Episodul 47. China Mom

Chinezii sunt bipolari. Nu am reusit să descopăr chestii "in between" la ei. Depinzând de dispoziția în care mă aflu, sunt ori foarte enervanți, ori foarte amuzanți. În general, nu reușesc să se exprime decât în două feluri: ori mormăie ceva neinteligibil printre buze strânse, ori vorbesc tare de parcă țipă unii la alții. Azi a fost ziua de țipat.

E fain tare când ești într-o ședință în care numai unul dintre chinezi rupe ceva engleză, iar ceilalți 8 au de discutat între ei. Încep să se agite, unul dintre ei deschide discuția cu un ton care sugerează că nu-i de glumă, shit is on the way. Îl întrerupe altul, cu 10 dB în plus, apoi altul, încă 10dB, în 5 minute era un vacarm acolo. Eu și Edgar ne uitam ca la un meci de tenis, că oricum nu înțelegeam nici un cuvințel. La un moment dat se liniștesc lucrurile și începe ăla să explice în engleză. Desigur, ăsta e ăla care mormăie. Ce să-nțelegi frățiuc, parcă avea prune în gură. Stăteam și eu și Edgar cu ochii mijiți și corpul nitel aplecat în față, încercând să pricepem ce zice, când își aduce aminte cucoana (e o tipă la vreo 50 și de ani, nu știu ce departament are pe mână) că ea nu și-a zis părerea în discuția/cearta anterioară. Măi și începe să țipe și să gesticuleze, cam un minut a durat tirada. Arăta exact ca maică-mea când nu-și mai vedea capul de treabă iar noi n-o ajutam. Începea să tune și să fulgere că "aici nu e hotel, nu faceți nimic, numai eu sa le fac toate, bla bla, etc etc", știți scenariul. Imaginea era atât de grăitoare, că am rezistat aproape 30 de secunde, apoi am început să râd pe înfundate. Edgar s-a uitat la mine cu reproș, mi-am înghițit râsul, și am răspuns înaintea celorlalți:

"C'mon mom, I’ll clean my room, peal the potatoes, do the dishes and throw away the garbage, just calm down, would you?"

Pur și simplu, nu m-am putut abține. Din nefericire, nu au înțeles...Sau n-au gustat umorul, că și asta se poate. Damn...