Episodul 108. Derp’s Hobby, part 3.4. Patience please! it’s only two years...

Bine ați revenit în șantierele navale din deșert! N-au trecut decât aproape doi ani de când am povestit câte ceva, așa că na, să mai ștergem praful.
Disclaimer: iarăși o să întâlniți în text o grămadă de "ieri" și altele asemenea. N-au nici o legătură cu realitatea, postul a fost scris pe durata a vreo două luni...

Eniuei, să purcedem la povestit.

Ultima oară când am scris despre asta, construcția era într-un stadiu oarecum incipient. Partea bună a fost că am reușit să scot corpul navei la nivel de satisfăcător. Partea nașpa e că dacă nu mă simt capabil sa fac ceva bine, o las moartă. De ce credeți că n-am mai făcut nimic la vaporaș timp de x luni? Numai gândul la vopsit mă făcea să tremur.

*

La nu foarte multă vreme după ce am terminat cu fibra de sticlă, am dat o mână de grund (al doilea tub de spray luat din ACE, că primul era înfundat bocnă când am încercat să-l folosesc, și deși m-am chinuit vreo săptămână cu diluantul vieții pus pe duza aia, n-a vrut să meargă nici mort. Sau mă rog, dacă-i mort...)

Am mai dat cu niște șmirghel și apoi cică să vopsesc. Hehe, ce simplu sună.

După ce m-am coit juma de an să-mi fac curaj să vopsesc ceva, am ajuns la concluzia că aerograful pe care-l aveam eu era de vină. O fi fost, nu zic nu, că era ceva panaramă tip suflai, da’ era clar că-mi căutam scuze deja. Desigur, respectivul aerograf nu putea să funcționeze fără compresor, așa că mi-am luat și de-ăla. Behold!

Acuma să fiu sincer, nu m-am împăcat deloc cu suflaiul de la Revell. Am reușit (destul de aproximativ) să vopsesc interiorul cabinei, dar a fost chinul de pe lume. Desigur, a trebuit vopsit întâi interiorul pentru că după ce am montat capacul, nu mai am acces acolo. Deci am mai petrecut niște timp căutând poze cu interiorul cabinei de comandă, am construit scaunul comandantului și bordul și sonarul, un telegraf mic și alte chestiuni care să arate frumușel acolo, apoi am închis cabina.

Pentru că mă tot frecam să vopsesc să nu vopsesc, am început să mai fac din piesele componente. Și acum după atâta amar de vreme, tot mai construiesc la ele. Nu mi-a plăcut niciodată munca repetitivă, da’ uneori n-ai ce face. Ia priviți ce mișto arată lada de pește și ușile zburătoare pentru plasă.

Dacă nu ați înțeles faza cu munca repetitivă, ia uitați cum arăta lada de pește ÎNAINTE de asamblare și vopsire:

81 de piese, în caz că vă întrebați. See what I mean? 

**

În același timp, nu mă înduram deloc să mă apuc de vopsit corpul, pentru că partea cu vopsitul era în continuare horror story. Doar căcumva, o discuție pe tema progresului la lucrare cu Robert a evoluat în ceva gen "mi-ar trebui un aerograf nou că ăsta (clonă chinezească după o clonă cehească după unul japonez) nu mai face treabă, și ar fi mișto să fie nițel mai finuț, cu o duză foarte fină pentru x y treabă și l-am găsit pe un site în doicilandia"...Well, dacă tot am dat comandă în Germania pentru al lui, am luat și eu un aerograf  gravitațional (așa mai entry level) dar cică foarte de încredere. Ce să zic, privind retrospectiv, cam așa e. Așa că mi-am luat aerograf. Nu vă gândiți că imediat ce l-am luat m-am pus pe treabă. Neaaah, ca orice copil cuminte care a căpătat o jucărie nou-nouță, întâi m-am uitat la el în cutie, că taaaare frumos era. Și cum, adică să-l murdăresc? Da’ dacă îl stric?

Până la urmă mi-am luat inima în dinți (nu foarte repede, întâi cu apă chioară) și după multe ezitări și discuții cu Robert vis-a-vis de diluția vopselelor și alte detalii, am vopsit și eu cu aerograful. Cred că primele obiecte vopsite au fost piesele turnate din plastic, gen uși, capace și ramele geamurilor. Erau deja pe culee, ușor de manevrat, plasticul deja avea o culoare foarte apropiată de culoarea finală, așa că am avut curaj.

And I got struck. Deci rezultatul a fost ATÂT de mișto comparativ cu vopseala la pensulă, încât inhibițiile mi-au dispărut mintenaș.

În foarte puțină vreme vaporașul meu arăta așa:

Cool, heh? Da, da’ problemele au un talent deosebit să mă găsească, așa că am făcut iarăși o pauză măreață de la lucru. Cel mai probabil din cauză că ajunsesem la o parte la care nu găseam o soluție de rezolvare, poate scule lipsă (am pierdut o gramadă de vreme căutând o soluție ca să decupez din celuloid discurile hublourilor). Până la urmă treaba s-a rezolvat cu un set de preducele, dar pe alea a trebuit sa le aștept de acasă...Iar timpul trecea și eu nu mișcam mare lucru. Prin "mare lucru" vreau de fapt să zic "nimic".

În plus, my Nemesis was lurking...Balustrăzile și scările. Nici la momentul de față nu am rezolvat cu balustrăzile, iar ăsta e principalul motiv pentru întârzieri și lăsat baltă totul. Nu am o idee clară despre procesul tehnilogic pe care ar trebui să-l aplic pentru asta.

***

Aaa, să vă zic cu scările...Scările sunt altă chestiune. Ideea era că în planuri ziceau tovarășii că se construiesc din sârmă de alamă de 0.8 sau cât naiba este aia din kit. Doar că eu m-am uitat în pungă, m-am uitat pe desen, și parcă dă cam cu virgulă cantitatea de material. Aceeași sârmă trebuie folosită la balustrăzi, la mâna curentă de-a lungul cabinei, la ceva piese/suporți de prin jur. Nu sunt bucăți mari, dar se adună. Apoi, la puntea prova e clar că bucățile respective trebuiesc înnădite, că nu ajunge o sârmă pentru toată balustrada. Probleme multe și neclare. Plus faptul că ar trebui să cositoresc chestiile alea, și nu prea mă pricep. Plus că mi-ar mai trebui niște mâini, și n-am. Dar divaghez, că eram la capitolul scări. Well, sunt patru scări de pisică pe cabină, fiecare cu 8 trepte. 32 de trepte de confecționat, vopsit, montat. Din ce material? Cum ziceam mai sus, sârma inclusă în kit nu pare suficientă. Prima încercare de remediere: altă sârmă, de diametru similar. Sursa? Agrafe de birou, dezdoite. Cu foarte mare chin am construit 32 de bucăți, belindu-mi deștele la maxim. Sârma aia de fier e a naibii de tare când vrei sa îndoi capete de 1.5mm, credeți-mă. Primul capăt merge ok, că ții cu cleștele, da’ la urmă...Oricum, le-am făcut pe nemernice. Da’ după ce le-am confecționat, n-am fost deloc mulțumit cu rezultatul. Pur și simplu, erau mult prea groase. Chiar la 0.8 (deși cred că e de 1mm de fapt) ar însemna – ținând cont de scara 1:50 la care e modelul – că treptele respective aveau 40 sau 50 mm diametru. No way Jose! 20 25 mm maxim aș zice, după ce am văzut pe vapoarele adevărate la care am lucrat când eram în AKER. Așa încât, sârmă mai subțire. Din fericire, Robert mi-a făcut rost de câteva lungimi de sârmă de cupru de diferite diametre, am mai găsit și eu în șantier niște 0.4 de la ecranele unor cabluri, ză treabă iz gud.

Citind aici, o să aveți impresia că lucrurile astea s-au petrecut așa, în decurs de două săptămâni. Hehe, ce glumă! Cred că au trecut 6 luni fără sa mișc un pai, doar am șters cutia de praf. Pur și simplu n-am avut chef de lucru, mereu a fost altceva de făcut, am găsit un set de cărți bune (Saxon Chronicles – Bernard Cornwell) sau orice alt motiv care să îmi justifice lenea.

Ce s-a schimbat? Habar n-am, am terminat de citit și m-am legumizat complet, plus că-mi amintesc că am zis de data trecută că la vizita asta o să ne jucăm cu vaporașul la fântâna de la Dubai Mall (între timp am mai descoperit o locație potrivită la City Walk) și mi s-a părut chiar de kko să nu mă țin de cuvânt.

Așa că după multe stremeri, am făcut scările respective, am dat și semnele pentru montaj și cică hai să le pun. Hmmm, vopsite în ce culoare? Pe plan nu scrie nimic, la alții le-am văzut albe, pe desen și în pozele de pe cutie par gri. Well, gri să fie! Da’ să moară mortu’ dacă pun aerograful pentru câteva chichinețe de-astea. Așa că le-am pensulizat, pe 90% din suprafață. Restul era înfipt în patafix, așa că urmează o nouă pensulizare, fiecare în parte, ca să le am gata înainte de montaj.

Ce-am mai făcut? Am asamblat am asamblat ambele vinciuri, barca de serviciu și macaraua ei, plutele și colacii de salvare, radarul de navigație, suporții plaselor de pescuit, rolele de ghidaj ale funiilor, catargul cu toate piesele lui, de-astea. E drept, catargul l-am finalizat abia ieri (de-aia nu e vopsit încă) iar restul pieselor zac în cutie de oarece vreme, da’ în principal asta. Nu mai am multe piese rămase prin cutie (neatinse, adică) dar oricum mai e destul. În principal, mizeriile alea de balustrăzi, lua-le-ar moartea să le ia, dacă nu cumva mor eu înainte să apuc să le fac.
LE: N-am murit. E drept că letconul a depus ceva efort în direcția asta, da' l-am lăsat să latre degeaba. Mi-a luat 2 ore să cositoresc 4 stâlpișori, așa că mi-am băgat picioarele și am lipit cu superglue tot. A mers surprinzător de mișto, așa că avem balustrăzi și scărițe:

****

Dacă mai țineți minte (glumesc, n-aveți nici un motiv să țineți minte vreun cuvințel din ce scrie p-aici) mă plângeam acum niște secole de "circular movements", de fiecare dată când vroiam să fac ceva, altceva trebuia făcut înainte, sau erau două chestii care trebuiau făcute pe rând, una înaintea ăleilalte. Nu pot să fixez catargul pe poziție până nu îl vopsesc. Nu pot să îl vopsesc până nu îi fac tiranții suport, că și ăia sunt în aceeași culoare, care trebuie amestecată din galben și alb,  deci toată șmecheria trebuie rezolvată într-o singură vopsire, că altfel muie mai fac aceeași nuanță.
Da' fără să am catargul fixat, nu pot să măsor exact tiranții care îl țin fix.
Dacă greșesc tiranții, am două probleme: una e că o să stea catargul strâmb, a doua ar fi că nu am material decât pentru o singură încercare. Am bulit-o, m-am kkt pe mine. Nici nu mă pot baza pe faptul că stă singur la locul lui, că jegosul nu intră în punte decât 1.5mm. Scârbele de la Billings au dat la fixul fix profilul pentru catarg, dădeau dreaq faliment dacă lăsau 10mm în plus. Un catarg de 270mm înălțime, suportat în 1.5mm la bază, cum ai suflat pe el s-a înclinat și mai și trebuie să stea în unghi aplecat spre pupa, deci nici măcar în poziție de echilibru.
LE: am improvizat un sistem de susținere și acum tiranții catargului sunt la locul lor. 

Niște vopsea și cam asta e cucatargu' vieții.

Ca să fie tacâmul complet, mă mai și mănâncă-n cur ca pe Zambila / vaca Milka. V-am zis că am asamblat macaraua bărcii. Acum mi-a venit ideea geni(t)ală să fac respectiva macara mobilă. Și aș fi zis că-mi trece repede, da' uite că mă tot gândesc cum s-o pun în aplicare.
LE: păi, niște epoxy, două șanțuri ca lumea tăiate în capul unui șurub de 4, câteva bucăți de placaj pe sub cabină ca să se așeze ca lumea, și macaraua se rotește.

Dup-aia, e incredibil câtă vreme se pierde cu rezolvat niște răhățișuri. Cum ar fi prinsul diverșilor scripeți de brațele macaralelor. Problema e că nu văd ca lumea. Când piesele cu care lucrezi au 3-4mm lungime, ar trebui un sistem de văzut ceva. Ochelarii mei sunt așa de sanchi, cică să citesc textul mic. O lulă, pe ăla îl văd și fără, da' să fac inel de 2mm diametru din sârmă de 0.3 și să-l trec prin două găuri de 0.8mm, garantat trebuie mai mult decât +0.5 ăia de la ochelari. Poate de-asta am petrecut câteva ore la masa de lucru și am obținut...doi scripeți legați de o bucată de lanț.
LLE: Dar dacă te uiți în cutie și vezi ce puține piese au mai rămas de pus, parcă îti mai vine inima la loc. Încă niște hei-rup și cabina arată cam cum ar trebui să arate:

În caz că ați ratat ultima partidă de lăudat, o să vă spun că firul înfășurat pe tamburul macaralei este suficient să coboare barca până la linia de plutire, plus vreo 5 cm. Și da, dacă rotești de manivelă, firul se desfășoară sau se retrage pe tambur. How cool is that?
Am fixat și rolele de ghidaj ale cablurilor pentru plasele de pescuit și suporții scripeților:

Am revopsit balustrada că nu mi-a plăcut diferența de nuanță între vopseaua veche și punctele noi unde am montat urechile în care stau în repaus cârligele pentru ridicat plasele. 

***

**

Și mai sunt chestii pe care le-am făcut deja și nu-mi place nici de moarte cum au ieșit, cum ar fi bandoul din jurul punții. Din cauză că baghetele din care a trebuit să le fac au fost înfiorător de proaste (lemnul foarte fragil, se despica imediat și nu în lungul fibrei), partea foarte rotundă de la pupa a ieșit...cam de kkt.

Kitul nu a ținut suficient, partea curbă nu a oferit suficient suport și a indus tensiuni care au desfăcut lipiturile, minuni de-astea. Probabil ar fi fost mai ușor dacă-mi aminteam de panaramele respective ÎNAINTE să dau grundul ăla, dar na, asta e. Apoi, mama improvizațiilor, cu ce să vopsesc dunga aia albă atât de îngustă, pe o suprafață atât de neregulată? Soluția mea a fost marker corector, și ar fi mers ok dacă suprafața era ceva mai dreaptă. Din nefericire nu e, așa că partea aia arată oribil. Sincer, mă gândesc s-o tai cu totul de-acolo, să șlefuiesc zona și să vopsesc din nou cu bleu și gata. O să mă mai gândesc, dar la momentul ăsta nu pare o soluție tocmai rea. Din păcate, ca să refac toată zona o sa fie muncă multă și din ce în ce mai greu de executat, cu piese înșirate deja în zonă.
LE: Am încercat să șlefuiesc zona și să mai înlătur din reziduurile de clei, dar succesul a fost limitat, așa că am lăsat-o baltă.
...Da' dacă tot am mascat pentru vopsit balustrada, am consumat toată banda de mascare pe care o aveam și gata cu tâmpenia aia cu alb sărea în ochi ca un gândac pe sandviș. Deci, cam așa:

Am mai făcut și restul de sârmulițe și cam așa arată la momentul ăsta:

Sigur că mai e de lucru. De exemplu, tijele care țin suporții ăia nu sunt încă vopsite și nici lipite. Nici catargul sau tiranții lui nu sunt lipite încă.
Hmmm, e o șmecherie cu tijele de pe cabină:

După cum se vede, alea au un capăt pe cabină și unul pe suport, și chestia iekă unul trebuie să rămână fix în timp ce celălalt trebuie să se poată demonta odată cucabina ca să permită accesul la mațele vaporașului (baterie mai ales, dar și axul elicei pentru ungere). Așa că probabil o să le lipesc cabină și o să le las așa cum sunt în capătul celălalt.
După ce o să refac stocul de bandă de mascare, poate o să mai dau un spray de alb pe balustrăzile de la cabină, că se cam cunosc urmele de pensulă.
Da' până una alta, aș zice că se vede luminița cum se apropie.
E drept, în 2006 când veneam spre casă tot așa se vedea Burjuman-ul cum se apropie și apoi...se depărta, că greșeam ieșirea din SZR. Faptul că la un moment dat finalul pare aproape nu e o garanție că totul o să meargă conform planurilor...