Deah mă, am fost în nemția. Nu mult, numa' suficient cât să răcesc în ultimul hal, de-am ajuns să umplu două batiste în timpul de stat la birou. Așa că acum sunt în regim de avarie și abia mai mușin de colo-colo.
A fost destul de interesant totuși, așa că hai să vă zic.
Am plecat joi dimineață de acasă, pe la șapte juma'. Taman bine, cu întârzierile de rigoare de pe traseu (înghesuială ca la balamuc la ieșirea de pe autostradă), am ajuns puțin după prânz la biroul din Jakarta, cu ceva timp de pierdut până după 5 când aveam avionul. Discutat nițel cu șeful, făcut o excursie la Carrefour pentru oareșce cumpărături ne-alterabile, apoi hai la aeroport.
A fost asa și așa cu aglomerația până acolo, am ajuns la intrarea în zona aeroportului cu destul timp la dispoziție, ceva mai bine de două ore. Ei, da' cum toate merg șuuuper în țara asta, mai aveam de mers vreo 2km până la terminal. And then the shit hit the fan...Din trei benzi, brusc niște gigei au avut ideea genitală să facă niște lucrări (sula lu' Hector, nu era nimeni acolo în afară de blocheții sufletului) și să reducă lățimea drumului la doar una. Și cum discutăm despre Indonezia, țara în care nu există nici reguli, nici bun simț și nici creier la urangutanii locali, desigur ca s-au găsit cinci gigei care să vrea să treacă ACUM cu toții. Long story short, am parcurs cei 2 km până la poarta terminalului în cam 40 de minute, ajungând la check-in la mustață de cotoi.
Sărpraaaaiizzz! We are overbooked, așa că s-ar putea să rămâi p-aici musiu! Mă să-ți trag basca, să mori tu!?
Well, am glumit, zice el, da' mie tot îmi crescuse pulsul cu vreo 30 de bătăi așa...
Eh, și ajung la avion, leac de transpirat ca să...aștept. Nu știu ce pwwla mea am așteptat, dar timp de o oră nu s-a intâmplat nimic. Am stat în sala de asteptare ca un amețit, împreună cu alți amețiți, și nu a binevoit nimeni să spună de ce la 20 de minute DUPĂ ora la care trebuia să decolăm, noi nici măcar nu ne îmbarcasem...FY, Emirates! Eram deja de 12 ore pe drum, în sala de check-in nu mergea AC, în sala de așteptare nu mergea AC. Ei, dar ne-am îmbarcat, no broblem! Doar că în avion MERGEA AC-ul, și mergea pe poziția "simulare Cercul Polar, iarna". Am degerat de-am zis că nu se poate, cu toată pătura pe mine pusă și peste urechi și tot așa. Aproape 9 ore mi-a fost frig, după 13 ore de călatorit și stat în trafic în nu cea mai comfortabilă masina ever. Am aterizat în Dubai cu doar o oră întârziere, da' nu era problemă, că mai aveam încă 3 jumate de așteptat. Well, la apropiere am avut un moment de FML, când mă uitam pe fereastra avionului (atât cât se putea vedea, că nu eram la geam) la panorama orașului. Am văzut imaginea aia de o grămadă de ori, și tot mi s-a pus ditamai nodul în gât. Apoi, cele două ore jumate de bântuit prin Duty Free n-au ajutat nici ele.
Mă uitam la lumea din jur, și îmi aduceam aminte de vremurile când arătam la fel de relaxat și de fără griji ca ei. Dubai are efectul ăsta asupra unor oameni. Asupra mea sigur l-a avut, cel puțin. Și da, Terminalul 3 e super mișto. Am vrut sa fac niște poze, dar pozițiile bune erau deja ocupate de ceva pitzi locale, și am zis că mai bine nu. Apoi m-am răzgândit iar, și până la coadă am uitat de poze. Nu de alta, da' mi se făcuse foame.
Am schimbat niște dolari în euro și un rest de dirhami, și glonț la MacDonalds cu mine. Gizăs ce poftă a putut să-mi fie de un hamburgher ca lumea...taman la țanc, mi-au rămas dhs exact pentru încă unul.
Hai înapoi la avion, de data asta aproape la timp, fără probleme, încă 7 ore de stat pe scaun. Am reușit si să dorm nițel, parcă nici foame așa nu mi-a mai fost.
Și am ajuns la Frankfurt. Cool bro, ce fain e să fii european în Europa! S-a uitat neamțul nițel la mine, nițel la pașaport, ciuz bai bai, wellcome to Frankfurt, danke, bitte, gata!
Mulțam fain Cora (de-ie-ți Șefu' Ăl Mare sănătate) pentru tot ajutorul dat!
Hai la sediu, LI HO! Care sediu nu e în Frankfurt, desigur. E în Bad Vilbel. Sau e Dorteilweil? Una din astea, ca nu mai știu care și cum era. Cred totuși că era ceva gen comuna Bad Vilbel, satul Dortelweil. Uatevăr.
Unde am constatat că nu pot să intru până nu declar la poartă scopul și durata. Ăăăă, mkey, there you go:
- Io îs Bogdan, din Indonesia, la Dl. Pioth?
- Was?
- Nu vas mă, Mein name ist Bogdan, aus Indonesien, fur Herr Pioth.
- Ach soooo, Indonesien? Bitte!
Visitor card, sign here, etc. Sau cred că asta a zis, cel puțin. Între timp, Cora i-a făcut cu mâna, și-a trecut pass-ul peste cititor și gata problema. Păi cinstit e?
Mă, și am intrat în sediu. Băh frate, da' ce sediu!
Cameră...stai să zic și de aia. Spartan. Strictul necesar. Nimic în plus. Pat single. Camera numa' nițel mai mare ca patul. Cu vedere spre curtea interioară și parcare. Un TV din vremuri mai de demult. Într-un cuvânt, comod, normal, dar cu un aer că ți se face o favoare să stai acolo. Nu inspira ceva primitor. Probabil e un motiv pentru care pe site-ul lor pe net sunt doar poze cu exteriorul și locația. Pentru că locația e într-adevăr super, chiar lângă parc.
Ziceam de socoteala de acasă și aia din târg. Well, da, am avut de gând să ies în oraș, numai că după ce am făcut duș, am zis eu (în prostia mea) să ma întind nițel în pat, că mă dureau picioarele de numa' numa'.
Well, următorul lucru pe care îl știu e că era 3 dimineața. La Frankfurt, că lu' corpu' meu nu-i zisese nimeni că nu mai e în Indonezia, așa ca el a facut săracu' ce-a știut și el, a dormit până la 9 dimineață. Ora Jakartei, that is. Ce dracu' să faci la 3 dimineața? Nimic! Exact asta am și făcut, nimic.
Pe la 9 așa am pornit-o către Frankfurt, să vadă și ochiu' meu cum e acolo. Poze cu maimuța, deh...
Mă ce mișto e să te duci la gară și la fix și 37 să vină trenul. Apoi fix la și 46 următorul. La autobuze la fel. Poți să-ți reglezi ceasul după ei frate.
M-am dat pe strada principală, frumoasăăăăăăă, noi n-avem așa ceva la noi la țară!
Din nefericire, apucasem să cumpăr ceva chestiuni pentru Alex, și eram cu sacoșa în mână. Mare sacoșa. Și grea. Mereu uit că nu am cum să "las la mașină" cumpărăturile și să mă mai plimb apoi. Așa că am carat de monstrul ăla de mi s-au lungit mâinile, și când deja îți dai cu sacoșa peste picioare, e cazul să renunți...
Ușor de zis. E plin prin piețele astea și pe străduțe de patiserii și cofetării. Cred că m-aș face de 200 de kile urgent dacă aș sta prea mult prin locurile astea. Miroase de-ți vine sa plângi când treci pe lângă ele (Baskin&Robbins, MoE, remember Dănuț?), și cum mă stiți de mare pofticios...M-am rezumat la ceva gogoșoaie (maaaaareeeeeeee) umplută cu cremă de vanilie și un melc cu măr și scorțișoară. Și cafea.
Și m-am întors pe seară în Bad Vielbel - Dorteilweil.
Bof, duminică, ultima zi. Pe la 3 aveam avionul, cică daca plec la 12 de acasă e ok, ca vine trenul la 12:15 și dup-aia S-Bahn la nu știu ce oră, etc. Nemțisme de-astea, de poți să planifici și câți pași ai de făcut între un peron și altul, mama lor de goți!
Așa ca am profitat de ocazie și m-am învârtit nițel prin oraș. Unul din ele, că nu știu care e. Dar e mișto. Un loc în care e grozav să trăiești. Lângă sediul LI este un supermarket în care găsești tot soiul de drăcovenii. Eu m-am înfundat cu prafuri pentru creme și chestii de-astea. Aș fi luat eu mai multe, dar mi-era gândul că nu prea am unde le pune. Păcăleala aia de geantă nu ia prea mult volum, și deja aveam o gramadă de loc ocupat de trăznăile pentru Alex. Așa. Apoi parcul. Cu rațe cu tot. Și cu un fel de castel vechi. Și cu un izvor de apă minerală. Și ceva ruine romane. Și un mozaic roman superb, reconstruit într-un fel de muzeu. Liniște. Ah, și uitasem să vă zic: ceasul meu zicea 10:30. Ceasul de la bancă zicea 11:30. Ce naiba? Well, norocul porcului că era ceasul ăla acolo, așa mi-am dat seama că s-a trecut în noaptea aia la ora de vară. Puteam lejer de tot să pierd avionul pe chestia asta.
Păi mă fraților, când până și bodega gării arată așa, cum naiba să nu-ți dorești să emigrezi la ei!?
No, cam atâta fu povestea. Ar mai fi câte ceva de zis și despre complete fuck-up-ul din jakarta de la întoarcere și despre răceala cumplită care m-a cuprins, dar prefer s-o las așa, cu lucruri frumoase.
Hai pe data viitoare! Tchuss!
A fost destul de interesant totuși, așa că hai să vă zic.
Am plecat joi dimineață de acasă, pe la șapte juma'. Taman bine, cu întârzierile de rigoare de pe traseu (înghesuială ca la balamuc la ieșirea de pe autostradă), am ajuns puțin după prânz la biroul din Jakarta, cu ceva timp de pierdut până după 5 când aveam avionul. Discutat nițel cu șeful, făcut o excursie la Carrefour pentru oareșce cumpărături ne-alterabile, apoi hai la aeroport.
A fost asa și așa cu aglomerația până acolo, am ajuns la intrarea în zona aeroportului cu destul timp la dispoziție, ceva mai bine de două ore. Ei, da' cum toate merg șuuuper în țara asta, mai aveam de mers vreo 2km până la terminal. And then the shit hit the fan...Din trei benzi, brusc niște gigei au avut ideea genitală să facă niște lucrări (sula lu' Hector, nu era nimeni acolo în afară de blocheții sufletului) și să reducă lățimea drumului la doar una. Și cum discutăm despre Indonezia, țara în care nu există nici reguli, nici bun simț și nici creier la urangutanii locali, desigur ca s-au găsit cinci gigei care să vrea să treacă ACUM cu toții. Long story short, am parcurs cei 2 km până la poarta terminalului în cam 40 de minute, ajungând la check-in la mustață de cotoi.
Sărpraaaaiizzz! We are overbooked, așa că s-ar putea să rămâi p-aici musiu! Mă să-ți trag basca, să mori tu!?
Well, am glumit, zice el, da' mie tot îmi crescuse pulsul cu vreo 30 de bătăi așa...
Eh, și ajung la avion, leac de transpirat ca să...aștept. Nu știu ce pwwla mea am așteptat, dar timp de o oră nu s-a intâmplat nimic. Am stat în sala de asteptare ca un amețit, împreună cu alți amețiți, și nu a binevoit nimeni să spună de ce la 20 de minute DUPĂ ora la care trebuia să decolăm, noi nici măcar nu ne îmbarcasem...FY, Emirates! Eram deja de 12 ore pe drum, în sala de check-in nu mergea AC, în sala de așteptare nu mergea AC. Ei, dar ne-am îmbarcat, no broblem! Doar că în avion MERGEA AC-ul, și mergea pe poziția "simulare Cercul Polar, iarna". Am degerat de-am zis că nu se poate, cu toată pătura pe mine pusă și peste urechi și tot așa. Aproape 9 ore mi-a fost frig, după 13 ore de călatorit și stat în trafic în nu cea mai comfortabilă masina ever. Am aterizat în Dubai cu doar o oră întârziere, da' nu era problemă, că mai aveam încă 3 jumate de așteptat. Well, la apropiere am avut un moment de FML, când mă uitam pe fereastra avionului (atât cât se putea vedea, că nu eram la geam) la panorama orașului. Am văzut imaginea aia de o grămadă de ori, și tot mi s-a pus ditamai nodul în gât. Apoi, cele două ore jumate de bântuit prin Duty Free n-au ajutat nici ele.
Mă uitam la lumea din jur, și îmi aduceam aminte de vremurile când arătam la fel de relaxat și de fără griji ca ei. Dubai are efectul ăsta asupra unor oameni. Asupra mea sigur l-a avut, cel puțin. Și da, Terminalul 3 e super mișto. Am vrut sa fac niște poze, dar pozițiile bune erau deja ocupate de ceva pitzi locale, și am zis că mai bine nu. Apoi m-am răzgândit iar, și până la coadă am uitat de poze. Nu de alta, da' mi se făcuse foame.
Am schimbat niște dolari în euro și un rest de dirhami, și glonț la MacDonalds cu mine. Gizăs ce poftă a putut să-mi fie de un hamburgher ca lumea...taman la țanc, mi-au rămas dhs exact pentru încă unul.
Hai înapoi la avion, de data asta aproape la timp, fără probleme, încă 7 ore de stat pe scaun. Am reușit si să dorm nițel, parcă nici foame așa nu mi-a mai fost.
Și am ajuns la Frankfurt. Cool bro, ce fain e să fii european în Europa! S-a uitat neamțul nițel la mine, nițel la pașaport, ciuz bai bai, wellcome to Frankfurt, danke, bitte, gata!
Mulțam fain Cora (de-ie-ți Șefu' Ăl Mare sănătate) pentru tot ajutorul dat!
Hai la sediu, LI HO! Care sediu nu e în Frankfurt, desigur. E în Bad Vilbel. Sau e Dorteilweil? Una din astea, ca nu mai știu care și cum era. Cred totuși că era ceva gen comuna Bad Vilbel, satul Dortelweil. Uatevăr.
- Io îs Bogdan, din Indonesia, la Dl. Pioth?
- Was?
- Nu vas mă, Mein name ist Bogdan, aus Indonesien, fur Herr Pioth.
- Ach soooo, Indonesien? Bitte!
Visitor card, sign here, etc. Sau cred că asta a zis, cel puțin. Între timp, Cora i-a făcut cu mâna, și-a trecut pass-ul peste cititor și gata problema. Păi cinstit e?
Mă, și am intrat în sediu. Băh frate, da' ce sediu!
Ni d-aicea holul central! Da mă, DOUĂ lifturi (unu' singur au amarăstenii, ce pana noastră!), că ce papucii lu' Mahmud, scările e pentru negri și femeile de servici! Și pentru țugulanii din Indonezia, care au silă de așteptat la lift și se ratăcesc și pe un culoar drept. Da, hai hliziți-vă, că nu o singură dată am uitat în ce direcție mergeam.
Nu vă plictisesc cu ce am făcut p-acolo, ideea e că am reușit sa termin la sediu pe la 15:30, poate chiar un pic mai dup-aia. Aia fiind ora locală, desigur. Mai adăugați 6 ore diferența de fus orar, și vedeți de câtă vreme eram eu nedormit ca lumea și nespălat. Mda, cam 40 de ore mi-a dat și mie. Am mers la hotel cu gândul să fac un duș și apoi Cora cică să-mi arate nițel p-acolo prin sat. Am zis că ok, da' socoteala din sediu nu se potrivește cu aia din cameră...Cameră...stai să zic și de aia. Spartan. Strictul necesar. Nimic în plus. Pat single. Camera numa' nițel mai mare ca patul. Cu vedere spre curtea interioară și parcare. Un TV din vremuri mai de demult. Într-un cuvânt, comod, normal, dar cu un aer că ți se face o favoare să stai acolo. Nu inspira ceva primitor. Probabil e un motiv pentru care pe site-ul lor pe net sunt doar poze cu exteriorul și locația. Pentru că locația e într-adevăr super, chiar lângă parc.
Well, următorul lucru pe care îl știu e că era 3 dimineața. La Frankfurt, că lu' corpu' meu nu-i zisese nimeni că nu mai e în Indonezia, așa ca el a facut săracu' ce-a știut și el, a dormit până la 9 dimineață. Ora Jakartei, that is. Ce dracu' să faci la 3 dimineața? Nimic! Exact asta am și făcut, nimic.
Pe la 9 așa am pornit-o către Frankfurt, să vadă și ochiu' meu cum e acolo. Poze cu maimuța, deh...
Mă ce mișto e să te duci la gară și la fix și 37 să vină trenul. Apoi fix la și 46 următorul. La autobuze la fel. Poți să-ți reglezi ceasul după ei frate.
M-am dat pe strada principală, frumoasăăăăăăă, noi n-avem așa ceva la noi la țară!
Ni la ei ce tramvaie drăguț colorate au. A se remarca de asemeni și numarul impresionant de hârtii de pe trotuare...
Am vizitat și Domul (Catedrala Sf. Batholomeu) și am sperat sa prind ceva concert de orgă, dar n-am avut bafta asta.
Apoi am trecut podul peste Mein. Nu am înteles prea bine ce urma sa se întâmple la ora 3 (era un afiș pe care scria ceva din care nu am înțeles decât 15:00 uhr), așa că nu am mers cu vaporașul. Îmi pare rău, că nu a fost nimic. Habar n-am la ce se referea afișul ăla. Dar oricum, priveliștea de pe pod e grozavă. O chestie interesantă: pe laturile podului, la fiecare bară liberă și disponibilă erau prinse lacăte inscripționate cu nume. Presupun că e vorba de ceva logodne, că toate erau un el+ea.
Încă o chestie: când zici "soare și frumos, o zi strălucitoare", sigur nu Germania e cuvântul care îți vine automat în minte. But hell, am avut parte de trei zile absolut superbe!
Ușor de zis. E plin prin piețele astea și pe străduțe de patiserii și cofetării. Cred că m-aș face de 200 de kile urgent dacă aș sta prea mult prin locurile astea. Miroase de-ți vine sa plângi când treci pe lângă ele (Baskin&Robbins, MoE, remember Dănuț?), și cum mă stiți de mare pofticios...M-am rezumat la ceva gogoșoaie (maaaaareeeeeeee) umplută cu cremă de vanilie și un melc cu măr și scorțișoară. Și cafea.
Și m-am întors pe seară în Bad Vielbel - Dorteilweil.
Bof, duminică, ultima zi. Pe la 3 aveam avionul, cică daca plec la 12 de acasă e ok, ca vine trenul la 12:15 și dup-aia S-Bahn la nu știu ce oră, etc. Nemțisme de-astea, de poți să planifici și câți pași ai de făcut între un peron și altul, mama lor de goți!
Așa ca am profitat de ocazie și m-am învârtit nițel prin oraș. Unul din ele, că nu știu care e. Dar e mișto. Un loc în care e grozav să trăiești. Lângă sediul LI este un supermarket în care găsești tot soiul de drăcovenii. Eu m-am înfundat cu prafuri pentru creme și chestii de-astea. Aș fi luat eu mai multe, dar mi-era gândul că nu prea am unde le pune. Păcăleala aia de geantă nu ia prea mult volum, și deja aveam o gramadă de loc ocupat de trăznăile pentru Alex. Așa. Apoi parcul. Cu rațe cu tot. Și cu un fel de castel vechi. Și cu un izvor de apă minerală. Și ceva ruine romane. Și un mozaic roman superb, reconstruit într-un fel de muzeu. Liniște. Ah, și uitasem să vă zic: ceasul meu zicea 10:30. Ceasul de la bancă zicea 11:30. Ce naiba? Well, norocul porcului că era ceasul ăla acolo, așa mi-am dat seama că s-a trecut în noaptea aia la ora de vară. Puteam lejer de tot să pierd avionul pe chestia asta.
Mă, și mai e ceva care merită remarcat. Băieții ăștia din Dorteilweil și Bad Vielbel sunt DEȘTEPȚI rău de tot! Păi altfel cum va puteți explica voi că am văzut cel puțin 10 sau 15 VW Golf Plus acolo!? Hei? Aud? Nu mai discutăm de Audi (A3 e preferatul totuși). E clar ca numai niște oameni dibaci ar fi putut alege masina aia. Și bomboana de pe colivă:
Cârciuma din gară!
Păi mă fraților, când până și bodega gării arată așa, cum naiba să nu-ți dorești să emigrezi la ei!?
No, cam atâta fu povestea. Ar mai fi câte ceva de zis și despre complete fuck-up-ul din jakarta de la întoarcere și despre răceala cumplită care m-a cuprins, dar prefer s-o las așa, cu lucruri frumoase.
Hai pe data viitoare! Tchuss!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu