Episodul 51: Vine valu' și-mi ia malu'

S-au întâmplat câteva chestii care îmi tot fărâmă bucățica de Wa rămasă prin fundul sertarului.

Să încep cu începutul, adică sâmbătă dimineață. A început să plouă pe la zece, sau așa ceva. 

Nici o surpriză pân-aici, doar de-aia îi zice anotimp ploios, nu? Partea nasoală a fost că nu s-a mai oprit până a doua zi. Timp de vreo patru ore a plouat de-a rupt, cam așa:

În două ore s-a revărsat apa din câmpurile de orez din spate, a venit și torentul de pe deal și împreună au transformat Ocean Queen într-o mare de mizerie.

Piscina arată ca o băltoacă de-aia stătută, pietrișul de pe aleea din spatele casei mele s-a mutat vreo 3-4 metri mai la vale, minuni de-astea. Nu le-am mai făcut poze că e deprimant și așa.

Nu e mare problemă, într-o săptămână piscina o să fie curățată și na, poate o să mute cineva pietrișul ăla la locul lui. So far nu s-a învrednicit nimeni, așa că presupun că o să-l mut eu cu ligheanul, când o să am timp.

Luni dimineață am mers la servici fără probleme. La întoarcere însă, stai nițel că nu-i chiar așa. S-a surpat drumul chiar în fața podului, și nu se poate trece cu mașina mai departe.

Bun, și ce facem? Păi căutăm o rută ocolitoare. Cu masina nu se poate, dar nițeluș în aval e un podeț pe care se poate trece cu motoreta. 

De la locul respectiv până acasă nu mai e chiar mult (vreo doi kilometri jumate), dar nu e deloc comod să mergi pe motoretă. Am văzut ce rezultate poate avea o căzătură. Iar biata motoretă nu-i deloc fericită să care 90 de kile în plus (peste alea 60 ale lui Deni)

Așa, și cu mașina ce facem, unde o lăsăm? O lăsăm la o cunoștință ceva mai încolo. Mno bun, hai să încercăm. Thomas era de părere să stea la hotel în Pelabuhan Ratu până se rezolvă situația, dar eu nu am fost dispus să fac asemenea concesii. Eh, "ceva mai încolo" pentru cunoștința aia au însemnat încă vreo 2 km, da' dacă n-ai încotro, ce să faci?

Luni seara am ajuns ok acasă, marți dimineață am recuperat mașina fără problemă, dar la întoarcere our luck just run out.

Unul dintre dezavantajele motoretei este că n-are acoperiș. Așa că dacă te prinde ploaia, te cam udă. Și ce sanse sunt să te prinda ploaia în anotimpul ăăăă, ploios? Mari de tot. Ceea ce s-a și întâmplat. Prima parte a drumului am făcut-o pe o ploicică măruntă, fără mari probleme. Nu cred ca mai aveam mai mult de 500m de mers până acasă, când a început ploaia.

Am ajuns cu toate hainele ude fleașcă, de parcă aș fi căzut în apă. Rucsacul are totuși ceva proprietăți impermeabile, așa că amărâtul de laptop nu a pățit nimic. Același lucru și cu telefonul, deși practic a stat învelit într-o cârpă mustind de apă (a se citi buzunarul de la cămașă).

Abia pe la opt jumate s-a domolit nițel ploaia, dar pe la nouă a început din nou, mai tare. Omușorul de la pază s-a chinuit să devieze șuvoaiele ca să nu mai inunde piscina din nou, dar nu prea i-a ieșit. Așa că iar băltoacă mizerabilă în loc de piscină. Sigur, în timp se rezolvă. Dar oare câți nervi își face omul ăla care îngrijește piscina, daca tot la două zile, când zice și el mersi că încep să se vadă rezultatele muncii, trebuie s-o ia de la capăt?
În casă n-a intrat prea multă apă, doar nițel în baie (pe lângă bec), într-unul din dormitoarele din spate, în două locuri în living și desigur, pe terasă. Numai infltrația din baie a fost mai serioasă cu picurat din tavan, restul s-au limitat la pete de umezeală. Dar stau și mă gândesc ca mai sunt totuși cam 4 luni de sezon ploios. Câte lucruri pot să mai meargă prost? Multe, că Murphy nu doarme!

Probabil că până la urmă lucrurile or să se rezolve cu podul. Dar când? Drumul e întrerupt de  trei zile deja și nimeni nu pare să dea doi bani pe asta. Nu contează că ambulanța nu mai are cum ajunge dincolo de râu, nu contează că s-a întrerupt circulația mărfurilor în direcția aia. Până și în mult hulita noastră țară, există chestia aia pentru situații de urgență. Și când se rupe un pod, apare imediat armata și improvizează ceva până se decide ce fel se rezolvă permanent situația.

Am trecut azi dimineață pe la locul faptei. A apărut un mare morman de pietre, dar nu lucra nimeni. Sigur, înțeleg că nu se poate rezolva așa de ușor, dar nu pare să caute nimeni o soluție temporară. Iar dacă nu ai o soluție temporară, ar trebui să depui eforturi să implementezi soluția permanentă, nu? Well, așa e, doar că nu, vorba lui Manowar. Am auzit că reparația poate să dureze încă o lună, dar asta o fi valabil dacă o să se și apuce să facă ceva. Nu par să se grabească cu nimic. Nu par deranjați de situație, așa cum nu par deranjați nici de noroiul și gunoaiele aduse în șosea de torente, sau de alimentarea precară cu apă și energie sau de condițiile de igienă în care își prepară mâncarea. Iar dacă ei nu sunt deranjați de situație, nu cred că trebuie să mă aștept să reacționeze prea rapid ca să soluționeze ceva. Li se pare normal să nu facă nimeni nimic, pentru că probabil și ei ar face la fel...

Încă stau să mă gândesc cum le aduc pe fete la hotel, și cum cărăm bagajele și cumpărăturile. It will be a challenge. And a real bitch...