Deci munceam io așa cu spor la job când pufff!
mi se închide laptoapa. Mă să fie, o fi dat boala-n el? Să nu-i fie de deochi,
dar din februarie 2013 de când l-am luat nu mi-a făcut probleme majore. A mai
tușit de câteva ori zilele trecute, și am bănuit că îi cam cânt prohodu’ că se
bulește portul de încărcare. Nu de alta,
da’ gâlmă pe cablu nu se vedea ca data trecută. După niscaiva investigații, am
ajuns la concluzia iar mi s-a bulit încărcătorul. Data trecută s-a fufu chiar
de lângă mufă, l-am rezolvat cu ceva scoci cât să stea, apoi când am ajuns acasă
l-am reparat corespunzător și a rezistat eroic pănă acum. De data asta, a cedat
la vreo 10 cm mai încolo de buleua veche. Nu am avut scule cu mine la servici,
da’ după oareșce semne pe cablu am zis eu că de-acolo trebuie să fie, așa că
i-am tăiat gâtleju’ și am purces la înnodat cabluri. Ăsta e rezultatul:
Cu mațele pe-afară așa i-am făcut probă și cu
bucurie am constatat că merge. Mă, da’ e ciudat tare de tot. Ia’n priviți de
vedeți și admirați structura și dimensiunile sus-numitelor cabluri:
Ori eu sunt chior și tâmp, ori nu mai știu cu
ce se mănâncă firele, da’ pwwla mea, arată straniu de tot. În primul rând, ce
satan e asta? Cablu în cablu, cu funie de poliester în mijloc în loc de fir
conductor? Am ajuns să mă întreb dacă nu cumva din loc în loc totul se ține
numai în două trei fire, că poate se rupe mai iute. Până una alta, cablul l-am
doftoricit cam băbește și a ieșit cam meh:
da' mă aștept să reziste ceva timp, deși e greu de lipit
fire cap la cap când n-ai decât două mâini la dispoziție și cu una (stânga) trebuie să
ții firul din stânga, cu una (cealaltă stânga) pe cel din dreapta ca să stea firele aliniate bine unul
peste altul, și cu ailaltă (tot stânga, din lemn și cu semi-pareză) să folosești pistolul de lipit. Nu știu la voi, da’
mie mi-a ieșit cu minus. Eram mai kinder așa când am făzut o fază într-un flm
SF (e posibil sa fi fost chiar Total Recall ăla cu Arnold) cu un bucătar care
avea 4 mâini. Cu una din mâinile de jos ține castronul, cu ailalta bătea cu
telul și cu mâinile de sus spărgea ouă și punea făină. Epic! De când am văzut
faza aia mi-am dorit și eu să am 4 zgaraibe.
Acuma, ca să fie treaba oablă, am comandat un
încărcător de schimb pe net, să fie. Cablurile astea se bulesc din două
motive: unu, că-s proaste de râgâie (vezi mai sus câtă sârmă au de fapt în ele), iar celălalt, din cauză că le tot freci
zilnnic de două-trei ori pe zi cu încolăcit-descolăcit, geantă, tras de el,
etc. Presupun că dacă-l lași să zacă înșirat pe birou nu se mai bulește. Prin
urmare, când o să vină încărcătorul cel nou o să încerc să las unul la birou și
unul acasă, să nu mai stau să-mi bat capul cu ele. Poate dacă îl las așa, nici
cablul ăsta nu mai pățește nimic. Mă mai întrebam dacă n-ar merge și mai simplu
să înlocuiesc frumușel doar cablul cu niște amărăștean din comerțu’ cămilos sau
socialist, două nade în capete și aia e. Dacă se bulește iar, e clar că-i semn
de altu’. Adică alt altu’, că altu’ deja iau.
În rest, să mă ia de ciorapi netrebnicii de la
soukdotcom, marele site al vieții. Am de comandat două chestii și vor de două
ori transport, că sunt de la vânzători separați. În prostia mea, mă așteptam să
ajungă șmecheriile la ei și să le trimită în aceeași cutie. Lez mortz de leur
mer, cică sâmbătă îl am.
Nu pe ăsta l-am reparat eu data trecută ? Parcă se vede termocontractantul ăla... Oricum soluția cu două cabluri e mult mai longevivă , nu mai sînt cablurile de altădat'...
RăspundețiȘtergereDesigur că pe ăsta, de-aia am și zis că erau bune 4 mâini. În altă ordine de idei, alimentatorul de schimb (ăla scump, de 22dhs) a venit azi după-amiază. Cablul e cam la fel de lung ca și la ăsta.
RăspundețiȘtergerehihi , 22 de dhs e chiar bine ! poți să mai iei unul , să ai două noi , unul acasă și unul la job .
RăspundețiȘtergereNu sunt foarte interesat de "nou". Reparat și ne-frecat în fiecare zi cu încolăcește-l / descolăcește-l presupun că și ăsta reparatul o să mai ducă niște vreme. Iar dacă o fi cazul, mai comand unul la momentul respectiv, dacă nu cumva s-o duce naibii tot laptopul și o sa-i dau zeamă de altul...
RăspundețiȘtergereNoul încărcător și-a găsit locul la birou, unde se potrivește la marele fix. Cablul de alimentare este mai lung cu vreo jumate de metru față de cel vechi, în timp ce cablul de ieșire din sursă (cel care a declanșat toată povestea) e la fel de lung. Perfect set-up, l-am agățat și pe ăsta la un loc cu restul sârmelor de pe birou (alimentarea monitorului, video input, tastatură, șoboricozaur) așa că se cheamă c-am încheiat afacerea.
RăspundețiȘtergerehihi , OK
RăspundețiȘtergere