fie doar temporară. Am zis eu că e bună treaba dacă zic așa ceva. Chiar dacă nu reușesc până duminică, în cursul săptămânii următoare tot ii dă drumul și nu mai trebuie să mă gândesc cum ajung acasă cu fetele, toate cumpărăturile și bagajele.
Sâmbătă dimineață am plecat spre Jakarta, tot cu motoreta. Chestia care m-a surprins (în mod plăcut de data asta) a fost voluntariatul pentru reparațiile de la cealaltă parte a malului.
Ăia care se văd în plan îndepărtat sun copii în uniforme. Bine, probabil e mai fun să ajuți la reparația digului decât sa te duci la școală, dar totuși, e prima oară când îi văd pe localnici făcând ceva pentru comunitate. Nu de alta, dar când șuvoaiele de apă au adus gunoiul și noroiul în mijocul drumului, nu s-a sinchisit nimeni.
Sâmbătă dimineață pe la 8, înainte să plec spre Jakarta, am stat nițel de vorbă cu Nick (proprietarul de la Ocean Queen). Am fost mirat să-l văd acolo, mai ales că tipul e destul de mare ca om, și nu-l văd deloc încăpând pe locul din spate al unei motorete. Am aflat că a trecut podețul per pedes, apoi o altă mașină l-a așteptat de partea asta. Mi-a zis că se lucrează din greu la pod, că aveau aduse reflectoare pentru iluminat pe timpul nopții, o grămadă de oameni și 3 (da, trei) excavatoare! Îmi zicea că nu a văzut asemenea desfășurare de resurse în locul ăsta niciodată, și că tipul de acolo i-a confirmat ca duminică sau luni cel târziu or să dea drumul la circulație. Pe la 12:30 eu eram deja pe autostradă, la aprox 20km de Jakarta, când mi-a dat mesaj Nick să-mi spună că s-a dat drumul la circulație pe pod. Whow! Ok, nu știam cum arată la fața locului, dar dacă Nick a confirmat, însemna că se putea trece cu mașina.
Aseară la întoarcere, ne-am ținut răsfularea și am încetinit pe măsură ce ne apropiam de locație. Era deja noapte și nu am putut face poză. Azi dimineață tot nu ne-am oprit ca eram cam în întârziere, dar oricum am putut vedea câte ceva. Practic au finalizat umplerea cu piatră și pămând a "inimii" podului, o bandă de circulație pe mijloc. Încă lucrau la "coșurile" cu piatră din laterale, alea care ar urma să asigure lățimea normală a drumului. Sigur, e denivelat și deja s-au făcut făgașe în pământul și piatra de umplutură, dar e totuși practicabil. E foarte reconfortant să știi că nu mai trebuie să te îngrijorezi de ploaie. E foarte bine că au dat drumul circulației pe pod. Sigur, ar fi interesant de știut cum de s-a întâmplat minunea. Radu spunea că armata ar avea ceva tabere de antrenament ceva mai în sus pe munte, și deci ei ar fi la originea "telefonului roșu" care a pus în mișcare atâtea resurse.
Well, nu contează foarte mult acum. La întoarcere o să fac niște poze și editez articolul în consecință, deci stați p-aci nu va mișcați!
Iar dacă primesc poze de la restul, vă arăt ce friptură de mistreț am făcut duminică pentru la masa de prânz la Radu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu