Așa. Deci era duminică seara și cică s-a terminat weekendul. Nu e mare spanac, pentru că am avut ce citi. Nu mai am decât două cărți de citit rămase și mă întreb ce o să mai fac după ce le termin și pe astea. Internetul este in continuare o porcărie, cică broadband și îmi dă viteză de download 2.3kbps. Animale nenorocite. Până și descrierea rețelei este dial-up. Așa încât, am așteptat cam 10 minute să se incarce episodul 18. Fun. Chestiile astea te ajută să mai uiți din restul. M-am plimbat pe plajă de două ori, apa e călduță și nu pare foarte murdară. Are o culoare mai „nesănătoasă” unde se sparg valurile din cauza culorii roșiatice a nisipului și de-aia arată murdară, dar nu e. Din nefericire, m-am dus mai spre capătul plajei și acolo deja începuse sa miroasă a budă nespălată, așa că am făcut stânga-mprejur. Se pare că e ceva specific raselor astea să fie ceva mai nespalati și nesimțiți. Oceanul e fain, păcat că pe malurile lui trăiesc de-ăștia...
Am fost la marele local cu hamburgheri de pui, ultima senzație în sat. Vax albina. Nu merită să mergi atâta pe jos până acolo decât poate ca să faci un pic de mișcare. Mai degrabă mănânc aici la Bunga Ayu, mâncarea e comestibilă și nu trebuie să merg 20 de minute prin sauna de afară. Azi la prânz am mâncat peste drum, la Kerang Sari. Nu e ok, menuul este numai în limba locală, friptura pe care mi-au adus-o era, deși bună la gust, cvasi transparentă și înecată în ceva sos. Poate numai așa era comestibilă, naiba știe? Nu se simțea alt gust decât al sosului ăla, și nici nu se mișca nimic. Unii ar face deja hepatită numai dacă ar vedea condițiile în care se gătește. Norocul meu că am stomacul mai tare, altfel cred că muream de foame. O să mai încerc sa manânc și chestii mai locale, deși când vezi cum arată bucătăriile nu prea îți mai e foame...Ah, încă o chestie: ORICE chestie care e prăjită, are gust de pește. Probabil schimba uleiul la cincinal, iar cum peștele este sursa de bază de proteină, lucrurile sunt clare.
La servici pică tensiunea din doi în doi. Nici n-a venit bine lumea, și deja suntem pe generatorul de rezervă. Se pare ca alimentarea normală nu este suficientă să țină tot AC-ul. Am constatat că am și la toaleta de la servici o cadă de-aia de spălat rufe. Deci wtf! L Apoi când a venit colegul, mi-a zis să profit de faptul ca e presiune bună la apă și să umplu bazinul, ca rezervă de apă pentru toaletă. Ach sooo, deci pentru asta e! Well, în fiecare zi aflu ceva nou J nu-i așa?
Trebuie să-l învăț pe ăsta cum se face cafeaua. Ce face el e pentru copii, dulce de te leșină. Trebuie să beau apă dup-aia, că-mi rămâne gâtul încleiat.
Am fost nițel prin șantier, e o mizerie teribilă. Bine, nu ma așteptam la minuni, e oarecum normal în faza asta, dar parcă se putea ceva mai bine. Praf de două degete pe jos în camera de comanda unde sunt panourile de protecții, cu panourile deja înăuntru, cu relee cu tot. Mă întreb cum or sa mearga alea dupa toate astea...
Ce ciudat le aranjează soarta pe toate. În Dubai, mă saturasem de indieni și de toanele lor și de veșnicele amânări și indecizii și fățărnicii. Am întâlnit în șantier un indian, mecanic la contractor. L-am salutat cu wannakam, singurul cuvânt în limba lor pe care am reușit să-l rețin. I s-a luminat fața, și m-a întrebat de unde știu cuvântul. I-am zis. Parcă a răsărit soarele. „Oooo, sir, am lucrat și eu în Al Aweer, și am stat doi ani în același apartament cu un domn Paul, tot din românia. Priten?” „Prieten” „Da, priiieten, da. Am stat în Bur Dubai, lânga Spinney” „Care Spinney, cel de lânga Ramada sau cel de lângă Burjuman?” „Oooo, sir, acolo lânga Ramada”. A fost una dintre cele mai emoționante convorbiri pe care le-am avut aici. Cred ca eram doi oameni care tânjeam după același lucru, iar amintirile comune făceau sentimentul și mai puternic. Nu-mi imaginam că o sa ma pot bucura atât de intâlnirea cu un indian. Avea accent destul de pronunțat, dar oricum vorbea de zeci de ori mai bine decât toți locals ăia care erau în sala de ședințe. Și asta deja îl făcea mai bun. E sinistru să constați că mulți dintre cei implicați în proiect nu vorbesc engleză mai deloc, sau extraordinar de prost. Adica ăia pe care se bazează să se înțeleagă cu chinezii, abia se descurcă. Desigur au probleme în a urmări ce spunem noi, iar asta nu are cum să ajute progresul in nici un caz.
Deci a mai fost un weekend, foarte lung. Ceva sărbătoare joi, dacă tot este, hai să fie și vineri sa nu ne mai complicăm. Pentru mine n-a fost prea grozav. E plictiseală teribilă, nu ai nimic de făcut. Desigur ca am terminat cărțile pe care le mai aveam în cursul zilei de joi. Plaja e murdară, zilele astea a fost și aglomerată, și simplul fapt că-i vezi mereu pe ăștia făcând baie îmbrăcați îți taie cheful de a te apropia prea mult. Valurile sunt și ele puternice, nu sunt diguri care să mai atenueze efectul, iar dacă te duci mai în larg, înainte de zona de formare a valului, e posibil să te tragă curenții spre larg și ăla ești. Deci nu e prea frumoasă situația. Abia aștept să ajung la servici. Măcar acolo am câte ceva cu care să-mi țin mintea ocupată. Cred că o să mă re-apuc de citit pe cartea de germană, să-mi mai umplu timpul cu ceva folositor. Tot mi se pare ca am creierul încleiat și nu mai pot gândi. Nici pe șantier nu se întâmplă mare spanac, acum lupta cea mare pare a fi ridicarea statorului de la grupul 1 pe cota de operare. Și se pare ca nu prea le ajung macaralele.
Parte pozitivă: mi-a ieșit permisul de ședere. Dar pașaportul e în continuare la poliție pentru nu stiu ce kkturi birocratice. Habar n-am când o să-l capăt inapoi, și nici ei nu știu. N-ar fi ei daca ar putea da un răspuns precis la ceva.
Luni probabil o să ma mut la Ocean Queen. Am mai fost o dată acolo, am revăzut condițiile. Poate totuși faptul ca are piscină să mai atenueze din senzația de cast away, deși e la mama dracului de cam orice. Pe de-o parte pare OK sa fiu aici lânga colegul meu, dar pe de altă parte, nu pot să-i stau pe cap non stop. Și așa am ajuns să facem glume pe chestia asta, și uneori mă întreb cât mai e glumă din ce zice. Tipul e un super fain, mi-a luat cască de protecție și centura de siguranță (absolut necesare pe șantier), dar nu pot să ma bag la el in buzunare. Oricum, cel mai probabil va trebui să-i urmez exemplul și să-mi gătesc singur, pentru că nu cred să ma împac de tot cu mâncarea locală. E bună o variație, dar nu vreau să risc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu