Episodul 33. Java Lava

Drept introducere, o să vă spun un pic așa ce-i cu Java Lava asta. Well, e un grup de pasionați de drumeții montane. Cu o grămadă de vulcani, mai mult sau mai puțin activi, insula Java e un loc grozav în care să faci chestia asta. Desigur, grupul a fost format de un nucleu de englezi și olandezi. Din fericire pentru mine, Nick Andrews (proprietarul de la Ocean Queen) e unul dintre ei. Așa că excursia care deschide sezonul anual al drumețiilor Java Lava este o "plimbare" pe coastă, și pornește de aici de la mine de acasă.
Radu și Teo mi-au spus de excursia asta acum ceva vreme, și părea relativ ușor de mers. Eh, părea...Oricum, m-am hotărât să merg, pentru că părea o experiență deoasebită și era o schimbare față de monotonia zilelor mele aici. Din punctul ăsta de vedere, ambele obiective au fost atinse.
Că urma să fie dificil, am aflat (ca de obicei) cam târziu...Adică vineri seară, la întâlnirea pregătitoare.
În primul rând, grupul a fost foarte mare. Cam 60 de persoane. Și e clar că un grup atât de mare e greu de manevrat. Dar asta nu a fost o problemă prea mare. Structura traseului însă a fost. Și faptul că nu am mai urcat pe munte de secole. Și faptul că nu am avut echipamentul necesar. Sau am evaluat greșit ce să iau cu mine. A trebuit sa folosesc rucsacul portocaliu, pentru că altul nu aveam. A trebuit să înghesui în el sandalele (destul de utile pentru trecut cursurile de apă de pe parcurs), 5 litri de apă, ceva sandvișuri și un tricou de schimb. Așa că am avut cam 8kg de cărat într-un rucsac făcut pentru office job, nu pentru munte...
Dar să vă zic mai bine "live"...
Deci am plecat la 5:30 dimineață, cu 12 mașini, către punctul de plecare. Ca de obicei nu am putut mânca nimic dimineață, dar am băut jumate de cană de cafea. Ceea ce a fost destul de bine totuși.
Am plecat pe la 6:00 de la punctul de start. Conform programului, urma un drum de vreo 2 ore și jumătate pe coastă, reprezentând primul sfert al traseului.

Am parcurs distanța într-o oră si trei sferturi, și a fost absolut superb.
Din păcate, impresia generată de prima etapă m-a făcut să cred că e la fel în continuare. Asta s-a dovedit o greșeală. Eram pe drum de aproape 2 ore, eram fresh, nu era foarte cald. Și totuși, tricoul îmi era ud fleașcă după prima jumătate de oră. Acum, partea mai puțin plăcută a excursiei. Următoarea etapă urma să dureze cam 6 ore. Oricum însă, de la locul de popas se putea merge spre șosea în aproape 20 de minute, așa că cei care doreau, puteau să renunțe deja de acolo. Ei, puteau să renunțe dacă ar fi știut de asta. Dar nimeni nu a anunțat oficial chestia, așa că mulți au continuat crezând ca nu s-a ajuns la locul cu pricina. Eu am stat un pic și m-am gândit, dar mă simțeam prea ok ca să renunț. Radu mi-a zis ca ăsta e locul de întoarcere, dar am decis să continui și eu. Well, nu foarte inspirată chestia, dar cale de mijloc nu era. Ăsta mi s-a părut cel mai mare dezavantaj. 2 ore de mers era clar prea puțin. 8 ore, e deja cam mult. Ar mai fi trebuit să existe o posibilitate de scăpare după încă vreo 3 ore, dar n-a fost.

Am mers prin plantații de babnieri, prin câmpuri de orez, în sus și în jos pe dealuri, și picioarele mele deja au început sa simtă stressul. Am transpirat de-am rupt, practic toată apa pe care am băut-o (cam 3.5 litri) am transpirat-o că la toaletă nu am avut nevoie să mă duc. După al naibii de mult timp (două ore jumate sau așa ceva), am ajuns la pe o plajă.
Imaginați-vă cum te poți simți când vezi așa ceva, după ore întregi de mers, căldură umedă și plină de mirosurile junglei, și oboseala care începe să se simtă din ce în ce mai tare:

La naiba, nu-mi imaginam ca te poți odihni atât de bine pe bolovani. Am halit și două din cele 6 sandvișuri pe care le-am avut cu mine, un Snickers și am băut cam un litru de apă. Dar cea mai importantă chestia a fost că m-am putut descălța. Șosetele erau ude fleașcă de transpirație, și mi-am dat seama că asta ar fi trebuit să-mi iau de rezervă, în loc de tricou: șosete!
După ultimul "asalt", picioarele mele au cedat definitiv, și m-am căpătat cu niște crampe oribile la amândouă pulpele superioare. Din fericire, Juliette a avut la îndemână ceva cremă de-aia chinezească cu camfor, și am reușit sa ma repun în funcțiune, chiar dacă durerile erau încă serioase de tot.











Așa încât, la terminarea etapei am eliminat complet ideea de a contiuna pentru încă două ore și am decis sa ies la mașini. Asta a însemnat înca jumătate de ora de mers, și din păcate au fost și câteva potiuni de urcare. Aici era problema principală, pentru ca durerile au revenit.
Am reușit să ajung înapoi la Ocean Queen, rupt de obosit, murdar și transpirat rău de tot. Am lăsat bocancii, șosetele și sandalele afară, m-am dezbrăcat în duș și am abandonat totul pe podea, și m-am desfătat cu un duș luuuuung și grozav. Doamne ce bine este să nu te usture apa care-ți dă în ochi. Magnific!
La ora asta pantalonii, tricoul și șosetele sunt tot afară, că n-am chef să le bag în casă. Apoi, sunt încă ude...După o noapte de stat afară, nu s-au uscat pe deplin.

Era frumos dacă aș fi avut posibilitatea sa ma retrag după vreo 5 ore. Radu a avut suficiente resurse sa mearga și ultima etapă. A fost mișto, dar prea lung. Ultima parte a fost un chin, și asta a diminuat mult plăcerea experienței. Trebuia să fie fun, nu să mă chinui să ies la liman. Am descoperit însă că încă mai pot să merg pe munte destul de mult (deși nu am avut parte de încălzire), iar bocancii și-au făcut treaba cu un succes deosebit, deși au costat doar 30$.

Editez postul ca să pun niște poze primite aseară de la Radu (și fiind altcineva în spatele lentilelor, apare și mutra mea în poze)