Episodul 19. Șefi și eclere

N-am mai scris nimic de multă vreme. Nu am mai avut inspirație, nimic care să mă facă să scriu. Și probabil și un pui de depresie, ca fără nu se poate, nu?

De gătit n-am mai gătit nimic special, (aproape că n-am mai gătit nimic nici ne-special, dacă e sa fim cinstiți) de întâmplat...now, srsly, ÎNTÂMPLAT și PLR nu prea au ce căuta în aceeași propoziție.

Nici pe șantier nu se întâmplă mare spanac. Din punct de vedere al progresului lucrărilor, adică. Pentru că la capitolul vizite, bârfe și băgări de seamă, suntem centrul universului locuit.

Booon, deci prima chestie a fost vizita unui ceva șef de proiect, ăla care cică se ocupă de vreo 5 sau 6 proiecte (centrale noi sau reabilitări). Well, te gândești că un asemenea personaj nu are timp de pierdut cu detalii de genul "ce lucrări mai trebuie făcute pentru back energising?" sau "când o să terminați de văruit în CCR?". Ei bine, tipul ăsta are timp de așa ceva, și cere o grămadă de detalii despre lucrări, commissioning, civil works și alte asemenea. Nu zic c-ar fi rău, dar dacă el face așa ceva, ăia de sub el ce mai fac?

Mare ședință mare la Bogor, tot pentru Back Energising. Trei chinezi, și vreo 30 de tovarăși de la diverse departamente din PLN. Și io, pe post de păcălici. Din nefericire am ajuns târziu la întâlnire (traficu’ vieții) și am pierdut o bucată, dar a fost interesantă și bucata pe care am prins-o.

O așa detașare de realitate e greu de văzut, poate Nick să aibă ceva experiență cu Barsha de terminat commissioning în două luni când nici nu erau toate echipamentele la locul lor. Așa încât, am ascultat cum oficialități de la PLN au declarat (cu o seninătate de invidiat, dar vecină cu nebunia), că OHL va fi gata la timp de punere sub tensiune.  Pe 30 septembrie! Asta în condițiile în care linia nu este instalată între 5 stâlpi, iar unul dintre cei 5 stâlpi încă nu este terminat complet. În fine, nu era momentul oportun să-mi exprim îndoielile referitoare la subiect, în primul rând pentru că nu m-a întrebat nimeni nimic (și încerc să evit să vorbesc ne întrebat), și în al doilea rând... Well, nici măcar nu fusesem oficial invitat la ședința respectivă, unul dintre șefuleții locali de la PLN a zis că n-ar fi rău să trec și eu p-acolo. Cod feci. Așa că nu mi s-a părut o idee prea grozavă să le stric petrecerea cu atitudinea mea defetistă și dubiile privind victoria finală.

Mna bun, dar începusem să vă zic de vizite la nivel înalt. Ei, a mai venit unul zilele trecute. Și mai mare ca ălălaltu’. Mare de tot cică. Bun, l-am plimbat și pe ăla prin șantier, ocazie cu care am constatat că și la contractor e cam aceeași treabă cu șefii. Am mers cam peste tot în șantier, și am văzut o grămadă de supraveghetori  de la chinezi. Usor de depistat, au salopete albastru mai închis. O să ziceți "da bă, da' e bine să fie supervisori pe șantier, nu cum făcea Hyundai de nu găseai un coreean decât dacă-l căutai cu poliția". Well, nu zic că nu-i bine, da' problema aici e că supraveghetori sunt, muncitori de supravegheat nu prea par să fie! Mergând prin șantier ai senzația că e câte un supraveghetor la fiecare 3 oameni care lucrează.

Ei, să revin. Șefu' ăla marele s-a uitat plin de interes la diverse lucruri (pe care nu sunt sigur că le-a înțeles, but hey, he’s the boss or not?) după care a declarat sus și tare pentru audiență că „timpul nu contează, doar calitatea!” Whoaaaa, sa mori tu că nu contează!? Desigur că mi-am amintit instant de dragii noștri tovarăși și pretini de la DEWA, care în aprilie erau în stare sa învârtă turbinele fără jumătate din protecții numai să producă, iar în noiembrie își aminteau de toate și "cereau socoteală", că "de ce a permis Consultantul să se pornească grupul daca nu era ok!?"

Așa că am avut acea senzație de deja-vu, și sunt sigur că, mai devreme sau mai târziu, QA/QC o să fie de vină fie pentru ca s-a întârziat, fie pentru că s-au acceptat diverse compromisuri. Cineva trebuie să fie de vină, nu?

Dar nu am terminat cu vizitele la nivel înalt. Că cică săptămâna viitoare vine pe la noi în vizită Wuennemann. Adicătălea șeful nostru de la Frankfurt. Bine, cică nu stă mult, dar oricum. Acuma, rău nu poate să fie, în primul rând se mai întâmplă naibii ceva! Orice! Așa, v-am făcut update la situația din șantier, acum să trecem la partea culinară.

Aseară am încercat să fac eclere. Au ieșit și nu prea. Aluatul avea consistența care trebuie, dar am senzația că mini cuptorașul meu nu izolează termic prea bine, că nu au crescut prea grozav gogoșile, și nu au golul necesar umplerii corespunzătoare. Poate trebuia să las cuptorul mai mult la încins înainte, habar n-am, cert este că nu prea sunt prezentabile, așa că no pics this time. Ei, poate numai una, așa de poftă. Nici cu crema n-am nimerit-o 100%. În mod normal, se folosește zahăr vanilat tocmai pentru că asigură un echilibru bunicel între aromă și dulceață. Ei, io n-am de-ăla, așa că am pus zahăr și vanilină. Bun, zahărul l-am cântărit conform rețetei, și mi s-a părut mult când l-am pus în compoziție. Vanilina însă...Well, să zicem numai că (Murphy, 'ți-ar ideile să-ți fie ) exact atunci când vroiam sa mai adaug numai uuuuun pic extra, a căzut din borcănaș un ditamai bolovănoiul și gata...Crema mea s-a cam amărât de la excesul de vanilină. Asta desigur vine peste faptul că are și oareșce cocoloașe în ea, că deh, de unde naiba bain-marie la țară...Mno, e comestibilă, desigur, da’ nu mai e ce ar fi trebuit să fie. Bottom line, semi-eșece :lol: Nu, sigur nu le apucă seara pe gogoșo-eclerele mele, but that’s not the point. Chestia este că ma enervez când nu-mi ies lucrurile așa cum vreau (știu, e pueril, da' asta e). E ca și cum aș lipi clătitele de tavan când le întorc. Hell, I use to be an ace, ce se întâmplă? Am făcut de câteva ori eclere acasă, și au ieșit ca în reclame. În mod normal mă aștept să iasă mereu. Ei, na, nu ies mereu. Live with it.

Final apoteotic: mă, așa cum am promis, computerul ăsta o să i-l dau lui Sorin. Partea nașpa este că nu izbutesc nici cu slujbe și icoane să-mi dau seama cu ce să-l înlocuiesc. După mega-ședința de la Bogor, am dat o tură pe la magazinul lor ăla marele, și m-aum uitat pe la laptoape. E clar, trebuie să-mi iau tot ceva pe 15 inch, sau măcar pe 14. Am văzut cum arată 13 inch de la Sony, și deși e o bijuterie de sculă (și bijuterie fiind, costă aproape 2000$), e prea mic pentru ce-mi trebuie mie. Din păcate, alea care au performanțe sunt grele, alea care sunt ușoare sunt slăbuțe, și tot așa. Deci nașpa. Dacă aveți vreo idee, nu ezitați sa-mi ziceți, poate mă decid mai ușor.