Episodul 10. Iar la bucătărie

Încet încet, văd că subiectele se restrâng la bucătărie. Nu mă gândeam sa fac jurnal culinar, dar probabil sunt și motive. Respectiv, în rest nu  se întâmpla mai nimic, e plictiseală maximă, și singurele momente un pic mai deosebite sunt cele petrecute printre cratițe și tigăi.

Ieri am fost iar la Sukabumi pentru aprovizionare. Încep sa cred că e ceva în aer că prea-s mulți dobitoci pe șoselele ăstora. Data trecută, când am avut incidentul ăla, am crezut că a fost vina mea. Well, ieri pe drum m-am cam lecuit de sentimentul de vinovăție. Scuteracii ăștia sunt pur și simplu tâmpiți. De două ori a frânat bietul Deni de-am zis că ieșim prin parbriz, și o dată a trebuit sa se dea de pe asfalt cu totul ca să nu ia direct frontal câte un dobitoc de-ăsta sinistru. Nici un fel de instinct de conservare, nici un fel de gândire preventivă. Efectiv, au intrat în depășire pe principiul „dă-l dreaq, se dă el la o parte”. Al doilea cretinoid a trecut cam la 20 cm de mașina noastră și cam tot atâția și față de camionașul pe care îl depășise, în unghi. Deja îl vedeam sub roți pe nemernic, da’ a avut noroc.  

Pe drum, mi-a trimis Edgar mesaj dacă vreau sa mă uit de nisip de-ăla special ce se pune în buda mâțelor. M-am uitat pe raft, am găsit drăcie de-aia, am luat. Îi trimit mesaj că am găsit și ca i-am luat un sac, îmi răspunde să-i mai iau să aiba. Ok, m-am întors și am luat toți cei 3 saci disponibili pe raft. Raportat, apoi vine răspunsul : „Du-ți cumpărăturile acasă și vino încoace la masă, te aștept cu bere rece”. No buuun așa! În consecință, m-am dus la el, am văzut motanul E chiar superb animalul, trebuia să-i fac o poză.

Well, desigur că am stat la povești o grămadă, așa că după vreo 5 ore și 8 sau 9 beri, mi-am mișcat fizicul spre casă și am încheiat ziua în mod apoteotic, prăvălindu-mă în pat fără să-mi mai pese de nimic.

Din nefericre, de data asta nu am mai găsit chiar tot ce vroiam și nici la calitatea sperată. În fine, m-am descurcat, dar cam la limită. Așa că azi cică să mă țin de bucătăreală. M-am trezit cu oarece durere de cap, (a trecut după cafea), am tras o tură la piscină, program relax de weekend. Cu ocazia asta am constatat că mi-au ieșit niște bubițe pe piept, ca un fel de bășicuțe mici cu lichid. Am impresia că mi s-a mai întâmplat așa ceva și în Dubai, așa că am fugit de la soare și cica hai să mă apuc de gătit.

Începe să mă enerveze aragazul sau ce fel dracu s-o putea numi porcăria. Teoretic are două ochiuri normale și unul ca un fel de grill. Buci, nu se poate folosi ca lumea decât un ochi, pentru ca al doilea nu se regelază (merge numai...tare) și deci poți cel mult să fierbi ceva apa la el, că apoi orice chestie se arde sau dă pe foc sau așa ceva. Grillul ăla din mijloc este și el absolut inutil, pentru că deschiderile în grătar sunt exact deasupra flăcării, așa ca orice pui pe el invariabil se arde la extremități și rămâne crud în partea de mijloc. Așa că orice gătesc, trebuie să gătesc la unicul ochi reglabil. E clar că trebuie să-mi iau un aragaz normal, că deja e prea de tot cu panarama asta. Plus că vreau cuptor. Din nefericire, nu am văzut aragaz ni©i în Carrefour, nici în ACE. Ceea ce e îngrijorător.

No bun, m-am luat de treabă și am comis o ciorbă de văcuță acrită cu zeama a două lămâi super faine, am dres-o cu un ou și smântână, așa că sper să fie reușită. S-a eliberat ochiul de aragaz, hai sa gătesc mult urmărita mazăre. Am amestecat eu și ceva morcov și cartof (mazărea era puțină rău) și hai și cu asta. De la atâta gateală, parcă nici foame nu-mi mai era. Și aveam planuri mari și groaznice, adica ceva ficăței de pui cu cartofi piure, bașca o felie de carne de vită (ultima) pe care vroiam s-o arunc și p-aia în tigaie. Cât se făcea mazărea, hai sa dau un ochi pe net sa văd cam ce fel pot sa rezolv cu bucata aia de carne de vită. Tot frunzărind io netul, am uitat și de mazăre. Și desigur ca nemernica s-a prins, mut-o în ultima cratiță disponibilă, și hai încă nițel la fiert...Apoi, dezastru. Am adăugat ce am crezut eu ca era mărar, dar am impresia ca am luat țeapă masivă și e de fapt fenel. La naiba, că doar l-am mirosit când l-am luat și atunci mi s-a părut mărar...Sper să fie comestibila haleala.

Și căutam eu liniștit o rețetă de vită la gatar, când...a început sa se zguduie. Întâi au vibrat geamurile, și m-am mirat, pentru ca nu  auzisem mai întâi bubuitul valului, așa cum se întâmpla de obicei. Apoi a început să vibreze podeaua, s-a scuturat toată clădirea ca de un fior, și cam gata...Scurt, dar totuși destul de puternic. Primul cutremur de când sunt în Indonezia. Sper să fie și ultimul, dar cred că sunt prea optimist în privința asta.

Am pregătit un baiț cu bere, usturoi, ardei iute și ceva ierburi și am lăsat carnea în el la macerat, sper ca mâine să fie ok și sa iasă comestibilă. Dacă nu, asta e, mai încercăm.

Aaa, da. Cică hai să și mănânc ceva. Cam de mult pusesem ochii pe ficățeii de pui, așa că ieri am luat cam jumate de kil, i-am împărțit în două și azi cica ziua cea mare. Doar că, tot stând pe lângă aragaz, mi s-a cam luat de făcut ceva. Cu greu mi-am învins lenea, am făcut piureul și hai să fac și ficățeii.

I-am spălat și i-am scurs bine, apoi cu ei acolo în farfuria lor am pus cam o lingură de ulei de măsline, ceva ierburi amestecate (oregano, rozmarin, cimbru), un praf de sare și i-am amestecat așa cu degetele să se năclăiască de toate cele. Sigur, și eu m-am năclăit de toate cele, dar cu ocazia asta am constatat că era gustos sosul. Pak, tigaia mica pe foc cu două linguri de ulei la încins, l-am lăsat numai nițel, apoi zbang ficățeii și capacul peste. I-am lăsat cam un minut să prindă coajă, apoi agitat nițel să nu se prindă, luat capacul, iute niște piper proaspăt râșnit, intors și pe parte ailalta la prins un pic de crustă, iar piper. Cât s-au agitat ficățeii p-acolo, am mai adăugat o țâră de ulei și numai o idee de apă să se facă oareșce sos, și gata minunăția. Well, lovitură de grație și operă de artă. Crustă aproape crocantă, plină de aromele verdețurilor, picantă de la piper. Interiorul moale și fraged, nițel zemos. Biuuuutiful :lol:

Na de-aci dacă nu mă credeți.