Episodul 92. It's all about timing

Cuvânt înainte: 
Mă, locuiesc în clădirea asta de 7-8 luni. Probabil clădirea e dată în folosință cam de un an, poate un an jumate. Desigur că în anul ăsta, e prima oară când se spală geamurile. În caz că vă întrebați, sticlăria e făcută cu perete cortină, geamurile se deschid doar 30cm (maxim) în foarfecă inversă (baza se depărtează spre exterior) așa că nu se pot spăla geamurile din casă. Trebuiesc spălate de afară, din gondolă suspendată de acoperiș. Ceea ce înseamnă să activitatea se întâmplă când dă Domnu' sau își aduce aminte cineva. Minunea cea minunată s-a întâmplat acum vreo 5 zile, când au pus afiș în lift că e programat spălatul geamurilor pe exterior, începând cu data de. Data respectivă e de vreo 4 zile, și la ora 7 când plecam de obicei spre servici, nimeni nu mișca nimic. La întoarcere se observau schimbări, se vedeau geamuri curate și alături de ele unele cu ditamai stratul de praf, deci e clar că ceva se întâmpla între ora 7 și ora 3 când veneam eu acasă. Ceea ce e foarte mișto, că vezi numai rezultatele, nu te împiedici și de procesul în sine. Just like magic.

Deci, cică a început Ramadanul. Asta înseamnă că la servici nu mai mănânc/beau nimic, din politețe față de colegii care țin postul.
Înainte (2006-2011 adică) nu era aceeași treabă, dar înainte aveam biroul (as in office) meu, nu doar un birou (desk) într-o cameră pe care o împart cu 10 alți colegi. (Meh, drăgălașa limbă română în care nu ai cuvinte separate pentru noțiuni înrudite). Prin urmare, nu era nici o problemă să închid ușa biroului când îmi beam cafeaua și îmi mâncam sandvișurile, și toată lumea știa de ce e ușa închisă (în restul timpului stătea larg deschisa, ca să arate ce tip primitor și prietenos sunt.
Acuma, din ăștia 10 colegi, 8 sunt musulmani. Ieri am discutat nițel cu (unii din) ei, și mi-am exprimat îngrijorarea. Meh, nu-i bai să nu beau apă, nu-i bai să renunț la sandviș. La o adică, programul de lucru se termină și el la 12 (că la 14:30 era deja PREA MULT :lol: ), din ce slăbi am, așa că nu-i chiar mare bai. 
Da' băi fraților, ce mă fac de CAFEA!? Lichidul dătător de viață, OZN-ul salvator!
Mohamed a zis că oricum am termosul meu cel mic, pot să beau în mașină. Am zis că mi se pare destul de aiurea să mă duc la mașină ca sa beau cafea, ca liceenii care fumau în budă, așa că o să încerc să beau acasă. Prin urmare, am purces la planificat.
Deci, începem programul cu jumate de oră mai devreme, așa că mutăm alarma cu jumate de oră mai devreme și totul e rezolvat. Pline de speranțe, m-am băgat io aseară în pat, șiiiii.....
Undeva în zori mă trezește un huruit și lovituri în geam. Băi, sunt la etajul 6 într-o clădire cu ditamai parterul (cred că are 6 metri)!  WTF!?!? Mă uit pe geam, aburit tot. Crăcănez geamul, se vedea ceva ceață, dar până acum nu se aburiseră așa complet geamurile. Gânditul merge greu de tot când mă trezesc brusc și după insuficient somn, așa că am ridicat din umeri, meh, whatever. Intru la duș și aud iar bubuit, de data asta ca și cum cineva mi-ar fi închis geamul. What?
Well, azi băieții s-au decis să pornească treaba dis de morning. Evident, geamul meu deschis îi încurca. Nu putem decât specula asupra motivelor pentru care la ora 5:30 azi dimineață, băjeții erau deja în gondolă și dădeau cu Kärcherul pe geamuri. Probabil, din cauza Ramadanului. Sau...Because fuck sleep. Because why not? We're not sleeping anyway, so why would you?

Prin urmare, era să pun cafeaua în cana de fiert în loc de presă, și oricum n-am reușit să beau prea mult din ea, că eram jumate mort de somn. Încă sunt buimac și resimt lipsa cofeinei. Și e doar prima zi...