Episodul 71. Anul Nou

Deci cu zborul de Crăciun spre București am făcut destule puncte de fidelitate la Qatar Airways și am trecut la Silver Class. Asta îmi dă acces la Business Lounge în aeroporturi. Informația nu a percutat chiar apăsat la prima auzire, că urmăream evenimentul numai cu gândul la cele 4 ore de așteptat în Doha, dar cum și aici mai aveam încă două ore și jumate până la avion, mi-am amintit de invitația pentru BL în timp ce încercam să-mi găsesc o poziție comodă pe scaunele de la poarta de îmbarcare. Desigur, încercam degeaba, că pe scaunele alea nu cred că a reușit vreodată cineva să stea comod.

Așa că mi-am luat rucsăcelul și picioarele la spinare (la propriu, respective figurat) și mi-am prezentat fizicul la BL. Asta e la etaj, undeva între porțile 6 și 7.

Măăăăi, ce poznă. Sigur, m-am simțit ca ăla de la țară când a dat cu nasul de asfalt, da’ totuși…

Scaunele sunt ceva mai comode (nu dau pe-afară nici astea, dar totuși e o diferență sesizabilă), am o măsuță de sticlă și vedere faină spre pistă.

Cafeaua e chiar bună, sunt și niște biscuiți, napolitane, chipsuri, sticksuri, sucuri, bere, ceva alcohoale tari, drăcării. E mișto să poți să bei o cafea și să scrii ceva, sau să citești în liniște.

Nu prea se aud anunțurile, dar o să mă orientez după ceas.

Otopeniul e pustiu. De așteptat, desigur, dar e totuși o senzație ciudată de loc părăsit. Nu, nu e de-ăla disperat gen post apocalypse movie, dar sunt foarte puțini pasageri. Pe pistă nu se vede mai nimic, abia peste un sfert de ceas ar trebui să decoleze un ceva low cost către Londra, apoi peste jumătate de oră un avion Swiss Air către Zurich. Sorry, dar pe Soekarno-Hatta e o agitație infinit mai mare. E drept că ăia au și o gramadă de curse interne, da’ totuși.

Una peste alta, mă duc să-mi mai iau ceva de beut și apoi mai citesc ceva. O să mai scriu din Doha, probabil la anu’ <wink>

Later Edit: Doar ce mi-am văzut avionul aterizând (vine de la Sofia).

Așa, deci facem probă la Silver Lounge în Doha.

Este…meh. Mai puțin confortabil decât în Otopeni, și ceva mai aglomerat. Ok, asta nu e greu deloc într-un aeroport de dimensiunile astea, dar  chiar era mai fain la noi. Pe partea de mâncare/băutură e cam tot în cumpănă. Da, au mai multe chestii de mâncat (sandvișuri, supă, patiserie, unt și pâine), dar nici un fel de alcool. Nu că asta ar fi cine știe ce surpriză, dar măcar bere puteau să aibă și ei. Sau măcar mai mult de două mese cu scaune normale, că eu nu prea văd cum mănânci supă sau întinzi unt și gem pe o chiflă stând la o masă de 45 cm înălțime. Oricum, e plăcut să-ți poți potoli setea și cât de cât și foamea, fără teama că nu mai găsești locul de pe care tocmai te-ai ridicat. Altfel, e totuși o poziție destul de incomodă ca să petreci 3 ore. Pe de altă parte, nu ai nicăieri în aeroportul ăsta ceva cu mult mai bun. Desigur, e posibil la salonul Gold and Platinum (ăștia au 3 clase, nu doar două și desigur le plac metalele prețioase) să fie și mai și, dar din ce am înțeles de la Edgar, la ora 1 au ascuns deja toată băutura și s-au carat acasă. Mai sunt 5 minute pâna la miezul nopții și nu pare să se întâmple nimic extraordinar.

Aaaaand it didn’t. Am sărbătorit anul nou cu un pahar de ginger ale și două foietaje cu măr și cremă de vanilie. Sper că la voi să fi fost ceva mai interesant.

Later Edit: M-am dus către boarding gate, coadă ca la portocale pe vremea lu' nea nicu (asta ca să păstrăm spiritul sărbătorilor). No prob, ce dreaq altceva am de făcut?
Ajung (în cele din urmă) la ghișeu, nenea ăla îmi scanează boarding pass-ul și zice "yes, this is not good anymore" apoi îl rupe frumușel în două. O secundă m-am blocat, cred că am deschis și gura ca peștele pe uscat să zic ceva, dar până să găsesc eu ceva suficient de sarcastic (nervi) dar totodată politicos (nu era cazul să-mi refuze îmbarcarea pe motiv de nesmțire), omușorul scoate din sertăraș alt boarding pass și-mi zice "This is your new boarding pass, you've been upgraded to business class. Welcome aboard and happy new year!"
Well well!
Mno, așa că de la Doha la Jakarta am zburat la business, cu un ditamai fotoliul (reglabil electric în toate felurile imaginabile) numai pentru mine, cu tone de spațiu pentru coate și picioare, "good evening sir, would you like some champagne?", noise cancelling Beats Audio headphones, un meniu de haleală de 5 pagini, etc, etc, etc.
Ce să zic, m-aș putea obișnui cu asemenea condiții de zbor!