marți, 17 septembrie 2013

Episodul 63. Birou nou

Așaaa. Deci cică joia trecută sună telefonu' și zice șeful ăla de-aici de la PLN că "trebuie să vă mutați în clădirea nou, aici lângă noi!" "Mno bine, zice Edgar. Când?" "Acuma!"
Îmi povestește Edgar dup-aia că era cât p-aci să-i scape "Mensch, are you bala-bala?"
Oricum, indiferent cât chef am avea noi sa ne mutăm (sau nu) în clădirea cea nouă, ideea de bază rămâne că "dacă-i ordin, cu plăcere!"
Edgar și-a mutat catrafusele de luni într-un birou, eu și Thomas abia acum. Bine, nici n-avem mare lucru de mutat. La mine au încăput toate într-o cutiuță mică-mică.

Biroul vechi era organizat într-o casă particulară, cam la un km de șantier. Edgar avea biroul lui, eu și Thomas împărțeam un birou, iar cei 5 localnici erau și ei împărțiți câte doi. Omul cu cărbunele teoretic trebuia să împartă locația cu inginerul de construcții civile, da' nu mai avem de-ăla cam de multicel, așa că stă singurel. Secretarele aveau birouașul lor (open) în holul mare, și cică aveam și o masă de "ședințe" acolo. Ședințe pe naiba, dar era un locușor unde ne strângeam cu toții când venea Roth în vizită pe la noi.

În clădirea nouă ni s-au alocat 3 camere cu câte 3 birouri fiecare. Inamovibile, partițiile sunt prinse în șuruburi de pereți, birourile sunt prinse în șuruburi de partiții. Deci ciuciu modificări. Așa că de voie, de nevoie, Edgar a luat unul dintre birouri, eu și Thomas am pus stăpânire pe următorul. Acuma, dezbină-i și stăpânește, că ăstia localii vor și ei fiecare masa lui, și împreună dacă se poate. Că așa, teoretic mai e o masă în biroul lui Edgar (una e rezervată pentru secretară) și una la noi în birou. Da' nu vrea nimeni să stea pe capul nostru sau noi pe capul lor. Așa că drăgălașii noștri colegi localnici au rămas la locația veche. N-ar fi tocmai rău, că nu plâng de dorul lor, daaaaar...
Tot la locația veche au rămas toate hârtiile. Împreună cu serverul de net și imprimanta de rețea. Așa încât, dacă eu sau Thomas avem nevoie de un print, trebuie sa mergem cu documentul respectiv undeva și să-l printăm acolo. Dacă avem nevoie de un număr de scrisoare, trebuie să dăm sms secretarei să ni-l zică. Dacă vrem internet, trebuie să ne descurcăm cu mijloace proprii. Well, asta era și dincolo, da' măcar era chestia de alegere. Dacă te mulțumeai cu el mergând prost, puteai să-l folosești la o adica și pe ăla de la birou. Și mai sunt chițibușuri care trebuiesc rezolvate.
AC-ul merge destul de imprecis în birourile noastre, dimineață era cald de tot și nu părea să se îmbunătățească situația. Acum văd că s-a răcorit destul de bine, o să încerc să modific setarea la termostatul ăla, poate are vreo influență.
Biroul meu e în spatele camerei, destul de mișto izolat. Dar asta înseamnă că habar n-am cine intră pe ușă dacă nu mă ridic de pe scaun. Masa e organizată pe colț, dar nu are nici un locaș de-ăla prin care să treacă cablurile de sub masă. Și desigur, singura priză e undeva dedesubt de trebuie să faci explorări speologice ca să bagi în priză compul. Așa încât, m-am dus înapoi la biroul vechi și mi-am adus prelungitorul, i-am desfăcut ștecherul și am trecut cablul pe lângă peretele partiției și na ca acum am 4 prize pe masă. Sâc!
desigur, nu arată foarte elegant cu toate mațele înșirate, da' asta e treaba.






Mai am de demontat "măsuța" pentru tastatură, care încurcă groaznic mișcarea scaunului și oricum nu-mi folosește la nimic (neavând desktop ca să am nevoie de tastatură specială), dar asta mâine, când o să-mi aduc șurubelnițele cu mine.

Nu plâng prea tare după biroul vechi. 



Din cauza lui mi-am distrus unghia de la degetul mare de la picior (Ceva imbecil retardat a făcut în fața ușii și de jur împrejur un prag de 40 cm înălțime pe care trebuia să-l pășești ca să intri. Desigur, era inevitabil ca O dată să nu ridici destul piciorul...), casa era construită ca un bunker și izola foarte rău semnalul telefonic (și deci și internetul mergea cum mergea pe wi-fi), prelungea cu 5 minute drumul de și spre casă, prin niște hârtoape nenorocite și noroaiele aferente în timpul sezonului ploios), așa că între noi fie vorba, ducă-se! 
Cea mai serioasă problemă e că nu mai are nici cine să-mi facă CAFEAUA, așa că probabil o să-mi iau o cană de-aia termoizolantă de inox din ACE, și dimineață îl trimit pe Deni cu ea la Zikri să-mi facă cafeaua. Păi ce mama zmeului!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu