vineri, 21 martie 2014

Episodul 78. Grasu' contrabasu'

Deci în fiecare vineri, tovarășii de la Indonesia Power au program de exerciții. Gimnastică. Aerobic. Dreaq, ce-o fi aia ce fac ei.
Șmecheria e în toi când ajung eu la birou, și sistemul audio e chiar lângă geamul meu. Deci muzică am. E cam nașpa, încep s-o învăt pe dinafară că e mereu aceeași, și zău dacă mi-era dor de învățat muzică indoneziană. Invariabil, programul se termină cu Santana, “Corason espinado”. Melodia în sine e mișto, dar după ce o auzi de câteva mii de ori în același context, parcă se tocește și-ți vine să arunci cu ceva după ei. Patru grenade legate în jurul unei pungi cu bile de rulment ar fi tocmai pachetul potrivit.
Mă uit la oamenii ăștia, și niciunul nu pare să se bucure de moment sau să pună suflet în ce face. Mutre plictisite, mișcări simulate pe jumătate…De ce naiba mai fac chestia respectivă dacă nu le place? Nu e obligatoriu, că am întrebat. Și atunci?
La un moment dat am crezut că e din cauza instructoarelor. Da’ nu e cazul, credeți-mă! Era una care arăta destul de bine a instructoare de aerobic. Da’ numai una, și n-am vazut-o decât de vreo 3 ori în tot atâtea luni. Restul…
Una din astea de azi dimineață, de exemplu, nu cred să aibă mai mult de 60-65 de kile. Da' nu cred că asta e foarte îmbucurător pentru o femeie de 1.50 înălțime. Ailaltă însă mă bate LEJEEER la capitolul cântar. E pur și simplu sferică! Nu îmi dau seama ce e mai mult, ridicolă sau grețoasă, cu șuncile alea zburdând pe ritm de muzică ca o imensă răcitură. Oww, fuck, acum am imprimată pe retină imaginea aia. Brb, mă duc să-mi vomit mațele...

Acuma, câțiva dintre voi or să comenteze cum că nu-s tocmai persoana potrivită ca să arăt cu degetul spre grase, dat fiind profilul de Burj Al Arab pe care îl afișez. Meh, n-am susținut niciodată că "bă, ăla e gras, nu ca mine". Sunt gras, știu că sunt, dar cum tentativele de remediere a situației au eșuat lamentabil, am decis să nu mai cheltuiesc energie încercând să rezolv ceva ce nu merge rezolvat. Nu empiric, nu în condițiile astea. Desigur, cu mult mai mult efort, într-un mediu ceva mai controlat și cu alt tip de resurse la îndemână, sunt sigur că aș reuși să dau niște kile jos. Aici? În condițiile astea? Mi-e mult prea lene să fac ceva.
Da’ mă, în nici un caz nu mă duc s-o fac pe instructorul de aerobic!

Pe bune, mi-e greu să pricep mesajul pe care îl transmite balena aia agitându-se. "Faceți exerciții ca să puteți avea si voi suta de kile?" "De trei luni fac exerciții și nu se cunoaște?" "Exercising is good, pizza is way better!"

Mersi frumos, da' asta am rezolvat-o fără să mă agit în vreun fel sau să transpir.


2 comentarii:

  1. Pe mine m-a învățat tata când eram de-o șchioapă că pot fi orice îmi doresc. Uite că aflu la aproape treij de ani că nu-i loc pentru mine în tagma instructorilor de aerobic. Nu-i loc la propriu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate dacă-ți doreai să fii instructoare de aerobrice, făceai ceva demersuri în privința respectivă. Presupun că nici în tagma turnătorilor de betoane sau a țapinarilor n-ai loc, da' asta nu pare să te afecteze așa mult...

    RăspundețiȘtergere