Derp’s Hobby, part 3.1

Asta pentru că partea 3 era cazul să fie vaporașul (RB25) pe care l-am început și l-am abandonat în Indonezia.

Ca o notă, textul a fost scris în xșpe mii de etape, deci iarăși referirile la "azi", "zilele astea" etc sunt complet aleatoare și nu mai au nimic de-a face cu data la care citiți (hehe, îmi place optimismul ăsta) chestiile astea.

Cum ziceam data trecută (acum vreo 5 luni adică), am cumpărat un kit mișto de la Billings Boats. Mai ziceam că o să mă apuc efectiv de lucru după ce vin fetele să-mi aducă sculele și alte minunății, da’ cred că m-am pripit. E drept, nu pot face mare lucru, dar sigur mă apuc de câte ceva activități conexe. Cu alte cuvinte, ia să încep să-mi utilez „atelierul”. După o vizită la ikea, am revenit cu două rafturi din lemn de pin. Unul din ele va deveni placa de construcție, celălalt va deveni suportul pentru îndoit baghete.

De la Dragon Mart am revenit cu scula de polizat/așchiat. Asta a fost o achiziție grozavă, deși nu e cine știe ce grozăvie ca și sculă.

Am văzut și niște menghine, dar erau prea mari pentru ce mi-ar trebui mie. În schimb ACE avea ceva exact pe măsură, și cu prindere cu clemă, nu cu șuruburi. Aveau la un moment dat, ca dup-aia au dispărut, că doar nu era sa stea să mă aștepte pe mine.

* între timp au adus din nou, s-au terminat din nou, au adus iar, etc., doar ca am renunțat la idee, cel puțin pe moment.

Multe vizite mai târziu, și după nenumărate răzgândiri, mi-am mai cumpărat câte unele, am mai improvizat altele, și târâș-grăbiș, m-am apucat de lucru. Din nefericire, sufăr de o boală groaznică pentru modelism: n-am răbdare.

Acuma, kitul e frumos, și știu că poate ieși un model grozav din el. L-am văzut construit de multe ori deja, și poate de-asta l-am și ales. Well, nu chiar, l-am ales pentru că mi-a plăcut cum arată.

Oricum, kitul e declarat ca fiind pentru modeliști experimentați, și chestia devine oarecum de înțeles abia după ce te apuci de treabă. Instrucțiunile de montaj seamănă cu alea de la IKEA pentru un raft. Sincer, instrucțiunile de la birou au fost mult mai detaliate decât astea care au venit cu kitul de la Billings. Aparent însă ăsta e stilul lor. Kitul meu a fost nițeluș mai prăpădit, respectiv am avut două coli tăiate prost. Bine, tăietura în sine a fost ok, dar placajul era strâmb și torsionat, iar laserul nu știe s-o cotească nițel că e aici șui. Împreună cu instrucțiunile precare, și-au dat mână-n mână să-mi crească mie colesterolu’ și ficații.

Plin de avânt pionieresc, m-am apucat să construiesc scheletul. Coastele gata tăiate (nice), etrava și etamboul gata taiate (niiice), baghete între ele, nu părea foarte complicat. Ca de obicei, dacă pare simplu înseamnă c-ai uitat ceva.

Undeva p-acolo scria să folosești echer și dreptare și toate cele ca să asiguri perpendicularitea între coaste și chilă, sa nu iasă strâmb. Mdea, doar că dimensiunile indicate p-acolo erau doar orientative, așa că deși mi-am holbat ochii ca un caras auriu și mi-am strâmbat degetele ținând pe poziție echer și riglă și draci-copaci, după ce am lipit scheletul am constatat că puntea nu se potrivește neam. A urmat o repriză intensă de înjurat de morți, dumnezei, rude și zoo. Well, nu chiar repriză, mai degrabă un meci întreg. Am fost la un pas să dau cu ele de pământ, și numai zgârcenia proverbială (fuck, am dat o grămadă de bani pe el) m-au ținut în loc suficient timp cât să mă opresc din fiert.

Desigur, dacă judecam nițeluș îmi dădeam seama să potrivesc întâi puntea și apoi să lipesc, da’ na...În fine, după multe stremeri, am reușit să potrivesc cu aproximație piesele (a se citi: screw the fucker down - literally), apoi iar m-am oprit.

În mod normal, toate mațele electronice din burta unui model RC sunt oarecum stabilite de la bun început. De exemplu, elicea are o anumită formă și dimensiune, conform clasei și tipului de navă, cârma trebuie să fie și ea după modelul real, servomecanismul e dictat în mare măsură de dimensiunile navei, motorul și ESC-ul tot așa, bateria de motor și ESC, ce mai, v-ați prins deja. În mod normal, toate chestiile astea le ai la îndemână când te apuci de treabă, ca să le poți poziționa în burta navei. Well, eu nu le am. Ce am, este o mașinuță pe care am luat-o de la chinezi cu 200dhs. Asta ar trebui să-mi ofere un motoraș nu foarte puternic dar suficient, un reductor (important), stația, receptorul, servo și ESC, baterie și încărcătorul pentru ea. Desigur, piesele în sine sunt de o calitate relativă, bateria e clar subdimensionată pentru ce-mi trebuie mie, cuplul motor-ESC sunt cu semnul întrebării, și încă nu sunt sigur că o să izbutesc să ciopârțesc masinuța aia în așa fel încât să pot folosi subansamblele după cum am plănuit. Dar având în vedere că numai stația m-ar costa 200RON, motorul 100, ESC-ul 150 și așa mai departe, am zis că merită chinuiala. Am mai constatat că prietenii cu ochii oblici au și subansamble de schimb la vânzare, deci în caz de ceva ar fi posibil să înlocuiesc o eventuală mortăciune.

Dar am divagat. Ideea e că de obicei ai chestiile astea la îndemână, și te apuci de instalat suporți și componente dintr-un stadiu incipient al construcției, când nu ai multe chestii care să-ți stea în cale și poți să aliniezi cum trebuie toate axele și roțile și tot restul. Mno, la mine o să fie mama omida și Improvizatu’ SRL, în cel mai neaoș stil românesc. Țara lu’ „merge băh și-așa”. Well, mai degrabă un fel de „din kkt bici, să și pocnească, dar să nu stropească și să și miroasă a trandafiri”. Desigur, cu un buget pe măsură te poți aștepta și la rezultatele respective.

Mă uitam cu jind pe forumuri de-astea de prin afară. USA, mai precis. Bine, cum sunt și eu p-acolo înseamnă că nu e restricționat, dar cea mai mare parte a modeliștilor sunt din US. Ei, tot citind eu p-acolo, am constatat că oamenii lucrează în stil mare. La propriu. Toate modelele pe care le fac tipii ăia sunt imense, în jur de 1 metru și uneori și mai mult. Drept urmare, multe din piesele componente au dimensiuni pe măsură. Una e să ai de făcut o barcă de salvare de 2cm, alta e să o faci de 8cm. Sigur că la 8 cm poți să pui mai multe detalii, vopsite pe bucăți, etc. Sunt și la noi tipi care lucrează la asemenea nivel de detaliu și la scări mici. Dar pe ăia îi numeri pe degetele de la o mână oricum.

Un alt aspect pe care l-am remarcat la colegii americani este faptul că le place să lucreze în rășină și fibră de sticlă. Cumpără corpul navei gata făcut, apoi se distrează cu detaliile de pe punte și din cabine. Uneori mă gândesc că e un fel de trișare, dar pe de altă parte e și un mod de a progresa. La o adică, nu mai pierd timpul cu niște treburi de rutină, mari consumatoare de timp, dar care sunt cam la fel la fiecare model pe care îl faci (de exemplu, majoritatea remorcherelor au același tip de corp, dictat în principal de funcționalitate și de condițiile de utilizare) și te concentrezi pe detaliile de realism ale navei respective. Cârligul de remorcare este de multe ori complet funcțional, macarale care se mișcă, radare mobile, camera de comandă mobilată, etc. Când văd ce detalii pot realiza tipii ăia, mă cuprinde disperarea. Mi-e pur si simplu clar că n-o să ajung la un asemenea nivel de performanță în viața asta. Sigur, pot mereu să caut scuze. Uneori chiar sunt (sau par) îndreptățite. Citesc de multe ori chestii gen „am cumpărat de la X-models un set de sjghklhg, pe care le-am modificat la mașina CNC, mi-am printat pe vinil audoadeziv etichetele x și y și uite ce mișto a ieșit chestia!”

Sigur, a ieșit super mișto, e adevărat, da’ aia înseamnă imprimantă capabilă să printeze pe folie specială, folie specială, softuri dedicate, mașină CNC la dispoziție, micro strung de precizie, magazine cu accesorii la o azvârlitură de băț, etc. O grămadă de utilaje și spațiu, dedicate exclusiv chestiei ăsteia.

Eh, m-am plâns destul și nici măcar nu ajută la ceva. La o adică, mi-a zis cineva odată că sunt maestrul improvizațiilor, așa că ar trebui să îmi apăr titlul...

Pe moment, drăgălașul de vaporaș e în așteptare. Mai am de pus cam jumătate din baghete, dar e destul de complicat. Formele sunt foarte frumoase, dar absolut ucigașe de acoperit cu baghete. La ultimele 2 perechi de baghete (de până acum, adică – asta de muuuult de tot) am stat mai mult decât la toate celelalte 10 de până acum, numai făcând probe și încercări ca să găsesc liniile care trebuie. Și nu sunt nici la jumătatea drumului. Chiar remarcase unul dintre americani la ei pe forum că e surprinzător ca nu a făcut nimeni matriță pentru corpul navei ăsteia, la ce forme frumoase dar păcătoase are.

Încă o lună de lucru s-a dus, și eu tot n-am terminat cu baghetitul la corpul navei. Încă nu am desfăcut mașinuța ca să-i folosesc mațele, încă nu m-am interesat cum se cuvinte de fibră de sticlă. Mai e o grămadă de muncă, da’ îi dau eu de cap până la urmă.

****

Deci nu mai știu când am scris chestiile astea. Probabil undeva la începutul lui aprilie, ceea ce înseamnă că am estimat foarte optimist atât ritmul de lucru cât și cheful și timpul alocat. Asta pentru că e 5 iunie și abia azi am lipit ultimele baghete.

Nu sunt foarte nemulțumit de cum a ieșit. Sigur, mereu e loc de mai bine. Având însă în vedere că e prima oară, îmi dau notă de trecere. La următorul (hehe, iarăși optimismul ăsta...) o să mă pricep mai bine.

Acuma, din episoadele trecute: 
Au fost destule probleme de rezolvat. Curburile sunt foarte păcătos de urmărit cu baghete drepte, iar în unele locuri nici nu am îndrăznit să mă apropii. Așa că am folosit blocuri de balsa, pe care le-am șlefuit la dimensiune. Nu vă zic cât amar de praf am înghitit cu ocazia respectivă și câta mizeria s-a făcut în jurul mesei de lucru.

Cu destul chin am reușit să dau găurile pentru tuburile axelor de la elice și de la cârmă. Având în vedere că nu a existat alt ghidaj decât ochiometrul, sunt foarte mulțumit de rezultat:

Am mai lărgit găurile, încă niște chiu și vai, dar până la urmă am reușit să fixez tuburile pe poziție cu clei epoxy.

Ăsta de la cârmă e nițel cam lung, o să-l scurtez la față după ce termin cu finisarea corpului. Care corp, într-un stadiu intermediar, arată nu chiar rău:

Sigur, partea dificilă a urmat dup-aia, dar până la urmă și la coada cozii, cică i-am dat de capăt:

Și uite-așa, la aproape 4 luni de la începutul lucrului, am ajuns la stadiul de la care de obicei colegii americani...pornesc.

Urmează prima etapă de șlefuire a corpului, apoi etanșare pe interior și sigilarea lemnului cu lac, apoi chituire, etc. Mult, foarte mult. Dar e fun, mai ales când iese.

Keep close...